Evoluția rasei umane

0
34

 

Cum se va produce evoluția viitoare a rasei umane? Cum vor schimba criza și legile globabe ale naturii globale esența noastră? Tranziția forțată a societății egoiste într-un model integral al lumii, bazat pe garanție reciprocă, va influența ordinea socială sau va altera esența și conexiunea între generații?

În ce gen de lume vom trăi în final, dacă vom ajunge să ne conectăm într-un singur sistem, asemănător unui organism viu? Cum percepția noastră a limitelor lumii se va schimba? Pentru asta trebuie să examinăm evoluția generală și aspectul său psihologic.

Organismele protozoare, asemănătoare primelor creaturi simple ce existau pe Pământ, reacționează la șocuri externe, dar sunt incapabile să conserve amintiri sau senzații, adică ele nu dobândesc nici o experiență; nu sunt capabile să transmită amintirile lor sau senzațiile generațiilor viitoare.

Vertebratele (peștii) se comportă conform ”competențelor” lor moștenite, acumulate în timpul existenței lor. Instinctul lor de supraviețuire determină strict comportamentul lor, nu le permite să-și modifice comportamentul, chiar dacă asta încetează să le mai fie util.

După ieșirea din apă, animalele au intrat într-un mediu mult mai dificil și diversificat și evoluția psihologică a luat două drumuri diferite:

  • Complicarea ”competențelor” ereditare și a instinctului (insecte și artropode)
  • Dobândirea capacității de a dezvolta obiceiuri vitale în timpul unui ciclu de viață permite ajustarea la un mediu schimbător – dezvoltarea vertebratelor, de la amfibieni la mamifere, eliminarea treptată a rolului instinctului, ameliorarea funcțiilor intelectuale și activităților raționale (experiența individuală)

Dezvoltarea psihologică se produce pe pământ stabil. Punctul său principal este tranziția de la obiceiuri ereditare stabile la competențe dobândite, non-ereditare.

Scopul evoluției este o ființă umană; importanța instinctelor vieții umane este minimă. Intelectul este ceea ce contează, deoarece permite dobândirea rapidă a obiceiurilor multiple și a cunonștințelor care, la rândul lor, permit să se adapteze din punct de vedere fizic, la o varietate de circumstanțe.

Astfel, dezvoltarea capacității de a gândi, precum și tranziția de la creaturi ”care nu gândesc” la creaturi ”care gândesc” este rezultatul unui mediu mai complicat. Omul a apărut după ce mediul a atins complexitatea sa maximă (după o perioadă de scădere bruscă a temperaturilor). Excluderea omului din lumea animală a dus, ca reacție, la un mediu exterior mai complex și mai dificil. Omul continuă să se perfecționeze atât intelectual, cât și psihologic.