5 – Lișma este trezirea Conștiinței Spirituale Inițiale de Sus. De ce trebuie să o trezim de Jos?

0
294

***

Am Auzit în 1945

 

Pentru a dobândi privilegiul Lișma, în slujba Creatorului, nu este în mâinile omului puterea de a înțelege. Pentru că nu este omenesc a înțelege, cum se poate să existe așa ceva în lume. Și asta, deoarece tot ce îi este dat omului să înțeleagă, Tora și Mițvot (Cartea de îndrumare și porunci), va fi munca lui, atunci va obține ceva, dar obligatoriu trebuie să fie munca lui însuși, căci altfel omul este incapabil să facă ceva. Numai că asta este iluminarea următoare care vine de Sus și numai cine gustă din ea poate să știe și s-o înțeleagă, iar despre asta s-a spus: au gustat și au vazut că, Creatorul este bun.

De aceea trebuie înțeles de ce omul trebuie să folosescă cunoștințele și sfaturile, pentru ca să ajungă la Lișma, adică în slujba Creatorului. Și dacă nu, nu-i va ajuta niciun sfat, iar dacă Creatorul nu-i va da o a doua natura, care se numește dorința de dăruire, nicio realizare nu-i va fi de folos, decât dacă va obține noțiunea de în slujba Creatorului (dezinteresat).

Și răspunsul este așa cum au spus Înțelepții – binecuvântată fie amintirea lor – nu ești obligat tu să termini munca și nu tu ești cel ales să reduci din ea (Capitolul: Avot, 2: 21). Asta înseamnă că omului îi revine sarcina să trezească nivelul de jos, în timp ce asta este manifestarea rugăciunii, căci rugăciunea se numește lipsă și fără lipsă nu este împlinire.

De aceea, atunci când omul simte nevoia de o manifestare dezinteresată, în slujba Ceatorului (Lișma), atunci împlinirea vine de Sus, răspunsul rugăciunii lui vine de Sus, care este împlinirea sentimentului de lipsă.

De aici rezultă că omul trebuie să muncească, pentru a dobândi dorința dezinteresată (Lișma), de la Creator, care este lipsa și unealta (Kli). Împlinirea, niciodată nu o poate obține prin sine însuși, ci numai dacă este dată de la Creator.

Totuși rugăciunea trebuie să fie în totalitate, cum ar veni, din adâncul inimii. Ceea ce înseamnă ca omul știe în procent absolut, că nu este nimeni în lume care să-l ajute în afară de Creatorul însuși. Și cum știe omul asta, că nu are cine să-l ajute decât Creatorul – binecuvântat fie El – încunoștințarea asta o poate căpăta numai dacă a investit toate forțele de care dispune, și nu i-a ajutat. De aceea omul a fost investit să facă toate eforturile din lume ca să câștige treapta Cerului și doar atunci poate dărui rugăciunea din adâncul inimii, iar atunci Creatorul aude rugăciunea lui.

Dar omul trebuie să știe ca în momentul străduinței lui de a obține gândirea superioară în slujba Creatorului (Lișma), pentru care a consimțit, el vrea să muncească cu totul pentru a fi parte influentă, dezinteresată în edificarea întregului. Adică să se dăruiasca cu totul, fără să primească nimic. Și numai atunci va vedea că părțile nu sunt de acord cu această idee. Dar atunci va putea să ceară să știe și să verifice, că nu are altă cale decât să transforme dialogul cu Creatorul, pentru ca să-l ajute să primească, iar corpul să fie în slujba Creatorului; dezinteresat.

Și în felul acesta vede că nu depinde de el să-și convingă corpul să se anuleze în totalitate. În consecință, în timp ce vede că nu poate spera ca să accepte corpul să-l slujească pe Creator, atunci rugăciunea lui poate veni din adâncul inimii și astfel îi va fi primită rugăciunea. Și trebuie știut că prin atingerea gândirii superioare (Lișma), însușirile rele sunt distruse. Căci însușirile rele sunt dorința de a primi, iar prin câștigarea caracterului de influență (dăruire), El anulează dorința de a primi, de care s-a ocupat pentru a fi cercetată și distrusă. Așadar, această funcție a fost modificată, nu mai funcționează, și nu mai este folosită, căci funcția a fost anulată, deci a fost verificat și distrus.

Și când omul va da socoteală –ce are din munca lui ca să trudească sub soare, atunci va vedea că nu este atât de greu să te încrezi în Creator – binecuvântat fie El – din două motive:

  1. Oricum într-un fel sau în altul, adică chiar dacă vrea sau nu vrea, el este obligat să facă maxim de efort în lumea asta, și ce-i rămâne din toată străduința?
  2. Totuși, dacă omul muncește în slujba Creatorului (Lișma) are plăcerea, satisfacția din timpul muncii. După cum proverbul oratorului din Dubna – binecuvântată fie amintirea lui – spunea despre ceea ce s-a scris, nu pe mine m-ai numit Iacob, căci m-ai dezvăluit pe mine, Israel. Este asemenea cu Povestea unui bogat, care a coborât din tren cu o geantă mică pe care a pus-o într-un loc unde mulți comercianți își pun marfa lor. Și hamalii iau pachetele și le aduc la hotelul unde se află comercianții. Iar hamalul a crezut desigur, că pachetul mic îl va lua însuși comerciantul și pentru asta nu trebuie hamal, de aceea a luat pachetul cel mare. Și comerciantul vrea să-i dea hamalului o sumă mică așa cum este obișnuit să plătească, iar hamalul nu a vrut să primească și a spus: am băgat în depozit pachetul cel mare, trudind mult, din greu l-am cărat și tu vrei să-mi dai o sumă atât de mică pentru asta?

De aici, învățătura este că omului care a făcut toate eforturile ca să  urmeze Tora și Mițvot (Cartea de îndrumare și porunci), Creatorul i-a spus: nu pe mine m-ai numit Iakob, adică, nu pachetul meu l-ai luat, ci pachetul ăsta aparține altcuiva. În ciuda faptului că spui că ești inițiat în învățătura Torei, desigur că ai avut alt stăpân pentru care ai muncit, de aceea crezi că el trebuie să te plătească. Și asta pentru că este scris că prin multă strădanie ai ajuns Israel. Asta înseamnă că cine lucrează pentru Creator nu are de făcut efort, din contră, plăcere și exaltare spirituală. Dar dacă muncește cu alt scop, atunci poate cere socoteală Creatorului, că nu are vitalitate în munca, chiar dacă nu muncește pentru El, că El îi va plăti pentru munca lui. Omul poate veni cu pretenții numai la aceia pentru care el a muncit, ca ei să-i insufle lui plăcere și vigoare. Chiar dacă nu multe din scopuri sunt în slujba Creatorului, omul trebuie să ceară de la scopul pentru care el a muncit, ca acest scop, pentru care a muncit, să-i dea plată, adică plăcere și vitalitate, iar despre ei se spune că ei vor fi și faptele lor, fiecare care se va încrede în ei.

Dar după asta va fi greu dacă nu vedem – chiar și atunci când omul primește asupra sa întreaga sarcină Cerească – nicio altă intenție și nicidecum nu simte niciun fel  însuflețire care să zicem că l-ar obliga să primească asupra lui sarcina Cerească.

Iar dacă primește asupra lui această sarcină este doar din cauza credinței mai presus de rațiune, cu alte cuvinte, că o face testându-se pe el forțat și nu pentru binele lui. Dacă este așa, atunci ne întrebăm de ce simte că munca lui este în slujba Creatorului, în timp ce corpul urmărește tot timpul să se poată elibera de munca asta, chiar dacă nu are putere de influență (dăruire). Și dacă da, de ce Creatorul îi influențează elanul și energia în munca lui?

Răspunsul este: trebuie știut că acest subiect este o corectare mare, fără doar și poate; dacă ar fi iluminat, ar fi simțit lumina și vitalitatea îndată ce omul ar începe să primească asupra lui întreaga sarcină Cerească, căci ar fi fost în acord cu dorința de a primi această muncă și desigur din acest motiv  ar dori să repare greșeala lui. Și dacă muncea  numai pentru satisfacția lui personală, așa cum era, nu putea exista nicio șansă să muncească în slujba Creatorului, căci era obligat să o facă pentru interesul lui personal, din motivul că simte în munca lui în slujba Creatorului, mai multă plăcere decât satisfacțiile materiale. Așadar omul trebuia să rămână fără Lișma, asta deoarece, având satisfacție în muncă, nu era în stare să facă nimic, iar fără câștig nu este capabil să lucreze. Deci dacă omul ar fi avut satisfacție din muncă, ce nu provine din Lișma, ar fi trebuit să rămână în situația asta.

Și asta se aseamănă cu zicala ‘în timp ce oamenii aleargă după hoț ca să-l prindă, hoțul aleargă și țipă prindeți hoțul‘. Atunci nu se poate cunoaște care este hoțul adevărat, ca să fie prins și să i se ia din mână ce a furat. Dar în timp ce hoțul, adică dorința de a primi, nu simte motiv și însuflețire în munca de primire a roadelor Cerești, iar atunci când el muncește din perspectiva credinței deasupra rațiunii, pe drum forțat, și corpul se obișnuiește cu munca asta – adică împotriva dorinței de a primi pentru el – atunci el are mijloacele cu care să înceapă munca în care scopul este de a face plăcere Creatorului. Și asta, chiar dacă ceea ce se cere în principal omului este ca prin munca lui să se contopească cu Creatorul, care este noțiunea echivalentă cu înfățișarea al cărui scop este influența, dăruirea. Și asta este după cum este scris: atunci bucură-te de Creator, în care înțelesul lui atunci este locul, care reprezintă începutul muncii lui, nu când nu a avut plăcere, ci atunci când munca lui a fost silită, iar după ce s-a obișnuit cu ea, cu munca prin dăruire, fără a ține cont dacă munca lui are vreun rost, atunci crede că muncește pentru ca munca lui de dăruire să placă Creatorului. Și omul trebuie să creadă că munca celor de jos este primită de Creator și nu contează cât și cum este felul muncii lor. Și mai mult de atât, când Creatorul vede intenția, din asta El se umple de plăcere, atunci omul câștigă desfătarea Creatorului.

De asemenea, și în timpul muncii lui pentru Creator va simți satisfacție și bine, chiar dacă acum muncește efectiv în slujba Creatorului, căci dezvăluirea din timpul muncii forțate întărește omul să poată munci în slujba Lui, iar de aici reiese că și atunci, plăcerea care o primește este a Creatorului, adică însuși Creatorul.

About Dora

Sunt aici din respect pentru acei tăcuți traducători din umbră, care s-au trudit conviși că spiritul se hrănește cu învățătură, iar spiritualitatea nu e de vânzare. Iar tu, căutătorule, găsești aici tot plinul inimii lor.

Vino și Vezi!

View All Posts