Urmându-ți inima – Partea IX

0
78
  1. Fără voia ta te naşti, trăieşti şi mori

Motivaţia şi cauzele care determină acţiunile Omului sunt numite în Cabala „Avot -străbunii, sau patriarhii. Rezultatele unor fapte corecte în ce priveşte Cabala, sunt denumite banim – fiii.Fraza care spune că te naşti fără voie, se referă la faptul că suntem obligaţi să ne naştem din punct de vedere spiritual, să primim suflet, să primim Lumina Creatorului. Creatorul te obligă să porneşti pe acest drum, prin suferinţe, dereh yisurim, dar şi tu poţi efectua acest drum prin propria ta voinţă, prin calea Cabalei.

Fără voia ta trăieşti – dacă vei trăi eliberat din cătuşele egoului, vei avea parte de viaţa spirituală genuină, demnă de a fi numită Viaţă.Fără voia ta, sau fără permisiunea ta, vei muri – dacă nu vrei să rămai fără, lumină, eşti nevoit să te comporţi în discordanţă cu voinţa ta înnăscută..

  1. Exersarea prin lumina albă şi lumina roşie conduce la ceea ce se cheamă în Cabala: îndulcirea Binelui -înţelegerea

Exersarea sufletului prin linia mijlocie de fapt începe de pe linia dreaptă. Lumina albă (loven de aba), albuşul tatălui, reprezintă lumina înţelepciunii, şi ea intră prin 320 de scântei (niţuţim), iar atunci, „Malchut”, sau regatul, se retrage şi coboară la locul său, fiindcă are loc Ţimţum alef – prima restrângere, astfel este exprimarea prin limba Cabalei. Cu alte cuvinte, ca urmare a faptului că lumina Înţelepciunii determină retragerea şi coborârea egoului, omul devine conştient de josnicia muncii menite doar autosatisfacerii. Însă, în acest stadiu, el nu este încă în stare să se dedice altora, adică să-şi schimbe egoismul prin altruism. Pentru această transformare este necesar ucrul prin „linia stângă” – lumina roşie – roşul mamei (ima), care atribuie omului puteri şi dorinţe altruiste. Organele de simt spirituale, se potrivesc cu cele din corpul material -vederea, auzul, simtul olfactiv, gustul, graiul şi în fine pipăitul. Organele de simţ acţionează împreună, în paralel, pentru atingerea unor scopuri, care depind de alegerea noastră.

Când lumina albă, cea a înţelepciunii, acţionează asupra omului, ea oferă omului recunoaşterea lipsei de sens şi a vanităţii egoismului şi a efortului egoist depus prin munca celor cinsi simţuri. Nu are nici un rost străduinţa pentru împlinirea pasiunilor egoului. Fără dorinţa de a se delecta, care îmboldeşte cele cinci organe de simţ spre a acţiona, corpul rămâne fără mişcare, ca în acel stadiu care precede înţelegerea spiritualului – egal cu altruismul, egal cu sublimul. Pentru ca însuşirea altruismului să sporească şi să îndemne pe om să acţioneze, e nevoie de un adaos de spiritualitate. Aceasta însuşire se numeşte Lumina roşie, sau linia stângă, sau Malchut-regatul îndulcit prin mama, care contribuie la întărirea dorinţei de a actiona în favoarea altruismului.

Omul care primeşte putere de a înainta pe drumul altruismului spiritual, începe să contopească cele două linii, linia dreaptă cu linia stângă, şi primeşte, cu ajutorul noilor dorinţe, Lumina Creatorului – linia mijlocie. Prin linia mjlocie omul se reuneşte cu Creatorul şi trăieşte deliciul sublim, voluptatea perceperii perfecţiunii. Omul care se lasă purtat spre acceptarea forţei credinţei, sau precum se numeşte în Cabala, altruism, îndulcire prin Bina (dăruire ascunsă) – acest om este gata pentru a primi raţiunea celui superior, sau Hasadim (dăruire expusă). A acţiona pe linia mijlocie, de dragul plăcerii de a se reuni cu CREATORUL.

  1. Prezenţa Divină şi sufletul

Pe limba Cabalei, voinţa se numeşte „loc”, lipsa de voinţă – „Fără loc”: precum un om sătul nu mai are loc pentru încă o porţie de mâncare şi nu mai are nici apetit. „Locul spiritual” este dorinţa spirituală de a se reuni cu Creatorul, se mai numeşte vasul sufletului, sau Prezenţa Divină, care primeşte Lumina, revelarea Creatorului, şi se numeşte sufletul omului. Iar Creatorul însuşi se cheamă „cel care locuieşte” în vas, şochen.

Precum am mai amintit, toate voinţele noastre sunt prin esenţa lor, egoiste, dorinţe de a primi. Din acest motiv, lumina Creatorului, aflat în ascundere, se numeşte EXILUL Divinităţii. Eliberarea din mrejele egoului face loc liber. Dorinţele necorijate se numesc „ naţiunile lumii”. În urma corijării dorinţei, lumina Creatorului ia locul eliberat, revelându-se. Dorinţa corijată se numeşte Isra – direct – El – creator, Israel. Procesul de revelare a Creatorului, având loc în concordanţă cu procesul corijării dorinţelor, este resimţit de noi, sub forma iluminării. Adevărul este că nu Lumina este aceea care se mişcă, ci noi descoperim treptat lumina, aşa cum sunt revelate fotografiile, în cursul developării.

De fapt noi nu sesizăm lumina în sine, ci schimbarea indusă de ea în vasul nostru. Astfel, chiar şi pe Creator – Locatarul -, noi îl denumim în funcţie de gradul în care îl descoperim noi şi despre El însuşi putem discuta doar în ceea ce priveşte influenţa Sa asupra noastră, conform cu sentimentele trezite în noi. Dacă un om are parte de revelarea Creatorului, noi spunem că are parte de Tșuva me Galut, întoarcerea din exil.

Revelarea Creatorului în om se numeşte Neşama– suflet.

Omul îl simte momentan pe Creator, când reuşeşte să transforme o dorinţă din egoistă în altruistă – proces denumit corectare. Se spune de altfel, că sufletul omului este o parte din Creator.

Toate dorinţele noastre au fost create deja la Geneză, cu scopul de a le saţia prin revelarea Creatorului. La sfârșitul corijării – Gmar Tikun, Creatorul satisface toate dorinţele. Şehina – nimbul, Prezenţa Divină, este suma tuturor sufletelor. Fiecare suflet este o parte individuală din revelarea Creatorului în deplinătatea sa. Creatorul ne este revelat ca „Dorinţa de a ne delecta” pe noi, cei creaţi.

Ne este dat să percepem cauza care a determinat însăşi Procrearea?

Aceasta întrebare se referă la procesul care precede Geneza, proces imposibil de înţeles pentru noi, fiind precedent Ideaţiei Genezei. Senzaţia de plăcere venită de la Creator, reprezintă treapta cea dintâi spre descoperirea întregii creaţii. Scopul creaţiei este Dorinţa Creatorului de a delecta pe cei creaţi de el, anume pentru asta, şi pentru care cei creaţi au ajuns la perceperea Creatorului.

Toate semnele de întrebare îndreptate dincolo de această treaptă, sunt intangibile de către noi. De asemenea, tot ceea ce înţelegem, ştim, provine prin percepere individuală a fiecăruia din noi.

  1. 600.000 de părţi ale sufletului, fiecare fiind corectat la timpul său

Unica noastră voinţă este acea de a primi. Toate posibilităţile deschise în faţa noastră, inclusiv talentele, inteligenţa, însuşirile fizice, toate sunt destinate doar pentru satisfacerea acestei dorinţe. Cantitatea de obiecte produse de această dorinţă unică, este limitată. Ea ne dă posibilitatea de a ne simţi independenţi, activitatea noastră fiind pusă în mişcare de instinctul fundamental, acela al goanei după satisfacţie maximală posibilă. Pentru atingerea acestui scop, noi ne concentrăm toate sursele de energie, conştiente sau din subconştient, şi multe altele. De exemplu, un om care toată viaţa a dorit bani, va fi gata să dea tot ce are pentru a-şi salva viaţa, care-i este şi mai scumpă decât averea. În fiece clipă omul face socoteli, decide ce-i produce maximum de plăcere în momentul respectiv. Acesta este felul de acţiune unic omului.

Oare care să fie deosebirea dintre a fi satisfăcut prin actul de a primi, şi acela invers, de a fi delectat prin dăruire, altruism! Răspunsul se află în valorile ştiinţei Cabala. Cel care primeşte se ruşinează dacă o face pentru sine numai, însă va fi bucuros a primi de dragul de a-l bucura pe Creator. A primi pentru a bucura pe Creator, îl apropie de acesta, îi aduce plăcere deplină. Creatul cel dintâi, însemnând „sufletul general”, sau Primul Om, Adam Harișon, nu a fost capabil de a primi atâta lumină, în mod altruist, de dragul Creatorului său, de aceea el a fost împărţit în 600 000 de părţi, sufletele. Fiecare suflet primeşte în plus egoismul, pe care el va fi obligat să îl corecteze. Când fiece parte va fi corijată, ele se vor reuni în „Sufletul General”, corectat. Această situaţie reprezintă „Gmar Tikun”, sau „îndeplinirea corectării” ( finalizarea corectării).

Aceasta se aseamănă cu un om în lumea materială, care este capabil să-şi învingă pornirea de a fura o sumă mai mică, pentru că plăcerea produsă ar fi mai mică decât suferinţa prevăzută în cazul în care ar fi prins şi făcut de ruşine, plus pedepsit. În schimb, dacă ar avea ocazia să fure o sumă uriaşă, cântarul ar fi înclinat, preferând furtul; în acest caz satisfacţia anticipată depăşind frica de pedeapsă. Condiţiile pentru liberul arbitru – a alege altruismul şi pentru a reuşi realizarea acestei alegeri – au fost create o dată cu împărţirea sufletului comun în multitudinea de părţi. Fiecare fragment se divide la rândul său în etape multe de lucru, exprimate prin reîncarnările nenumărate în corpul uman, în decursul acestora devenind posibilă progresarea spre corijarea sufletului.

Dragostea pentru Creator este însoţită mereu de frica( yra) de a nu fi amestecată cu dragostea de sine şi reuneşte în ea perfecţiunea voinţei Creatorului.

  1. Omul este umbra Creatorului

Omul care este pătruns de dorinţa de a progresa spre spiritualitate, dar încă nu a ajuns a-l percepe pe Creator, se află într-o situaţie imposibilă din punct de vedere spiritual. Numai când va începe să identifice în tot aluziile Lui şi apelurile Lui spre a-L căuta, abia atunci se va simţi îndemnat să-şi continue drumul. Altfel nu e în stare să înainteze, cu toate că este plin de dorinţa de a-L întâlni pe Creator.

Semnalizările Creatorului sunt îndreptate în mod individual către fiecare persoană, şi determină în mod conştient sau inconştient un tablou diferit al lumii sesizat de fiecare om. Cel care este vigilent, sensibil la cele ce percepe, are posibilitatea să conducă un dialog cu Creatorul, pentru că „omul este umbra Creatorului”. Precum umbra se deplasează în perfectă sincronizare cu mişcările omului, tot aşa mişcările interioare ale omului, sentimente, senzaţii, dorinţe, concepţia sa de viaţă, toate repetă mişcările Creatorului, dorinţele Creatorului, care sunt îndreptate spre el.

Astfel, nici dorinţa de a-l percepe pe Creator nu-i aparţine lui însuşi, ci este datorită Creatorului, care trage sforile, determinând în om dorinţa de a pleca în căutarea lui. La început, Creatorul apelează la om cu fiecare ocazie, cauzându-i suferinţă prin necesitatea de a-L cunoaşte. Dar mai târziu, El îi dă omului posibilitatea să reacţioneze de la sine, creându-se astfel relaţii reciproce de apropiere. Omul care îşi cultivă dorinţa, se apropie din ce în ce mai mult până ce se confundă cu El, prin caracter şi prin dorinţe. Omul care face primii paşi, neînţelegând şi neavând deocamdată evoluată percepţia Creatorului, este expus pericolului de a-L abandona, neîncrezător în puterile sale de a-L ajunge, imaginându-şi că este respins. Uită că de fapt este dorit de Creator chiar mai mult decât îL doreşte el, omul. Omul trebuie să-şi amintească mereu că drumul spre întâmpinarea Creatorului îi este deschis întotdeauna, până ce se va fi reunit cu EL. Pentru acest scop i-a fost dată de sus dorinţa de a-L cunoaşte!

Omul care nu crede întru totul în reunirea cu Creatorul, repetă mereu aceeaşi greşeală. Dar după multe eforturi depuse pentru a rămâne pe drum, pentru a continua să creadă că a fost adus pe acest drum de Creator, i se va revela Creatorul în toată splendoarea lumilor sale.

  1. A trudi pentru Creator din toată inima, cu voie bună

Reducerea egoismului, şi concentrarea voinţelor noastre potrivit cu dorinţa Creatorului, pregătesc fundamentul pentru primirea luminii Creatorului, însă nu este îndestulătoare. Bucuria şi voia bună sant condiţii esenţiale. Omul se dăruie din toată inima, iar acest lucru permite reunirea cu El, pe când omul nu a devenit întru-totul asemănător Creatorului, dar nici nu i se pretinde acest lucru. Bucuria provine din dăruirea de sine Creatorului. Această voie bună are mare însemnătate în munca interioară, constituind chiar partea cea mai importantă, deoarece dăruirea plăcerii însuşi Creatorului duce la apropierea dintre cei doi. Omul devine conştient la fiecare adresare a sa către Creator, că acest lucru poartă cu sine o delectare dulce, cu fiece gând sau sentiment legat de El.

Perioadele de slăbiciune şi vid sunt foarte propice cercetării grandorii Creatorului, când Creatul poate să se roage pentru ajutor, spre a fi înaintat spiritual. În schimb, Creatorul îi va dezvălui măreţia Sa cu scopul de a-i furniza puterile necesare pelerinajului spre El. Când raţiunea micşorează din valoarea grandorii Creatorului, El se grăbeşte să-i vină în ajutor omului, care i se adresează pentru ajutor, revelându-i măreţia. Sentimentul de vid i se aduce anume omului, ca să persiste în a cere ajutor prin adresări repetate înspre Creator, care va umple golul, prin perceperea LUI şi a măreţiei Lui, până când omul va ajunge la starea denumită în Cabala, credinţă (emuna).

  1. Cel care îl justifică pe Creator, îndreptăţindu-l, devine el însuşi unul din cei Drepţi

Ţadik se numeşte cel care îndreptăţeşte pe Creator şi guvernarea sa, de care depinde destinul său, fie că se simte bine sau nu. Adică, independent de inimă, trup şi raţiune. Cel care justifică orice sentiment care-i este trimis de către Creator, devine Cel Drept – ţadik, şi progresează spre treapta următoare, spirituală. Astfel, face pasul numit pas de dreapta, apropiindu-se şi mai mult de Creator. Omul care înfruntă propria situaţie fără să clipească, acceptând ceea ce simte, oricum ar fi şi chiar fără a înţelege rostul celor ce i se întâmplă, acela face pasul următor denumit pasul de stânga. Progresul spiritual depinde de amândoi, necesitând pasajul dintre cele două feluri de linii, de dreapta şi de stânga, care se repetă neîncetat.

Omul care îndreptăţeşte fiecare acţiune a Creatorului, atât faţă de el cât şi faţă de toată lumea, poate fi numit Ţadik Gamur – Cel Drept în perfecţiune. Un acest fel de om este detaşat de dorinţele egoiste, rămânându-i doar voinţa de a aduce bucurie. Perceperea realităţii încetează de a mai fi legată de interesul personal, de aceea nu mai este posibilă repetarea prăbuşirii spirituale, ca mai înainte. El primeşte de acum totul în mod pozitiv, totul petrecându-se în ceea ce-l priveşte, numai spre bine.

Gradul de Ţadik nu este culmea apiraţiilor omului aflat pe drumul spiritualităţii, ci reunirea cu Creatorul. Pentru aceasta, omul părăseşte egoismul, după o reevaluare critică. Pe parcursul acestei reevaluări, egoul este readus şi ataşat dorinţei de a-L bucura pe Creator. Prin Egoul reapărut sub o nouă formă, Ţadik-ul are posibilitatea să extragă delectarea necesară atât pentru a oferi bucurie Creatorului, cât şi pentru a se bucura pe el prin această dăruire.

Acest fapt se aseamănă altruistului din această lume, cu deosebirea că acesta este delectat prin egoul care trage folos din a dărui altora, dar totuşi cu intenţia de se bucura pe el însuşi, nu pe Bore, Creatorul.Tot aşa, un om care este invitat la masa prietenului său, va da satisfacţie acestuia doar dacă va gusta cu poftă din cât mai multe din felurile anume pregătite pentru el, totuşi oaspetele se ruşinează să dea frâu liber întregii pofte, de faţă cu stăpânul casei. Doar când se convinge de faptul că prin delectarea sa face o plăcere imensă prietenului său, doar atunci se lasă şi el în voia plăcerii, fără a se mai ruşina, resimţind de acum o plăcere deplină.

Astfel, Cel Drept, se foloseşte de dorinţa sa de a primi, invers, şi cu ajutorul intenţiei de a-i oferi bucurie Creatorului, o transformă în dorinţa pură de a dărui. Cel Drept este conştient de plăcerea resimţită de Creator, şi care provine de la plăcerea-lumina revărsată de Creator asupra celor creaţi de el. Țadik este conştient de faptul că trebuie să folosească egoismul invers, adică să soarbă plăcere din a-i dărui Creatorului plăcerea resimţită de el. În acest fel, plăcerea nu-i va fi umbrită de ruşine, iar plăcerea este totală, perfectă, deplină.

Ca rezultat, Creatorul şi Omul devin egali şi prin faptă şi prin rezultat. Fiecare vrea să-l delecteze pe celălalt; prin aceasta au parte amândoi de bucurie. Plăcerea de acest fel este de dorit şi e acceptată în Cabala, fără nici o limită, restricţie. Cu cât este mai intensă plăcerea trăită de om, cu atât este mai elevată treapta spirituală la care a fost ridicat. Iar la această delectare este adăugată şi plăcerea sublimă a reunirii cu Creatorul, care duce la atingerea forţei infinite, la controlul, măreţia şi sentimentul eliberării de grijile cotidiene.Gradul de Ţadik, Cel Drept, este doar o etapă obligatorie în drumul spre corectarea intenţiilor noastre: pentru ce şi pentru cine suntem obligaţi să ne delectăm.

După atingerea treptei de Ţadik trebuie să depunem un efort suplimentar pentru a ne elibera de sentimentul de ruşine prezent în timpul acceptării plăcerilor de la Creator.

În lumea noastră, egoismul stăpâneşte în viaţa materială, ca o lege a naturii, fiind obligatorie, iar altruismul este considerat utopie. Pe treptele spiritualităţii relaţia se inversează, altruismul guvernează, el fiind legea, iar egoismul trebuie corectat, pentru ca omul să se poată delecta prin lumina Creatorului, conferindu-i plăcere Lui prin asta. Lucrurile se complică din cauză că ne este ascuns Creatorul. Totuşi, plăcerea este intangibilă numai prin satisfacerea dorinţelor Creatorului, care sunt greu de realizat de către om. Cabala explică dorinţele Creatorului, dar omul nu poate concepe ceva împotriva propriilor sale voinţe şi dorinţe. În prima etapă, omul este pur și simplu nevoit să creadă în binele oferit lui prin studiul ştiinţei Cabala. Omul care încearcă să înainteze pe drumul spiritualităţii, trebuie să analizeze fiece gând şi faptă, să facă mii de socoteli, în cercetarea privind voinţele Creatorului. Lumea devine pentru el din ce în ce mai complexă, şi un singur adevăr i se clarifică din ce în ce mai concret, şi anume: „multe sunt gândurile omului, iar ajutorul Creatorului îl va ridica”.

A munci pentru Creator – conform cu legea “răsplată şi pedeapsă” se aseamănă cu serviciul omului la un patron.

Cei care au o educaţie bazată pe legea faptă şi răsplată, execută voia divinităţii pentru a obţine în schimb o răsplată. Şi este considerat ca muncind în serviciul Creatorului. El este răsplătit prin plăcerile acestei lumi sau va fi pedepsit prin suferinţă în lumea aceasta precum şi în lumea care va urma. Muncitorului îi este important salariul dar nu persoana pentru care munceşte. Invers, Omul care vrea să se dezvolte spiritual, să devină asemănător Creatorului, să-L servească fără nici un interes personal, se întreabă neîncetat pentru cine acţionează. Întrebare dificilă, doar Creatorul, pare-se nu are nevoie de nimic! El e integral, perfect. Iar dacă aşa stau lucrurile, tot ceea ce înfăptuim noi, e doar de dragul nostru? Şi atunci, pentru ce? În mod treptat, cei interesaţi în a evolua spiritual, vor ajunge la concluzia că răsplata lor constă în procesul însuşi al corectării. Proces care va avea loc până ce Creatorul îi va dărui Sufletul, Lumina Creatorului.

  1. Egoismul pare neînsemnat, ca un fir de păr, celor „nedrepţi”, iar pentru cei „drepţi”, el pare ca un munte înalt

 În cărţile de studiu al Cabalei, se spune despre egoişti că ei văd egoismul ca pe o piedică mititică, subţire ca un fir de păr; invers, cei drepţi văd în acesta un munte înalt. Aici e locul să accentuăm faptul că este vorba de trăsăturile de Ţadik şi „păcătos” sau egoist, aflate amândouă în aceeaşi persoană, şi nu despre două persoane diferite!!

În textele de Cabala este vorba întotdeauna despre un singur om, ale cărui însuşiri, dorinţe, gânduri, primesc denumiri diferite, prin termeni folosiţi în lumea noastră. Astfel, cei drepţi, precum şi cei „păcătoşi”, reprezintă de fapt diverse posibilităţi de a exista, deschise fiecăruia din noi. Când discutăm despre „ascunderea” Creatorului, este vorba pe lângă aceasta şi de ascunderea omului de sine însuşi.

De fapt noi nu ne cunoaştem cu adevărat trăsăturile de caracter. Acestea ne sunt relevate doar în măsura în care suntem capabili a le corija. De aceea, celor care abia şi-au început drumul, Creatorul le dă a înţelege că nu sunt chiar aşa de răi, că egoismul lor nu e atât de grav, pentru ca să nu-şi piardă forţele necesare muncii spirituale. În schimb, celor mai înaintaţi, Creatorul le pune în faţă adevărul adevărat, în privinţa egoului lor, pe măsura percepţiei importanţei corectării, proporţională cu puterea de împotrivire contra egoului. Celor Drepţi, Creatorul le dezvăluie tot răul din egoismul lor, iar acesta le apare cât un munte înalt.

Pe măsura progresării, omului îi sunt descoperite trăsăturile rele, în funcţie de potenţialul său de a le corija. Cînd omul își descoperă şi e surprins de vreo nouă trăsătură urâtă de care înainte nu fusese conştient, nu trebuie să se deprime, ci dimpotrivă să-şi amintească faptul că este deja capabil să o corecteze, în mod exact. Tot ce are de făcut este doar să ceară ajutorul Creatorului, rugându-l să-l corijeze. Omul care de abia a plonjat în această muncă spirituală, de exemplu poate să primească o plăcere echivalentă cu 10 grame de satisfacţii în lumea materială. În această etapă, este capabil să se împotrivească şi să renunţe la plăcerea egoistă. Dar, după un timp Creatorul îi măreşte pofta care este egală acum cu 15 grame de plăceri lumeşti. Omul se simte vinovat şi plin de remuşcări, mic, înfruntând plăcerile crescute din lumea aceasta şi aici începe adevărata muncă spirituală. Acum nu mai are puterea de a rezista plăcerilor egoiste, care au crescut inundându-l înainte să fi apucat să se întărească îndestul pentru a li se împotrivi.

Acentuez iar, nu este nevoie de a dispera, ci de a înţelege necesitatea de a pretinde ajutor de la Creator, pentru care ajutor trebuie să ne rugăm. Din moment ce omul obţine iar forţe de sus pentru a-şi înfrunta pasiunea de 15 grame, imediat îi sunt adăugate încă cinci grame de greutate de atracţii şi pasiuni. Astfel se repetă ciclul: de a se simţi neputincios, apoi urmat de cerinţa de a fi ajutat, prin rugăminţi la Creator, proces care se repetă până la desăvîrşirea corectării, Gmar Tikun.

  1. Perceperea Creatorului evoluează de la un „punct negru” până la ceea ce se numeşte – Taghin

Termenul de Taamim,în Cabala, sau gusturi, se referă la gustul vieţii. Cabala recomandă celor care doresc să guste viaţa adevărată, să-şi aprofundeze „punctul din inimă”, al spiritualităţii. Acest punct, de obicei nu dă semne de prezență, nu sclipeşte, de aceea omul nu îl percepe. În acest caz, el se numeşte „punct negru”. Acest punct este o parte din suflet, denumit „embrionul sufletului lui Adam” – OMUL. Sau, suflet al Divinităţii. Acest punct negru, denumit şi EXIL, nefiind luminat, este de fapt punctul de altruism din inimă, şi este destinat să cuprindă Lumina în viitor. În situaţia incipientă a „exilului”, care se referă la exilul Creatorului, acest punct, aparţinând în esenţă Creatorului, este ascuns. Omul nu e capabil să-i perceapă existenţa. Stadiul în care sufletul este inconştient de acest punct, se numeşte Nekudot”puncte.

 TAGHIN este numit stadiul în care se iveşte în inima omului conştiinţa şi aprecierea punctului de altruism, şi el îi măreşte importanţa în mod nemaipomenit, deasupra propriului Eu, precum stau semnele numite „taghin”(insigne), deasupra literelor. În urma acţiunii lor, punctul revarsă lumină în corp şi aduce sufletul mai departe, la etapa de „litere”. În stadiul de litere, punctul a devenit un izvor nesfârșit de forţe ale sufletului, şi sprijin spre evoluarea spirituală.

Urmează de aici, că rugămintea spre Creator trebuie să conţină un singur lucru – a cere ajutor pentru a înţelege importanţa perceperii Creatorului. Aceasta din urmă reprezintă mijlocul principal prin care se realizează procesul corectării.

Efectuarea unor fapte de dărnicie nu reprezintă un mijloc pentru progres spiritual, ci este un premiu pentru cel care aspiră a-I fi asemenea Creatorului. Procesul de trecere de la lumea egoistă la cea spirituală este un proces al ieşirii din sclavagism la libertate, care se numeşte exodul din Egipt (Miţraim). În decursul acestui proces îi sunt descoperite omului dorinţele altruiste, vase ale dăruirii”, dar numai după despicarea Mării de Stuf şi răzbaterea prin bariera care separă lumea materială de lumea spirituală. Acest pasaj este posibil datorită numai acţionării luminii înţelepciunii (or hochma), adică prin transformarea vederii în „vederea spirituală”. Vederea spirituală este dăruită de Creator care face un miracol şi oferă omului lumina înţelepciunii.

Miracolul primirii luminii are loc, deşi omul încă nu este echipat cu „vasul” potrivit pentru a o primi.Or Hochma îl trece pe om prin barieră (mahsom), de la lumea noastră materială în lumea spirituală (de la „Olam gaşmi”, la „Olam ruhani”). După aceea miracolul acesta expiră. Însă cine a gustat o dată lumea spirituală, nu mai are cale de întors la nivelul din lumea aceasta. În etapa care urmează, omul trebuie să-şi construiască prin propriile forţe VASUL potrivit pentru a primi Lumina. Acest „vas” se numeşte DAAT – cunoaşterea. Vasul cunoaşterii, potrivit pentru a primi lumina, se ajunge prin drumul spinos al muncii şi prin progresul în lumea spirituală, până la atingerea gradaţiei numite „MUNTELE SINAI”, etapa primirii Luminii.

  1. Etapa spirituală de „micime”, când Malchut este Keter

Etapa KATNUT, micime, este aceea în care Omul nu este încă echipat cu puterea de a se lupta cu Egoismul. Iar Malchut (regatul) nu este decât un PUNCT, numit Keter (coroană). Această etapă se descrie prin expresia „Malchut se înalţă la Keter”. În această etapă, omul nu este capabil încă de a primi Lumina.

Acest lucru se poate exemplifica prin situaţia omului care nu are forţa de a rezista unei porţii de mâncare, de aceea renunţă la întreaga masă.

Legătura cu Creatorul, adică legătura cu Lumina, poate avea loc doar dacă omul e capabil să primească lumina în interiorul său. Deci numai dacă are capacitatea de a lucra cu egoismul corijat, în mod altruist. Vasele fiind corijate de egoism, pe care le-a transformat în altruiste, fac posibilă acceptarea Luminii în ele. Omul având în posesia sa „vase spirituale corecate”, se numeşte GADOL = mare.

Primirea Luminii Înţelepciunii în totalitatea ei, perceperea Creatorului întru totul, şi reunirea perfectă cu El, sunt posibile numai dacă ne folosim de tot egoismul nostru în mod altruist. Această stare se numeşte “Gmar Tikun” “îndeplinirea corecării”, şi acesta este scopul Creerii Lumii.

Textul face parte din cartea Urmându-ți inima

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts