Truma (Donație)

0
15

Truma (Donație)

 Exodul 25:1 – 27:19

 

Rezumat

Porțiunea Truma (Donație) se ocupă în principal cu construirea tabernacolului. Creatorul îl învață pe Moise să le spună copiilor lui Israel „Și ei să ia pentru Mine prinoase (donație – Truma) de la fiecare om pe care îl lasă inima, să ia prinoase (donație) pentru Mine” (Exodul 25:2). Donațiile au fost destinate construirii tabernacolului și a celor necesare lui – arca legământului (chivotul legii), capacul arcii, masa pentru pâinea punerii înaintea Lui, Menora (sfeșnicul sfânt), scândurile tabernacolului, soclurile, covoarele, perdelele, altarul de cupru, pânzele cortului. Creatorul îi spune lui Moise și cum să construiască tabernacolul. Porțiunea se cheamă Donație (Truma), fiindcă vorbește de porunca de a dona.

Comentariu făcut de Dr. Michael Laitman

Tot ceea ce avem este construcția tabernacolului. În acest loc este revelat Creatorul și aici locuiește El. Trebuie să-l construim prin donație și prin înălțarea importanței calității dăruirii și iubirii pentru ceilalți (în ebraică, cuvântul Truma este legat și de cuvântul Arama (ridicare), ca în „ridicarea lui Hey”– Scrierile lui Rabaș. Cu cât preamărim calitatea dăruirii și o folosim corespunzător, cu atât corectăm mai mult Kelim-urile noastre, adică dorințele, acelea pe care noi le folosim de obicei pentru noi înșine, după cum e scris „Am creat înclinația rea” (Talmudul babilonian).

Construirea tabernacolului explică procesul corectării noastre, de la cel mai simplu până la cel mai complicat, așa cum construim treptat cortul, de la cele mai ușoare la cele mai grele, mai mari și mai egoiste dorințe ale noastre.

Donația pentru tabernacol trebuie să vină din inimă, cea care conține toate dorințele. Numai aceluia care este condus de impulsul din inimă i se permite să ofere donație, și din această „investiție”, el își construiește Kelim-urile. Kelim-urile sunt conexiunile dintre noi, care țin tabernacolul. În el apare Forța Superioară, Creatorul, în funcție de echivalența de forma a omului. Deci, descoperim Creatorul în măsura asemănării de formă a noastră cu El. Creatorul este o Forță ascunsă. Noi, în mod normal nu suntem născuți cu uneltele necesare descoperirii Lui, fiindcă nu avem calități similare cu ale Lui. De exemplu, auzim sunete fiindcă timpanul nostru reacționează la anumite frecvențe. La fel, putem simți anumite mirosuri fiindcă avem neuronii olfactivi care le detectează. Aceastea sunt Kelim-urile noastre (kelim înseamnă vase dar și unelte). Însă, noi suntem lipsiți de uneltele (instrumentele) de detectare ale Forței Superioare, a Creatorului, Sursa de energie.

Dar, totul se mișcă și există prin această Forță. Sursa ei însă, ne este ascunsă, ca direcția „vectorul” mișcării ei, scopul, și de ce mișcă și acționează ea totul.

Această cunoaștere este revelată în tabernacol dacă ne corectăm și ne construim pe noi înșine în funcție de influența Forței Superioare și de echivalența de formă cu ea. Echivalența de formă înseamnă că dacă El este bun și face bine, dacă El iubește pe cel rău ca și pe cel bun (Baal HaSulam – Introducere în studiul celor 10 Sfirot), noi trebuie de asemenea să obținem starea de „iubește aproapele ca pe tine însuți” (Talmudul ierusalmitean). Noi construim tabernacolul în funcție de corectarea trepatată a dorințelor noastre, de la egoism, la dăruire și iubire.

Tora și Talmud ne învață că tabernacolul cu toate detaliile lui simbolizează corectarea sufletului. Nu este vorba despre construirea unui edificiu frumos în Ierusalim, și nici de ustensile fizice, ci este vorba despre inima omului, despre corectarea interioară.

