Pe scurt

0
448

PE  SCURT

 

  Tot ce facem în viaţă este determinat de principiul plăcerii şi al durerii: ne ferim de durere şi căutăm plăcerea. Şi cu cât mai puţin trebuie să lucrăm pentru plăcere, cu atât mai bine.

Principiul plăcerii şi al durerii este dictat de voinţa de a primi, şi aceasta controlează tot ce facem, pentru că este esenţa noastră. De aceea, în timp ce ne gândim că suntem fiinţe libere, de fapt suntem înlănţuiţi de două hătzuri ale vieţii, plăcerea şi durerea, ţinute în mâinile egoismului nostru.

Patru factori determină cine suntem noi: 1) Patul, 2)atributele neschimbate ale Patului, 3) atributele care se schimbă prin intermediul forţelor externe, şi 4) schimbările în mediul înconjurator extern. Putem influenţa doar ultimul factor, dar acest factor îi influenţeaza şi pe ceilalţi.

De aceea, singurul mod în care putem alege cine suntem este să alegem ultimul factor, astfel încât să monitorizăm şi să schimbăm mediul social extern. Deoarece schimbările din ultimul factor afectează şi ceilalti factori, schimbându-l o să ne schimbăm pe sine. Dacă vrem să ne eliberăm de sub influenţa egoismului, trebuie să schimbăm mediul înconjurător extern cu unul care sprijină altruismul şi nu egoismul.

Şi îndată ce ne-am eliberat de voinţa de a primi, de cătuşele egoismului, putem avansa în spiritualitate. Pentru a face aceasta, urmăm principiul „credinţei dincolo de motiv”.

„Credinţa” în Cabala, înseamna perceperea completă a Creatorului. Putem obţine credinţa devenind egali cu El în atributele noastre, în dorinţele noastre, intenţii şi gânduri. Termenul „motiv” are legatură cu mintea noastră, cu „maistrul” egoismului nostru. Pentru a trece dincolo de aceasta, trebuie să evaluăm echivalenţa cu Creatorul ca fiind mult mai importantă, mult mai preţioasă pentru noi decât orice altă plăcere egoistă pe care ne-o putem imagina.

La     nivel     personal,     creştem     importanţa      Creatorului(altruismului) folosind cărţi (sau alte forme de media), prieteni şi un învăţător care să ne arate cât de important este să devenim altruişti. La nivel social, încercăm să îmbrăţisăm valori ale societăţii mai altruiste.

Totuşi, şi acesta este imperativ pentru sucesul schimbării, imbrăţişarea valorilor altruiste nu ar trebui să fie făcută pentru a ne face viaţa mai plăcuta pe aceasta lume. Ar trebui facută pentru a ne egaliza pe noi şi societăţile noastre cu Natura, aceasta însemnând sa egalizăm cu singura lege a realităţii – legea altruismului – Creatorul.

Când ne înconjurăm de medii, fie indivizi, fie societăţi, valorile noastre se vor schimba treptat către valorile mediului înconjurător, prin transformarea egoismului nostru în altruism natural, uşor şi plăcut.

Din cartea
CABALA REVELATĂGhidul Personal Pentru o Viaţă Mai Liniştită”
Capitolul 6 – Pe scurt

About Mirela S.

Mirela - Autor, Content Marketing Strategist, Blogger, Project-Manager, Inginer, Mama, Sotie… dar mai presus de toate, este o veșnică studentă. Pasiunea sa pentru studiu nu se restrânge la un singur domeniu. Din anul 2007 studiaza Cabala.

"Cine sunt eu? Aceasta este una dintre cele mai grele și profunde întrebări pe care cineva le poate pune. Ne închipuim că știm cine suntem, dar… găsim oare răspunsul pe parcursul unei singure vieți petrecută pe această planetă? Putem oare transpune în cuvinte umane esența ce ne cuprinde? Aici și Acum sunt un om, sunt o ființă ce a primit un corp uman. O ființă umană care, “limitată” fiind de corpul primit, încearcă să stabilească o conexiune între inimă și rațiune, conexiune care să-i dea într-o zi răspunsul la întrebarea “Cine sunt Eu?”.

… Sunt tot ce nu doar sunt și mult mai mult. La fel ca tine și ca orice suflet care a acceptat în aceste vremuri provocarea de a experimenta o viață într-un trup uman, pe această planetă minunată."

Visit My Website
View All Posts