Psihologia economiei

0
34

 

Cercetările în economie recunosc limitele banului ca o garanție a fericirii. Studiile demonstrează că, aprecierea mediului social și mulțumirea ce vin din dăruire vor constitui ”carburantul” care va conduce economia garanției reciproce.

Fiecare metodă științifică începe printr-un postulat și economia nu face excepție de la regulă. În timp ce oamenii științelor nobile se angajează în mineral, plante și cosmos în general, economia tratează ceva mult mai volatil și imprevizibil: natura umană. Un astfel de postulat în economie este ”homo economicus” (omul economic) de John Stuart Miller.

Pentru a rezuma, scopul economiei umane, adică noi, este de a obține maxim de satisfacție pentru un minim de efort. Cine preferă economia umană? Bunurile de larg consum. Cu cât consumăm mai mult, cu atât mai mult ne bucurăm. În plus, noi nu dorim să muncim din greu, deci cântărim totul în funcție de cantitatea de efort pentru a le obține.

Economia umană dorește să maximizeze profitul alegând alternativa care servește cel mai bine intereselor consumatorului dependent de limitările bugetare.

Studiul fericirii

Profesorul de economie Eyal Winter explică faptul că, este foarte clar că omul aspiră la bunăstarea economică, adesea definită ”bunăstare” în economia clasică; ipoteza este că, o persoană aspiră să-și maximizeze câștigurile pentru că, aproape de-a lungul istoriei, succesul economic a fost o dovadă de supraviețuire. Rezultă că, un mecanism a evoluat în noi, ne-a condus să obținem mijloacele pentru a realiza bunăstarea, care se exprimă în bani.

Totuși, cercetătorii în psihologie pozitivă, Ed Diener et Robert Biswas-Diener, au clasat zeci de studii și au găsit că ”există, în principal, mici corelații între venituri și bunăstarea subiectivă…deși corelațiile par a fi mai mari în țările sărace”. Mai mult, ”oamenii care consideră scopurile materiale mai mult decât alte valori au tendința să fie aparent, mai puțin fericiți, cu excepția cazului că ei sunt bogați”.

Satisfacția dăruirii, cooperării și echității

În timp ce bunăstarea a evoluat ca o nevoie de bază, multe alte nevoi s-au dezvoltat în noi în timpul a mii de ani de viață în rețelele sociale. O astfel de nevoie esențială s-a format pentru că, a avea o viață socială, implică nevoia de a dărui și nevoia de reciprocitate. Societățile umane au muncit mereu în cooperare pentru că asta a ameliorat longevitatea lor. Oamenii cavernelor au reușit mai bine să vâneze și să-și protejeze familiile colaborând și trăind o viață comună. Cel care nu coopera risca să fie excomunicat, însemnând cel mai adesea moartea.

Există un joc foarte cunoscut numit ”jocul dictatorului”. Un jucător primește o sumă de bani și decide cum îi păstrează. În jur de 80% dintre jucători dau bani altor jucători și în jur de 20% repartizează suma în mod egal. Asta demonstrează cum a dărui, cooperarea și echitatea ne aduc mai multă satisfacție decât cea datorată banilor.