Este scris „Am creat înclinația rea; Am creat pentru asta, Tora drept condiment” (Talmudul babilonian) fiindcă „Lumina din ea întoarce la bine” (Midraș Raba). De aceea e scris că numai omul cu inimă bună va dona, fiindcă prin asta, omul vrea cu adevărat să-și corecteze inima.

Donația este o mutare treptată a dorințelor egoiste care pot fi corectate, de la starea de separare și ură pentru ceilalți, la dăruire și iubire pentru ei.

Porțiunea se referă aparent în principal la oamenii care își doresc să se sfințească, să se construiască pe ei înșiși în așa fel ca Sursa de energie, acea calitate superioară, să apară în ei, astfel ca ei să poată ști de unde vin viața și energia noastră, și de ce, și unde, sunt ele conduse.

Din cauza crizei generale în care suntem, avem nevoie de informații despre acest proces. Fără asta, nu vom ști ce să facem. Aceia care studiază Cabala află cum trebuie să procedeze în viață.

În trecut, când ne-am confruntat cu probleme, am știut cum să le depășim fiindcă lumea nu ajunsese încă rotundă, globală. Dar azi, când lumea a devenit așa, apar legile generale făcând posibilă înțelegerea lor numai după ce și noi devenim un tot rotund. Acum ni se cere să ieșim din noi înșine, din mentalitatea personală individualistă, și să începem să ne conectăm unii cu alții. În funcție de Forța comună apărută între noi, adică de Creatorul care apare între noi ca locuitor al taberanacolului, vom descoperi cum să rezolvăm criza globală.

Asta face ca această porțiune să fie atât de relevantă. Imediat ce începem să urmăm cerința Torei de a construi tabernacolul din inimile noastre, chiar și la cel mai scăzut nivel, vom începe să înțelegem ce ni se cere pentru a restabili echilibrul. Când vom înțelege legea echilibrului, adică legea generală a realității, vom ști cum să rezolvăm criza. Azi suntem dezorientați și întrebători despre ce va trebui să facem în viitor. De aceea ne sunt arătate distrugeri, escaladări ce nu pot fi rezolvate, nici măcar prin războaie sau alte evenimente tragice.

De aceea, este nevoie să promovăm circulația Înțelepciunii Cabalei, pentru a arăta soluția la tot ceea ce se întâmplă. Acesta este motivul pentru care apara Cabala aici și acum, pentru ca noi să putem folosi corect ustensilele date. Tot ceea ce avem nevoie este să ni le fixăm un pic, și să începem să-L înțelegem treptat pe Creator, să-L revelăm, și să avansăm spre corectarea crizei, spre o viață fericită.

Întrebări și răspunsuri

Se pare că cu cât încercăm mai mult să facem ordine în lume, cu atât creăm mai multă dezordine.

Este adevărat numai dacă acționăm după mintea noastră.

Asta este situația azi, toți încearcă să pună lucrurile în ordine, nimeni nu vrea dezordine.

Adevărat. Natura trage către echilibru. Putem vedea că dacă un loc este mai cald decât altul, după ceva timp, temperaturile se echilibrează. La fel, dacă într-un loc este o presiune de aer înaltă și în altul joasă, vântul echilibrează presiunea. Așa acționează Natura în totalitatea ei. Toate mișcările Naturii tind totdeauna spre echilibru – de la atomi la molecule, și la fiecare parte a Naturii.

Sunt elemente ale Naturii în care pare să nu fie nevoie de adăugare de energie. Electronii de exemplu, se mișcă fără încetare, la viteze mari. Și totuși, trebuie să fie o energie care propulsează această mișcare constantă. Habar n-avem de unde primesc energie pentru asta, dar asta numai pentru că acea energie se află sub pragul simțurilor noastre.

În schimb, știm câte calorii trebuie să consumăm noi pentru a funcționa, sau câtă energie trebuie să consumăm pentru a face să funcționeze o mașină. Testăm sursele noastre de energie, gaz, petrol, și construim centrale electrice și forări în apă folosind aceste energii. Cu adevărat, totul se află în  neechilibrul dintre aceste două niveluri, între minus și plus, și folosind tensiunea dintre ele, construim diverse, bateriile de exemplu.

Azi suntem martorii epuizării surselor de energie, nu mai avem combustibil.

Vom primi energie de la Creator. El ne atenționează asupra scopului așa că, ne vom putea schimba pe o energie la un nivel mai înalt și vom învăța cum să o folosim corect.

Și deci, care este tabernacolul contemporan? Este vorba despre relaționarea dintre noi pe care trebuie să o facem în felul acesta?

Da, nu avem nicio altă alegere. Dacă realizăm între noi conexiuni corecte, de iubire, sau cel puțin de Arvut (garantare mutuală), adică să devenim responsabili unul față de celălalt, și dacă vom înțelege că suntem părți ale unui singur sistem, vom descoperi sursa de energie și modul ei de funcționare. Apoi vom învăța ce este bine și cum să folosim corect acest lucru.

Vorbim despre o energie care induce echilibrul în mișcările dintre negativ și pozitiv. Cum face această energie, pe care noi o numim „taberanacol”, să fie echilibru?

Noi nu descoperim energia în tabernacol, ci sursa ei, Creatorul. Energia, forța pe care o primim de la El, este puterea de dăruire. Aceasta este forța care lipsește lumii. Sunt tot felul de lucruri în lume, tot ceea ce lipsește este puterea de a le activa, forța dăruirii. În aceste zile învățăm cât de incapabili suntem să lucrăm cu puterile pe care le avem. Problema este că noi nu avem deloc lipsă de energie negativă, ci de una pozitivă. Când ne conectăm, „ca un om cu o singură inimă” (RAȘI, Exodul, 19.b), după explicațiile primite de Moise pentru construirea taberanacolului, prin acea legătură, ajungem în locul în care apare calitatea Creatorului, adică, Forța Superioară. Aceasta este sursa de energie pe care noi o numim „Lumină”. Cu adevărat, chiar și fizicienii se referă la lumină ca fiind „cea mai înaltă” formă de energie.

Când suntem în echilibru, suntem cu certitudine spre succes. Mai mult, succesul nu este numai în această viață trecătoare, ci și în conexiunea cu Forța Superioară, fiindcă noi curgem cu tot fluxul vieții eterne, în concordanță cu el.

Urmând taberanacolul, vom primi forma corectă de energie?

O vom primi în taberanacol. Creatorul este revelat în taberanacolul care este constituit numai din dorințele noastre corectate și din legăturile cu dorințele străine diferite care, anterior, au fost de ură și resentimente față de ceilalți. Ridicându-ne peste ele și unindu-ne, apare acea Forță Superioară.

Din Zohar: Vei face taberanacolul cu Zece Perdele

Executarea cortului are mai multe etape pentru că este scris despre asta „Și taberanacolul a fost unul”, arătând că toate organele corpului taberanacolului sunt ale unui singur corp. Este ca la om care are mai multe organe sus și jos. Cele interioare sunt înăuntru și cele revelate sunt afară. Însă, toate sunt considerate un singur om într-o singură unire. Așa este taberanacolul: toate organele sunt ca deasupra, și când se unesc ca unul, a fost scris „Și taberanacolul a fost unul”.

Zohar pentru popor – Truma (Donație), cap. 664,665

În acest fel descoperim singura forță numită „Forța Superioară” pe care trebuie să o descoperim. Fără descoperirea ei, ne pierdem trepatat vitalitatea, lucru evident în tendința la care suntem azi martori.

Cum va fi revelată noua ordine de a ne simți ca unul?

Prin lipsă. Întâi trebuie să înțelegem că suntem incompetenți, că nu putem avea succes. Căutând elementul prin care putem avea succes, vom descoperi inutilitatea acestor eforturi. Asta, cuplată cu dezvoltarea și circulația Înțelepciunii Cabalei prin garantarea mutuală, va duce la înțelegerea faptului că nu avem nicio alternativă decât să ne conectăm treptat la acea forță atotștiutoare, eternă, completă și omnipotentă, care nu este numai sursa de energie, ci mult mai mult decât atât.

În general, când oamenii fac o donație, ei vor să fie onorați, amintiți, și atunci, donația capătă valoare în plus. Aceasta este direcția corectă?

Nu, nu e. Donația se referă la conexiunea dintre inimi. Dacă omul intenționează să folosească donația pentru a câștiga respect și notorietate, sau aprecierea că este un om mare, chiar dacă nimeni nu știe de ambiția lui, este totuși o umplere egoistă, fiindcă acel om nu se conectează cu alții, ci îi patronează.

Cum se poate schimba asta pentru a deveni, pentru Creator, cu adevărat o donație?

Neajutorarea îi va face pe oameni să simtă diferit. Diseminarea Înțelepciunea Cabalei adaugă forță mare acestei transformări. Poate părea că nu facem mare lucru, dar aceste acțiuni induc multe revelări ale Creatorului în lume. De acum, această revelație este la nivelul în care oamenii sunt îndreptați spre direcția căutării, simt că numai conexiunea dintre ei îi poate salva. Vedem revoltele din lume ca fiind parte pozitivă, deși, în aparență pare ceva negativ. Prin ele vom descoperi că singura noastră speranță este să ne conectăm, că numai conectarea ne va da forța vieții.

Când se va întâmpla asta, ce va fi donația?

Donația este conexiune. Dacă apreciem puterea dăruirii, asta se numește „donație”. Pe de o parte, o preamărim, pe de altă parte, simțim cât de jos și de inferiori suntem. Lumea este rotundă, integrală. Poate fi salvată numai prin unitate, și suntem conștienți că suntem în opoziție cu unitatea. Știm că avem nevoie de Forța Superioară ca să ne influențeze și să ne conecteze, pentru a fi în armonie cu Natura, cu lumea globală.

Din Zohar: „Și ei să ia pentru Mine prinoase (donație – Truma)

Cum știm că Creatorul îl vrea și Se pune în lăcașul lui interior? Când vedem că dorința omului este să urmărească și să facă după Creator cu inima, cu sufletul și cu voința lui, știm cu siguranță că Divinitatea este prezentă acolo. Atunci, noi trebuie să-l cumpărăm pe acel om cu prețul întreg, să ne legăm de el și să învățăm de la el. Învățăm despre asta „Și cumpără-ți tovarășul” (Mișna, Masehet Avot 1:7). El trebuie să fie cumpărat pe prețul întreg pentru a fi răsplătit cu Divinitatea care este în el. Iată cât de departe trebuie să urmărim un om drept și să-l cumpărăm.

Zohar pentru popor – Truma (Donație), cap. 39

Oamenii care nu înțeleg sensul termenului de „donație” cred că este vorba despre bani. Însă donația este legată de Masah (ecran), este atunci când omul dă din sine, sacrificându-se. Este scris „Cumpără-ți tovarăș”. Adică, omul își anulează egoul și se conectează cu altcineva, dorind să spargă zidul care-i desparte. Inimile noastre, inerent vor să fie individualiste, egoiste, departe de alții. Și totuși, noi trebuie să fim exact invers. Dacă vrem să ne conectăm cu cineva, trebuie să fim mai jos decât acela. Acesta este înțelesul conectării, adică, al donației. Nu este așa cum suntem noi obișnuiți să gândim; este vorba despre cineva care vrea să se doneze pe sine – inima lui și toate dorințele și calitățile lui. Când donăm, devenim incluși în ceilalți și astfel ne conectăm.

Glosar

Donație

Donație este ceea ce omul poate pune deoparte, sacrificându-și egoul și corectându-l pentru a dărui. De fiecare dată, trebuie să punem deoparte pentru corectare, din ce în ce mai mult din inima noastră, până când aceasta devine în totalitate „inima din carne”, în locul „inimii de piatră”.

Ispășire

Sufletul colectiv este fărâmițat, suntem sparți. Ispășirea înseamnă că trebuie să corectăm intenția acestor vase sparte, a dorințelor sparte – cele 613 dorințe sparte care sunt sufletul nostru.

Trebuie să ne legăm cu altcineva și astfel să-L descoperim pe Creator, care nu apare în nimic altceva  în afară de unitatea dintre noi. Treptat, trebuie să construim tabernacolul, și în el să obținem revelarea Creatorului. Este scris că Creatorul ne spune de fiecare dată: „Fă munca asta sau cealaltă și Eu voi veni și voi apărea acolo în fața ta, și îți voi spune ce trebuie făcut”. Munca comună a oamenilor este cea care duce la revelarea Creatorului între ei și cea care clarifică următorul pas.

Chivotul Legii (Arca)

Este locul de unde vine Forța Superioară; locul din care apare Creatorul.

Menora (Sfeșnicul sfânt)

Este dezvăluirea Forței Superioare în interiorul vaselor (Kelim) cuiva. Este revelarea Creatorului, care apare ca 7 Sfirot de Zeir Anpin, în 7 calități, fiecare reprezentând Menora.

Sisteme de prindere, voal

Asta se referă fie la dorința de primire sau la Masahul de peste ea, care o schimbă de la munca pentru primire la munca pentru dăruire. Sunt numai trei elemente în întreaga realitate, materia, adică dorința de primire; calitatea dăruirii, care poate fi peste ea, adică Masah-ul (ecran); și Lumina Superioară, Creatorul, care apare ca forță care acționează în cel acționat, adică în noi, ca urmare a faptului că suntem deschiși să acceptăm această forță din afară.

Inima lui îl mișcă

Inimă înseamnă toate cele 613 dorințe ale omului, și ele sunt tot ceea ce avem. Noi vrem ca treptat, să ne aducem inimile mai aproape, de la ușor la mai greu, prin toate cele 613 dorințe, prin 125 de grade, în trei linii, în Yod-Hey-Vav-Hey. În acest fel devenim corectați.

Corectarea nu este făcută de noi. Noi trebuie să ținem cont de toți ceilalți care sunt cu noi în rețea, și asta este ceea ce trebuie noi să corectăm. Noi nu ne corectăm pe noi înșine, ci conexinile noastre cu ceilalți. Elementul decisiv este cum ne corectăm pe noi înșine, cum ne putem conecta cu ceilalți. Corectarea noastră se desfășoară în funcție de ceilalți. Deci, corectarea este a conexiunilor noastre, nu a noastră.

Din Zohar: Persimon (Afarsemon) și lectică

20)„Regele Solomon și-a făcut lectică din copacii Libanului”. Lectica este un palat situat mai jos, Malhut, decât palatul de sus, Bina. Creatorul a numit asta „grădina Raiului” și El a întemeiat asta pentru plăcerea Lui. Dorința Lui este să se joace în ea cu sufletele drepților, unde ei toți stau și sunt înscriși în ea. Afarsemon este palatul de Sus, acoperit și ascuns, este Bina. Lectica, palatul de jos, este Malhut, în care nu există nicio susținere până când nu este susținut de palatul de Sus.

Zohar pentru popor – Truma, cap. 20-21

Susținerea este calitatea de „rotund” a Binei, GAR de Bina și ZAT de Bina. Malhut, care este întregul nostru Kli (vas), adică toate creaturile, se conectează la Forța Superioară, Bina, caliatatea dăruirii. Cu cât se conectează mai mult Malhut la Bina, cu atât mai mult urcă la Bina împreună cu celelalte dorințe de corectat, mai multă conectare este făcută între lectică și afarsemon.

Afarsemonul în sine este închis. Acesta este afarsemonul de Sus, GAR de Ațilut. Este întreaga gândire a creației, o stare care va apare numai la sfârșitul corectării. Însă, prin urcarea lui Malhut, noi aparținem treptat acestuia și primim treptat de la el, chiar dacă el apare numai în lectică, Malhut.

Fiindcă centrul este conexiunea dintre noi, tabernacolul care apare între noi, cum ne corectăm pe noi înșine?

Toată Tora vorbește numai despre „Am creat înclinația rea; Am creat Tora drept condiment fiindcă Lumina din ea ne întoarce la bine (reformează)”. De ce ne reformează? Pentru a obține starea de „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” legea arătătoare, care ne ghidează de fiecare dată.

Această porțiune specială explică cum să ne corectăm învățându-ne despre anatomia inimilor noastre, despre dorințele noastre, forma lor, și gradul la care le putem corecta.

About Dora

Sunt aici din respect pentru acei tăcuți traducători din umbră, care s-au trudit conviși că spiritul se hrănește cu învățătură, iar spiritualitatea nu e de vânzare. Iar tu, căutătorule, găsești aici tot plinul inimii lor.

Vino și Vezi!

View All Posts