Urmându-ți inima – Partea VI

0
65
  1. A dărui de dragul de a dărui – fapt simplu şi fapt complex

Toate faptele, atât cele fizice cât şi spirituale, îşi au originea în GÂND. Faptele doar realizează gândul – „realizarea faptului se află mai întâi în gând”. Gândul Creatorului este acela de a dărui plăcere creaţiilor, iar potrivit cu acest gând El ne dăruie nouă, în fapt, plăcere. Acest act se numeşte „a dărui pentru a dărui”! Acest act se cheamă SIMPLU (paşut), dat fiind că şi actul şi intenţia sunt identice, şi astfel unificate.

Creatul a fost creat cu însuşiri egoiste. Astfel el nu poate avea alt scop decât acela de a se delecta pentru a câștiga plăcerea. Omul are două posibilităţi de a se delecta: una este prin a primi, a doua este aceea de a dărui. Însă motivaţia ambelor este aceea de A PRIMI PLĂCERE.

Actul de primire, cu intenţia doar de a se delecta pe sine, se numeşte de asemenea simplu (paşut). Actul de dăruire cu intenţia de primi plăcere, se numeşte COMPLEX (maaseh murkav), pentru că actul şi scopul diferă unul de celălalt.

  1. Creatorul – Forţa spirituală care umple spaţiul

Nu avem posibilitatea să înţelegem dorinţele şi câmpul de acţionare a forțelor Creatorului. Ele fiind detaşate de loc şi de spaţiu. Astfel nu avem altă cale decât să ni-l imaginăm pe Creator ca pe o forţă spirituală care umple tot spaţiul. Cu cât progresăm pe treptele spiritualității, legile universului devin din ce în ce mai simplificate. Se spune în scrierile originale, cabaliste, că Omul a fost creat de Creator pentru a acţiona potrivit unei socoteli simple, iar omul a complicat acest lucru – „L-a făcut Creatorul pe om DREPT, iar ei au pretins multe dări de seamă”. Cu cât înaintăm pe treptele spirituale cu atât devin mai simple legile universale, care cuprind categorii fundamentale. Dar omul necunoscând originea Creaţiei şi văzând doar rezultatele îndepărtate de origine ale acesteia, percepe legile creaţiei în lumea aceasta ca fiind compuse din nenumărate condiţii şi interdicţii, care i se par foarte complicate.

  1. La lucru, gândul este îndreptat doar spre lucru. În restul timpului – spre scopul spiritual al vieţii

În cărţile de Cabala originale se ascunde lumină, şi autorul cărţii are şi el influenţă asupra celor scrise! De aceea este atât de important ca studentul de Cabala să-şi concentreze gândul în sesizarea Creatorului. De asemenea, să comunice cu autorul prin îndreptarea pretenţiei sale către înţelepciunea şi înţelegerea autorului.

Cel ce doreşte să ajungă la cunoaştere şi evoluare spirituală, trebuie să se oblige la un anumit program zilnic, să intercaleze lucrul cu studiul, fără a se izola social. El trebuie în continuu să-şi examineze gândurile, să fie concentrat la lucru pe lucrul său, iar timpul liber să-l consacre reflectării asupra scopului vieţii sale spirituale. Atingerea scopului depinde mai mult de calitatea efortului decât de cantitate, de pasiunea omului pentru studiu şi dorinţa sa de a i se dedica cât mai mult, având speranţe de la studiu şi munca sa interioară, pe care le efectuează în tot timpul său liber.

  1. Creştere spirituală – nu neapărat prin suferinţe

Procesul de progres spiritual nu este totdeauna obligat să treacă prin suferinţă. Un copil care e obligat să mănânce va creşte sigur, dar plăcerea sa este distrusă. O astfel de înaintare, fără durere, se cheamă că „e pe contul celui superior”. Omul cu „poftă” de a creşte spiritul, care a înţeles necesitatea acestei dezvoltări spirituale, a trăit delectarea prin lumina superioară, dorind-o şi mai mult. El poate înainta pe treptele spiritualităţii fără suferinţă, ba chiar delectându-se de acest proces al vieţii şi de cunoaştere a spiritualităţii.

În procesul denumit în Cabala supt (yenika), are loc în mod intens şi penetrant până în adâncul inimii omului, sesizarea discernămantului dintre BUN şi RĂU. Aceasta se poate compara cu mama care-şi apropie copilaşul de sân pentru a-l alăpta, tot aşa, un mekubal primeşte de la Lumina aflată în obiectul spiritual superior şi percepe în profunzime prăpastia întinsă între BUN şi RĂU. Apoi, precum mama se detaşează de bebeluş, cel mekubal pierde contactul cu superiorul. Prin această separaţie un mekubal pierde acuitatea diagnozei diferenţei enorme dintre bun şi rău. Scopul acestui sistem este ca mekubalul să fie în stare de a pretinde de la Creator mijloace care să-i permită să facă diferenţa între bun şi rău, în aceeaşi măsură cu Superiorul (haElyon).

  1. Lumile : Bria, Yeţira, Asya și Lumea Ațilut – a primi cu scopul de a dărui

Atât egoismul cât şi altruismul sunt însuşiri cu originea de Sus, dar egoismul aparţine omului odată cu naşterea, pe când altruismul este realizat prin mari eforturi, prin rugăminţi îndreptate cu intensitate spre acest scop. În prima fază omul trebuie să ajungă să dorească doar atât: să dăruiască Creatorului plăcere, în ciuda dorinţelor sale încă egoiste de care mai este legat. Această dorinţă de a-i dărui Creatorului apare ca o dorinţă de a-L răsplăti pentru bucuriile cu care îl răsfaţă. Acest proces se numeşte escaladarea treptelor lumilor BIA, (Bria,Yeţira,Asya). Când omul devine conştient de faptul că produce bucurie Creatorului, numai prin faptul că el, omul, se delectează, atunci el se află pe treapta „ a primi de dragul de a dărui” – treaptă numită „Lumea Ațilut

Pe treptele lumilor BIA, omul se află muncind interior asupra unor dorinţe de grade diferite de intensitate, îndreptându-şi dorinţele cu totul spre a dărui bucurie Creatorului şi fără nici o răsplată. Pe treapta Lumii Ațilut, munca omului este îndreptată spre asimilarea forţelor care să-i facă posibilă primirea plăcerilor de la Creator, pentru a produce prin aceasta bucurie Lui.

  1. Interiorizarea Măreţiei Creatorului – motivul muncii spirituale

BEYT MIDRAŞ (colegiul), este locul unde se învaţă cum să-L „pretindem”pe Creator şi perceperea Creatorului. Noi, corpul nostru, egoismul nostru, suntem atraşi în mod natural spre lucruri mai importante şi mai puternice decât noi. De aceea e necesar să-L rugăm să ni se dezvăluie câtuşi de puţin, pentru ca să vedem în Lumina Sa cât valorăm de puţin faţă de grandoarea şi înălţimea sa. Astfel se va trezi în noi atracţia spre El, aşa cum în natură, cineva mai slab este atras de cel puternic. Omul atribuie o importanţă deosebită profesiei sale. Cei bogaţi se străduiesc nespus pentru a trezi gelozia semenilor. Dacă ar dispare importanţa dată bogăţiei şi împreună cu ea gelozia, ar fi neutralizată motivaţia de a lucra pentru bogăţie.

Interiorizarea importanţei CUNOAŞTERII CREATORULUI este etapa cea mai importantă în munca spirituală şi este motivaţia acestei munci.

Dat fiind că străduinţa de a atinge lumina este „vasul” pentru primirea luminii, nu este posibilă situaţia în care spiritualitatea să fie atinsă fără eforturi. În trecut până la aşa zisele „corectări” ale lui ARI haKadoş (Cel Sfânt) – Rav Iţhac Luria, marele Mekubal, era mult mai simplă „expediţia”(hamasa), spre spiritualitate. Procesul de eliberare de egoismul care între timp a crescut, a devenit mai greu după perioada lui Luria şi în urma scrierilor sale despre drumurile care conduc la spiritualitate. Pe de altă parte, el, ARI a descoperit originile LUMINII, şi prin această revelare a condus la deschiderea unor drumuri spre EA. În urma activităţii spirituale efectuate de către ARI haKadoş, s-a trezit şi „Bunăvoinţa Creatorului”, începând să reverse lumina asupra noastră.

În perioada care l-a precedat pe ARI se putea ajunge cu relativ mici eforturi la Divinitate, se spune, „în proporţie de 1 la 100”. Azi, după corectările lui ARI, eforturile depuse şi rezultatul atins trebuie să fie egale: pentru o „unitate de efort” realizându-se o unitate de cucerire în lumea spirituală, iar valoarea unei unităţi de efort este mult mai mare azi, decât în trecut.

 Rav Yehuda Aşlag, numit şi omul treptelor – Baal haSulam, a făcut o corectare prin care omul nu se mai poate minţi pe sine şi este obligat să meargă pe calea denumită „credinţă deasupra cunoaşterii”, deasupra simţurilor noastre. Deşi prin corectările de mai sus drumul a devenit mai limpede, totuşi generaţia noastră este reticentă în a depune efortul necesar, precum au făcut generaţiile anterioare. Deşi noi suntem conştienţi de lipsurile noatre, nu avem puterea să înălţăm spiritualitatea la nivelul necesar în conştientul nostru, în timp ce materialul e din ce în ce mai stăpân pe noi. În general, generaţiile precedente erau mult mai înclinate şi pregătite să investească eforturi de dragul spiritualităţii. Azi este greu să găseşti persoane gata din tot sufletul de a face sacrificii pentru a păşi pe calea spiritualităţii.

Baal Şem Tov a efectuat o corectare imensă. Pe timpul lui chiar şi oamenii simpli puteau percepe spiritualitatea din lume, deşi numai în mod temporar. Pe o scurtă perioadă, cei ce voiau să sesizeze Divinitatea, reuşeau în aceasta cu uşurinţă. Baal Şem Tov a fondat instituţia aşa numită a ADMOR– cu scopul de a-şi alege studenţii pentru cercul său de studiu al Cabalei. După perioada acestuia, societatea evreiască a fost separată în mai multe curente, conducătorul fiecăruia fiind mekubal.

Însă astăzi nu mai este valabilă corectarea efectuată de către Baal ŞemTov Şi nu toţi conducătorii generaţiei de astăzi se află pe înălţimea spirituală a celor care au ajuns să cunoască Divinitatea. După ce Baal haSulam a părăsit lumea aceasta, ea se găseşte într-o stare de cădere spirituală, care reprezintă etapa care precede următoarea înălţare.

  1. Prin mijlocirea Cabalei sau prin suferinţă

Două drumuri îi sunt deschise omului spre evoluarea spirituală: drumul Cabalei şi drumul suferinţelor. Natura ne îndeamnă să evităm tot ce ne provoacă durere. Prin această însuşire Creatorul încearcă să ne apropie de ceea ce e bun. El neutralizează plăcerile lumii materiale şi creează plăceri în lumea spirituală, lumea altruismului. Pe drumul Cabalei, în ciuda delectărilor din lumea noastră, se merge prin metoda credinţei deasupra raţiunii – descrisă în capitolele precedente, spre scopul creaţiei. Prin aceasta metodă omul se poate elibera de egoism – iubire de sine – şi se dăruie cu totul iubirii Creatorului. În contrast cu drumul ce trece prin suferinţă, această cale e presărată cu bucurie şi cu linişte sufletească, de asemenea este plin de încredere în reuşita de a ajunge la scopul vieţii, cât mai curând şi fără durere.

Cabala ca elixirul vieţii şi Cabala ca otravă – totul depinde de felul în care o studiem. Calea suferinţelor (dereh iesurim) – “BEITA” – este evoluţia naturală, graduală spre spiritual. Pe acest drum păşeşte, inconştientă de ea, umanitatea. „Lumina înconjurătoare” acţionează asupra acelora care nu au pregătit încă VASUL SPIRITUAL capabil să primească lumina interioară (Or Pnimi).

Pe drumul Cabalei – ACHIŞENA – progresarea este rapidă şi fără durere. E scris în TORA: Israel sare peste timpuri. Aceasta cale se efectuează în mod individual, prin contactul cu Creatorul, şi mergând pe cele trei linii. Prescurtarea drumului spre spiritualitate, a timpului CORECTĂRII este destinată acelora care doresc să devină ISRAEL.

Nu este uşor să ajungi la credinţă fără a trece prin focul suferinţelor care să te împingă înspre căutarea ei. Crezând în Guvernarea caracterizată prin „răsplată şi pedeapsă”(sachar ve-oneş) descrisă mai sus, omul se convinge că rezultatele muncii sale sunt direct proporţionale cu efortul investit. Creatorul oferă celor dornici de EL, gânduri şi fapte bune, însă omul singur este responsabil pentru edificarea credinței proprii, pe care o va atinge doar cu ajutorul cărţilor şi al prietenilor de studiu. Cu toate acestea după ce a ajuns la credinţă, omul trebuie să dea creditul pentru succesul realizat, Creatorului, care i l-a făcut cadou. Prin modul în care foloseşte omul Cabala, el îi hotăreşte influenţa asupra sa: ori că o transformă în elixirul vieţii, prin care să-şi consolideze voinţa de a muncii şi puterile pentru acest lucru. Ori, dimpotrivă, poate să decidă că totul depinde numai de Creator, că nu e nevoie de nici un efort din partea lui, astfel el transformă Cabala în otravă contra sa.

Este interzis să renunţăm la străduinţa de a atrage spre noi ceea ce doreşte Creatorul să ne ofere. La început omul primeşte de sus sesizarea spiritualităţii, care îl înalţă. Mai târziu soseşte etapa efortului pentru fortificarea forţelor sale de spirit şi a încrederii în propriile puteri în a se înălţa şi mai sus. În măsura în care e recunoscător pentru gradaţia la care a ajuns, omul este pe drumul dorit. Însă dacă inima îi este nelimpezită şi chiar îndrăzneşte să pretindă bunuri pentru el însuşi, locul pe treapta spiritualităţii îi este în pericol!

  1. Lumina creează VASUL de dragul de a-l umple cu voluptăţi – astfel a fost creat OMUL

Cabala explică modul în care a dat naştere Lumina Creatorului, dorinţei de a primi plăcere de la aceasta lumină: prin mijlocirea VASULUI care să cuprindă lumina plină de voluptăţi. Există fabula despre omul care a dobândit deodată, pe neaşteptate, o comoară de bani şi de onoruri pe care nu şi le dorise, însă pierzându-le, începe să le dorească şi se umple de durere. Acest dor după delectări cunoscute odată, se numeşte VAS. Astfel creează lumina vasul, pentru plăcerea care urmează să o umple, astfel a fost creat Omul.Avraam L-a întrebat pe Creator: cum pot să ştiu că TU vei salva generaţiile care urmează? – cum pot afla că urmaşii mei vor preschimba egoismul în altruism prin studiul Cabalei – doar nu au nevoie de lumină dacă nu le este dor de EA? Creatorul a răspuns că li se vor deschide ochii de Lumina trimisă de EL ca să suprevegheze asupra lor, iar atunci ei vor descoperi că sunt doar nişte sclavi ai egoului, care este “răul”.

Omul depune eforturi pentru a dobândi legătura cu Creatorul, doar pentru a se salva. Corpul nostru nu concepe timpul, el trăind în prezent. Aceasta este una din greutăţile întâmpinate de OM în efortul său de a înfrunta dorinţele corpului şi de a le depăşi. Chiar şi cinci minute de muncă i se par trupului o veşnicie, pentru că el nu poate aprecia odihna promisă imediat după efort. Omul este egoistul perfect, de aceea el va alege să-l caute pe Creator doar fiind sigur că acesta este în avantajul său. Deci pe lângă recunoaşterea necesităţii ajutorului din partea Creatorului, pentru a scăpa de RĂU, el va învesti în aceasta legătură doar dacă va crede că-i va aduce salvarea.

Din generaţie în generaţie sunt deschise drumurile în faţa mai multor persoane, pentru a crea contactul cu Creatorul. Drumul Cabalei ne deschide o nouă alternativă, contrastând cu drumul suferinţei. Condiţiile studiului ei diferă de la o perioadă istorică la alta. Cu două mii de ani în urmă doar unele persoane doreau să atingă Creatorul, iar în ultimele secole au apărut grupuri din ce în ce mai bine organizate de studenţi dornici să studieze Cabala, ca pe vremea lui RAŞBI-rabi Şimon Bar Yochay, sau în vremea lui ARI şi a lui RAMHAL. Pe timpul lui BAAL ŞEM TOV deja studiau zeci de studenţi, iar în timpurile contemporane, vremea lui Baal haSULAM, a crescut şi mai mult numărul acestora şi de asemenea au dispărut graniţele care au interzis omului de rând să studieze Cabala. Şi reticenţa oamenilor a dispărut aproape cu totul. În viitoarele generaţii mulţimea va primi ca scop al vieţii atingerea percepţiei Creatorului. Dacă înainte doar oameni deosebiţi ajungeau la aceasta, astăzi fiecare om din lume, chiar şi fără vreo pregătire prealabilă, poate reuşi a se contopi cu Creatorul. În următoarele generaţii chiar şi copiii vor putea realiza legătura cu Creatorul, fără o pregătire deosebită, ci doar prin studiul Cabalei sub o supraveghere potrivită.

  1. AHAP – porţiunea din sentimentele unui Mekubal care conţine o parte din treapta spirituală următoare

Sentimentele spirituale ale unui Mekubal conţin o porţiune denumită AHAP. Ea menţine o parte din treapta spirituală pe care urmează ca el să se înalţe. Această porţiune este golită de Lumină iar Mekubalul îi simte prea bine pustietatea, pentru că ea nu primeşte Lumina de la treapta superioară pe care încă nu a atins-o. Cu toate că Cel Superior este plin de Lumină, inferiorul poate primi Lumina doar pe măsura însuşirilor imanente. Dat fiind că nu este încă maturizat, în ce priveşte aceste însuşiri pentru a primi Lumina, prezentă pe gradaţia superioară Lui, acel Mekubal nu o poate sesiza.

Recunoaşterea „răului” este împăcarea cu prezenţa egoismului, paralel cu lupta pentru a ne elibera de acesta. Dată fiind situaţia că Creatorul se ascunde, realitatea împinge pe omul obişnuit să alerge toată viaţa după bunuri, pentru a-şi egala semenii privind nivelul de viaţă acceptat de societate. Egoismul din care suntem plămădiţi, ne duce de nas, făcându-ne să-i executăm fiece pretenţie şi capriciu, ca roboţii, altfel suferim, supunându-ne mereu acestui ego. Noi îl considerăm inseparabil de dorinţele şi de natura noastră, într-atat de adânc este el înfipt înăuntrul nostru.

Egoismul se găseşte în fiecare celulă a organismului nostru, şi el ne constrânge să ne interpretăm sentimentele pe potriva cerinţelor sale, pe potriva folosului adus lui prin realizarea în practică a pretenţiilor sale.

Omului îi este greu a crede că se poate elibera de influenţa egoismului în totalitatea ei, pentru a o înlocui cu altruismul. Acest lucru i se pare de natură fantasmagorică, logic nerealizabil. Conceperea realităţii din partea noastră nu se poate îndepărta prea mult de la ceea ce dictează egoismul. De aceea ne este greu să vedem avantajul oferit de altruism, şi ne este greu să pătrundem logica gândirii altruiste. Ca rezultat ne este greu să acceptăm potenţialul oferit de altruism întregii societăţi şi Universului în totalitatea lui. Recunoaşterea egoismului ca străin şi ca duşman intern, ar putea să ne ajute în emanarea unor puncte de vedere noi asupra condiţiei umane. Aceasta atitudine trebuie completată cu existenţa voinţei Creatorului. Acceptarea existenţei egoismului, în acelaşi timp cu lupta permanentă contra acestui factor care ne îndepărtează de altruismul atât de mult dorit – se numeşte cunoaşterea răului (hakarat haRA).

  1. Liberul arbitru

Munca spirituală îşi croieşte tot timpul drum printre concepte contradictorii. De aceea nu se recomandă să dedicăm prea mult timp în căutarea „răului” în adâncul nostru. Accentul trebuie pus pe căutarea BINE-lui, căutarea percepţiei Creatorului, pe efortul de a sesiza Lumina Creatorului. Întreaga emanaţie, cu excepţia omului şi a lumii acestuia, se comportă potrivit cu legile altruismului. Doar omul şi lumea sa înconjurătoare au fost creaţi cu însuşiri opuse, cele ale egoismului. Dacă ne-ar fi permis să-l observăm pe Creator şi lumile spirituale, am descoperi cât de mică ne este lumea faţă de toate lumile spirituale, cât de neînsemnată este părticica de lume în care trăim, aceasta e singura care există în mod egoist. Oare de ce stau astfel lucrurile, de ce s-o fi ascunzând Creatorul, şi de ce ne-a aşezat în aceasta lume întunecoasă, chinuitoare, lipsită de siguranţă?! Intenţia originală a Creatorului a fost să ne creeze veşnici, precum este EL. Această intenţie a rămas la locul ei, doar atât că NOI suntem cei care trebuie să o realizăm, prin puterile noastre, pentru a câștiga în mod onorabil dreptul la plăcerile care ne sunt oferite în starea de imortalitate, absolută şi infinită.

Aceasta este cauza pentru care a emanat Creatorul o lume opusă Lui, prin crearea însuşirii inverse lui, egoul, care însoţeşte pe om din momentul naşterii sale, moment în care încetează a-l percepe pe Creator. EL se ascunde de noi în mod intenţionat, cu scopul de a ne permite libera alegere între lumea noastră şi lumea Lui.Cunoaşterea Lui ne-ar fi atras spre El în mod automat, spre plăcerea fără de probleme a lumii Sale şi ne-ar fi neutralizat posibilitatea de a alege.

Textul face parte din cartea Urmându-ți inima

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts