Urmându-ți inima – Partea XII

0
54
  1. Virtuţile omului care a ajuns la treapta supremă

Omul care a ajuns să realizeze întru-totul treapta voluptăţii supreme, este dotat cu capacitatea de a observa interiorul sufletului acelora care încă nu au evoluat până la înălţimea acestei trepte. El poate să întrevadă următoarea treaptă a celui aflat pe un grad sub gradul său. Aceasta capacitate se referă atât la persoane individuale cât şi la societate în totalitatea ei. Această putere se datorează faptului că, Creatorul îi dezvăluie omului ajuns la treapta superioară, scopul Emanaţiei. De asemenea îi arată comportarea Sa faţă de fiecare creatură în toate timpurile şi faptul că toate sferele au fost create doar de dragul şi pentru satisfacţia omului. Omul aflat pe treapta cea mai înaltă descoperă în totalitate intenţiile şi faptele Creatorului faţă de Creaţii Lui, ceeace îl determină să simtă dragoste infinită faţă de Creator. Iar pentru că sentimentele amândurora sunt identice, ei se reunesc şi devin o unitate integră, prin aceasta îndeplinind Scopul Creaţiei. Cele trei faze precedente ale cunoaşterii guvernării spirituale supreme, sunt doar o pregătire pentru aceasta a patra etapă.

  1. Punctul din inimă

Toate dorinţele omului se află în inima sa, care reacţionează la ele şi biologic. Inima este reprezentantul dorinţelor şi al esenţei omului. Schimbarea dorinţelor înseamnă transformarea personalităţii. Din clipa naşterii şi a materializării omului în această lume, el este preocupat doar de cerinţele corpului care îi domină viaţa. Dar în adâncul inimii, al dorinţelor, se ascunde „punctul din inimă” atât de adânc încât nu este sesizat. Acesta reprezintă dorul după spiritualitate şi el aparţine Creatorului.

În măsura în care omul caută prin Cabala drumul spre Creator, depunând pentru aceasta mari eforturi, acest Punct se umple de dorinţe bune şi pure. Ca urmare el va cunoaşte pe Creator pe prima treaptă a realizării spirituale, care este lumea Asya, lumea „Înfăptuirii”. După ce trece prin toate fazele acestei trepte, lumea Asya, el începe să-l sesizeze pe Creator în lumea Yețira, cea a „Creaţiei”. Astfel trece de pe o gradaţie pe alta, până ce atinge gradul suprem al cunoaşterii Creatorului pe treapta lumii Ațilut.

Toate sentimentele spiritualităţii, care evoluează din treaptă în treaptă, omul le percepe prin Punctul din inimă. Când omul era sub puterea dorinţelor materiale, punctul din inimă era vidat de percepţia Creatorului, căci aceste dorinţe ocupau totul, nelăsând loc pentru nici o altă dorinţă. Tot astfel, cînd Punctul din inimă este plin de lumina Creatorului, nu mai este loc în inima omului pentru alte dorinţe. Când omul este plin de „intenţii” pure, lipsite de orice egoism, prin intermediul rugăciunii spre Creator, el se umple treptat de lumina sau percepţia Creatorului.

Pe această treaptă, unde Lumina Creatorului umple Inima, în om nu mai este loc pentru nici o altă dorinţă care să nu-şi aibă originea de aici. Aceasta treaptă conţine numai idei şi dorinţe legate de Creator. Dorinţele Omului aflat pe această treaptă sunt cu conţinut unic, acela al dăruirii spirituale în creştere, omul primind această dorinţă de la Treapta pe care se află. De aici decurge că ar fi inutil să încercăm noi înşine a ne schimba dorinţele. Este necesar ca omul să i se adreseze Creatorului, pe care să-l determine prin rugăciune să-l transforme, ştiind că toate dorinţele şi gândurile sunt rezultatul gradaţiei pe care se află, de la care primeşte. Cu alte cuvinte, dorinţele şi ideile omului sunt direct determinate de gradul în care îl percepe pe Creator.

  1. Obiectele neînsufleţite, plantele, vietăţile, vorbitorul

Creatorul ne-a zămislit cu o anumită putere de a alege prin liberul arbitru. Dar adevărata putere de a ne conduce şi stăpâni dorinţele, o ajungem doar o dată cu atingerea treptei „Daat” – sau CUNOAŞTEREA. Cu cât ne urcăm mai sus pe scara spiritualităţii, cu atât avem mai multă libertate de a alege. Natura şi tot Universul sunt de fapt compuse doar din DORINŢA de a PRIMI. Ea este diferită de la obiect la obiect. Cu cât dorinţa de a primi este mai mare, cu atât obiectul dorinţei este mai evoluat, deoarece pentru a o aduce la îndeplinire este nevoie de o minte mai dezvoltată, mai sofisticată.

Ideile, raţionalizarea, sunt întotdeauna rezulatul dorinţelor omului, ele conduc la realizarea lor şi nimic mai mult. Totuşi, gândirea are un rol deosebit, prin ea omul îşi poate lărgi spectrul dorinţelor. Cu cât omul se gândeşte mai mult la o anumită dorinţă, cu atât dorinţa aceea creşte, relativ la celelalte. Astfel, este în puterea omului să schimbe raportul dintre dorinţele sale. O permanentă preocupare față de o mică dorinţă, poate să aducă la creşterea acesteia până ce va deveni o mare pasiune, care le va înlocui pe toate celelalte, devenind însăşi esenţa omului.

Gradaţia cea mai joasă în evoluţia spirituală este cea a obiectului neînsufleţit, mineral (domem). Aceasta este comparabilă cu lucrurile neviabile din natură, inclusiv stelele, planeta noastră Pământul, cu tot ceea ce cuprinde. Gradul de Obiect, referitor la spiritualitate, asemenea celui din natură, nu este capabil de a acţiona în mod independent şi nu are caracteristici individuale. De aceea mica dorinţă de a primi pe care o posedă, se aseamănă cu dorinţa obiectului din natură, aceea de a-şi păstra însuşirile esenţiale de bază. Obiectul, nu are nimic independent în el şi singuru-i rol este acela de a executa în mod automat voinţa Creatorului, fără vreo intenţie în plus. Toate obiectele au primit de la Creator gradul cel mai de jos de dorinţă, în care nu există necesitatea de a se dezvolta, iar obiectele din această categorie posedă doar însuşirile fundamentale cu care au fost create. Ele au grijă numai de propriile necesităţi şi nu au percepţia lumii care le înconjoară.

Exemplu constituie persoanele care nu duc o viaţă spirituală. Acestia nu au dorinţe individualizate, ci dorinţele lor sunt cele ale Creatorului, care îi conduc şi îi manipulează fără a fi conştienţi, conform programului imprimat în ei de Creator. De aceea, cei aflaţi pe această gradaţie primordială a creşterii spirituale – denumiţi Domem, sau „încremenit” – se percep numai pe ei înşişi, nu au capabilitatea de a servi pe altcineva, de a acţiona în favoarea altcuiva. Ei pot munci doar pentru ei înşişi.

Treapta următoare a dezvoltării se numeşte în natură vegetaţie, plantă (ţomeah), adică în creştere.

Obiectele spirituale din aceasta treaptă au fost zămislite de Creator cu o poftă de a se delecta, mai mare decât cele din treapta Domem. Aceasta dorinţă de a primi, a „vegetaţiei”, trezeşte nevoia de a se dezvolta, de a creşte, pe lângă satisfacerea cerinţelor de bază. Dorinţa de a Creşte nu este a individului, ci aparţine grupului, comunităţii. Pe aceasta treaptă există o certă libertate spirituală faţă de Creator, aspirând spre o înălţare deasupra lumii materiale, iar aceștia au o certă capacitate de a acţiona în favoarea altora, adică chiar contra naturii proprii.

Precum plantele cresc în grupuri şi se întind în toate direcţiile, tot astfel, persoanele aflate pe această gradaţie se pot dezvolta ca societate, dar nu ca indivizi. „Planta” nu se poate dezvolta ca persoană, neavând o dorinţă de a primi îndeajuns de mare pentru aceasta. Dorinţa sa spre spiritualitate este aceea a comunităţii, în general. Ea nu poate vâsli contra curentului şi nu va alege progresul personal dacă aceasta nu va fi în conformitate cu societatea, cu educaţia sa. Dorinţa sa este doar aceea de a conserva activităţile şi însuşirile „plantelor” din grupul său. Viaţa persoanei pe treapta Ţomeah, se roteşte în jurul societăţii sale, alături de mulţi alţii, într-un fel uniform. Libertatea de a se opune naturii egoiste este minusculă, aceste persoane fiind supuse părerii majorităţii, care impune regulile, neavând dorinţe specifice, individuale.

Următoarea treptă pe scara spiritualităţii este aceea a vietăţilor (chay); aceştia au primit dorinţe din partea Creatorului mult mai mari. Aceste dorinţe pretind o libertate de deplasare mult mai mare decât a „plantelor”. De asemenea, vietatea este nevoită a gândi în mod independent pentru a plănui modul în care să-şi satisfacă dorinţele. Fiecare vietate are o certă personalitate şi posedă un sistem de simţăminte independente de mediul înconjurător. Omul pe această gradaţie are mai multă libertate de a acţiona contrar egoismului său înnăscut, fiind în stare şi de acţiuni în favoarea celor aflaţi în afara lui, însemnând ceilalţi, tot ce nu e dânsul. Cu toate că depinde de societate, el duce o viaţă privată, viaţa sa interioară nedepinzând în totul de părerea celorlalţi. Totuşi, încă nu este în stare a simţi empatie, de ”a intra în pielea altuia”, ci se simte numai pe el însuşi.

Treapta de vorbitor (medaber), este unica în care omul poate acţiona împotriva naturii sale egoiste. Cei aflaţi pe aceasta treaptă nu mai depind de cei din jurul lor, ei simt fiece creatură, de aceea având posibilitatea de a le purta de grijă şi de a veni în ajutorul lor, spre efectuarea corectării. Spre deosebire de „vietăţi”, vorbitorul are percepţia timpului, trecutului şi viitorului, are astfel posibilitatea de a acţiona spre atingerea scopului final, în viitor.

  1. „Ecranele” dintre sfere, care ascund lumina Creatorului

Toate sferele, lumile şi toate treptele care le divid, sunt de fapt un „continuum” de ecrane (masachim) sau perdele, care sunt situate una în urma celeilalte şi ascund de noi Lumina Creatorului. Când suntem plini de forţă spirituală, dispare acel ecran (masach), care aparţine unei anumite forţe.

Succesiunea ecranelor acoperă Lumina Creatorului.

Aceasta se află în interiorul nostru, în suflet. Tot ceea ce se află în afara sufletului, a ecranelor, este însuşi Creatorul. Noi putem simţi doar ceea ce pătrunde prin ecrane în interiorul nostru. Noi nu putem percepe nimic ce nu a pătruns în noi, din afara noastră, la fel cum, nu putem vedea decât ceeace ajunge prin ochi la retina ochiului care percepe ceea ce vedem.

Informaţiile noastre în ceea ce priveşte „lumile spirituale” provin de la „cei înţelepţi” sau mekubalim, ale căror suflete au ajuns la perceperea şi profunda cunoaştere a lor şi ne-au transmis nouă cunoştinţele lor. Conform cu acestea, Universul conţine trei componente:

  • Creatorul – despre El nu putem discuta, aflându-se în afara tărâmului de percepţie spiritual al nostru, dincolo de ecrane.
  • Scopul Creaţiei – scopul Creatorului este acela de a ne produce delectare, nouă creaţilor Lui. Acesta reprezintă legătura dintre El şi noi, şi în afară de această informaţie nu ştim nimic în plus despre această legătură. Deci, Creatorul a dorit să ne ofere bogăţiile Sale, sub formă de plăceri pe care le percepem prin organele de simţ. Aceste simţuri traduc influenţa Sa asupra noastră, ca plăcere. Deoarece numai sufletul este cel care simte toate senzaţiile, noi putem să analizăm lumile spirituale doar împreună cu subiectul care le percepe. Fără sufletul care le percepe, cum putem afirma că există acele lumi? Ecranele care acoperă Creatorul, ascunzându-L de noi, sunt de fapt LUMILE-Olamot. În ebraică, Alama înseamnă a dispare, ascunde, deci Lume = ascunziş. Lumea are rolul de a permite transmiterea unei anumite porţiuni de „plăcere” sau lumină, de la Creator către Suflete.
  • Sufletele – sunt elementele create de Creator, iar ele – adică noi oamenii, simţim că posedăm viaţă individualizată, subiectivă – EU, EGO, însă în ceea ce priveşte pe Creator, El ne consideră şi ne percepe ca parte inseparabilă de dânsul.
  1. Cei care se află pe aceeaşi treaptă spirituală, au capacitatea de a comunica între ei

Calea spirituală a omului, începând cu etapa iniţială şi până la reuniunea cu Creatorul prin echivalarea însuşirilor, cuprinde cinci etape – Trepte. Fiecare treaptă se împarte la rândul ei în cinci gradaţii.

În total, 125 de trepte. Fiecare gradaţie din cele 125, conferă omului care se află la nivelul ei o anumită capacitate de „a influenţa”, însemnând capacitatea de a dărui. Toţi cei aflaţi pe aceeaşi treaptă, au aceeaşi capacitate de a dărui. Adică senzorii spirituali ai tuturor celor aflaţi pe o anumită treaptă spirituală, sunt identici.

Exact din această cauză, cei care studiază cărţile de Cabala, vor înţelege cele citite doar în măsura în care vor fi atins treapta despre care scrie autorul cărţii. Numai egalarea dintre sentimentele şi capacitatea de a dărui a celor doi, permite a înțelege cele citite. Din lumile şi sferele spirituale, provine sentimentul prezenţei Creatorului. De asemenea şi plăcerea spirituală şi iluminarea provin din reunirea cu Creatorul şi din înţelegerea dorinţelor Sale şi a legilor guvernării Sale. Obţinem sentimentul apropierii de Creator pe măsura creşterii spirituale. Astfel pe fiecare nouă treaptă realizăm şi înţelegem Cabala într-o nouă lumină.

Pentru cei care pătrund numai nivelul lumii acesteia, cartea Torei reprezintă numai o carte de legislaţii şi descrieri istorice, descriind comportarea oamenilor în lumea noastră. Cu cât înaintează mai mult pe calea spirituală, cu atât li se dezvăluie mai complex tabloul acţionării Creatorului. Aceste acţiuni se află înapoia fiecărui obiect, a numelor obiectelor şi a acţiunilor obiectelor din lumea aceasta. Astfel devine Cartea Torei în totalitate o Carte de Cabala.

De fapt, există doi camarazi în Crearea Lumii: Creatorul şi Omul. Toate scenele care i se deschid omului sub chipul acestei lumi sau a lumilor spirituale, nu sunt decât proporţiile diferite de revelare a Creatorului care se ivesc în calea omului în căutarea Divinităţii. Lumea poate fi descrisă prin trei parametri, care sunt sub controlul Creatorului: LUME, AN, SUFLET. Lumea (Olam) – tot universul neînsufleţit, reprezentat de dorinţele pe treapta domem, neînsufleţit.

Sufletul (nefeş), fiind totalitatea vietăţilor, inclus fiind şi omul.

Anul (şana), este timpul, fiind secvenţa în care se succed evenimentele pe principiul „cauză şi efect”. Acestea i se întâmplă Omului ca individ şi Lumii în general, cuprinzând chiar evenimentele petrecute de-a lungul istoriei omenirii.

 Izvorul vieţii”, este programul care determină succesiunea de evenimente din viaţa fiecăruia dintre noi, precum şi a omenirii. Este programarea Guvernării întregii Creaţii, purtând-o spre un final hotărat de la bun început.

  1. Patru „Sfere”, patru „Gradaţii”, patru „Coji”

Atunci când Creatorul a decis să Creeze universul, iar în centrul său pe OM, El a avut ca scop să și-l apropie pe om în mod treptat. Creatorul a îndepărtat Lumea prin ascunderea Luminii Sale şi a propriei Prezenţe. Proporţia ascunderii sau a prezenţei Creatorului se schimbă în mod gradat, de la un nivel la altul, de la o lume la alta. Astfel devine aproape imperceptibilă în lumea noastră. Următoarele sunt LUMILE, care diferă între ele prin gradul de îndepărtare a Creatorului, gradul de revelare a Sa, sau măsura în care se află în legătură cu El:

– Lumea Ațilut( tradus -” a fi la El”): Obiectele aflate aici, sunt total reunite cu Creatorul.

– Lumea Bria – lumea procreerii, unde obiectele sunt în legătură cu Creatorul.

– Lumea Yețira – lumea Creaţiei, unde obiectele simt pe Creator.

– Lumea Asya – în care depărtarea de Creator este cea mai mare, obiectele pe această treaptă nu simt aproape de loc pe Creator.

Toate lumile provin una din cealaltă. Fiecare lume reprezintă un fel de copie a lumii care o precedă, deasupra ei. Lumea cea mai îndepărtată reprezintă copia cea mai grosieră. Asemănarea dintre sfere este asigurată prin patru factori, care sunt: lumea, anul, sufletul, izvorul vieţii, descrise mai sus.

 Absolut tot ce se petrece în lumea noastră este rezultatul precis al evenimentelor care au avut loc deja în lumea superioară ei, şi aşa mai departe – până la lumea cea mai înaltă, unde cei patru factori se reunesc a fi unul singur, în Creator – Bore. Acest LOC se numeşte Lumea Ațilut. Draparea Creatorului în hainele de Ațilut, Bria, Yețira, reprezintă lumina Cabalei, adică revelarea Sa în aceste lumi, lumina Sa străpungând Ecranele care micşorează Lumina. Iar draparea Sa în haina acestei lumi, lumea ASYA, este reprezentată de cartea scrisă a Torei, Tora- orah însemnând Lumină.

Înălţarea pe treptele spirituale fac posibilă o perspectivă diferită asupra lucrurilor. Cortina lumii noastre cade şi rămân doar lumile Creaţiei – Yețira, şi Procreaţiei – Bria. Din acest observator, realitatea apare diferită. Realitatea se prezintă de acum într-o anumită lumină, care este asemănătoare în ochii tuturor celor aflaţi în lumea Yețira – Creaţia, şi deasupra ei. Cartea Torei care păruse cititorilor aflaţi pe nivelul acestei lumi ca o povestire istorică, devine în lumea „Yețira” o carte de studiu a Cabalei, care descrie lumea spirituală pe treapta lumii Creaţiei. Fiece progres pe scara sferelor, fie la lumea Yețira sau mai sus la lumea Bria, sau şi mai sus, spre lumea Ațilut, schimbă în ochii omului Tabloul lumii şi al Guvernării sale, acestea apărându-i de fiecare dată diferite, în funcţie de înălţimea treptelor spirituale atinse.

Cartea Torei apare diferită în ochii a două persoane diverse care o citesc. Unuia îi apare ca o carte de legi şi evenimente istorice, pe când celuilalt – ca sistemul desfăşurării sferelor spirituale, pe care le percepe în mod clar şi precis, ca şi Creatorul. Cine trăieşte în situaţia în care Creatorul îi este absolut necesar, se află în lumea Asya, şi din această poziţie, el realizează lumea ca pe un loc neplăcut, plin de suferinţe. Dacă omul se delectează prin ceva, plăcerea este resimţită doar prin faptul de a fi suferit mai întâi. Numai o dată cu atingerea Lumii Yețira, a Creaţiei, Creatorul este revelat în parte şi omul începe să descopere Guvernarea pe gradaţia de faptă şi răsplată. Astfel apar în om dragostea – (ahava), condiţionată de răsplată, şi frica (iraa) de suferinţe.

Următoarea treaptă este a „iubirii necondiţionate”, la care omul ajunge prin realizarea faptului că, Creatorul nu i-a dorit decât binele, întotdeauna şi nu i-a făcut niciodată nici un rău. Această treaptă este cea a Lumii Bria – Creatia.

Din momentul în care omul descoperă tot tabloul creaţiei şi a guvernării, se trezește în el dragostea absolută faţă de Creator. Această iubire izvorăşte din întâlnirea sa cu atitudinea de dragoste absolută a Creatorului faţă de toate creaţiile sale. Această înţelegere îl înalţă pe om – Adam, la treapta Lumea Ațilut. Raportul nostru faţă de Creator îşi are originea în cunoaşterea faptelor, acţiunilor Sale, înţelegere care decurge din măsura în care El ni se relevă nouă. Construcţia specială a omului face ca orice faptă a Creatorului să ne influenţeze în mod automat faptele şi ideile şi însuşirile noastre; noi avem o singura posibilitate, aceea de a-L ruga pe El să ne transforme pe noi.

Deşi toate acţionările Creatorului sunt bune, s-ar părea că există anumite forţe care i se împotrivesc. Aceste forţe, venite tot de la Creator, ne determină să-i criticăm faptele, de aceea ele se numesc forţe impure.

Pe fiecare treaptă, de la început şi până la sfârșitul ei, acţionează două forţe opuse, create de Creator, prima fiind cea impură – „coaja”, care ne îndepărtează de Creator şi micşorează forţa opusă ei, forţa credinţei (emuna). Pe măsură ce avansăm, învingem această forţă negativă şi ne întoarcem spre Creator prin rugăminţi sincere de ne veni în ajutor, noi ne consolidăm legătura cu Creatorul în ciuda a tot ce ne stă împotrivă. Şi atunci, forţele impure fac loc forţelor sublime trimise din înălţimi şi ne ridică la o treptă superioară. Cu aceasta, forţa impură şi-a îndeplinit rolul și încetează să mai acţioneze. Acţiunea „cojii” din lumea Asya, a Faptelor, treapta cea dintâi, se exprimă prin conceperea vieţii noastre pe când negăm existenţa Creatorului. „Coaja” din lumea Yețira-Creaţia – a doua treaptă – vine să-i demonstreze omului că lumea se conduce în mod întâmplător, iar nu după principiul de plată-răsplată. „Coaja” din lumea Bria – a treia treaptă – încearcă să neutralizeze sesizarea dragostei Creatorului faţă de om, deoarece această înţelegerea a iubirii, conduce pe om la a iubi la rândul său pe Creator. „Coaja” din lumea Ațilut, încearcă să demostreze omului că nu întotdeauna şi nu faţă de fiecare creatură s-a comportat Creatorul cu dragoste infinită. Ea încearcă să neutralizeze dragostea absolută a omului faţă de Creator.

Deci, fiecărei gradaţii spirituale, fiecărei înălţări şi revelaţii a Divinităţii, cu toată voluptatea care le însoţeşte, stă din contră, opunându-i-se, forţa numită Coaja, paralelă, potrivită ca potenţial şi caracter forţei spirituale de pe treapta respectivă. Trebuie învinsă această forţă, care este de fapt un gând sau o dorinţă. Doar după ce a învins-o, poate urca omul pe treapta care urmează, păşind înainte, încă un pas pe calea spirituală.

Din cele spuse mai sus, se poate rezuma faptul că pentru fiecare sistem constând din cele patru lumi, „ABYA”, adică Ațilut, Bria, Yețira, Asya, există un sistem opus, paralel, al forţelor spirituale care li se opun, şi care se numesc cele patru lumi „ABYA” impure. Progresul are loc în mod sacadat, alternat. De fiecare dată omul învige prin puterea de voinţă a sa forţele „cojii”, iar şi iar, forţe trimise special de către Creator. Omul imploră pe Creator să i se dezvăluie, ca să primească noi puteri de a se lupta cu forţele impure, negative, ideile străine. Apoi, şi pe potriva sincerităţii intenţiilor sale şi a eforturilor, omul atinge treapta mai înaltă şi mai cristalină, pură, rafinată ( zacha).

  1. Dorinţele sunt singura forţă care îl împiedică pe om pe calea Sa

Din clipa naşterii, suntem într-o stare în care nu-l sesizăm pe Creator deloc. Pentru a ne începe calea progresului spiritual descris mai sus, este necesar :

– A percepe situaţia prezentă cafiind insuportabilă;

– A sesiza existenţa Creatorului măcar cât de cât;

– A simţi că suntem dependenţi de Creator, numai de EL;

– A înţelege faptul că singur Creatorul poate veni în ajutorul nostru.

Odată cu apariţia, revelarea Creatorului, pe loc ni se schimbă dorinţele şi se crează în interiorul nostru o raţiune cu totul nouă, cu calităţi mai sublime. Apar dorinţe din ce în ce mai puternice iar paralel cu acestea, apar şi forţele necesare pentru a le aduce la realizare.Dorinţele reprezintă piedica unică în drumul omului. Combinaţia, asocierea de dorinţe – unică omului – reprezintă esenţa sa de Om. Raţiunea nu este altceva decât un instrument în serviciul atingerii pasiunilor noastre, atingerea a tot ceea ce ne dorim.

  1. Dorinţa de a avea ceva, orice, se numeşte în Cabala „Vas”

Calea Omului este alcătuită din înaintarea treptată, pas cu pas. Omul se simte când sub stăpânirea forţelor impure, egoiste, de stânga, când este stăpânit de forţa cristalină, sublimă a altruismului, forţă de dreapta, pe care a dobândit-o după ce a învins forţa impură. Calea Omului se aseamănă cu două trasee: dreapta şi stânga; asupra lor acţionează două forţe: forţa care respinge şi îndepărtează de Creator şi forţa care atrage spre El. Aceste două forţe sunt comparate cu două dorinţe, altruistă şi egoistă. Cu cât înaintăm pe calea aceasta, cu atât sunt mai accentuate aceste două forţe ce se opun una alteia.

Scopul Creatorului este acela de a ne determina să devenim ASEMENEA LUI. Acest fapt este obligatoriu pentru fiecare persoană şi pentru omenirea întreagă, fără a se ţine cont dacă dorim sau nu acest lucru. Nu avem posibilitatea de a ajunge la realizarea acestui scop, fără a fi conduşi de un instructor. De asmenea, nu avem cum să prevedem frumuseţile şi delectarea infinită care ne aşteaptă din momentul reunirii cu Creatorul. Atunci vom fi eliberaţi de orice suferinţă. Suferinţele ne sunt trimise de Creator, deoarece aceasta este singura posibilitate de a ne împinge înainte, spre dorinţa de a ne schimba obiceiurile, acţiunile, raţionarea. Suferinţa ne constrânge să dorim să ne schimbăm, dat fiind că omul acţionează întotdeauna spre a scăpa de suferinţă, fie în mod conştient, fie subconştient.

Nu există plăcere fără să fie mai înainte o lipsă. Nu este răspuns fără întrebare, nu te poţi sătura dacă n-ai fost înainte înfometat, adică, pentru a trăi un sentiment este necesar să trecem prin sentimentul cu totul opus acestuia. Pentru a simţi dragoste faţă de Creator, trebuie întâi să trecem prin sentimentul de îndepărtare de El. Nici un sentiment nu apare din VID. Este obligatorie dorinţa de a simţi acel sentiment: omul trebuie să înveţe pentru a înțelege muzica, pentru a ajunge să o iubească. Omul de ştiinţă care a cercetat un anumit lucru, este cel mai fericit când ajunge la descoperirea obiectului cercetat.

Dorinţa spre un obiect, orice, se numeşte, în Cabala VAS. Tocmai senzaţia lipsei, este condiţia pentru a obţine voluptate, în timpul satisfacerii acestei lipse. Mărimea plăcerii depinde de mărimea „vasului”. Chiar şi în lumea noastră, plăcerea de a mânca depinde de dorinţa de a mânca, de senzaţia de foame, nu de mărimea stomacului. Deci chiar măsura în care suferim de lipsa obiectului dorit, determină dimensiunea „vasului” (kli); suferinţa determină intensitatea plăcerii care urmează.

Plăcerea care satisface dorinţa respectivă se numeşte Lumină, ea conferă vasului senzaţia de saturaţie, de împlinire. Senzaţia de suferinţă din cauza lipsei, este precedată de dorinţă (raţon). Astfel vasul este gata pregătit pentru a primi plăcerea care să-l satisfacă, atât de aşteptată.

  1. Cojile îl presează pe om să caute noi plăceri, care conduc spre dezvoltarea spirituală

Scopul acestor coji (klipot) este acela de a dezvolta în Om dorinţe nemărginite. Dacă aceste dorinţe nu erau, omul ar fi stat pe loc, doar cu cerinţele trupeşti, ca un copil. Noi plăceri crează în om dorinţe reînnoite pentru noi plăceri, care pretind a fi satisfăcute, iar prin goana pentru a le satisface, omul înaintează, se dezvoltă.

  1. „Învierea morţilor”

Atingerea gradului Lumii Ațilut se numeşte „învierea morţilor”. Acest nume provine din faptul că pe acest grad omul sublimează şi reanimează, „înviind”,dorintele anterioare, grosolane, impure, egoiste, care au fost „îngropate” adică puse la o parte, nefolosite. Înainte de a ajunge la lumea Ațilut, omul trece prin două traiectorii, el schimbă iar şi iar dorinţele sale, din impure în sublime, el le preschimbă, dar nu le corectează încă. O dată cu intrarea în Ațilut, el poate să preia aceste dorinţe părăsite deja, pentru a le corecta, astfel înălţându-se tot mai mult. Deci acest proces denumit înviere, se referă doar la dorinţe care sunt din nou folosite, spre a fi corectate și nicidecum nu este vorba de corpurile materiale, organice. Fără suflete, corpurile nu au nimic. Ele sunt descompuse după ce sunt părăsite de suflete şi atât.

Textul face parte din cartea Urmându-ți inima

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts