Dorința femeii va corecta totul

0
55

DORINȚA  FEMEII VA CORECTA TOTUL

  • Ce anume poate și trebuie să facă o femeie care v-a ascultat și a înțeles ceea ce faceți? De obicei femeia se duce și încearcă să-și ”corecteze” bărbatul.
  • Ca psiholog, ați localizat centrul corect al influenței – De fapt, aceasta este adevărat și în sistemul nostru de învățare, dacă îi vorbim unei femei despre viitorul luminos al omenirii, ea va aranja tot restul. Dorința femeii și presiunea exercitată de ea vor corecta totul. Un bărbat este mult mai pasiv, în această privință. Dar femeia are o asemenea influență asupra copiilor săi și a soțului său, încât ea îi va obliga pe aceștia să lucreze în scopul auto-corectării.

Astfel, în primul rând, trebuie pus accentul pe educarea părții feminine a populației planetei, deoarece aceasta este foarte receptivă la asta. Este necesar să se găsească abordarea cea mai bună, conectarea corectă cu ele și trebuie să le trezim interesul. Aceasta ne va permite intrarea in programul educațional.

Nimeni nu desparte populația pe genuri aici. Dar, așa cum putem vedea, dacă o femeie dorește ceva, ceilalți, din jurul ei, vor ceda treptat influenței ei.

  • Să spunem că o femeie care abia ce a terminat de vizionat programul nostru, merge să se întâlnească cu soțul ei. Ce ar trebui ea să facă? Cum începe să realizeze această idee?
  • Tot așa cum își influențează de obicei bărbatul! Se înțelege că, la sfârșitul zilei, fie că bărbatul vrea sau nu, el va fi subjugat de femeia sa. Aceasta este Natura și nu ar trebui să ne simțim stânjeniți!

Fiecare bărbat o vede pe soția sa ca fiind, într-o oarecare măsură, mama sa, îi este frică de ea, ca unui băiețel, deși este adult sau chiar senior. Aceasta vine de la Natură. Femeia dă viață. Ea ne crește, ne ghidează și ne stă alături. În final, tot ceea ce avem astăzi, ea a realizat. Deși vorbim despre importanța rolului tatălui pentru un copil, el se găsește mult în spatele mamei. Ea este totul pentru copil.

  • Ar trebui ea, să-l motiveze cumva pe bărbat pentru a face aceste ”acțiuni integrale”? Care este primul pas?
  • Primul pas pentru o femeie este acela de a dori acest lucru. Dorința ei este suficientă fără a mai spune nici un cuvânt. Nu știi cum procedează femeile?
  • Ba da, desigur.
  • În acest fel ea stârnește în bărbat o senzație. Cu copiii ea va vorbi, în plus aceștia vor primi la școală noua educație integrală. Soțul o va primi și el la locul de muncă sau oriunde s-ar afla el. Dar, prin întrebarea ei tăcută, care forează drept prin partea masculină a familiei, femeia înalță, cu siguranță, și ascute senzația importanței acestui scop.

Partea masculină nu are senzația importanței. Femeia este aceea care se preocupă și se este îngrijorată de viitor.

Dacă femeia devine preocupată de viitor, atunci totul va începe să se învârtă în jurul acesteia. Bărbatul va pune în practică dorința femeii. El face asta oricum, în viața de zi cu zi, într-o formă egoistă. Iar aici, el va realiza dorințele corecte.

 

din cartea- Psihologia Societății Integrale

Capitolul – Esența educației integrale

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts