Cum ne ajutăm aproapele

0
64

„Mi se pare că oamenii din jurul meu sunt tot mai puţin interesaţi de ceilalţi semeni ai lor, în special de cei care nu le sunt apropiaţi precum familiile sau prietenii.

Sunt tot mai indiferenţi la cei care trec pe lângă ei pe stradă, la nevoile sau disperările lor. Îşi creează, majoritatea, un zid apărător între ei şi lumea înconjurătoare, un soi de plapumă opacă şi călduţă dincolo de care se poate întâmpla orice, de la Ştirile de la ora 5, la reduceri salariale”, scrie Iaromira Popovici în “Argument”.

Fiind un om în această lume, sunt construit în aşa fel încât în mod automat şi constant să mă gândesc la mine. Ce este cel mai profitabil pentru mine să fac şi cum sa fac? Aşa am fost creat. Eu doar descopăr acest rău din ce în ce mai mult şi încep să înţeleg şi să decid că acest lucru este rău. Aceasta reprezintă o stare specială.

Bunătate, înseamnă să cred şi să simt că totul îmi aparţine. Asta înseamnă să mă raportez la toată lumea ca fiind o parte inseparabilă din mine.

Când spunem că vrem să “iubim aproapele ca pe noi înşine” nu înţelegem ce fel de contrarii sunt alăturate aici şi ce tip de abordare trebuie. Eu nu elimin repulsia, ci construiesc dragostea peste ea.

Acesta este motivul pentru care se descoperă acum în lume o stare foarte specială. Există lupte, argumente, coliziuni şi diferenţe, exprimate peste tot. Întreaga lume este în dezordine şi nimeni nu este capabil să trăiască împreună cu cineva în pace. Şi nici nu vom fi capabili de asta. Certurile, indiferenţa, vor continua să se accentueze din ce în ce mai mult, până când vom înţelege că trebuie să fim uniţi, ridicându-ne peste ele.

Va trebui să ne construim o umbrelă mare sub care să ne adăpostim cu toţii – o chezăşie reciprocă.

Este un fapt cunoscut că mintea noastră funcţionează mai bine atunci când ne confruntăm cu problemele şi mizeria. Necesitatea care apare dezvoltă mintea. Astfel, funcţia sistemului numit “minte” este să ne ajute să implinim dorinţa noastră.

Cu alte cuvinte, am nevoie să ajung la abilitatea de conectare cu dorinţele tuturor celorlalţi adică, să-i accept ca fiind ai mei. Preocuparea mea pentru nevoile celorlalţi, ca şi cum ar fi ale mele, se numeşte iubire de oameni.