Teoria Quantica

0
390

TEORIA QUANTICA

În cele ce urmează, este cuvântarea  ţinută de Dr. Jeffrey Satinover la  Congresul de Cabala,  Israel, Aprilie 2005.

CLICK pe carte pentru mai multe detalii

 

Această cuvântare se va focaliza pe un câmp care este considerat a fi „ştiinţă avansată”, dar care, comparat cu Cabala, este de fapt chiar primitiv. Gândiţi-vă la o persoană care nu ştie cum arată o nucă, şi brusc găseşte o coajă de nucă. Ea pierde mult timp ca s-o studieze şi după mulţi ani de studiu, decide că este un obiect lipsit de viaţă. În final, după mulţi ani de cercetări ardente, el examinează complexul de simboluri de pe partea interioară a cojii de nucă şi trage concluzia că trebuie să fie o coajă a unui obiect viu, care probabil a conţinut un organism viu care a evoluat şi care nu era coaja în sine.

La fel ca şi acea persoană, ştiinţa modernă a avut succes în cercetarea lumii fizice timp de sute de ani, presupunând că aceasta lume este întreaga realitate. Premisa a fost că lumea fizică era o entitate lipsită de viaţă şi că nu există nimic altceva înafară de aceasta. Recent, ştiinţa a concluzionat că dacă testăm meticulos lumea pur fizică, vom fi capabili să găsim evidenţe subtile despre faptul că lumea fizică este doar o coajă care acoperă o entitate vie în interiorul său.

Permiteţi-mi să vă explic de ce teoria Quantică modernă este un fel de „ştiinţă de graniţă”. Există o dezbatere extensivă în jurul teoriei Quantice, astfel încât vă voi prezenta doar ce cred eu că este corect. Deasemeni vă recomand să studiaţi acest subiect singuri, ca să ştiţi ceea ce alţi cercetători au descoperit şi apoi să trageţi propriile voastre concluzii.

Vreau să subliniez că mecanica Quantică şi ştiinţa modernă, nu spun nimic despre Cabala sau despre spiritualitate. Totuşi, ele spun că lumea fizică nu este sfârşitul. Ei au dovedit că există ceva dincolo, dar nu au putut spune nimic despre natura acestuia. Cred că o definiţie exactă a acestui punct este de o importanţă covârşitoare.

Toată cunoaşterea noastră, combinată cu imensa putere a teoriei Quantice şi a interferenţei acesteia cu lumea fizică, ne conduc la deducerea a două lucruri:

  1. Trebuie să fie ceva dincolo de lumea fizică.
  2. Nu putem şti nimic despre acel „ceva” şi nu putem să-l cercetăm prin intermediul ştiinţei.

Adesea vrem ca ştiinţa să ne servească precum o unealtă în cercetarea spiritualităţii. Dar cei mai buni oameni de ştiinţă, deja şi-au dat seama că aceasta nu este posibil. Ştiinţa poate servi ca o unealtă spirituală, care ne conduce la tragerea concluziei că există şi altceva. În termeni cabalişti, poate fi un recipient care ne conduce spre cunoaşterea punctului din inima. Matematicile cele mai abstracte în mecanica Quantică, pot fi o unealtă care ne permite să recunoaştem existenţa punctului din inima. Dar ştiinţa nu poate pătrunde dincolo de acel punct.

  ***

Permiteţi-mi să fac o scurtă şi uşoară introducere în teoria Quantică. Nu voi folosi matematici sofisticate, ci doar voi prezenta termeni pe care probabil i-aţi auzit şi înainte. Dacă înainte aceşti termeni păreau ca nu au nici un sens, atunci vă felicit, deoarece ei nu erau destinaţi a părea că au vreun sens.

Cabaliştii antici au spus că este imposibil să ne imaginăm adevărata natură a realităţii. Mecanica Quantică contemporană a ajuns la o concluzie similară. Este imposibil să folosim vreun termen sau imagini pentru a înţelege cu adevărat natura realităţii fizice. De exemplu, mulţi dintre voi cred că cunoaşteţi faimoasa afirmaţie care spune că atunci când înţelegeţi materia corect, atunci înţelegeţi că este simultan o undă şi o particulă. Acesta este un mod de a vorbi la modă, şi poate că vă imaginaţi ceva despre asta, sau poate că produceţi chiar o mică ecuaţie mentală.

Totuşi, aceasta nu este nimic altceva decât o linie de simboluri fără de sens. Nu există nici un mod prin care să le facem să sune logic.

Am spus anterior că teoria Quantică ne permite să înţelegem graniţele ştiinţei contemporane şi declară că este „ceva” dincolo de lumea fizică în sine. Pentru a explica aceasta, voi descrie mai târziu un fenomen surprinzător a cărui cercetare are loc acum, şi se numeşte „evaluare Quantică”.

Adiţional, ne vom raporta la un experiment care a fost întâi descris din punct de vedere conceptual, în anii 1960 de către Richard Feynman (1918-1988), unul dintre cei mai mari fizicieni ai secolului 20 şi un laureat al premiului Nobel în fizică. Această descriere este, chiar şi astăzi, cea mai concisă descriere a misterului ce înconjoară mecanica Quantică. Mai târziu, acest experiment a fost executat cu diverse feluri de particule. Voi oferi explicaţia mea în legătură cu motivul pentru care această ştiinţă demonstrează graniţele ştiinţei, şi asupra motivului pentru care indică direct, existenţa a „ceva” dincolo de această lume materială.

CLICK pe carte pentru mai multe detalii

 

Vreme de generaţii, perspectiva fundamentală a ştiinţei s-a potrivit cu cea a lui Einstein. Percepţia lui Einstein, încă predomină printre mulţi scientologi, şi menţine afirmaţia că nu există nimic altceva dincolo de lumea fizică. Din moment ce creierul este construit doar din particule materiale, orice eveniment specific, însemnând interacţiunea unei particule cu alta, este definit în totalitate de locaţia particulelor şi a mişcărilor lor în momentul precedent. Aceeaşi perspectivă se aplică fiecărui eveniment în lumea fizică, inclusiv evenimentelor din corpurile noastre, minţilor noastre, gândurilor noastre şi interacţiunilor noastre.

Cu alte cuvinte, întreaga lume fizică este inevitabil un mecanism lipsit de viaţă, care este nedescoperit. Orice percepţie care credem că este a noastră proprie, care credem că este percepţia noastră conştientă, sentimente ale fiinţei umane, cu propriile noastre intuiţii (tot ce facem aici şi restul vieţii noastre umane) este doar o iluzie. Nu este iubire, nici ura, nici pasiune şi nici satisfacţie. Suntem particule fără de viata în compoziţiile complexe ce se perinda de-a lungul timpului.

Tot progresul nostru în medicină, se bazează doar pe această perspectivă şi mulţumită acesteia, a avut succes. Mulţi dintre noi ne închinăm viaţa acestui lucru. Această perspectivă este foarte cunoscută şi nu poate fi cu uşurinţă combătută.

Totuşi, acest principiu atacă în mod brutal nu doar percepţia noastră despre sine, ci şi nevoia noastră de a găsi scopul şi înţelesul vieţii. Oricât de disperată ar putea să pară, o mare parte a omenirii funcţionează în această manieră mecanică.

Mulţi filozofi contemporani au recunoscut că în timp ce acest punct de vedere aduce multe beneficii, el a provocat o alarmantă pacoste peste noi, datorită credinţei că viaţa este ultimul înţeles.

Naziştii de exemplu, au aplicat această perspectivă în multe domenii şi au devenit foarte eficienţi atât ca ucigaşi cât şi ca oameni de ştiinţă. Adesea, atitudinea medicinii moderne faţă de oameni, este rece şi crudă, în primul rând din cauza eficienţei perspectivei că viaţa nu are nici un sens.

Ştiinţa computerelor este un fel de distilare extremă a privirii mecanice, înspre matematica şi logica interacţiunilor mecanice. Baza ştiinţifică a ştiinţei moderne a computerelor este ideea că o entitate fizică, poate exista simultan în mai multe stadii. Computerul este alcătuit din componente bazate pe „biţi” şi conţine o cantitate enormă a lor. Un „bit” este o entitate fizică ce poate exista în unul din două stadii.

Mecanica Quantică modernă permite un fenomen cu implicaţii greu de justificat. Ea afirmă că pot exista entităţi fizice care se află în două stadii simultan. Credeţi-mă doar pentru un moment – un asemenea lucru chiar există. Aceasta înseamnă că, dacă un computer standard poate fi în stadiul N, un computer quantic poate fi în 2 la puterea N stadii în acelaşi timp.

La laboratorul Universităţii Yale, am construit un dispozitiv care conţine 400 de asemenea componente. Aceasta ar putea să pară a fi un număr relativ mic, dar un asemenea dispozitiv poate produce o memorie de 2 la puterea 400 biţi. Acesta este un număr atât de mare încât nici măcar nu putem să-l percepem. De aceea, noi vorbim de construirea unor computere de o aşa fantastică putere încât le putem numi chiar magice.

     

Figura 8

Cum s-a ajuns la presupunerea că două stadii diferite pot exista în mod simultan? Aici  am putea să menţionăm un experiment condus de Richard Feynman în urmă cu cincizeci de ani. Să presupunem că avem rezervor plin cu apă, care conţine o piesă care se mişcă în sus şi în jos. Această acţiune creează unde din două surse diferite, cauzând undele ce se intersectează. Eventual, intersectarea de unde va crea şabloane cunoscute sub numele de „şabloane de interferenţă” (Figura 8). Acest şablon este o colecţie de intersecţii de unde. Este un fenomen foarte cunoscut şi putem calcula cu uşurinţă, unde vor fi punctele de intersecţie.

Figura 9

Acum haideţi să înfăţişăm un experiment similar, dar cu particule în loc de unde. Închipuiţi-vă o armă care împuşcă cu gloanţe discrete, ca nişte particule pe un ecran. Dacă punem o partiţie între arma cu particule şi ecran, având o mică fantă în ea, şi tragem cu particule către ecran, doar o mică rază de particule va penetra ecranul prin fantă. În consecinţă, particulele întotdeauna vor apărea într-un anumit punct previzibil (Figura 9).

Dacă am schimba puţin experimentul şi am face două fante în partiţie în loc de una, ne-am aştepta ca particulele să atingă în două puncte diferite ecranul, la fel cum am avut un singur punct distinct pe ecran atunci când am avut o singură fantă. Totuşi, dacă construim experimentul corect, la o anumită scară între dimensiunea particulei şi dimensiunea fantelor, rezultatul va fi chiar diferit: vom descoperi că particulele au apărut pe tot ecranul, şi nu doar în cele două puncte anticipate.

Ca rezultat, particulele ar apărea în orice spaţiu aflat pe ecran, şi în ambele direcţii, nedefinit. Cantitatea de particule în fiecare punct ar diferi, fiind mult mai concentrate în centru şi gradat mai rarefiate pe măsură ce ne îndepărtăm de centru.

Figura 10

Proporţia dintre numărul de particule ce apar în fiecare punct, ar crea un şablon de unde (Figura 10). Ca rezultat, cineva ar putea spune că particulele Quantice sunt în mod simultan şi unde şi particule.

Aceasta ne conduce la întrebarea, „ce este o undă?”. Ca să simplificăm modul în care aceasta lucrează, o să explic prima oară cu o acurateţe limitată, şi gradat voi îmbunătăţi precizia. O undă este o diviziune a probabilităţilor de a găsi o particulă într-un anumit punct pe suprafaţa ecranului. De fapt, arma cu particule proiectează o „undă mişcătoare de probabilităţi”, o probabilitate ca o anumită particulă să se afle într-o anumită locaţie.

Acum permiteţi-mi să mă corectez singur. Când măsurăm numerele ce descriu cantitatea de particule care apar pe fiecare punct al ecranului, obţinem un rezultat matematic care nu se potriveşte cu precizia unei unde mişcătoare de probabilităţi. În schimb, este vorba de rădăcina pătrată a probabilităţii.

De fapt, unele rădăcini pătrate sunt negative. Probabilitatea că ceva se va întâmpla în lumea reală, poate să se situeze oriunde între 0 şi 1, dar nu poate fi negativă. Cu alte cuvinte, acest „lucru” care se extinde în spaţiu, nu există în lumea fizică, dar totuşi creează un impact.

Figura 11

 Chiar dacă ar fi să armăm o singură particulă pe săptămână, distribuţia probabilă ar rămâne identică cu şablonul de interferenţe al celor două unde menţionate mai sus. De fapt, chiar dacă am arma o singură particulă, am dezasambla echipamentul, l-am pune înapoi un an mai târziu, şi am arma o altă particulă singulară, tot vom primi acelaşi rezultat. (Figura 11).

Acest şablon, probabil că este construit cu o precizie absolut mecanică. Este atât de uluitor, încât pare că pătrunde dincolo de timp şi spaţiu. Structura acestui fenomen este prearanjată într-un mecanism perfect, matematica acestuia este cunoscută cu o precizie uimitoare, şi astăzi acest fenomen ne asistă în construirea uimitoarelor şi preciselor dispozitive de calcul.

Dacă ar fi fost să armăm o singură particulă, am fi fost capabili să prezicem cu o precizie matematică uimitoare, probabilitatea ca particula să lovească un anumit punct de pe ecran. Totuşi, mecanica Quantică spune, şi acesta este punctul meu principal, că nimic din universul fizic nu poate determina exact unde va lovi această particulă.

Cu alte cuvinte, când priviţi milioane de particule, materiile sunt determinate cu o siguranţă matematică absolută. Totuşi, locaţia specifică în care fiecare particulă va ateriza, rămâne de nedefinit în universul fizic.

Ca rezultat, unii dintre cei mai mari fizicieni au dedus că a existat un element determinant în univers, care operează exact cum ne-am gândit. Totuşi, mai este şi un alt element operativ, care este foarte delicat ţesut în textura universului şi care nu interferează cu necunoscutul mecanic. Acesta este motivul pentru care totul pare a fi mecanic, în ochii celui care nu observă cu suficientă atenţie.

Totuşi, dacă observăm cu mare atenţie, vom descoperi că orice desfăşurare particulară din univers, este afectată de ceva care nu este parte a universului. Mai mult, din moment ce teoria în sine necesită un element care este esenţial extra-universal, suntem puşi în faţa unei graniţe.

Acesta este motivul pentru care unii fizicieni au proclamat că fizica Quantică a fost ştiinţa de graniţă, o ştiinţă ce indică graniţele pe care umanitatea le poate atinge în timp ce studiază universul fizic. Cu alte cuvinte, aceşti fizicieni declară că este ceva dincolo de aceste graniţe, pe care ştiinţa nu va fi niciodată capabilă să o definească.

din cartea Cabala, Știința și Semnificția Vieții

capitolul 2 -Între Cabala şi Ştiinţă

CLICK pe carte pentru mai multe detalii

 

About Mirela S.

Mirela - Autor, Content Marketing Strategist, Blogger, Project-Manager, Inginer, Mama, Sotie… dar mai presus de toate, este o veșnică studentă. Pasiunea sa pentru studiu nu se restrânge la un singur domeniu. Din anul 2007 studiaza Cabala.

"Cine sunt eu? Aceasta este una dintre cele mai grele și profunde întrebări pe care cineva le poate pune. Ne închipuim că știm cine suntem, dar… găsim oare răspunsul pe parcursul unei singure vieți petrecută pe această planetă? Putem oare transpune în cuvinte umane esența ce ne cuprinde? Aici și Acum sunt un om, sunt o ființă ce a primit un corp uman. O ființă umană care, “limitată” fiind de corpul primit, încearcă să stabilească o conexiune între inimă și rațiune, conexiune care să-i dea într-o zi răspunsul la întrebarea “Cine sunt Eu?”.

… Sunt tot ce nu doar sunt și mult mai mult. La fel ca tine și ca orice suflet care a acceptat în aceste vremuri provocarea de a experimenta o viață într-un trup uman, pe această planetă minunată."

Visit My Website
View All Posts