Răspândirea inteligenței divine

0
171

Acum mi se înfățișează o cugetare foarte importantă, cu ajutorul căreia pot fi date deoparte o seamă de îndoieli și prin care ni se revelează unele taine metafizice. Am mai arătat, în capitolele despre Providența, că Providența veghează asupra oricărui om înzestrat cu inteligență, pe măsura inteligenței sale. De aceea, omul cu o percepție perfectă, a cărui Inteligență nu încetează nicicând să se ocupe de Dumnezeu, e totdeauna în paza Providenței; în schimb, omul care, deși are o percepere perfectă, își lasă în unele momente gândirea neocupată de Dumnezeu nu se află sub paza Providenței. Ea îl părăsește în momentele ocupațiilor sale. Cu toate acestea, Providența nu-l părăsește nici atunci, așa cum se întâmplă cu cineva care nu gândește niciodată. Ea nu face decât să slăbească…

De aceea mi se pare că toți aceia dintre profeți sau dintre oamenii cucernici și perfecți loviți de vreunul din relele acestei lumi, au fost loviti doar într-un moment când uitau de Dumnezeu și că întinderea răului era în funcție de durata acestei uitări sau de nevrednicia lucrului de care erau atât de preocupați. Iar dacă e cu adevărat așa, asta ar rezolva marea dificultate care i-a împins pe filosofi să nege că Providența divină veghează asupra fiecărui om, personal, și să-i asemuiască, sub acest raport, pe indivizii umani cu aceia din celeIalte specii animale. Căci dovada pe care ei o invocă pentru asta este că oamenii cucernici și virtuoși au fost uneori loviți de mari nenorociri. Taina ce se ascunde aici ar fi astfel lămurită, chiar după opiniile filosofilor: Providența divină va veghea mereu asupra omului favorizat de răspândirea divină, cu care sunt răsplătiți toți cei ce trudesc spre a o dobândi. Într-adevăr, când gândul omului e perfect curat, când îl percepe pe Dumnezeu folosindu-se de adevăratele mijloace și când se bucură de ceea ce percepe, nu-i cu putință ca vreun rău să-l lovească vreodată pe acest om; căci el e cu Domnul și Domnul e cu el. Însă atunci când el se depărtează de Dumnezeu și se ferește într-un fel de privirile Lui, Dumnezeu se întoarce de la dânsul; iar el rămâne expus tuturor relelor care, din întâmplare, îl pot lovi. Căci ceea ce cheamă Providența și salvează de valurile întâmplării este răspândirea inteligenței divine; ea se poate întoarce o bucată de timp de la cutare om cucernic și virtuos, ori nu va ajunge nicicând la cutare altul, păcătos și rău. Și de aceea au fost, atât unul, cât și altul, izbiți de loviturile întâmplării…

Maimonide – Ghidul celor șovăielnici –Cap.6

About Lili T

Sunt aici din convingerea că spiritul se hrănește cu învățătură, iar spiritualitatea nu e de vânzare. Iar tu, căutătorule, vei găsi aici un strop dintr-un ocean de înțelepciune. Vino și Vezi!

View All Posts