Urmându-ți inima – Partea XVIII

0
42
  1. Drumul parcurs de sus în jos: „a concepe”

Pentru a realiza cu adevărat cunoaşterea Creaţiei, este necesară cercetarea ei atât de sus în jos, de la Creator spre Această Lume, cât şi de jos în sus. Drumul de sus în jos este definit ca „desfăşurarea sufletelor în lumea aceasta” sau concepere (ibur). Sufletul coboară prin toate gradaţiile până la apariţia Omului pe treapta cea mai de jos, nivel la care se desparte total de Creator; ca şi în lumea noastră, pruncul spiritual rămâne cu totul dependent de cel care l-a generat şi va trece prin procesul maturizării în urma căreia devine independent din punct de vedere spiritual.

  1. Drumul de întoarcere de jos în sus, cunoașterea de sine şi înălţarea

Odată cu naşterea, omul spiritual, se află pe treapta cea mai îndepărtată de Creator. Din clipa naşterii sale spirituale, omul începe treptat să parcurgă treptele apropierii de Creator; drumul de jos în sus se numeşte „cunoaşterea de sine” şi „înălţare”. Gradele înălţării spirituale se efectuează conform cu legile spirituale aşa cum bebeluşul se dezvoltă în lumea noastră după legile naturii materiale. Toate gradaţiile evoluţiei de jos în sus sunt echivalente cu treptele parcurse de la Creator, de sus în jos. În urma acestei echivalenţe, omului îi este posibilă înţelegerea căii parcurse de sus în jos, după ce a urcat toate gradaţiile de jos în sus. Astfel el va înţelege şi starea sa dinainte de a se fi născut. Gradaţia superioară dă naştere la gradaţia de sub ea şi aşa mai departe, până în această lume şi până la naşterea în lumea noastră într-un anumit moment, ca o persoană într-una din reîncarnări. Această reîncarnare îl obligă pe om să crescă spiritual, întorcându-se la gradaţia superioară.

Cu cât înaintează mai mult spiritual, cu atât descoperă în sine mai multe lipsuri, însuşiri negative. Omul care progresează este obligat să depună un anumit efort, în funcţie de treapta spirituală pe care se află. El trebuie să-şi asume relizările proprii pentru a mări importanţa scopului Creaţiei şi atingerii acesteia. Toate aceste acte reprezintă copierea acţiunilor Creatorului. Omul nu poate inventa ceea ce nu se află în el prin natura sa, fie biologică, fie spirituală. Astfel, dezvoltarea noastră spirituală nu este decât dorinţa de a imita în mod perfect cele programate de Creator în fiinţa noastră spirituală. Toate persoanele au fost create conform unor legi pe care sunt pregătiţi perfect să le respecte.

Când noul născut creşte, el începe să se împiedice de greutăţi care îl constrâng să depună eforturi pentru a le învinge. Cu cât trece prin mai multe încercări, cu atât devin aparente în el mai multe caracteristici negative. Tot astfel în lumea spirituală, cu cât înaintăm, cu atât ne sunt relevate din ce în ce mai multe caracteristici negative ale propriei naturi.

Pe parcursul căii spirituale ascendente, de jos în sus, omul învaţă şi cunoaşte caracteristicile sale, precum au evoluat de sus în jos.Toate cele de mai sus le face Creatorul în mod special pentru a conduce pe CEL CREAT, la conştiinţa condiţiei sale, plină de suferinţe neîntrerupte; la recunoaşterea faptului că va atinge fericirea numai iubindu-şi semenii în exact aceeaşi măsură în care se iubeşte pe sine însuşi; abia atunci va atinge echivalarea cu legea spirituală – a dărui – care este Creatorul.

Imperfecţiunile prin care Creatorul a creat aparent Universul, reprezintă tocmai acel Loc unde omul este invitat să corecteze raportarea sa faţă de întreaga Creaţie. Această corectare presupune atingerea iubirii faţă de toţi şi tot ce ne înconjoară, faţă de tot ce se află, părelnic, în afara noastră. Intensitatea acestei iubiri, îndreptată în afara sa,trebuie să echivaleze cu intensitatea iubirii faţă de sine. Potrivit cu gradaţia sa spirituală, care respectă şi gradaţia de sus în jos, el are datoria să se echivaleze în mod perfect cu Creatorul său gradaţia superioară a sa, care i-a fost originea pe calea de sus în jos. Astfel înaintează treaptă cu treaptă spre scopul creaţiei şi spre fericirea infinită.

Acest demers ne-a fost destinat nouă, iar greutăţile întâmpinate pe drum sunt cu totul pe măsura capacităţilor noastre. Creatorul nu are de gând în nici un caz să renunţe la proiectul său, acesta a fost creat de dragul nostru. Acest program este destinat să reverse asupra noastră toate plăcerile pe care le are El, să atingem gradul său. Realizarea întregului sistem, are loc prin studiul desfăşurării spirituale de sus în jos, paralel cu înaintarea treptată a omului de jos în sus.

  1. Ghidul şi camarazii inspiră pe drumul spiritualităţii

Identificarea cu obiectele spirituale, cu scopul de a absorbi din ele însuşirile spirituale şi astfel a se reuni cu Creatorul, reprezintă „corectarea”. Spiritualitatea ne conferă caracteristicile ei doar în momentele în care suntem în contact cu ea. De aceea este de foarte mare importanţă participarea instructorului şi a tovarăşilor de drum în învingerea greutăţilor susţinute de corpul material, până la asimilarea unor dorinţe noi, spirituale. Persoanele care exaltă scopul spiritualităţii, conferă entuziasm şi dăruire.

Esenţa întregului efort depus, este reprezentată de confruntarea cu dorinţele materiale, şi este mult mai uşor dacă sunt prezenţi camarazii şi ghidul, care prin exemplul personal sunt ajutor de nepretuit în învingerea greutăţilor întâmpinate.

  1. Ecranul spiritual al avatarului

 Tora transmisă în scris şi Tora prin tansmitere din gură în gură, descriu de fapt toate legile spirituale de sus în jos, prin limbajul legendei, limbajului istoric, limba profeţilor şi a judecătorilor şi prin limba specifică Cabalei. Aceste descrieri ne ghidează pe drumul spre scopul descris de ştiinţa Cabalei.

Scopul acestei ştiinţe este acela de a ne conduce pe drumul spiritual, înaintând de jos în sus, până la Creator. Omul care parcurge acest traseu, înaintează pe un drum propriu, individual, potrivit cu însuşirile specifice şi structura sufletului său. Astfel, atingerea gradaţiilor scării spirituale este o trăire personală şi specifică fiecărui om. Aceasta este revelaţia individuală a Torei de sus în jos, şi se numeşte Tora „orală”, deoarece este imposibil şi chiar interzis a descrie oricui cele aflate în Tora. Omul trebuie singur să o descopere prin propriile rugăminţi îndreptate spre Creator, cu „gura sa”.

Cabala explică cum „Ecranul spiritual al Avatarului” – Parţuf – sau „corpul spiritual”, prin care omul primeşte Lumina, denumită Tora, se află pe gradaţia spirituală, numită GURĂ – peh. De aici numele pe care-l poartă: Tora şe be alPEH – Lumina „gurii”; Cabala explică în ce fel să studiem pentru a obţine această Lumină.

Efortul investit în studiu şi munca spirituală, sunt menite a ne conduce spre sentimentul neputinţei în urma căreia să ne rugăm pentru ajutor de la Creator. Adresarea spre Creator poate avea loc numai dintr-o nevoie profund sinceră. Fără rugăminţi, nu va sosi ajutor de la El. Deci, cine doreşte să înainteze, trebuie să facă eforturi în fapte şi acţiuni. Iar despre cel care stă şi aşteaptă, se spune „prostul stă degeaba, mâncându-şi carnea”.

Maamaţ – efort, se cheamă tot ce înfăptuieşte omul împotriva dorinţelor materiale, orice ar fi. De exemplu, dacă omul doarme contra voinţei sale şi aceasta se consideră efort. În decursul muncii spirituale, este necesar să dorim să lucrăm, să dăruim, fără a primi nici o răsplată. Pentru acest lucru este necesar să cerem, să pretindem ajutorul Creatorului, căci corpul material în mod natural este capabil să muncească numai în schimbul unui salariu.

Precum profesionistul atât de fericit în munca sa, că uită de salariul care i se cuvine, astfel trebuie să fie realizată munca spirituală.Omul se roagă să primească forţe care să-l ajute să învingă egoismul său, pentru motivul că Aceasta este voinţa Creatorului şi nu pentru cadoul mult aşteptat – plăcerea nemărginită…

Tocmai pe când omul înfăptuieşte munca sa fără răsplată, chiar atunci este cel mai răsplătit, atingând o fericire nesfârșită. De asemenea câștigă o mai mare capacitate de a se îndrepta spre Creator, astfel cresc atât bucuria sa, cât şi cea a Creatorului. Dificultatea şi lipsa bucuriei în timpul muncii interioare, semnalizează faptul că omul nu este deocamdată printre CEI DREPŢI care trudesc de dragul Creatorului, nu pentru ei înşişi. Confruntarea cu cel mai mic efort, care nu este destinat pentru sine, îl înalţă pe Om pe calea care îl conduce spre cei drepţi – mekubalim.

  1. Plăcerea pentru care suntem destinaţi trebuie să fie altruistă

Scopul Creaţiei este de a dărui plăcere infinită celor Creaţi. Această plăcere, căreia îi este destinată Creaţia, trebuie să fie altruistă. Legile Emanaţiei ne dau a înţelege că transformarea expresiei plăcerii, şi numai ea, va aduce cu sine îndulcirea Adevărului în ochii noştri, iar amărăciunea condiţiei noastre va dispare. De-a lungul vieţii, forma exterioară a plăcerilor noastre se schimbă tot mereu, potrivit cu vârsta şi cu mediul înconjurător. Nu există cuvinte potrivite pentru descrierea exactă a delectărilor noastre. Vorbele descriu doar expresia exterioară a plăcerii şi obiectele care ne conferă plăcerea: meniu, jucărie, natura etc. Chiar şi dorinţele pentru plăcere sunt descrise prin forma exterioară, prin obiect: doresc un peşte… şi nu prin cum simţim o plăcere.

  1. De la calea suferinţelor spre calea Cabalei

Universul, lumea cabalistului începător, se împarte în două: situaţia de suferinţe şi situaţia perceperii Creatorului. Până ce nu-şi va corecta egoismul, până ce nu va fi capabil să-şi ţintească toate dorinţele şi gândurile numai şi numai înspre Creator şi de dragul Creatorului, până atunci omul va continua să sufere. Dar după corectarea egoismului său şi după ce a avut parte să perceapă Creatorul, omul care studiază Cabala va realiza faptul că toată lumea este plină de însuşi Creatorul. Întregul Univers reprezintă obiectele spirituale deja corectate. Doar un punct de vedere spiritual permite o astfel de percepţie a Lumii. Din această realizare chiar şi suferinţele trecute sunt resimţite ca dulci după ce au fost corijate.

Omul trebuie să ţină minte mereu că există o Providenţă Divină; tot ceea ce se întâmplă, este potrivit cu voinţa Sa. Cu toate că trupul potrivit cu rolul său predestinat de Creator, consideră cu încăpăţanare că orice se întâmplă este doar un rezultat al hazardului, Omul trebuie să gândească în ciuda aparenţelor că pentru orice faptă a sa există un rezultat necesar, exprimat prin răsplată sau pedeapsă.

Dorinţa de a se ridica spiritual trebuie interpretată ca o răsplată pentru fapte bune din trecut. Fapte bune sunt rugăminţile şi pretinderea ajutorului din partea Creatorului, de a înfăptui fapte bune. Dat fiind că răsplata nu este oferită imediat, omul este înclinat să uite legătura dintre cele cerute şi cadou.

A ajunge la studiul şi la percepţia Creatorului este tot o răsplată şi nu mâna întâmplării. Din acest motiv este recomandat să ne îndreptăm dorinţele spre „dorinţa” Creatorului, şi să intensificăm încrederea noastră în Providenţa Divină. Astfel creşte necesitatea omului în Creator, şi se consolidează legătura dintre ei. Aceasta va culmina cu reunirea omului cu Creatorul, în viitor. Trebuie să înţelegem cele două forţe opuse care acţionează asupra omului: Forţa Altruismului, care hotărăşte că totul în lume izvoreşte din voinţa şi acţiunea Creatorului, totul este creat de dragul său şi Forţa Egoismului, care defineşte totul ca fiind creat de dragul Omului. Deşi în orice caz va învinge forţa altruistă, superioară, drumul care duce spre ea automat, inconştient, se numeşte „calea suferinţei”. Pe când calea Cabalei este mai scurtă şi plăcută, deci ar face mai bine omul dacă ar păşi pe calea Cabalei de bună voie,scurtându-şi perioada corectării; dar dacă nu va face astfel, oricum, îl va purta Creatorul pe cale dar prin suferinţă.

  1. Manifestări exagerate ale iubirii, au ca rezultat paralizarea dorului celui care iubeşte faţă de obiectul dragostei sale

Dragostea de sine este sentimentul cel mai natural omului. Copiii mici şi mari pot foarte bine exprima acest fapt. Şi totuşi, iubirea faţă de semeni este un sentiment tot atât de natural şi ea porneşte din egoism. Iubirea faţă de o anumită persoană este subiectul atâtor opere de artă, poeme, romane care au preamărit-o. Cu toate acestea, nu există explicaţie ştiinţifică pentru sentimentul iubirii şi proceselor care dau origine acestui sentiment „miraculos”.

Nu o dată avem parte de revelaţia sentimentului iubirii faţă de anumite persoane – ne îndrăgostim. Fenomenul îndrăgostirii conţine două faze: una de înflorire a iubirii şi una a stingerii sentimentului dragostei. Dacă iubirea este reciprocă, ea este destinată la o şi mai rapidă dispariţie… Iubirea neîmpărtăşită are şanse mai mari de a supravieţui şi este mai intensă, dar ce minune, tocmai când obiectul iubirii cedează, scade intensitatea iubirii. Acest paradox este observat în diversele genuri de iubire: cea dintre iubiţi, între părinţi şi copii, etc. Se poate afirma că manifestările prea exagerate ale dragostei îl paralizează pe cel ce iubeşte în atingerea obiectului dragostei sale.

Iubirea reciprocă, permanentă, poate exista doar cu condiţia de a nu depinde de nimic – este dragoste necondiţionată.

În viaţă avem mai multe ocazii de a iubi, de mari iubiri, totuşi nu ne este cunoscută iubirea altruistă şi nu o putem realiza. Creatorul ne menţine între limite înguste, nepermiţându-ne satisfacţia unei iubiri împărtăşite şi tocmai pentru că ne iubeşte în mod altruist, ascunde dragostea Sa de noi, până când vom putea percepe natura altruistă şi vom fi în stare să răspundem cu dragostea potrivită, totală şi permanentă, celei a Creatorului.

Omul care se simte iubit înclină să răspundă acestei iubiri. Dar odată satisfăcut, va cere o iubire şi mai puternică. Aceasta este baza capacităţii omului de a-şi creşte mereu dorinţa şi iubirea spre Creator. Doar absenţa oricărei condiţii face posibilă trăirea iubirii reciproce, permenente, stabile în intensitate. Astfel de dragoste nu are loc în prezenţa egoismului, care dimpotrivă, este cauza adevărată a decăderii acestui sentiment în lumea noastră. Astfel dragostea Creatorului se ascunde de noi la început, şi ne este revelată pas cu pas, pe măsura eliberării de egoism. Acest proces al intensificării treptate a dragostei noastre faţă de Creator nu ar fi avut loc fără prezenţa egoismului, de care ne eliberăm treptat în mersul spre Creator.

Egoismul reprezintă latura a treia a triunghiului din Creaţie, el este duşmanul comun nouă şi Creatorului: Creator, Creaţi, Egoism. Acest triunghi face posibilă alegerea Creatorului. Dragostea totală, absolută, este baza Emanaţiei şi a tuturor acţiunilor Creatorului. Lumina, emanând de la Creator şi creând toate sferele spirituale şi pe Noi, este de fapt însăşi percepţia iubirii Creatorului.

  1. Dorinţa altruismului de a iubi şi a face bine

Cauza procreării noastre a fost dorinţa naturală a Binelui de a a iubi şi de a face bine. Aceasta este esenţa altruismului, şi noi nu o putem concepe. Emanaţia are ca scop să ne facă să percepem în mod total dragostea Creatorului faţă de noi. De asemenea, să ne delectăm prin această dragoste dar şi de dragostea noastră faţă de Creator. Căci numai dragostea reciprocă, simultană a celor doi opuşi, poate conferi o perfectă fericire care este chiar scopul Creaţiei: a ne dărui nouă, cei creaţi de El – plăcere.

  1. Sentimentul de a fi inferior – cauza celei mai mari dureri

Cabala defineşte Natura în totalitatea ei ca Egoism. Una din expresiile egoismului este percepţia Eu-lui nostru. Omul poate suporta orice suferinţă în afara aceleia de frustrare, de lipsă a valorii proprii. Pentru a fugi de acest sentiment, omul este capabil de orice, chiar de a-şi lua viaţa. Din acest motiv el va căuta toate pretextele care să-l îndreptăţească, să-si explice eşecurile, pierderile sau schimbarea stării sufleteşti, care să-l ridice în ochii proprii sau ai celorlalţi. Dacă nu vom reuşi să ne dăm dreptate, ne vom regăsi anulaţi. Eu-l va fi distrus, şters. Astfel, neutralizarea egoismului poate avea loc doar prin ajutorul dat de Creator. Când Scopul Creaţiei ne va sta înainte, deasupra a orice, avem şansa de a deschide drumul şi de a porni spre eliberarea de egoism.

Ocazia de a cere şi de a ne ruga are rolul de a face posibilă crearea unei legături de dependenţă cu Creatorul.

Adresarea către Bore numai pentru a cere realizări spirituale, fără a-i cere rezolvarea problemelor cotidiene, demonstrează slăbiciunea credinţei în atotputernicia şi guvernarea Sa absolută, asupra a tot ceea ce există. Să nu uităm nici măcar pentru un moment, că toate problemele, chiar şi cele mai banale, ne sunt date cu doar un scop, ca să încercăm singuri să le rezolvăm, şi tot atunci să cerem de la El să le rezolve pentru noi.

Credinţa totală în Creator ca Atotputernic, ne fac să pretindem totul de la El. Acest fapt nu ne absolvă de necesitatea să ne zbatem singuri în confruntarea cu problemele noastre. Ocazia de a ne îndrepta ruga spre Creator are rolul de a face posibilă crearea unei legături de dependenţă cu El. Deci modul cel mai potrivit de a trăi cât mai total este acela de a cere, a te ruga pentru a fi ajutat şi în acelaşi timp, a te lupta pentru rezolvarea problemelor, ca toată lumea.

  1. Lupta contra egoismului şi lupta facultativă pentru a adăuga „linia dreaptă”

Decăderea spirituală este obligatorie, pentru efectuarea înălţării spirituale care urmează. Pentru că ea este dată de sus, ea soseşte ca o surpriză, aterizând la om de pe o clipă pe alta, fiind sesizată pe loc. Aproape întotdeauna omul este nepregătit pentru căderea spirituală. Din contră, ridicarea şi fortificarea după cădere, se fac încet şi gradat, ca o convalescenţă. Ritmul încetinit al reabilitării, provine din nevoia de a trăi fiecare amănunt din cauzele căderii şi rezultatul căderii, pentru a te confrunta cu ele şi a le depăşi, învingându-le în mod independent.

Dacă omul este capabil în timpul ascensiunii de a se analiza şi a-şi critica părţile rele, de a-şi conecta, cupla „linia stângă”, el poate evita multe alte căderi în viitor. Această cale nu este deschisă fiecăruia. Sunt puţini cei care pot merge pe „linia dreaptă”, îndreptăţind fiecare faptă a Creatorului, chiar acceptându-L ca origine a suferinţelor din egoism. Asemenea cu „lupta obligatorie”, poruncită, (miţva) şi cu „lupta facultativă” (reşut), descrise toate în Tora, „lupta obligatorie”, sau poruncită, este asemenea luptei contra egoismului, iar cea facultativă, se aseamănă cu efortul depus în plus, pentru a adăuga „linia dreaptă”.

Textul face parte din cartea Urmându-ți inima