Cartea lui Iov

0
323

Primul lucru asupra căruia, de la bun început, cele cinci personaje, respectiv Iov și prietenii lui, au fost de acord e că Dumnezeu cunoștea tot ce i se întâmplase lui Iov și că tot Dumnezeu îl lovise cu toate nenorocirile. În același timp, cu toții erau de acord și că Dumnezeu nu putea fi învinuit de nedreptate și că nu i se putea atribui o inechitate. Sunt idei pe care le aflăm, deseori repetate, în chiar cuvintele lui Iov. Din partea lui Iov, ele nu sunt întrerupte decât de descrierea marilor dureri și suferinte pe care le îndură.

Dar nu acesta-i scopul pe care-l urmărim cu spusele noastre, ci mai degrabă acela de a face cunoscut ceea ce fiecare din ei a arătat în mod special și părerea pe care o avea despre întâmplarea în care vedem pe omul cel mai cinstit și mai drept, lovit de cele mai mari și mai cumplite grozăvii.

Cu toate acestea, el nu și-a rostit spusele sale decât atâta vreme cât a fost în ignoranță și nu-l cunoștea pe Dumnezeu decât prin tradiție, cum îl cunoaște și mulțimea celor cucernici; dar de îndată ce a avut despre Dumnezeu o cunoaștere temeinică, el și-a dat seama că adevărata fericire, care este cunoașterea lui Dumnezeu, e rezervată tuturor celor care-l cunosc și că nici o nenorocire n-o poate tulbura în sufletul omului. Fericirile închipuite, cum sunt sănătatea, bogăția, copiii, Iov le socotise drept un scop atâta vreme cât nu-l cunoscuse pe Dumnezeu decât prin tradiție și nu prin reflecție; de aceea și căzuse în toate acele rătăciri și rostise vorbele vrednice de mustrare. Acesta-i, într-adevăr, înțelesul celor ce urmează: “Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut; de aceea mi-e scârba de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă” (Iov 42; 5,6).

Maimonide – Ghidul celor șovăielnici –Cap.3

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts