Eu și ceilalți devenim ”NOI”

0
37

EU ȘI CEILALȚI DEVENIM ”NOI”

  • Dacă percepția lumii este infinit polimorfă, de ce ar fi această metodă corectă, dintre toate celelalte metode, și de ce ar trebui aplicată de toată lumea?
  • Deoarece așa lucrează Natura. Este integrală. Doar noi, din întreaga Natură, nu suntem integrali, noi suntem singurele ființe egoiste. Natura este leagănul nostru, dar noi ne auto-excludem din ea și ne poziționăm în afara ei sau chiar mai presus de ea.

Acest om mic, insignifiant, este încredințat că este destinat să conducă, să schimbe și să strice întreaga Natură, de parcă ar ști ce face. El simte acest lucru în ciuda faptului că descoperă într-una, că nu știe nimic și că distruge și mutilează totul în jurul lui.

Metoda aceasta ne-a fost dată pentru a respinge această idee și, în concordanță cu legea ”dublei negații” să ajungem la concluzia că noi suntem singura parte neintegrală a Naturii. Umanitatea este ca un cancer în interiorul Naturii, care se consumă pe ea însăși și întregul organism. În acest mod ne purtăm unii cu ceilalți și cu tot ceea ce există în jurul nostru, cu organismul unitar al Naturii.

Atunci când vom înțelege cum suntem în realitate, vom descoperi sursa și motivul suferinței, în natura noastră umană. Apoi vom începe să ne schimbăm, conștient sau fără voie, sub influența problemelor care vor apărea.

Aceste probleme vor deveni evidente în viitorul apropiat, cu toată forța lor îngrozitoare, amenințătoare și care ne vor afecta pe toți, silindu-ne să ne schimbăm. Această cerere venită din partea Naturii ne va forța să ne schimbăm. Cu toate acestea, ne vom schimba fără să anihilăm Natura egoistă, ci prin ridicarea mai presus de ea! Iar acest lucru este exact ceea ce îi scapă prietenei tale din India.

Există metode psihologice care suprimă egoismul, îl anulează sau îl aduc la un nivel scăzut, sau care ne induc o stare de parcă acesta nu ar exista, ”Haideți să fim ca niște animăluțe sau ca niște plante. Haideți să ne trăim viața ca și când nu am fi egoiști. Haideți să ne jucăm în câmpuri înverzite și să dansăm hora ținându-ne de mâini.” Toate acestea sunt incorecte!

Uneori urmăresc spectacole susținute de ansambluri naționale care cântă acompaniate de un acordeon. Totul este drăguț și plăcut ca spectacol, la un eveniment cultural, dar nu poate constitui un exemplu de comportament de zi cu zi, pentru mase. Acestea sunt obiceiurile, esența interioară a unei națiuni. Dar astăzi ea nu mai poate fi exprimată în acest mod. Este potrivită doar pe scenă, la evenimentele culturale populare.

Nu ar trebui să ne eradicăm egoismul și să ne coborâm la un asemenea nivel naiv. Dimpotrivă, necesitatea vremurilor noastre este una de creștere constantă, enormă a egoismului nostru și a integrării noastre mai presus de el.

  • O persoană obișnuită va întreba, mai mult ca sigur, ”Dar de ce am nevoie de asta, în sens practic, adică în sensul de a primi plăcere? Ce îmi va da aceasta mie, sau copiilor mei?”
  • Răspunsul scurt este acela că astfel vei atinge perfecțiunea și eternitatea. Și, mai departe, putem explica detaliile.

Integrându-te cu toți ceilalți, ca părți ale tale, vei descoperi elementul lipsă care te va transforma într-un organism perfect, etern. Îți pierzi micul tău ”eu” egoist, dar simți senzația extraordinară a singurului ”eu” care există. Iar în ceea ce privește ceilalți? Nu există ceilalți. Eu și ceilalți ne transformăm în ”NOI”, într-un întreg comun. Atunci, toate imperfecțiunile, lipsurile și problemele din lumea noastră – care constituie percepția noastră actuală – vor dispărea.

 

din cartea- Psihologia Societății Integrale

Capitolul – Percepția integrală a informației

About Dora

Sunt aici din convingerea că spiritul se hrănește cu învățătură, iar spiritualitatea nu e de vânzare. Iar tu, căutătorule, vei găsi aici un strop dintr-un ocean de înțelepciune. Vino și Vezi!

View All Posts