Esența științei Cabala

0
394

Înainte de a clarifica istoria Cabalei, o știință despre care s-a scris atât de mult, am găsit necesar, mai întâi să clarific esența acestei științe: pe care puțini o cunosc, după parerea mea. Și, bineînțeles, nu e posibil a discuta istoria unui lucru, înainte de a-i cunoaște esența însăși.

Deși această cunoaștere este mai profundă și mai largă decât marea, totuși mă voi strădui din toată puterea și cu toate cunoștințele pe care mi le-am însușit în această profesie, să o clarific și să o iluminez de la izvoare și în toate aspectele ei. Astfel încât să satisfacă orice suflet, care să tragă concluzii corecte, în ce anume constă Cabala, într-adevăr. Astfel încât să nu rămâna loc cititorilor, de confuzii, precum se obișnuiește în timpul unui astfel de studiu.

DESPRE CE SCRIE CABALA? sau CU CE SE OCUPĂ ACEASTĂ ȘTIINȚĂ?

Această întrebare preocupă, bineînțeles, orice ființă gânditoare.

Ca să răspund într-un mod satisfăcător la aceasta întrebare, voi da o definiție fidelă și conservatoare:

Știința Cabala reprezintă o secvență a rădăcinilor, care se desfasoară într-o ordine de cauză-efect cu legi fixe și care se reunesc și țintesc spre un scop unic și sublim, imprimat sub numele de revelarea Divinității Sale, creațiilor Lui, în lumea aceasta.

Și aici ne folosim de noțiuniile de obștesc – sau general și individual.

Obștesc: Adică, întreaga omenire, care este obligată, în mod absolut, să ajungă până la urmă la culmea dezvoltării spirituale, descrisă în cuvintele: căci se umpluse țara de cunoașterea Creatorului, precum apele se revarsă în mare. Și nu se vor mai învăță unii pe altii, tovarăși și frați, spunând, cunoașteți-L pe Creator, fiindcă Mă vor ști cu toții, cu mic cu mare. Și nu vor mai fi ascunși învățătorii tăi, iar ochii tăi vor vedea pe învățătorii tăi – moreh – învățător, lumină.

Individual: Însemnând că, înainte ca omenirea, în totalitatea ei, să ajungă la perfecțiune, în fiecare generație ajung la aceasta unii indivizi dotați, acestea fiind persoanele care ating într-o anumită intensitate revelarea Divinității. Aceștia sunt Profeții și cei care aparțin Divinității. Precum au spus Înțelepții: Nu este generație în care să nu existe cei asemenea lui Abraham și Iacob. Ca dovadă, în fiecare generație are loc revelarea Divinității Sale, după cum spun hazal-înțelepții care sunt autorizați a ști aceasta și care ne sunt devotați nouă.


MULTITUDINEA DE PARȚUFIM-FEȚE, SFIROT-LUMINI(enumerări) și OLAMOT-LUMI

Dar, după cele spuse mai sus, s-a pus întrebarea: care este importanța acestei multitudini de parțufim, sfirot și legăturile efemere dintre ele, care umplu cărțile de studiu de Cabala, din moment ce această știință nu are decât un rol unic, special, clar?

Într-adevăr, dacă vei contempla corpul unei mici vietăți, al carei unic rol este doar acela de a se hrăni pe sine însăși pentru a supraviețui ceva timp – destul ca să apuce să se reproducă, spre a-și perpetua specia – vei descoperi în ea o construcție complicată, formată din mii și mii de fibre și tendoane, precum susțin fiziologii și anatomiștii. Și alte mii și mii se află acolo, unde ochiul omului nu a pătruns deocamdată. Și de aici poți trage concluzia câte mii de ansamble, de înfăptuiri și de canale sunt necesare pentru a inventa și a dezvălui acel scop sublim.

DOUĂ ARANJAMENTE: DINSPRE SUPERIOR ÎNSPRE INFERIOR ȘI DE LA INFERIOR CĂTRE SUPERIOR – MIILA LETATAH UMITATAH LEILA

În general această știință se împarte în două ordini sau direcții, care sunt paralele și se aseamănă ca două picături de apă și nu diferă între ele, doar că prima coboară de la superior la inferior, până în lumea aceasta, iar al doilea sistem începe în această lume și traversează în sens opus, exact aceleași drumuri, trecând și prin aceleași componente, care au fost imprimate de la rădăcina lor în timpul apariției și a revelarii lor, de sus în jos.

Și iată, primul sistem e denumit: ordinea desfășurării Lumilor, Fețelor și a Luminilor –OlamotParțufim, Sfirot – cu tot ceea ce cuprind ele, fie permanent, fie efemer, iar cel de-al doilea aranjament este numit: Revelările sau Treptele Profeției și Anima Divină.

Iar omul care are parte de această invitație este obligat să pășească pe aceleași cărări și trasee spre a atinge fiecare amănunt și treaptă, încetul cu încetul, în conformitate cu exact aceleași legi, conform cărora au fost imprimate, din momentul emanării lor, de sus în jos.

Căci revelarea Divinității nu se înfăptuiește toată dintr-odată, ci continuă să apară în decursul unei anumite perioade, în funcție de sublimizarea acelui om, până ce îi vor fi revelate toate acele trepte de sus în jos. Ele fiind aranjate și atinse unul după altul și fiind unul superior celuilalt, urmând modelul treptelor scării, acest sistem poartă astfel, numele de Madregot-Trepte.

DENUMIRI ABSTRACTE

Mulți consideră că toate cuvintele și denumirile care apar în știința Cabala sunt noțiunii abstracte. Aceasta, datorită faptului că obiectul ei este Divinitatea și Spiritualitatea, care sunt deasupra spațiului și al timpului și unde nici imaginația nu domnește. Și de aceea vor decide că tot ceea ce tratează subiecte din aceasta categorie, desigur, constituie doar denumiri abstracte, sau și mai sublime, fiind lipsite total, de la origine, de elemente imaginare.

Însă nu acesta este adevărul, ci, dimpotrivă: Cabala se folosește de noțiunii, ori definiții, numai cu conținut real și concret. Și aceasta constituie o lege de fier pentru toți înțelepții Cabalei: tot ceea ce nu vom realiza noi, nu vom defini prin nume sau vreun cuvânt. Și aici trebuie să știi: cuvântul Realizare-Hasagah are înțelesul de Supremul Grad de înțelegere.

Adică, înainte de a clarifica un fapt în ochii noștri, într-un mod absolut, ca și cum l-am avea prins în mână, Cabaliștii nu-l definesc că hasagah-realizare, ci prin alte denumiri, ca de exemplu înțelegerecunoaștere, etc.

REALISMUL ÎN ȘTIINȚA CABALA

Chiar și în realitatea materială, expusă simțurilor noastre, există lucruri concrete, deși nu concepem și nu ne imaginăm care este esența lor. Ca de exemplu electricitatea și magnetismul, denumite fluidum.

Cu toate acestea, cine ar spune că aceste denumiri nu ar fi concrete, în timp ce ne este cunoscută acțiunea lor, într-un mod cu totul satisfăcător și ne este absolut indirefentă, însăși esența lor, ca de exemplu natura electricității.

Iar această noțiune ne este atât de apropiată și de concretă, nu mai puțin decât dacă am cuprinde-o cu totul în simțuri. Într-atăt, încât, toți copiii sunt familiarizați cu această denumire de electricitate, precum le sunt cunoscute denumirile de pâine, zahăr, etc.

Și mai mult, dacă vei dori să aprofundezi obiectul studiului, ți-aș spune în general, că, așa cum nu atingem esența însăși a Creatorului, absolut deloc, nu avem nici o idee, despre care ar fi esența fiecărei creații ale Sale. Nici chiar a obiectelor pe care le pipăim cu propriile mâinii.

Astfel încât, toată cunoașterea noastră, cu prietenii noștri și apropiatii noștri, în lumea materială, cea din fața noastră, nu este mai mult decât o cunoaștere a acțiunilor, care se nasc în urma contactului dintre simțurile noastre și acestea. Iar aceste acțiuni ne satisfac perfect, deși ignorăm cu totul esența însăși a obiectului. Și, mai mult, chiar în ce privește esența persoanei tale, nu ai nici o idee și realizare. Și tot ce știi despre propria ta esență că este doar o secvență de acțiuni care decurg din esența ta.

Și de-acum, vei înțelege cu ușurință, că toate denumirile și conceptele care se afla în manualele de Cabala sunt și ele reale și concrete, cu toate că nu realizam deloc subiectul studiat, pentru că cei care studiază sunt total satisfăcuți de cunoașterea deplină a perfecțiunii finale, care este tot o cunoaștere a faptelor care sunt produse și se nasc prin interacțiunea dintre Lumina Superioară și persoanele care o ating.

Insă aceasta este o cunoaștere cu totul satisfăcătoare, fiindcă aceasta este regula: Tot ceea ce emană de la Providența Divină – Hașgahah, ca să ajungă la realitate, la natura creației, iată, conține un fel de satisfacție absolută ; precum nu-și va dori omul, niciodată, un al șaselea deget la mână, fiindu-i de ajuns, în mod perfect, cele cinci.

NOȚIUNIILE și DENUMIRILE MATERIALE ÎN CĂRȚILE DE STUDIU CABALA

Într-adevăr, este bine înțeles, fiecărui om cu logică, faptul că unde este vorba de spiritualitate, și cu atât mai mult, de Divinitate, nu avem în acel loc cuvinte și litere să le exprimam. Tot tezaurul de cuvinte care ne stă la dispoziție, nu reprezintă decât litere, semne, ale fanteziei și simțurilor. Și cum ne putem servi de ele, acolo unde nu au loc, defel, nici fantezii, nici simțuri?

Și chiar dacă vom lua ca exemplu cuvântul cel mai subtil, ce se poate concepe în aceste domenii, adică expresia Or Elion-Lumina Superioară, sau Or Pașut-Lumina simplă, chiar și acestea sunt închipuite și împrumutate de la lumina soarelui sau lumina lumânării, sau lumina satisfacției pe care o simtim când suntem eliberați de vreo îndoială, printr-o descoperire nouă. Și cum se poate să ne folosim de aceste cuvinte, în domeniul Spiritualității și pe drumurile Divine? Ele nu vor oferi cititorilor decât lucruri vane și neadevărate. Și cu atât mai mult, unde e nevoie să descoperim prin acele cuvinte rațiunea privind evaluarea care se obișnuiește în cercetările acestei științe, chiar și aici, înțeleptul, omul de știință este obligat să se folosească cu precizie severă de definiții absolute, în fața cititorilor. Și dacă înțeleptul va eșua, chiar numai cu un cuvânt nelalocul lui, iată că va cauza prin aceasta, confuzii pentru cititor și ei nu vor înțelege deloc, ce se spune în context, înaintea cuvântului, sau după, și tot ce are legătura cu acel cuvânt, cum prea bine știe orice cititor al manualelor de Cabala. Așadar întreabă-te, cum se poate ca învățații Cabalei să se folosească de expresii mincinoase și să explice prin ele legături ale științei? Se știe că nu există nici o definiție prin denumiri neadevărate, fiindcă minciuna are picioare scurte și nu are stabilitate.

Într-adevăr, aici e nevoie să faci cunoștință cu legea Rădăcină și Ramură, care se referă la relațiile dintre Lumi.

LEGEA RĂDĂCINĂ – RAMURĂ

Învățații cabaliști au descoperit că cele patru Lumi cunoscute prin numele: AȚILUT-EMANAȚIE, NOBLETE; BERIA-CREAREA; YEȚIRA-PROCREAREA și ASSIYA-FACEREA, începând cu Lumea dintâi, cea Superioară , denumită AȚILUT, până la lumea aceasta, materială, denumită ASSIYA, au forma cu totul asemănătoare una cu alta, în toate faptele și obiectele din ele. Adică toată realitatea și faptele din prima Lume, toate acestea, se afla și în Lumea a doua, dedesubtul ei, fără vreo schimbare. Și tot astfel, în toate celelalte Lumi care urmează după ea, până la aceasta lume, cea palpabilă.

Și nu este nici o deosebire între ele, decât doar, distincția gradului privind materialul din care sunt făcute amănuntele realității din fiecare Lume. Iar materialul articolelor sau a particularităților din realitatea care se afla în prima Lume, cea mai de Sus este un material mai cristalin, mai pur, decât cel din Lumile inferioare.

Și materia amănuntelor realității din cea de-a doua Lume este mai grosolană decât cea din prima Lume, dar mai pură față de tot ceea ce îi este inferior ca gradație. Și așa mai departe, până în lumea aceasta care ne înconjoară. Și materialul amănuntelor realității din această lume este mai grosolan și mai întunecat decât cel din toate Lumile anterioare ei. Însă Formele amănuntelor realității – și, de asemenea, tot ce se petrece în ea – sunt echivalente în fiecare Lume și Lume, atât în cantitate, cât și în calitate, fără schimbare.

Și se pot exemplifica cele de mai sus prin ștampila și semnul lăsat de ștampilă, sau ștampilat – adică toate amănuntele care se află în ștampilă, până la cel mai mic amănunt sunt trecute pe obiectul ștampilat. În acest fel se petrec lucrurile în fiecare Lume, imprimându-i-se Lumea superioară ei, ca prin ștampilare. Astfel toate formele care se găsesc în Lumea superioară, prin cantitatea și calitatea lor, vin copiate pe deplin și trecute în Lumea inferioară ei.

Astfel încât nu este vreun lucru sau fapt în vreuna dintre Lumi, care să nu aibă exemplul său în Lumea superioară ei, în mod identic, ca două picături de apă. Și sunt denumite RĂDĂCINĂ și RAMURĂ – ȘOREȘ veANAF.

Adică, acel amănunt care se află în Lumea inferioară se consideră ca fiind RAMURA exemplului său, care se află, neclintit în Lumea superioară, deci amănuntul de aici este ca și imprimat în Lumea inferioară ei.

Și la aceasta s-au referit Înțelepții care au scris: Nu există fir de iarbă care să nu fi avut norocul și ‘polițistul’ lui de Sus, care să-l bată (atenționeze) și să-i dicteze: ‘Crește!’ și anume, Rădăcina sau Norocul îl obligă să crească și să devină prin cantitate și calitate ceea ce era predeterminat, ca și în exemplul cu ștampila, de mai sus. Aceasta este legea Rădăcinii și a Ramurii, care acționează în toate amănuntele din existență și în toate faptele realității, în fiecare Lume, respectiv Lumii superioare ei, acolo, fiindu-i Rădăcină celui de jos, și Originea.

LIMBAJUL FOLOSIT DE MEKUBALIM-ÎNȚELEPȚI ESTE LIMBAJUL RAMURILOR

Precum ne învață aceste Ramuri despre Rădăcinile lor, care le stau ca exemplu în Lumea Superioară, în mod obligatoriu – pentru că nu este nimic în Lumea inferioară care să nu fi provenit din cea superioară ei – și Rădăcina din Lumea superioară își obligă Ramura din Lumea inferioară ei, să-și exprime toată forma și conținutul, precum se exprimă în fraza: norocul din Lumea de sus ce îi aparține ierbii din Lumea de jos, împinge acea iarbă și o obligă să crească și să devină ceea ce este. Astfel se poate conclude că orice Ramură din această lume descrie exact exemplul ei din Lumea Superioară.

Și astfel și-au găsit Cabaliștii un tezaur de cuvinte editate și definite între ei, mulțumitoare întru totul a le servi ca limbaj de comunicare între ei, minunat pentru a discuta între ei despre Rădăcinile Spirituale din Lumile Superioare, adică, numai amintindu-și unul altuia despre Ramura palpabilă care există în această lume, care este bine definită simțurilor materiale.

Ascultând, cei înțelepți cuprind cu înțelegerea lor Rădăcina cea superioară spre care indică Ramura aceasta materială, care este determinată de către Rădăcina ei.

Astfel încât toate amănuntele realităților Emanației, palpabile și toate faptele din ele le-au devenit că niște cuvinte și denumiri definite și absolute, care indică spre Rădăcinile înalte, superioare, spirituale. Și, cu toate că în zona spiritualului nu există cuvinte pentru a-l exprima – fiind mai presus de orice imaginație – cu toate acestea devine palpabilă. Noțiuniile lumilor Superioare și-au câștigat astfel dreptul de a fi exprimate prin ramurile lor, care sunt aranjate conform simțurilor noastre, în lumea aceasta, care este toată caracterizată prin limbajul vorbit de înțelepții Cabalei, prin care își dezvăluie realizările spirituale unul altuia și din generație în generație, atât oral, cât și prin scris. Și se înțeleg între ei într-un mod absolut satisfăcător, cu toată precizia necesară disputei în cercetarea acestei științe. Adică prin definiții precise, fără urmă de eroare. Fiindcă fiecare ramură își are definiția ei naturală, absolut particulară ei. Iar această limbă a Ramurilor a științei Cabala e mai potrivită pentru a explica prin ea conceptele acestei științe, decât toate limbile cu care suntem obișnuiți, care s-au stricat în decursul timpului, în gura publicului, cuvintele pierzând înțelesul lor precis. În contrast, limba Ramurilor nu se schimbă niciodată și niciodată nu li se va întâmpla cititorilor și ascultătorilor să greșească în a înțelege cuvintele ce le sunt prezentate, definițiile naturii fiind absolute, conform legii de netrecut!

TRANSMITEREA DIN GURĂ UNUI MEKUBAL CARE ȘTIE, CELUI CARE PRIMEȘTE ȘI ÎNȚELEGE

Astfel a scris Rambam, în Prefată la Interpretarea Tora: Iar eu mă oblig prin contract fidel, oricărui cititor al acestei cărți, că voi aduce aluzii spre tainele Torei, care nu vor fi înțelese decât de către cei care sunt mekubalim și capabili a înțelege. Și în același fel a scris și Haim Vital – Ari, în Prefața sa la cartea Eț Haim-Arborele Vieții și la fel au scris și alți Hazal-înțelepți: să nu înveți decât pe cel care deja înțelege ceea ce îi explici.

Iată, cuvintele lor sunt clare, ele spun că nu e voie să înveți decât din gura Înțeleptului – Mekubal Haham. Insă care este explicația la pretenția că și studentul să fie deja învățat și să înțeleagă el însuși?

Și dacă nu este astfel, chiar de-ar fi cel mai Țadik-Drept din lume, chiar și pe el este interzis de a-l învăța. Dar dacă este deja înțelept, care mai e nevoia lui de a învăța de la alții? În cele scrise mai sus vei înțelege vorbele cu ușurință, deoarece limbajul nostru obișnuit nu ne ajută prin nimic să înțelegem nici o vorbă din chestiunile Spirituale, Divine, care sunt mai presus de loc și de timp – de toate cele închipuite. Însă există pentru aceasta un limbaj special destinat anume pentru aceasta, care este Limbajul Ramurilor, denumită astfel, pentru că ne învață despre Rădăcinile Superioare.

Însă aceast limbaj, deși e foarte potrivit rolului lui de a se discuta prin el cercetarea științei, mai mult decât alte limbaje, totuși asta este valababil doar dacă și ascultatorul este învățat; adică știe și înțelege relația dintre Rădăcini și Ramuri. Fiindcă această relație nu se clarifică deloc, de jos în sus – de la Ramuri nu putem învăța despre Rădăcinile lor Superioare. Dimpotrivă, de la cel Superior vom învăța pe cel de jos, adică la început este necesar să realizăm esența Rădăcinilor Superioare, așa cum sunt ele în Spiritualitate, deasupra oricărei imaginații, cu înțelesul lor exact, pur. Și după ce atinge înțelesul Rădăcinilor Superioare, fiind înțelept el însuși – midato, atunci este capabil să contemple Ramurile, palpabile din această lume și să afle care este relația fiecărei Ramuri din aceasta lume cu propria sa Rădăcină din Lumea Superioară, în organizarea sa, în cantitatea și calitatea sa.

Și după ce înțelege și știe bine toate acestea, abia atunci va găsi o limbă comună între el și rav-ul său, instructorul, învățatorul său. Adică Limba Ramurilor prin care va fi capabil mekubalul sau, a-i înmâna toate cercetările acestei științe, tot ce se petrece în Lumile Spirituale, Divine, Superioare – atât cele preluate de la învățatorii săi, cât și cunoștințele adăugate prin cercetarea proprie – fiindcă au de-acum limbaj comun și se înțeleg unul pe celălalt.

Însă, atât timp cât elevul nu este el însuși înțelept, ca să înțeleagă singur acesta limbă, adică semnificația Ramurilor în raport cu Rădăcinile lor, se-nțelege de la sine că nici rav-ul său nu este în stare să-i explice nici măcar o vorbă din această știință spirituală-ruhanit. Și cu atât mai puțin să negocieze cu el în ce privește cercetările din această știință, neavând aceeași limbă de comunicare. Și rămân de parcă ar fi muți.

Așadar, în nici un caz nu se predau faptele Divine, adică știința Cabala, decât celui care este înțelept deja, el însuși.

Și ne putem întreba, de asemenea: de unde a învățat elevul într-atât ca să înțeleagă interacțiunea dintre Ramură și Rădăcină, din perceperea Rădăcinilor Superioare?

Iar răspunsul este: Degeaba se străduiește ADAM-OMUL, ci doar ajutorul Divin îi este NECESAR!!

Cel care ajunge să-I fie pe plac Divinității va cuprinde Înțelepciune, înțelegere, Cunoaștere –HochmaBina, Daat și va ajunge la realizarea Divinului. Iar în aceasta nu-ți poate veni în ajutor, deloc, o ființă în carne și oase!

Într-adevăr, după ce i-a devenit drag Divinității și a ajuns să O realizeze, abia atunci este pregătit să vina și să preia din imensitatea științei Cabala și doar atunci, din gura unui Înțelept-Mekubal, haham, având deja o limbă comună cu acesta.

DENUMIRI STRĂINE SPIRITULUI OMENESC

Clarificând cele de mai sus vei înțelege, cititorule, de ce se află în cărțile de Cabala expresii și denumiri străine de tot spiriritului omului. Iar acestea sunt frecvente în manualele de studiu Cabala, care sunt : Cartea ZoharCorectările și cărțile lui Ha Ari, Ha Arizal.

Și acestea sunt uimitoare; de ce oare au decis acești înțelepți să se folosească de astfel de expresii inferioare pentru descrierea acestor idei atât de sublime, divine?

Însă după ce ai asimilat informațiile de mai sus vei înțelege într-adevăr faptul acesta. Căci, se-nțelege că nu se poate folosi nici o altă limbă din lume, spre a explica această știință, decât numai prin limba specifică ei, care este Limba Ramurilor, după cum este raportată față de Rădăcinile Superioare.

Astfel se înțelege de la sine, că nu poate fi abandonată nicio ramură sau vreo derivație a unei Ramuri, din cauza inferiorității sau degradării sale, și să fie omisă din expresiile dorite, necesare în acel context, neexistând nici o altă Ramură pe care să o putem folosi în locul acesteia.

Căci, precum nu sunt două fire de păr care să provină dintr-o singură origine, tot așa nu avem două Ramuri care să se refere la o singură Rădăcină!

Astfel, dacă vom omite vreun fapt și nu-l vom folosi, se va omite acel concept spiritual pe care îl reprezintă în Lumea Spirituală. Fiindcă nu avem o altă expresie în locul ei, care să exprime acea Rădăcină Superioară; și poate să dăuneze întregii științe, cu tot ceea ce cuprinde, făcând să lipsească una dintre inelele lanțului științei, în totalitatea ei – inel care se referă la acel concept.

Deci găsim că dăunează întregii științe. Nu există pe lume încă o știință precum este știința Cabala, în care să fie o astfel de interdependență între fapte, organizate într-un sistem de cauză și efect, depinzând unul de celălalt, de la un capăt la altul, exact că un lanț lung. Astfel că, dispărându-ne vreo informație pe parcurs, ni s-a întunecat toată știința. Fiind strâns legate și interdependente, toate faptele devin o strânsă Unitate. Și de acum, nu ne mai mirăm dacă sunt folosite uneori expresii ciudate, dat fiind faptul că nu ne este permisă libertatea de a schimba expresiile între ele, a schimba bun cu rău sau rău cu bun, ci trebuie să ne folosim totdeauna de exact acea Ramură sau faptă care indică cu degetul spre Rădăcina sa Superioară, cu toată intensitatea necesară acelui fapt. Și de asemenea, trebuie să adauge amănunte descrierilor, până ce ajunge să definească în mod precis lucrurile spre înțelegerea colegilor și cititorilor.

About Mirela

Mirela - autor de cărți, content writer, blogger, project-manager, inginer, mama, sotie… dar mai presus de toate, este o veșnică studentă. Pasiunea sa pentru studiu nu se restrânge la un singur domeniu. Din anul 2007 studiaza Cabala.

"Cine sunt eu? Aceasta este una dintre cele mai grele și profunde întrebări pe care cineva le poate pune. Ne închipuim că știm cine suntem, dar… găsim oare răspunsul pe parcursul unei singure vieți petrecută pe această planetă? Putem oare transpune în cuvinte umane esența ce ne cuprinde? Aici și Acum sunt un om, sunt o ființă ce a primit un corp uman. O ființă umană care, “limitată” fiind de corpul primit, încearcă să stabilească o conexiune între inimă și rațiune, conexiune care să-i dea într-o zi răspunsul la întrebarea “Cine sunt Eu?”.

… Sunt tot ce nu doar sunt și mult mai mult. La fel ca tine și ca orice suflet care a acceptat în aceste vremuri provocarea de a experimenta o viață într-un trup uman, pe această planetă minunată."

Visit My Website
View All Posts