Cum îmi construiesc mintea

0
37

Întrebare: este corect să îți clarifici starea cu ajutorul minții, folosind-o să poți discerne: de ce am primit această stare, de unde a venit, și ce trebuie să fac cu ea?

Răspuns: Nimic nu poate fi clarificat cu mintea pentru că dorința este cea care face mintea să lucreze. Să nu crezi că mintea există independent de dorință, sau că pot lua mintea și să o folosesc ca un aparat care să îmi măsoare starea sau dorința. Mintea este controlată de dorință.

Câteodată îți spune un lucru, altădată îți spune exact opusul, în funcție de dorința ta. Știind asta, poți cu adevărat să te bazezi pe concluzia ei?

Cum se dezvoltă mintea noastră? Se dezvoltă datorită mie care tot timpul vreau să fac ceva, să obțin ceva, să primesc ceva; în acest fel îmi construiesc mintea. Totuși, mintea este o achiziție.

În orice caz, atunci când Lumina vine, ne dă posibilitatea să urcăm astfel încât nu suntem subjugați minții sau dorinței. Lumina începe să ne conducă în loc să ne ridice sau să ne dea puterea ei.

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts