Matan Torah (Dăruirea Torei)

0
792

Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți (Levitic 19:18)

Rabi Akiva spune, Aceasta e o mare regula în Torah.

1.

Aceasta afirmație a înțelepților noștri cere o explicație. Cuvântul Klal (colectiv/regulă) indică un set de detalii care, atunci când sunt puse laolaltă, formează colectivul de mai sus. Astfel, atunci când el spune despre Mițvaiubește-ți aproapele ca pe tine însuți, că este o mare Klal în Torah, trebuie să înțelegem că restul de 612 Mițvot (precepte, porunci) din Torah, cu toate interpretările lor, sunt nici mai mult, nici mai puțin decât suma detaliilor inserate și conținute în această singură Mițva (singularul de la Mițvot), iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.

Acest lucru e destul de uluitor, pentru că se poate spune acest lucru cu privire la Mițvot dintre om și om, dar cum se poate ca acea singură Mițva să conțină toate Mițvot dintre om și Creator, care sunt esența și marea majoritate a legilor?

2.

Și dacă încă ne mai putem strădui să găsim un mod de a împacă aceste cuvinte, înaintea noastră vine o altă zicală, încă și mai remarcabilă, despre un convertit care a venit înaintea lui Hilel (Șabat 31) și i-a spus: Învață-mă toată Torah cât stau eu într-un picior. Iar el i-a răspuns: Tot ce urăști, nu face aproapelui tău (traducerea lui iubește-ți aproapele ca pe tine însuți), iar restul sunt comentarii la asta; du-te și studiază.

Înaintea noastră se află o lege clară – că în toate cele 612 Mițvot și în toate scrierile din Torah, nu există niciuna care să fie preferată față de aceasta Mițvaiubește-ți aproapele ca pe tine însuți. Asta pentru că ei vor doar să interpreteze și să ne permită să păstrăm Mițva de a iubi pe alții cum se cuvine, de vreme ce spune anume – restul sunt comentarii la asta; du-te și studiază. Asta înseamnă că restul Torah constituie interpretări ale acestei singure Mițva, că Mițva de a îți iubi aproapele ca pe tine însuți nu ar putea fi împlinită, dacă nu ar fi acestea.

3.

Înainte să pătrundem în miezul chestiunii, trebuie să respectăm acea Mițva, de vreme ce ni s-a poruncit: iubește-ți aproapele ca pe tine însuți. Cuvintele pe tine însuți ne spun, iubește-ți aproapele în aceeași măsură în care te iubești pe tine însuți, nici un pic mai puțin. Cu alte cuvinte, în mod constant și vigilent, trebuie să satisfacem nevoile fiecărei persoane din națiunea israelită, nu mai puțin decât suntem întotdeauna vigilenți să ne satisfacem propriile nevoi.

Acest lucru este absolut imposibil, pentru că nu mulți pot să își satisfacă propriile nevoi în munca lor de zi cu zi – și atunci, cum poți să le spui să lucreze pentru a satisface dorințele întregii națiuni? Și n-ar fi cu putință să ne gândim că Torah exagerează, căci ne avertizează să nu adaugăm și să nu scădem nimic, indicând că aceste cuvinte și legi au fost date cu o mare precizie.

4.

Și dacă asta nu e de ajuns, o să vă spun că simpla explicație a acelei Mițva de a îți iubi aproapele e încă și mai aspră, căci trebuie să punem nevoile prietenilor noștri înainte de ale noastre. E după cum au scris înțelepții noștri (Kidușin p. 20) cu privire la versetul căci el este mulțumit de tine (Deuteronom 15:16), cu privire la sclavul evreu: atunci când, uneori, nu are decât o pernă, dacă se culcă el pe ea și nu i-o dă sclavului său, atunci nu respectă ‚căci el este mulțumit de tine’, pentru că el se culcă pe pernă, iar sclavul pe podea. Iar dacă nu se culcă pe ea și nu o dă nici sclavului, la fel, este regula sodomită. Se dovedește că, în ciuda voinței sale, el trebuie să o dea sclavului său, în timp ce stăpânul se culcă pe podea.

Mai găsim aceeași regulă și în versetul nostru despre măsura în care iubim pe aproapele nostru, căci și aici, textul compară satisfacerea nevoilor prietenului cu satisfacerea propriilor nevoi, ca în exemplul căci el este mulțumit de tine, cu privire la sclavul evreu. Astfel, și aici, dacă are doar un scaun, iar prietenul său nu are scaun, legea este că, dacă el stă pe scaun și nu îl dă prietenului său, atunci încalcă Mițvaiubește-ți aproapele ca pe tine însuți, căci nu îndeplinește nevoile prietenului sau așa cum le împlinește pe ale sale.

Iar dacă nu stă pe scaun și nici nu îl dă prietenului său, e la fel ca regula sodomită. Ca urmare, trebuie să îl lase pe prietenul său să se așeze, în timp ce el stă pe podea sau în picioare. În mod clar, asta este legea cu privire la toate nevoile pe care le are cineva și toate lipsurile prietenului său. Iar acum, mergeți și vedeți dacă aceasta Mițva este realizabilă în vreun mod.

5.

Mai întâi, trebuie să înțelegem de ce Torah a fost dată anume națiunii Israel și nu în mod egal tuturor popoarelor lumii. Oare – Doamne ferește – e vorba de naționalism aici? Desigur că numai un om nesănătos la minte ar gândi așa . De fapt, înțelepții noștri au analizat aceasta chestiune – și iată ce au vrut să spuna prin cuvintele lor (Avoda Zarah 2): Creatorul a dat-o fiecărei națiuni și fiecărei limbi, iar ei nu au primit-o.

Dar lucrul pe care ei îl găsesc uluitor este de ce atunci, am fost noi numiți poporul ales, căci stă scris, Domnul Dumnezeul tău te-a ales pe tine (Deuteronom 7:6), de vreme ce nicio altă națiune nu a vrut-o? Mai mult, există în aceasta chestiune o întrebare fundamentală: E posibil oare, să fi venit Creatorul cu legea Lui în mâinii și să fi negociat cu acele popoare sălbatice? Un astfel de lucru e nemaiauzit și e complet inacceptabil.

6.

Dar atunci când înțelegem pe deplin esența Torei și a Mițvot care ni s-au dat, precum și scopul lor dorit, în măsura în care ne-au instruit înțelepții noștri – care este scopul marii creații ce ne este înfățișat dinaintea ochilor – atunci vom înțelege totul. Căci primul concept este că nu e acțiune fără scop. Și nu există excepție de la această regulă, cu excepția celei mai inferioare dintre speciile umane sau a bebelușilor. Ca urmare, este sigur că El, Creatorul, a cărui măreție e mai mult decât putem concepe, nu ar acționa – fie că e vorba de o acțiune mică sau de una mare – fără un scop.

Înțelepții noștri ne spun despre asta, că lumea n-a fost creată decât cu scopul de a ține Tora și Mițvot, ceea ce înseamnă, după cum au explicat înțelepții noștri, că scopul Creatorului din vremea când El a creat creația Sa, este să își dezvăluie Dumnezeirea în fața altora. Asta pentru că dezvăluirea Dumnezeirii Sale atinge creatura ca o recompensă plăcută, care crește mereu, până ce ajunge la măsura dorită.

Și prin aceasta, cei umili se ridică întru recunoaștere adevărată și devin un car pentru El și pentru a ajunge până la El, până la finalul complet: Nici ochiul n-a văzut Dumnezeu în afară de tine (Isaia 64:3). Și dată fiind măreția și gloria acelei perfecțiuni, Torah și profeția se abțin și ele de la a spune măcar un cuvânt de exagerare aici, după cum spuneau înțelepții noștri (Berachot 34), toți profeții și-au făcut profețiile doar pentru zilele lui Mesia, dar pentru lumea ce urmează, nici ochiul n-a văzut Dumnezeu în afară de tine.

Perfecțiunea aceasta este exprimată în cuvintele Torei și ale profeției și în cuvintele înțelepților noștri, prin simplul cuvânt Dvekut (adeziune). Dar în sensul larg, folosit de mase, el și-a pierdut aproape tot conținutul. Însă dacă zăboviți chiar și o clipă cu acest cuvânt, veți fi copleșiți de starea sa minunată, căci veți vedea măreția Creatorului și umilința creaturii. Atunci, veți putea să percepeți valoarea de a avea Dvekut unii cu alții și veți înțelege de ce atribuim acelui cuvânt scopul întregii creații.

Rezultă că scopul întregii creații este ca umilele creaturi, prin păstrarea Torei și a Mițvot, să poată să se înălțe, să se dezvolte mereu, până ce sunt răsplătite prin Dvekut cu Creatorul lor.

7.

Dar iată că vin Cabaliștii și întreabă – de ce nu am fost creați în această stare înălțată de adeziune de la bun început? Ce motiv a avut El să ne împovăreze cu această muncă a creației și cu Torah și cu Mițvot? și au răspuns: Cel care mănâncă ceea ce nu e al său se teme să își privească fața. Asta înseamnă că cel care mănâncă și se bucură de pe urma muncii prietenului se teme să își privească fața, pentru că, făcând acest lucru, el devine din ce în ce mai umilit, până ce își pierde forma umană. Și pentru că ceea ce apare din întregimea Lui nu poate să fie defectuos, El ne-a făcut loc să ne câștigăm măreția noi înșine, prin munca noastră întru Torah și Mițvot.

Cuvintele acestea sunt foarte profunde și eu le-am explicat deja în cartea mea, Panim Me’irot uMasbirot leEț HaHaim-Fețe Luminoase și Explicații la Pomul vieții, Ramura Întâi, precum și în cartea Talmud Eser Sfirot-Studiul celor Zece Sfirot, Reflexia lăuntrică, Partea întâi. Aici, le voi explica pe scurt, ca să le poată înțelege toată lumea.

8.

Chestiunea aceasta este ca situația în care un om bogat a luat un om de la piață și i-a dat de mâncare, i-a dat aur și argint și tot ce dorea în fiecare zi. Și în fiecare zi îi dădea mai multe daruri decât în ziua dinainte. În cele din urmă, bogatul a întrebat, Spune-mi, ți-au fost împlinite toate dorințele? Iar el a răspuns, Nu toate dorințele mele au fost împlinite, căci ce bine și ce plăcut ar fi, dacă toate aceste posesiuni și lucruri prețioase mi-ar veni prin munca mea, așa cum au venit la tine, iar eu nu aș primi milă din mână ta. Atunci, cel bogat i-a spus, în cazul acesta, nu s-a născut un om care să poată să-ți implinească ție dorințele.

E natural acest lucru, căci, pe de o parte, omul are experiența unei plăceri din ce în ce mai mari, cu cât îi dă mai multe daruri, dar pe de alta parte, îi este greu să tolereze rușinea bunătății excesive pe care bogatul i-o dăruiește. Asta pentru că există o lege naturală, că cel care primește se simte rușinat și nerăbdător la primirea darurilor, pe care cel care dăruiește le dă din compasiune și din milă.

De aici apare o a doua lege – că niciodată nu va putea cineva să satisfacă pe deplin nevoile prietenului său, pentru că, în cele din urmă, el nu va putea să-i dea natura și forma auto-posesiunii, căci perfecțiunea dorită este atinsă numai cu aceasta.

Însă acest lucru este valabil doar pentru creaturi, pe când, în ceea ce privește pe Creator, el este complet imposibil și inacceptabil. Și acesta este motivul pentru care El ne-a pregătit pentru munca și truda întru Torah și Mițvot, pentru a ne produce măreția noi înșine, deoarece atunci, încântarea și plăcerea care vin la noi de la El, adică tot ce este inclus în Dvekut cu El, va fi, toată, posesiunea noastră, care a venit la noi prin propriile noastre eforturi. Atunci ne vom simți ca proprietari – iar fără aceasta, nu poate să existe o senzație de întregime.

9.

Cu adevărat trebuie să analizăm esența și sursa acestei legi naturale și cine anume a fost autorul defectului rușinii și al nerăbdării pe care o simțim atunci când primim pomană de la altul. Dintr-o lege pe care savanții o cunosc, se înțelege că fiecare ramură are aceeași natură ca și rădăcina sa, iar ramura dorește, caută și tânjește și beneficiază de toate canalele rădăcinii. Pe de altă parte, toate canalele care nu sunt în rădăcină, ramura se desprinde de ele, nu le poate tolera și îi dăunează. Legea aceasta există între fiecare rădăcină și ramura sa – și nu poate fi încălcată.

Iată, înaintea noastră se deschide o ușă, pentru a înțelege sursa tuturor plăcerilor și durerilor din lumea noastră. Cum Creatorul este rădăcina creațiilor Sale, noi simțim tot ce există în El și vine la noi direct de la El ca fiind plăcut și încântător, pentru că natura noastră e aproape de rădăcina noastră. Și tot ce nu este în El și nu vine la noi direct de la El, ci contrazice creația însăși va fi împotriva naturii noastre și greu de tolerat pentru noi. Astfel, ne place să ne odihnim și nu ne place să ne mișcăm, atât de mult, încât nu facem nicio mișcare, decât pentru a atinge odihna. Asta deoarece rădăcina noastră este imobilă și nemișcată; în El nu există niciun fel de mișcare. Ca urmare, (mișcarea) este împotriva naturii noastre și dezgustatoare pentru noi.

În același mod, ne place înțelepciunea, tăria și bogăția etc., pentru că toate acestea există în El, care este rădăcina noastră. Și ca urmare, urâm ceea ce este opus acestor lucruri – prostia, slăbiciunea și sărăcia, căci ele nu există în rădăcina noastră deloc. Asta ne face să ne simțim dezgustători și să urâm și ne provoacă o durere imensă.

10.

Asta ne dă gustul stricat al rușinii și al nerăbdării, atunci când primim de la alții pomană, deoarece în Creator nu există primirea de favoruri, pentru că, El de la cine să primească? Și pentru că acest element nu există în rădăcina noastră, noi îl simțim ca dezgustator și respingător. Pe de altă parte, simțim încântare și plăcere de fiecare dată când dăruim altora, căci acest canal există în rădăcina noastră, iar ea îl dă tuturor.

11.

Acum am găsit un mod de a analiza scopul creației, care este acela de a ne croi drum până la El, în adevărată sa înfățișare. Această măreție și Dvekut, care ne este garantată prin lucrarea noastră întru Torah și Mițvot, este nici mai mult, nici mai puțin decât echivalența ramurilor cu rădăcina lor. Toată blândețea și plăcerea și sublimul devin aici o extensie naturală, după cum am spus mai sus – că plăcerea este doar echivalența de formă cu Creatorul său. Iar atunci când ne egalizăm cu fiecare canal din rădăcina noastră, simțim încântare.

De asemenea, tot ce întâlnim și nu este în rădăcina noastră devine intolerabil, dezgustător sau considerabil de dureros pentru noi, după cum prevede acest concept. Și în mod natural, descoperim că însăși speranța noastră depinde de măsura echivalenței noastre de formă cu rădăcina noastră.

12.

Acestea au fost cuvintele înțelepților noștri (Bereșit Raba 44) când au întrebat, De ce îi pasă Creatorului dacă tăiem animalele la gât sau la spate? La urma urmei, Mițvot au fost date numai pentru a îi curăța pe oameni, iar acea curățire înseamnă curățirea corpului tulbure, care este scopul care reiese din respectarea întregii Torah și a Mițvot.

Un asin sălbatic se va transforma în om (Iov 11:12), pentru că atunci când apărem din sânul creației, suntem doar murdărie și umilință, adică foarte multă iubire de sine imprimată în noi, iar mișcările noastre se învârt doar în jurul nostru, fără urmă de dăruire pentru ceilalți.

Astfel, atunci suntem la cea mai mare distanță de rădăcină, la celalalt capăt, căci rădăcina este doar dăruire, fără niciun pic de primire, în timp ce nou-născutul este într-o stare de completă auto-primire, fără niciun pic de dăruire. Ca urmare, situația sa este privită ca fiind punctul cel mai de jos de umilință și de murdărie, în lumea noastră omenească.

Pe măsură ce crește, omul primește de la mediul său părți de dăruire către alții, în funcție de valorile și dezvoltarea din mediul respectiv. Apoi, este inițiat în a respecta Torah și Mițvot în scopul iubirii de sine, pentru răsplată în aceasta lume și în lumea următoare, numită Lo Lișma (nu în numele, slujba Lui), căci omul nu poate fi învățat altfel.

Pe măsura ce crește, omului i se spune să respecte Torah și Mițvot Lișma (în numele Lui), cu scopul exclusiv de a aduce mulțumire Creatorului său, după cum spunea Rambam: Femeilor și copiilor nu ar trebui să li se spună să respecte Torah și Mițvot Lișma, pentru că nu vor putea să le suporte. Dar când cresc și dobândesc cunoaștere și înțelepciune, atunci sunt învățați să lucreze Lișma. Este după cum spuneau înțelepții noștri, De la Lo Lișma, ajungi la Lișma, ceea ce este definit prin scopul de a aduce mulțumire Creatorului, nu pentru vreo iubire de sine.

Prin remediul natural al angajarii în Torah și în Mițvot Lișma, pe care Dătătorul Torei îl știe, după cum au scris înțelepții noștri (Kidușin 30), Creatorul spune, ‘Eu am creat înclinația rea, am creat pentru ea Torah, ca pe o mirodenie’. Astfel, acea creatura se dezvoltă și urcă în grade către mai sus menționata măreție, până ce își pierde orice rămășiță de iubire de sine și toate Mițvot se înalță în corpul său, iar ea își face toate acțiunile doar pentru a dărui, astfel că însăși necesitatea ca ea să primească va curge în direcția dăruirii, ca să poată să dăruiască. De aceea, înțelepții noștri au spus, Mițvot au fost date numai pentru a curăți oamenii cu ele.

13.

Torah are doua părți: 1) Mițvot între om și Creator, și 2) Mițvot între om și om. Și amândouă țintesc către același lucru – să aducă creatura către scopul final al Dvekut cu El.

Mai departe, chiar și partea practică din amândouă este una și aceeași, pentru că atunci când cineva face o acțiune Lișma, fără niciun amestec de iubire de sine, adică fără să găsească vreun beneficiu pentru sine, atunci nu simte nicio direfență dacă lucrează pentru a iubi pe prieten sau pe Creator.

Acest lucru este așa, pentru că este o lege naturală pentru orice ființă – că orice aflat în afara corpului său să fie privit ca ireal și gol. Și orice mișcare pe care o face o persoană ca să iubească pe altul este efectuată cu o Lumina Reflectată și cu o recompensă care, în cele din urmă, o să se întoarcă la el și o să îi servească pentru binele său. Astfel, un asemenea act nu poate fi considerat iubire de altul, pentru că e judecat după scopul său. este ca și chiria care, în cele din urmă, se plătește și merită. Însă actul de a închiria nu este considerat iubire pentru altul.

Însă a face orice fel de mișcare doar ca rezultat al iubirii pentru alții, fără nicio scânteie de Lumină Reflectată și nicio speranță pentru niciun fel de auto-gratificare în schimb, este complet imposibil de la natură. Stă scris în Tikunei Zohar despre acest lucru, cu privire la națiunile lumii: Orice grație pe care o fac, o fac pentru ei înșiși.

Asta înseamnă că toate faptele bune pe care le fac, fie pentru prietenii lor, fie pentru Creatorul lor, nu sunt datorită iubirii lor pentru alții, ci datorită iubirii lor pentru ei înșiși. Și asta deoarece este complet nenaturală.

Ca urmare, numai cei ce țin Torah și Mițvot sunt calificați pentru asta, pentru că, obișnuindu-se să țină Torah și Mițvot pentru a aduce mulțumire Creatorului lor, ei se desprind treptat de sânul creației naturale și dobândesc o a doua natură, care este iubirea pentru alții, menționată mai sus.

Asta a făcut înțelepții Zohar-uluiexcludă națiunile lumii de la a își iubi aproapele, atunci când au spus, Fiecare act de grație pe care îl fac, îl fac pentru ei înșiși, pentru că ele nu sunt implicate în a respecta Torah și Mițvot Lișma, iar singurul motiv pentru care își slujesc dumnezeii este pentru răsplată și mântuire, în lumea aceasta și în cea care va veni. Astfel, adorarea dumnezeilor lor este și ea datorată iubirii de sine, iar ei nu vor face niciodată vreo acțiune care este în afara granițelor propriului lor corp, pentru care vor putea să se ridice măcar și puțin deasupra naturii lor elementare.

14.

Astfel, putem să vedem clar că, față de cei care respectă Torah și Mițvot Lișma, nu există nicio direfență între cele doua părți ale Torah, nici măcar în partea practică. Asta pentru că, înainte să îl realizeze, persoana este obligată să simtă un act de dăruire – fie către o altă persoană, fie către Creator – ca pe o stare de gol de neconceput. Dar printr-un mare efort, încet-încet, persoana se ridică și ajunge la o a doua natură, iar apoi atinge obiectivul final, care este Dvekut cu El.

Așa stând lucrurile, este rezonabil să ne gândim că partea din Torah care se ocupă de relația omului cu aproapele său este mai capabilă să ne aducă la obiectivul dorit. Asta pentru că lucrarea în Mițvot între om și Creator este fixă și precisă și nu are cerințe, iar omul se obișnuiește ușor cu ea și tot ce se face din obicei nu mai este util. Dar Mițvot între om și om sunt schimbătoare și neregulate, iar cerințele sunt peste tot. Ca urmare, vindecarea este mult mai sigură, iar scopul este mai aproape.

15.

Acum putem să înțelegem cuvintele lui Hilel Hanași către prozelit, că esența Torei este, Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți, iar restul de șase sute douasprezece Mițvot sunt doar o interpretare a acesteia. Și chiar Mițvot între om și Creator sunt privite că o calificare a acestei Mițva, care este scopul final care apare din Torah și Mițvot, după cum au spus înțelepții noștri, Torah și Mițvot au fost date numai pentru a curăța pe Israel (Item 12). Este vorba de curățirea corpului, până ce atingem a doua natură, definită ca iubire pentru alții, adică singura MițvaIubește-ți aproapele ca pe tine însuți, care este scopul final al Torei, după care omul atinge imediat Dvekut cu El.

Dar nu trebuie să ne întrebăm de ce nu a fost definită în cuvintele: și să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima și din tot sufletul și din toate puterile tale (Deuteronom 6:5). Asta pentru că, într-adevăr, în ceea ce privește o persoana care încă se mai află în natura creației, nu există direfență între iubirea pentru Creator și iubirea pentru aproapele său.

Asta pentru că tot ce nu este el, este ireal pentru el. Și pentru că acel prozelit i-a cerut lui Hilel Hanași să îi explice rezultatul dorit al Torei, pentru că obiectivul să îi fie mai aproape și să nu trebuiască să bată cale lunga, căci i-a spus, Învață-mă toată Torah cât stau eu într-un picior; ca urmare, el a definit-o ca iubirea pentru aproape, căci scopul este mai aproape și se dezvăluie mai rapid (Item 14), aici neputând să existe greșeală, dar existând multe cerințe.

16.

In cuvintele de mai sus, găsim un mod de a înțelege conceptul nostru de mai sus (par. 3 și 4) cu privire la conținutul MițvaIubește-ți aproapele ca pe tine însuți, cum Torah ne obligă să facem ceva ce nu poate fi făcut.

Cu adevărat, să știti că din acest motiv, Torah nu a fost dată sfinților noștri părinți – Abraham, Isac și Jacob – ci a fost ținută până la ieșirea din Egipt, când au ieșit și au devenit o națiune întreagă, de șase sute de mii de oameni, în vârstă de douazeci de ani și mai mult. Căci atunci, fiecare membru al națiunii a fost întrebat dacă este de acord cu acea lucrare mareață. Iar când fiecare persoană din națiune a fost de acord cu ea în inima și în sufletul său, și a spus, Vom face și vom auzi, atunci a devenit posibil să fie respectată toată Torah, iar ceea ce fusese imposibil înainte a devenit posibil.

Asta pentru că este sigur că, dacă șase sute de mii de oameni își abandonează lucrarea pentru satisfacerea propriilor nevoi și nu se îngrijorează de nimic, decât să stea de pază pentru ca aproapelui lor să nu-i lipsească nimic – și mai mult, că vor respecta aceasta cu o mare iubire, cu inima și cu sufletul lor, în înțelesul deplin al MițvaIubește-ți aproapele ca pe tine însuți – atunci e mai presus de orice îndoială că niciun om din națiune nu va trebui să se îngrijească de propria sa bunăstare.

Din aceasta cauză, el va fi pe deplin liber să își asigure propria sa supraviețuire și va putea să respecte cu ușurință MițvaIubește-ți prietenul ca pe tine însuți, ascultând toate condițiile date în par. 3 și 4. La urma urmei, de ce să se îngrijoreze pentru propria lui supraviețuire, dacă are aproape șase sute de mii de iubiți loiali, gata să se asigure cu mare grijă că nu îi lipșește nimic din ce îi trebuie?

Ca urmare, odată ce au fost de acord toți membrii națiunii, li s-a dat imediat Torah, pentru că erau în stare să o respecte. Însă înainte să se fi înmulțit și să ajungă o națiune – și cu siguranță, și pe vremea părinților, care erau singuri în acel ținut – nu erau calificați să respecte cu adevărat Torah, în forma ei dezirabilă. Asta deoarece, cu un număr mic de oameni, este imposibil să începi să te angajezi în Mițvot între om și om, în măsura preceptului Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți, după cum am explicat în par.  3 și 4. De aceea nu li s-a dat lor Torah.

17.

Din toate cele de mai sus, putem să înțelegem una dintre cele mai tulburătoare fraze ale înțelepților noștri: toți din Israel răspund unii pentru alții. Asta pare să fie total nedrept, pentru că e posibil că, dacă cineva păcătuiește sau face un păcat care supără pe Creator, iar tu nu îl cunoști, atunci Creatorul o să-și ia datoria de la tine? Stă scris, Părinții nu vor fi uciși pentru copii… fiecare va muri pentru propriul său păcat (Deuteronom 24:16); și atunci, cum se poate spune că tu ești răspunzător pentru păcatele unui străin, pe care nu îl cunosti și care nu știi unde se află?

Și dacă asta nu e de ajuns pentru voi, consultați Masechet Kidușin, p 40b: Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, spune: ‘Cum lumea e judecată după majoritatea ei, iar individul e judecat după majoritatea sa, dacă a făcut o Mițva, atunci ferice de el, căci a alocat întreaga lume la un cântar de merite. Iar dacă a făcut un păcat, blestemat să fie, căci s-a condamnat pe sine și întreaga lume la un cântar de păcat, căci s-a spus, ‚un păcătos a distrus mult bine’.

Și Rabi Elazar, fiul lui Rabi Șimon, m-a făcut pe mine răspunzător pentru toată lumea, căci el crede că toți oamenii din lume răspund unii pentru alții și fiecare persoană aduce merite sau păcate întregii lumi, prin faptele sale. Lucrul acesta este de două ori mai tulburător.

Însă conform celor spuse mai sus, putem să înțelegem cuvintele lor foarte simplu; am arătat că fiecare din cele 613 Mițvot din Torah se învârte în jurul acelei singure Mițva: Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți. Și vedem că o asemenea stare poate să existe numai într-o națiune întreagă, din care fiecare membru este de acord cu acest precept.

About Mirela S.

Mirela - Autor, Content Marketing Strategist, Blogger, Project-Manager, Inginer, Mama, Sotie… dar mai presus de toate, este o veșnică studentă. Pasiunea sa pentru studiu nu se restrânge la un singur domeniu. Din anul 2007 studiaza Cabala.

"Cine sunt eu? Aceasta este una dintre cele mai grele și profunde întrebări pe care cineva le poate pune. Ne închipuim că știm cine suntem, dar… găsim oare răspunsul pe parcursul unei singure vieți petrecută pe această planetă? Putem oare transpune în cuvinte umane esența ce ne cuprinde? Aici și Acum sunt un om, sunt o ființă ce a primit un corp uman. O ființă umană care, “limitată” fiind de corpul primit, încearcă să stabilească o conexiune între inimă și rațiune, conexiune care să-i dea într-o zi răspunsul la întrebarea “Cine sunt Eu?”.

… Sunt tot ce nu doar sunt și mult mai mult. La fel ca tine și ca orice suflet care a acceptat în aceste vremuri provocarea de a experimenta o viață într-un trup uman, pe această planetă minunată."

Visit My Website
View All Posts