Baal HaSulam – Scrisoarea nr.25

0
343

Baal HaSulam – Scrisoarea Nr. 25

Londra, 1927

Pentru sufletul meu pereche, fie ca lumânarea lui să ardă pentru totdeauna:

… Ce ai scris, că nu înțelegi inovațiile din Tora pe care ți le-am scris, ar fi trebuit să-ți fie clar. Când îți vei îndrepta modul în care lucrezi, vei înțelege cu certitudine. De aceea ți-am scris.

Ai explicat despre “păcatele devenind merite pentru el”, că atunci când cineva se pocăiește în fața Creatorului, el vede evident că a fost forțat de Creator în toate nelegiuirile sale și totuși le dăruiește bucuros sufletului să le corecteze ca și cum ar fi propriile lui nelegiuiri. Prin aceasta păcatele devin merite. Dar asta încă nu lovește centrul țintei deoarece, în cele din urmă, transformă coercițiile în merite, dar nu și nelegiuirile.

De asemenea, te-ai îndepărtat de la cale prin interpretarea păcatului lui Adam HaRișon, condamnându-i sufletul la exilul forțat și făcând coerciția o greșeală. Și ceea ce ai explicat, că nu are importanță dacă se murdărește copilul sau este așa din faptele tatălui său, pentru că în cele din urmă este murdar și trebuie să se spele, mă întreb, cum a ieșit murdăria din puritate?

Ultimele tale cuvinte sunt sincere, pentru că te-ai dus într-un loc care nu este al tău, și datorită obiceiului tău de a te înconjura cu haine care nu sunt ale tale, nu ai înțeles cuvintele mele care vizează exact și numai pentru tine. Doresc ca aceste cuvinte să fie suficiente pentru ca tu să nu mai rătăcești în domeniile altora, așa cum este scris în The Zohar: “Nu trebuie să te uiți unde nu ar trebui”.

Cu privire la ceea ce ai scris – că par să vorbesc în ghicitori – este scris: “Nevoile poporului Tău, Israel, sunt numeroase”. Nu există un timp ca un altul, cu atât mai puțin cei care merg din ușă în ușă, încoace și încolo, dar ușile nu se vor deschide. Există un capăt al schimbărilor în situațiile lor. În timp ce scriu cuvintele Torei, sau din inimă, le spun astfel încât să le fie valabile timp de cel puțin câteva luni, astfel încât acestea vor fi înțelese în vremurile bune, în timp. Dar ce pot face dacă vremurile bune sunt puține, sau ruptura este mai mult decât corectată și cuvintele mele sunt uitate?

Desigur, mintea intelectuală umană nu va examina deloc cuvintele mele, căci ele sunt spuse și sunt construite din literele inimii.

Și în ceea ce privește imaginația în care ai intrat și nu știi cum să ieși pentru că ai obosit să examinezi problema, îți spun că, în general, cel care se pocăiește din iubire este răsplătit cu Dvekut complet, adică cel mai înalt grad, iar cel care este gata pentru păcate este în lumea de jos. Acestea sunt cele mai îndepărtate două puncte din întreaga realitate.

În aparență trebuie clarificat cuvântul Tșuva (pocăință), deoarece el ar fi trebuit spus “perfecțiune”, dar este cu scop de a educa, pentru că totul este perfect aranjat de la început, și fiecare suflet este deja  în lumină totală, bunătate și veșnicie. Și numai pentru  ”Nahama dechisufa” (pâinea necazului) sufletul este în taina Țimțumim (restricții), până când se va imbrăca in corpul tulburat, și numai datorită acestei calități (a corpului), acesta se reîntoarce la rădăcina sa dinainte de Țimțum și are recompensa în mâna sa, lucru care vine din toată această mișcare teribilă pe care ea însăși a făcut-o, și în totalitate, recompensa este adevarata Dvekut (adeziune). Ceea ce este echivalent cu a spune că s-a eliberat din Nahama dechisufa, pentru că toată primirea sa se transforma într-un vas – Kli de Așpaa (Dăruire totală), și forma lui este asemănătoare Creatorului său. Și deja am vorbit mult despre aceasta.

Și cu aceasta vei înțelege: (că) atunci când căderea ajută la o ascensiune, ea este considerată o ascensiune și nu o cădere. Într-adevăr, caderea este acelasi  lucru cu ascensiunea, deoarece însăși literele rugăciunii sunt umplute de abundență, iar într-o rugăciune scurtă abundența va fi micșorată pentru că lipsesc literele. Și așa au spus înțelepții noștri: ”Dacă Israel nu ‘ar fi’ păcătuit nu le-ar fi fost  dat ‘lor’ nimic altceva decât Pentateuh și cartea lui Iosua”. Gândește-te bine la aceasta.

Cu ce seamănă aceasta? Cu un om foarte bogat care avea un tânăr și unic fiu. Și vine ziua când bogatul a trebuit să facă o călătorie departe, pentru o perioadă de mulți ani. Dar bogatul se temea că fiul său ar putea risipi averea sa pe lucruri rele.

Așa că, el a devenit înțelept și a schimbat proprietațile sale cu pietre prețioase, bijuterii și aur. A construit și grote mari în adâncul pământului și acolo a ascuns tot aurul, pietrele prețioase și bijuteriile, și acolo a închis și pe fiul său.

A chemat sclavii săi loiali și le-a poruncit să-i păzească fiul, pentru ca acesta să nu iasă din subteran până când nu va împlini vârsta de douazeci de ani. În fiecare zi ei îi coborau tot felul de mâncăruri și de băuturi, dar nu  trebuiau să-i coboare lumină și lumânări. Și să caute orice crăpătură din ziduri, pentru ca razele soarelui să nu se înfiltreze. Iar pentru sănătatea lui, în fiecare zi ei îl scoteau din subteran pentru o oră, și făceau o plimbare cu el prin piețele orașului, păzindu-l însă foarte bine, așa că el nu ar fi putut scăpa, iar când ar fi împlinit douăzeci de ani, îi vor fi dat lumânări și îi vor fi deschis o fereastră și îl vor lăsa să iasă afară.

Se înțelege că durerea fiului era imensă; cu atat mai mult, atunci când era la plimbare afară și vedea toți băieții mâncând și bând și bucurându-se în piețe, fără pază și timp limitat, în timp ce el sta în închisoare și avea momentele de lumină numărate, iar dacă ar fi încercat să scape ar fi fost lovit fără milă. Și a fost și mai îndurerat și oprimat auzind că însuși tatăl său îi pricinuise toată această tristețe, având în vedere că ei sunt sclavii tatălui său și îndeplinesc ordinele lui. Așa se poate înțelege, că el gândește că tatăl său este cel mai rău dintre cei răi, dintotdeauna, căci nimeni nu a auzit vreodată ceva asemănător.

În ziua în care a implinit douăzeci de ani, sclavii i-au coborât o lumânare, asa cum ordonase tatăl său; băiatul a luat lumânarea și a început să privească în jurul sau. Și iată ce a văzut, saci plini cu aur și toate de calitate (comorile) de regi.

Numai atunci și-a înțeles tatăl, că este un adevărat (om) pios, și că toată munca grea pe care a făcut-o, nu a făcut-o decât pentru binele său și imediat a înțeles că sclavii, sigur l-ar fi lăsat să iasă liber din subterane. Și a făcut așa, a ieșit din subterane, și acum nu este pază, nici sclavi răi, în schimb el este mai bogat decât toți bogații de pe pământ.

Iată, într-adevăr, aici nu este nicio noutate, pentru că faptul a fost descoperit retrospectiv, el a fost un mare bogat, în toate zilele vieții lui. Și totuși, în conformitate cu sentimentul, el a fost sărac și cerșetor, oprimat în iad pentru toate zilele lui, iar acum, într-o singură clipă a fost îmbogățit cu un imens patrimoniu și s-a înălțat ”MeBira amikta le igra rama” – dintr-o gaură profundă pe un munte înalt. Și cine ar putea înțelege această pildă? Cel ce înțelege că ”zdonot” (rautățile) sunt chiar subteranele adânci cu pază excelentă pentru a nu scăpa.

Cu privire la aceasta este simplu că subteranele și paza excelentă, toate sunt ”zchiot” (merite, puritate), de asemenea, și mila tatălui față de fiul său, pentru că fără ele, nu ar fi devenit realitate (posibilitatea) de a fi bogat ca tatăl său, deși ”zdonot” sunt ”doar zdonot”,  și nu ”greșeli”. Și nu sunt ”constrângeri de ordin divin”. Ci, înainte ca el să se întoarcă la bogăția sa, reglementează sentimentul de mai sus în toată plinătatea și semnificația lui, și după întoarcerea la bogăție el vede toate cele care sunt mila tatălui, și nicidecum răutate, Doamne ferește.

Și trebuie înțeles că fiecare conexiune de iubire dintre tată și unicul său fiu, menționat mai sus, depinde de cunoașterea milei tatălui pentru fiu, în legătură cu realitatea din subterane și întuneric, și paza excelentă, după care, fiul vede în această milă un mare efort și o înțelepciune profundă.

Chiar și în sfântul Zohar ni s-a vorbit, și au zis că, celui care Zoche (se purifică, merită să) în Tșuva, Divina Prezență i se revelează ca o mamă care oferă din inimă, care nu și-a văzut fiul de multe zile, și ei doi au făcut multe și mari acțiuni, pentru a se putea vedea, și din această cauză au înfruntat mari pericole etc., și la sfârșit a venit la ei acea libertate dorită cu ardoare, și au meritat să se vadă, și atunci mama se repede la el și îl sărută, și-l consolează, și vorbește către inima lui, toată ziua și toată noaptea, și îi povestește de nostalgiile și pericolele întâlnite pe străzi, până în acea zi; și așa cum a fost împreună cu el mereu, la fel, și Divina Prezență nu s-a mișcat, dar a suferit cu el în toate locurile, numai că el nu a putut să o vadă.

Și acestea sunt cuvintele Zoharului: ea îi spune, aici am dormit, aici ne-au surprins hoții. Și am fost salvați de ei; aici eram ascunși în gaura adâncă etc., și cine ar fi naiv să nu înțeleagă imensa iubire, plăcerea și încântarea, ce erup și emană din aceste spuse de consolare.

Și este un adevăr că înainte ca ei să se întâlnească față-n făță, erau în această simțire foarte rea, de moarte, dar în misterul de ”Nega” (nenorocire), din cauză că ”Ain” (litera de sfârșit la Nega, în ebraică) vine la sfârșitul reunirii. Însă în timpul istorisirii lucrurilor consolatoare, unde ”Ain” este la începutul reunirii, desigur, acolo este ”Oneg” (Plăcere); și totuși (aceste două cazuri) sunt două puncte ce nu luminează, dacă ulterior nu se găsesc în aceeași lume. Concentrează-te deci, și imaginează-ți un tată și un fiu care stau și se așteaptă cu nerăbdare zile lungi și ani. Iar la sfârșit ei înșiși au văzut, dar fiul este mut și surd, și ei nu se pot  bucura absolut deloc unul de altul, prin urmare  rezultă că fundamentul iubirii se găsește în plăceri mari, la fel ca mâna Regelui.

Yehuda Leib

About Mirela

Mirela - autor de cărți, content writer, blogger, project-manager, inginer, mama, sotie… dar mai presus de toate, este o veșnică studentă. Pasiunea sa pentru studiu nu se restrânge la un singur domeniu. Din anul 2007 studiaza Cabala.

"Cine sunt eu? Aceasta este una dintre cele mai grele și profunde întrebări pe care cineva le poate pune. Ne închipuim că știm cine suntem, dar… găsim oare răspunsul pe parcursul unei singure vieți petrecută pe această planetă? Putem oare transpune în cuvinte umane esența ce ne cuprinde? Aici și Acum sunt un om, sunt o ființă ce a primit un corp uman. O ființă umană care, “limitată” fiind de corpul primit, încearcă să stabilească o conexiune între inimă și rațiune, conexiune care să-i dea într-o zi răspunsul la întrebarea “Cine sunt Eu?”.

… Sunt tot ce nu doar sunt și mult mai mult. La fel ca tine și ca orice suflet care a acceptat în aceste vremuri provocarea de a experimenta o viață într-un trup uman, pe această planetă minunată."

Visit My Website
View All Posts