Construind Creatorul din Interior

0
344

CONSTRUIND CREATORUL DIN INTERIOR

CLICK pe carte pentru mai multe detalii

 

După cum am explicat anterior, toate schimbările au loc în interiorul nostru, deşi par să aibă loc în exterior. Ar trebui să înţelegem că fără experimentarea schimbărilor ca fiind în exterior, nu am fi capabili să realizăm contactul cu Creatorul şi nici măcar să credem că El există şi că are o influenţă asupra noastră. Este exact iluzia ce ne permite să percepem Lumina, ca pe ceva ce vine din exteriorul nostru.

Când raportăm ceea ce se întâmplă în noi, la existenţa unui Creator exterior, putem construi o atitudine faţă de asta şi ajungem să înţelegem cine este Creatorul şi cum vrea El să ne dăruiască. Dacă nu am atribui experienţele noastre interioare Creatorului, am fi incapabili să percepem ceva din El. Mai mult, am fi incapabili să construim intenţia de a dărui Creatorului.

Pe măsură ce evoluăm, construim treptat o imagine mai adevărată a Creatorului. La finalul procesului de construire, atingem Lumina Simplă, Dăruitorul, Binele Suprem, pe Acela care este într-un stadiu de iubire eternă şi neschimbată.

Senzaţia iluzorie că există o conexiune între Creator şi creatură, se schimbă în concordanţă cu schimbările din creatură. Aceasta permite persoanei să imagineze Creatorul, în concordanţă cu propriile atribute. De fapt, făcând acest lucru, persoana construieşte Creatorul din interior; nu există o altă cale de a simţi Creatorul.

Proiectarea atributelor cuiva, asupra Luminii abstracte, iluminează nivelul de deasupra nivelului său prezent, care este nivelul pe care-l imaginează persoana ca fiind Creatorul. De aceea, ne referim la un nivel ceva mai ridicat decât al nostru, pe care o să-l atingem ulterior, ca fiind Creator. Îndată ce am egalizat cu atributele dăruirii acelui nivel, noi „luăm” locul Creatorului. Acum, acea persoană este în locul în care Creatorul a fost anterior (din punctul nostru de vedere).

De aceea, pe măsura ce evoluăm, întotdeauna ne imaginăm următorul nivel, prin intermediul proprietăţilor noastre corupte. Construim imaginea Creatorului, la care aspirăm să devenim, în raport cu atributele noastre proprii. Aceasta este singura cale de a percepe orice Formă a Creatorului, singura cale în care putem aborda Lumina abstractă.

Această senzaţie imaginară ne ajută să construim nivelul prezent, la fel de bine ca şi pe cel următor. Ne facilitează înţelegerea punctului în care să ne întoarcem, atunci când vrem să mobilizăm puterea. Deşi apare din interior, imaginea Creatorului pe care-l construim, demonstrează diferenţa între stadiul nostru prezent şi cel următor. De aceea, ne dăm seama de diferenţa dintre noi şi Creator. Aceasta este singura cale de a învăţa ce este Deasupra, deoarece Creatorul nu are Forma pe care să o percepem. De aceea, construim Creatorul în interiorul nostru.

din cartea Cabala, Știința și Semnificația Vieții

capitolul 4 -Percepția realității

CLICK pe carte pentru mai multe detalii

 

About Mirela S.

Mirela - Autor, Content Marketing Strategist, Blogger, Project-Manager, Inginer, Mama, Sotie… dar mai presus de toate, este o veșnică studentă. Pasiunea sa pentru studiu nu se restrânge la un singur domeniu. Din anul 2007 studiaza Cabala.

"Cine sunt eu? Aceasta este una dintre cele mai grele și profunde întrebări pe care cineva le poate pune. Ne închipuim că știm cine suntem, dar… găsim oare răspunsul pe parcursul unei singure vieți petrecută pe această planetă? Putem oare transpune în cuvinte umane esența ce ne cuprinde? Aici și Acum sunt un om, sunt o ființă ce a primit un corp uman. O ființă umană care, “limitată” fiind de corpul primit, încearcă să stabilească o conexiune între inimă și rațiune, conexiune care să-i dea într-o zi răspunsul la întrebarea “Cine sunt Eu?”.

… Sunt tot ce nu doar sunt și mult mai mult. La fel ca tine și ca orice suflet care a acceptat în aceste vremuri provocarea de a experimenta o viață într-un trup uman, pe această planetă minunată."

Visit My Website
View All Posts