Reflexele târzii

0
87

 

Reflexele târzii

Cărarea ce duce la Dumnezeu, îngustă și anevoioasă, este și va fi plină de semințiile globului care se vor înșiruii, vinovate sau nevinovate, cu capetele plecate. Căpeteniile tuturor neamurilor de muritori se sfătuiesc, nopți de-a rândul să meargă la El pentru a cere îndurare. Pe pământ lucrurile au luat-o razna, viața devine din ce în ce mai insuportabilă: cutremure, explozii, inundații, uragane și taifunuri, atacuri teroriste, crime în masă și multe alte fărădelegi. Ce mai moarte înrobise o mare parte din continent după catastrofa de la Cernobîl. Și marea întrebare a oamenilor este „De ce?” Oamenii au scăpat din vedere ierarhiile divine în nebunia ce le orbise mintea și-i îndepărtase de cele ale credinței.

Oamenii își aduc aminte de Dumnezeu abia atunci când groaza le surpă trufia, când frica le pune la îndoială ambițiile bolnave. L-au abandonat pe Dumnezeu în pragul mileniului computerizat, prinși în existența lor măruntă, îl pomenesc pe Dumnezeu doar ca să se afle în treabă, fără să simtă fiorul mistic purificator. Le-a dat ce au cerut în clipa Facerii Lumii și a sperat că vor urma porunca: să trăiască în înțelegere. Se ucid de mii de ani și nu și-au potolit setea de distrugere. Au uitat că numai Dumnezeu deține puterea. S-au luat la întrecere cu natura și o siluiesc necontenit, ceas de ceas cu neroziile lor nucleare. Nu mai prețuiesc nimic din darurile oferite de Dumnezeu.

Recent am citit Dezastrul de la Cernobîl scrisă de Svetlana Aleksievici, n-am fost martora Cernobîlului, al celui mai important eveniment al secolului trecut. Dar eu privesc situația de la Cernobîl ca începutul unei istorii noi, atunci când omul a început să pună sub semnul întrebării vechile reprezentări despre sine și despre lume. Cernobîlul este înainte de toate o catastrofă a timpului. Doar într-o noapte Dumnezeu a făcut ca omenirea să treacă în alt secol, au făcut un salt într-o altă realitate, care s-a dovedit a fi mai presus nu numai de cunoștințele noastre ci și de imaginația noastră. Oamenii s-au dovedit a fi încă o dată neputincioși în fața devinității. După Cernobîl bisericile au început să se umple din nou de oameni, unii dintre ei atei până nu demult. Cernobîlul i-a învățat pe mulți că într-adevăr numai Dumnezeu deține puterea. Că ei sunt „mici și neajutorați” în fața unor astfel de catastrofe.
În lucrarea mea de cercetare, am vorbit despre personajul lui Meyrink Golem, unde Athanasius Pernath creează un om artificial, Golem (sau Adam în primele 12 ore de la creație indicând faptul că el a fost un corp fără suflet). Un om nu se poate lua la întrecere cu Divinitatea, nu se poate juca de-a Dumnezeu deoarece numai Dumezeu poate insufla viață, iar în ceea ce privește golemul este o adevărată reprezentare a răului, o insuflare blasfemică, se simte clar prezența Adversarului: „Făptura umană nu e deplină dacă nu e însuflețită de suflarea divină. Nimic fără Dumnezeu! Omul nu se poate substitui Lui.” Astfel mentalitatea creatorului se concentra în mod direct asupra demonilor: blesteme, posedarea spiritului, boli, pogromuri și ura față de semeni.

About Madalina Ioana Miron

Mă numesc Miron Ioana Mădălina, am 21 de ani şi sunt studentă în anul 3 la Facultatea de Litere din Cluj.
Sunt aici deoarece consider că societatea în care trăim poate să se schimbe...în bine, pentru ca să trăim în armonie cu toţii trebuie să lăsăm la o parte intrigile şi lucrurile care nu ne fac cu adevărat fericiţi.

View All Posts