A realiza „Lişma“

0
393

Numele cabalistice, chiar dacă au fost luate din lumea noastră, în lumea spirituală semnifică obiecte şi acţiuni complet diferite, fără nicio legătură cu lumea noastră. Este adevărat că obiectele spirituale sunt sursele primare ale obiectelor care se găsesc în lumea noastră (vezi „Limbajul Cabalei“, partea întâia; „Numele Creatorului“, partea a treia).

Din această incongruenţă şi lipsă de asemănare între cauzele spirituale şi efectele lor în lumea noastră se poate vedea din nou cât de îndepărtate sunt obiectele spirituale de conceptele egoiste. În lumea spirituală un nume semnifică o anumită dezvăluire a luminii Creatorului faţă de o persoană, prin intermediul unei acţiuni căreia îi este atribuită un anumit nume.

În mod similar, în lumea noastră fiecare cuvânt dezvăluie ceva care nu aparţine obiectului în sine, ci percepţiei noastre în legătură cu acel obiect. Fenomenul sau obiectul în sine se află complet în afara percepţiei noastre.

Este o entitate în sine, absolut de neînţeles pentru noi.

Fără îndoială, obiectul posedă forme şi proprietăţi absolut diferite de cele care pot fi detectate cu ajutorul instrumentelor sau al organelor de simţ. Acest concept poate fi înţeles cu ajutorul comparaţiei dintre o imagine văzută prin intermediul senzaţiilor vizuale şi aceeaşi imagine văzută prin intermediul razelor X sau prin intermediul căldurii.

 

În orice caz, obiectul şi percepţia lui sunt diferite.

 

Percepţia obiectului este rezultatul calităţilor celui care îl percepe. Astfel, combinaţia dintre obiect (dintre adevăratele sale calităţi) şi calităţile celui care îl percepe (omul) dă naştere unei a treia entităţi: descrierea obiectului aşa cum este perceput de om. Aceasta se bazează atât pe calităţile generale ale obiectului în sine, cât şi pe calităţile celui care percepe.

În procesul muncii cu Lumina spirituală există două stări distincte ale aceluia care doreşte Lumina şi o primeşte: percepţia şi calităţile omului înainte de a primi Lumina şi după primirea ei.

Există, de asemenea, două stări ale Luminii care umple vasele omului: starea Luminii înainte de a veni în contact cu sentimentele şi dorinţele lui şi starea Luminii după ce a venit în contact cu el.

În starea anterioară Lumina este cunoscută sub numele de Lumină Simplă pentru că nu are nicio legătură cu calităţile celui care percepe. Deoarece toate obiectele – altele decât Lumina Creatorului – doresc să primească şi să se bucure de Lumină, nu există nicio posibilitate reală de a percepe, de a examina, de a simţi sau chiar de a ne imagina Lumina în afara noastră.

Astfel, dacă ne adresăm Creatorului numindu-L Cel Puternic, este pentru că în acel moment simţim (cel care simte cu adevărat) puterea Sa. Iar dacă nu percepem nicio calitate a Creatorului, atunci este imposibil să ne referim la El printr-un nume, pentru că însuşi cuvântul „Creator“ implică faptul că omul percepe acea calitate particulară a Luminii.

Cu toate acestea, dacă omul pronunţă numele Creatorului (adică Îi enumeră calităţile) fără a-I percepe calităţile prin propriile simţuri, înseamnă că atribuie un nume Luminii simple înainte de a intui înţelesul acestui nume, ceea ce înseamnă că minte, deoarece Lumină simplă nu are nume.

Aceia dintre noi care se străduiesc să avanseze spiritual trebuie să evite influenţele exterioare şi să-şi apere convingerile personale care nu s-au maturizat încă, până când primesc percepţiile care îi pot susţine. Principala apărare şi distanţare trebuie să-i vizeze nu doar pe aceia care sunt departe de Cabala, deoarece aceştia pot transmite doar indiferenţă sau rostesc cel mult lucruri negative, ceea ce este în total dezacord cu starea celui care este implicat în avansarea spirituală. Apărarea trebuie să vizeze oamenii care se presupune că sunt aproape de Cabala.

Pe de altă parte, un începător nu trebuie să se teamă de oamenii care sunt departe de Cabala, pentru că este evident că nu poate învăţa nimic de la ei şi, prin urmare, ei nu reprezintă o ameninţare de înrobire spirituală.

 

Egoismul nostru ne îngăduie să progresăm doar atunci când simte frică.

 

Astfel, el ne împinge spre tot felul de acţiuni, doar pentru a neutraliza acest sentiment. Prin urmare, dacă omul ar putea simţi frica faţă de Creator, atunci ar putea să-şi dezvolte puterea necesară şi dorinţa de a lucra.

Există două feluri de frică: frica de a încălca poruncile şi frica de Creator. Prima frică este cea care împiedică omul să păcătuiască şi fără de care omul ar păcătui. Dacă omul nu se teme că păcătuieşte, pentru că toate acţiunile sunt făcute doar de dragul Creatorului, el va respecta oricum toate poruncile, dar nu datorită fricii, ci pentru că aceasta este Voinţa Creatorului.

Frica de a nu săvârşi o abatere (un păcat) este o frică egoistă, pentru că este provocată de preocuparea de a nu-şi face rău sieşi. Frica de Creator este considerată a fi altruistă pentru că este provocată de îngrijorarea pentru faptul că nu împlineşte dorinţele Creatorului din iubire.

Pentru că nu vede necesitatea îndeplinirii poruncilor Creatorului, omului îi este foarte greu să le respecte (să respecte acţiunile dorite de Creator), în ciuda dorinţei enorme de a face tot ce aduce bucurie Creatorului.

Frica provenită din sentimentul iubirii trebuie să fie mai puternică decât frica egoistă. De exemplu, atunci când cineva anticipează că va fi văzut în momentul în care va comite o crimă sau când pur şi simplu va încălca legea, acea persoană va simţi suferinţă şi ruşine.

În mod similar, un cabalist dezvoltă în sine un sentiment de teamă cu privire la faptul că nu a făcut totul pentru Creator. Acest sentiment este la fel de mare ca frica de pedeapsă a egoistului pentru păcatele sale.

„O persoană învaţă doar ceea ce doreşte să înveţe.“ („O persoană învaţă doar ce doreşte inima sa.“) Plecând de la această presupunere, devine clar că omul nu va învăţa niciodată să respecte anumite reguli şi norme, cu excepţia cazului în care doreşte asta. Însă cine vrea să fie dojenit? Mai ales că, de cele mai multe ori, omul nu îşi percepe propriile deficienţe. Cum poate atunci cineva, chiar aspirând la corectare, să ajungă la scop?

Fiinţa umană este creată în aşa fel încât are o singură dorinţă: să se mulţumească pe sine. Astfel de oameni învaţă numai de dragul de a găsi un mijloc pentru a-şi satisface dorinţele, şi nu învăţa ceva care nu le aduce mulţumire, întrucât aceasta este natura noastră.

Prin urmare, cei care doresc să se apropie de Creator pentru a învăţa cum să acţioneze „de dragul Creatorului“ trebuie să-I ceară Lui să le dea o inimă nouă, înlocuind egoismul cu dorinţe altruiste. Dacă Creatorul le va îndeplini această cerere, atunci oricând vor învăţa, ei vor găsi modalităţi de a-I aduce Lui plăcere.

Cu toate acestea, niciodată nu vom percepe ceva ce este în contrast cu inima noastră, fie că este altruist sau egoist, şi niciodată nu ne vom simţi obligaţi să facem ceva care să nu-i fie pe plac. Însă de îndată ce Creatorul ne modifică inima egoistă transformând-o într-una altruistă, ne vom da seama ce trebuie să facem pentru a fi capabili să ne corectăm cu ajutorul noilor atribute dobândite, precum şi pentru a descoperi că nu este nimic mai important în această lume decât să Îl mulţumim pe Creator.

În plus, calităţile pe care le-am văzut ca deficienţe se vor transforma în virtuţi pentru că prin corectarea lor aducem plăcere Creatorului. Însă cei care nu sunt gata să se corecteze nu vor putea să îşi vadă propriile deficienţe pentru că ele sunt revelate numai în măsura în care suntem capabili să le corectăm.

Toate acţiunile umane referitoare la satisfacerea propriilor nevoi, precum şi toată munca „de dragul sinelui“ dispar când omul părăseşte această lume. Toate lucrurile care au contat şi tot ce a suferit dispare într-o clipă.

Prin urmare, atunci când suntem capabili să evaluăm dacă merită sau nu să muncim pentru ceva din această lume şi apoi, în ultimul moment al vieţii noastre, să pierdem totul, putem ajunge la concluzia că este de preferat să lucrăm de „dragul Creatorului“. Această decizie ne va face să ne dăm seama de necesitatea de a cere ajutor Creatorului, în special dacă am depus o mare cantitate de efort pentru a respecta poruncile şi am anticipat că acest lucru ne va aduce beneficiu.

Cel care nu a depus efort în studiul Cabala are o dorinţă mai mică de aşi transforma propriile acţiuni în acţiuni de „dragul Creatorului“, deoarece nu are nimic de pierdut, în timp ce munca de transformare a sinelui necesită un mare efort.

Din acest motiv, omul trebuie ca prin toate mijloacele de care dispune să-şi intensifice eforturile sale în munca LoLişma, „nu de dragul Creatorului“, pentru că acest lucru va conduce ulterior la dezvoltarea dorinţei de a reveni la Creator şi apoi de a munci Lişma, în numele Său.

Din cartea- Atingerea lumilor spirituale

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts