Arta interpretării

0
115

ARTA INTERPRETĂRII

O calitate specială a interpretării este aceea că, atunci când o persoană ajunge în contact cu mediul înconjurător, el ”iese” din starea și problemele sale curente.

Să presupunem că trec printr-o dramă personală. Pentru a mă poziționa corect, în relația cu mediul, trebuie să mă aflu într-o altă stare. Aceasta presupune ca eu să ”ies din mine însumi”, să-mi uit grijile și ”să mă îmbrac” într-un alt rol. În această formă nouă, încep să lucrez cu colectivul.

Procedând astfel voi putea, treptat, să-mi rezolv starea conflictuală, în sensul că voi înțelege cauza ei și voi absorbi, sau îmi voi adăuga, dorințele și aspirațiile altor oameni, acelea care au cauzat conflictul dintre noi. Conflictele ar putea rămâne o perioadă de timp, caz în care, la un anumit moment în viitor, îmi voi aminti acest conflict, voi fi capabil să-l înțeleg, să devin inclus în el și să simt starea tuturor participanților la el.

O persoană poate ”ieși” din propria natură și intra într-un alt rol. El poate să se dizolve în acesta, la modul propriu, să se detașeze complet de probleme, oricât de grave ar fi acestea, pentru un timp. Acestea sunt oportunitățile pe care le putem prelua de la actori.

 

din cartea- Psihologia Societății Integrale

Capitolul – Teatrul ca mijloc de luptă împotriva egoismului

 

About Dora

Sunt aici din convingerea că spiritul se hrănește cu învățătură, iar spiritualitatea nu e de vânzare. Iar tu, căutătorule, vei găsi aici un strop dintr-un ocean de înțelepciune. Vino și Vezi!

View All Posts