Urmându-ți inima – Partea XXI

0
51
  1. Partea inferioară a gradului superior se află în porţiunea superioară a gradaţiei inferioare

Porţiunea inferioară a obiectului spiritual superior se află în porţiunea superioară a obiectului inferior lui. În obiectul de jos, ecranul se află la nivelul „ochilor” acestuia. Această situaţie se numeşte „închiderea spirituală a ochilor”. În acest fel, obiectul inferior vede din obiectul superior numai jumătate, adică AHAP. Rezultă că ecranul – masach, al obiectului inferior ascunde de acesta obiectul aflat superior lui. Dacă obiectul superior îşi transferă ecranul obiectului inferior lui, el i se revelă acestuia. În acest fel, cel de jos începe să-l cunoască pe cel superior, precum superiorul se vede pe sine. Ca urmare, cel de jos atinge starea de Gadlut – Maturitate. Acest lucru are loc pentru că inferiorul vede pe superior în starea de măreţie – Gadlut; de asemenea, înţelege că misterul precedent a fost menţinut anume de cel superior spre binele său, inferiorul. Astfel, cel de jos este în admiraţie pentru imensitatea celui de sus.

  1. Lumina care corectează voinţa şi Lumina care umple de plăcere

Toate situaţiile spirituale prin care se perindă, prin care trece omul, sunt asemănătoare lumii noastre, în care de exemplu omul se îmbolnăveşte şi este vindecat, amândouă din partea Creatorului. Dacă omul în loc să privească boala ca pe ceva lipsit de speranţă, ca pe o pierdere, ci dimpotrivă primeşte boala ca pe voinţa Creatorului, supunându-i-se, iată, aceste dificultăţi vor deveni o etapă în corectare şi în unificarea cu Creatorul. Din moment ce Lumina Creatorului pătrunde în voinţa egoistă, aceasta se supune imediat, fiind gata a deveni altruist. Se disting două genuri de Lumină: lumina care aduce cu sine corectarea şi lumina care umple cu plăceri. În cazul de mai sus, este vorba de lumina care corectează. Din momentul în care lumina intră înăuntrul dorinţelor, acestea se inversează. Astfel, chiar şi păcatele cele mai grele devin un punct de privilegiu. Aceasta are loc în cazul „reîntoarcerii din dragoste”, care face posibilă acceptarea Luminii totale a Creatorului, la mod altruist, nu pentru noi înşine. Doar atunci, toate faptele precedente, toate dorinţele, devin vasul pentru acceptarea Luminii.

Cele de mai sus nu se pot petrece decât la Gmar Tikun – îndeplinirea corectării. Înainte de aceasta este posibilă numai primirea parţială a luminii Creatorului, pe principiul „ liniei mijlocii”.

  1. Primirea unui cadou, primirea milei şi primirea prin forţă

Există mai multe feluri de a primi: cadou, milă, şi obligând – (pretinde, gândind că i se cuvine). Dacă omul primeşte milă, se ruşinează, dar cere totuşi. Cadoul nu se cere, se dăruieşte celor pe care îi iubim. Pretinde cel care nu crede că îşi primeşte răsplata cuvenită, nu ca milă şi nici drept cadou. Astfel se simt cei drepţi, pretind de la Creator să-şi îndeplinească datoria faţă de ei, aceasta li se cuvine şi a fost hotărată de la început, prin „Ideaţia Creaţiei” .

  1. Credinţa sub raţiune, în raţiune şi deasupra raţiunii

Avraam, linia dreaptă, credinţă deasupra raţiunii, era gata să-şi sacrifice fiul, Iţac – linia stângă, raţiune, critică a starii spirituale – pentru a păşi mereu pe linia dreaptă. Ca rezultat, el a urcat la linia mijlocie, care conţine atât linia dreaptă cât şi linia stângă.O credinţă obişnuită este o credinţă fără criticism, se numeşte de obicei credinţă sub raţiune. Credinţa care are loc paralel cu analiza raţională, se numeşte credinţa prin raţiune. Credinţa deasupra raţiunii este posibilă după analiza şi criticarea situaţiei date, chiar împotriva ei.

Omul care vede că nu a ajuns la nimic prin credinţă, totuşi persistă în a crede din tot sufletul, ca şi cum totul i-ar aparţine, are dreptul de a fi numit om cu credinţă deasupra raţiunii, deoarece s-a confruntat cu porunca raţiunii, astfel având parte de linia mijlocie. Prin „Credinţa deasupra raţiunii”, omul nu se aşteaptă la răsplată.

Omul lucrează într-un loc de muncă o oră pe zi şi nu şi-a întâlnit colegii de lucru care şi-au primit deja salariul. Este rezonabil a presupune că preocuparea sa este pentru a-şi primi plata la timp. În schimb, un alt om care munceşte 10 ore pe zi, are mult mai mare grijă să-şi primească răsplata. Dacă nici el nu şi-a întâlnit colegii ca să-i liniştească incertitudinile în ce priveşte salariul şi să-i ridice încrederea în patron sau dacă a întâlnit colegii de lucru, dar nici aceştia nu au fost încă plătiţi, este normală temerea sa de a fi depus tot acest efort, degeaba.

Şi ce să mai spunem despre omul care lucrează fără întrerupere zi şi noapte, pe când patronul îi este necunoscut, ascuns, iar salariul nu mai soseşte? Este clar că el este cel mai îngrijorat de cele ce i se vor întâmpla dacă nu i se va plăti salariul atât de aşteptat. Altfel este situaţia celor care merg pe calea „Credinţei deasupra raţiunii”, aceştia nefiind preocupaţi de recompensa pentru munca depusă. Ci ei au o nevoie enormă de a-şi atinge scopul, de a cunoaşte Creatorul, nevoie care-i face să uite de aceste griji, ba chiar, din contră, ei se opun unei recompense. Aceştia nu caută plăcere, ci sunt în fervoarea căutării de absolut. Acestor oameni Creatorul le va revela în întregime cunoaşterea Creaţiei.

  1. Drumul liniei directe, şi drumul celor trei linii

În credinţă se poate înainta prin „linie directă”: sentimentul perfecţiunii. Pe acest drum, al liniei directe merg masele de credincioşi care acţionează pe baza legilor învăţate de mici copii. Fiecare om pe acest drum, ştie exat cât şi ce are de făcut pentru a-şi îndeplini datoria, simţindu-se perfect satisfăcut, ştiind că adună pe zi ce trece noi şi noi drepturi. Pe drumul liniei directe se merge fără devieri, fără critică şi întrebări, se ajunge prin educaţie pe acest drum.

Însă, mai există o cale de a progresa în credinţă, drumul celor trei linii: linia dreaptă, linia stângă şi linia mijlocie- contopirea celor două. Omul care merge pe o singură linie, directă, nu poate devia, nu merge nici pe stânga nici pe dreapta. Doar între două linii aflate la extremele opuse, se poate distinge dreapta şi stânga. Cel ce merge pe linia dreaptă se aseamănă cu cel din linia directă, dar are în plus analiza şi critica situaţiei sale, astfel calea devine dificilă, plină de obstacole, deoarece stânga înteţeşte dorinţa pentru spiritualitate. Astfel cei aflaţi pe drumul acesta nu au satisfacţie din situaţia prezentă, decât la gmar tikun – corectarea finală. Linia stângă este cea a autocriticii, care nu permite nici o clipă de odihnă, nici în momentele de entuziasm, de succes aparent.

  1. Măsura „vasului” şi mărimea dorinţei

Dorinţa de plăceri stă la baza senzaţiei plăcerii şi se numeşte VAS. Mărimea vasului se măsoară în funcţie de mărimea plăcerii. Când plăcerea aparţine la două persoane, două vase, numai unul din vase se poate umple. Din acest motiv, unul va simţi plăcere maximă, iar celălalt, vid şi dezamăgire.

Omul trebuie să dorească a trăi în momentul de faţă. El trebuie să fie ataşat de cunoaşterea situaţiilor din trecut, şi să menţină credinţa deasupra raţiunii în prezent, astfel nefiind dependent de viitor.

  1. Circumcizia spirituală a egoismului

Atingerea gradaţiei spirituale, denumită Ereţ Israel, conduce la revelarea Creatorului, descoperirea Aurei Divine – Şhina. Pentru aceasta este nevoie să ne despărţim de trei forţe impure, adică de trei coji impure. Acest lucru se aseamănă cu circumcizia spirituală a egoismului. Este vorba de un proces de deconectare şi acceptare de bună voie a condiţiilor „restricţiei” (ţimţum), pentru a evita pătrunderea Luminii în Egoism.

  1. În sferele spirituale, conceptele de spaţiu și distanţă nu au sensul obişnuit

„Credinţa deasupra raţiunii” – este singurul mijloc de a pune deoparte dorinţele egoiste, de a nu le folosi. Detaşarea de dorinţa de a înţelege, pentru a continua munca altruistă, are ca rezultat faptul că în cele din urmă omul va primi cunoştinţa şi înţelegerea în măsura potrivită nivelului său spiritual, încât să nu se piardă credinţa sa. Deconectarea şi îndepărtarea de voluptăţile corpului pentru scopul înalt de a atinge noi mijloace de a se bucura, dincolo de cele limitate la material, au ca rezultat câștigarea „credinţei deasupra raţiunii”.

Omului ajuns la un nivel spiritual care îi permite munca altruistă, fără recompensă, calităţile îi devin identice cu ale Creatorului – echivalarea formei. El câștigă plăcerile cele mai sublime, iar dăruirea îl apără de „ruşinea” de a primi de la Creator. Deasemenea, el se reuneşte cu Creatorul în urma creerii identităţii calităţilor lor. Pe baza legilor care stăpânesc lumea spirituală, numai inechitatea dintre însuşiri poate separa obiectele spirituale, în timp ce conceptele de distanţă şi loc nu există. Creatul şi Creatorul devin unul, prin echivalarea şi identitatea caracterului lor.

Perceperea „cunoaşterii superiorului” care umple tot univesul, care pătrunde totul şi stăpâneşte peste tot, conferă omului sentimente autentice de siguranţă şi sprijin. Credinţa este singurul mijloc de împotrivire contra egoismului, salvându-ne atât din egoul nostru interior, cât şi din egoismul exterior al lumii care ne înconjoară şi ne influenţează. Lucrurile exterioare pot dăuna numai în mod superficial, dar nu ating realizarea, cunoaşterea interioară.

  1. Credinţa – o forţă supranaturală

Prin însăşi natura sa, omul are forţa să execute doar ceea ce simte şi înţelege el prin cunoaştere.

Prin credinţă – forţa superioară, omul poate realiza şi fapte care sunt mai presus de înţelegerea sa. Credinţa este deasupra naturii, nedepinzând de propriul interes – al egoismului.

Este scris: “în locul în care se află cei care se reîntorc, nu se află cei drepţi”. Tot timpul cât omul studiază el se numeşte Ţadik Gamur – Drept Absolut. Când omul nu este în stare să studieze, el se numeşte Raşa – Păcătos. Dar când învinge greutăţile şi se reîntoarce la studiul Cabalei, se numeşte „cel reîntors”.Scopul drumului străbătut este de a atinge Scopul Creaţiei, iar fiecare situaţie nouă de reîntoarcere este superioară situaţiei precedente în care a fost Ţadik.

Există două feluri de reîntoarcere: prin fapte şi prin gânduri. Omul care nu a respectat regulile, iar acum încearcă să le urmeze, se reîntoarce prin fapte; cei care adaugă faptelor şi intenţiile, sunt cei care se reîntorc prin gânduri. Este vorba de intenţiile altruiste, gânduri, care nu sunt vizibile din afară, iar faptele sunt vizibile şi celorlalţi. Aceste două feluri de muncă spirituală reprezintă munca deschisă, vizibilă şi munca ascunsă, nevăzută.

  1. Lumina care corectează, lumina de dăruire, lumina cunoaşterii

Noi concepem Creatorul ca o Lumină a delectării. Lumina Creatorului o percepem în funcţie de măsura în care vasul este ridicat la calitatea de altruist, vasul altruist fiind organul de simtire al luminii spirituale. Astfel, deşi lumina este unică, noi îi dăm diverse denumiri potrivit cu influenţa sa asupra noastră.Se disting doua categorii de Lumină a Creatorului: Or Hochma – Lumina Înţelepciunii, şi Or Chasadim – Lumina Dăruirii. În Lumina Înţelepciunii se distig de asemenea doua feluri de lumină, în funcţie de influenţa sa asupra omului: la început, când soseşte Lumina, omul distinge răul din propria persoana şi îl recunoaşte. După ce omul a recunoscut răul propriu şi a ştiut că nu-i este permis să se folosească de ego, Lumina creează în dorinţele egoiste forţele necesare pentru a lucra cu ele, fără a le folosi în propriul interes. În faza următoare, când omul a câștigat destule forțe pentru a-şi corecta egoismul, această lumină permite dorinţelor corectate de a fi satisfăcute prin altruism, adică prin „a primi de dragul de a dărui”.

Din cele 320 de dorinţe necorectate se deosebesc 32 de fragmente de Malchut, adică ale dorinţei de a primi, care nu se pot corecta. Restul de 288 de dorinţe, sunt neutre, nici bune, nici rele, fără vector. Ele sunt un fel de senzori, ca şi auzul şi văzul, de care ne putem folosi prin liber arbitru, fie de dragul interesului propriu, fie de dragul celor aflaţi în afara noastră.

Lumina Înţelepciunii, Or Hochma, ajută în alegerea altruismului.

Lumina Dăruirii – Or Chasadim, preschimbă în mod miraculos dorinţele de a primi, în dorinţe de a dărui. Sub influenţa Luminii Chasadim, a dăruirii, sunt transformate cele 32 dorinţe de a primi, egoiste, în 32 dorinţe de a dărui, altruiste. Ca rezultat, se trezeşte în om dorinţa de a folosi şi cele 288 de dorinţe în mod altruist. Astfel intensitatea Luminii Hochma creşte şi mai mult.

Corectarea prin Lumina corectării are loc fără trăirea vreunei plăceri din lumină. Dar omul distinge între calităţile luminii şi însuşirile egoismului. Acest discernământ îi permite evaziunea din dorinţele lumii materiale. După corectarea dorinţelor, omul începe să primească Lumina pentru a se delecta „de dragul Creatorului”. Această Lumină se numeşte „Șemot haBore” – numele Creatorului – deoarece Omul primeşte în adâncul sufletului său o parte din Creator, iar plăcerilor primite de la Creator, omul le dă nume.

Putem pătrunde în lumea spirituală – „lumea corectărilor”, doar prin asimilarea calităţii de „ a dărui totul”, prin care omul încetează să dorească pentru sine. Aceasta este condiţia sine qua non, pentru a rezista în mod total seducției dorinţelor egoiste. Fără a apărea altruismul prin intermediul Luminii Chasadim, după ce ar gusta voluptatea infinită a Luminii Creatorului, omul ar fi „vândut”, dependent total de aceste plăceri. Acestea conţin în ele pericolul de a nu mai evada niciodată din egoism în altruism, de a rămâne mereu focalizat doar pe urmărirea dorinţelor şi plăcerilor egoiste, care sunt imposibil de satisfacut.

Lumina Dăruirii – Or Chasadim, care dă omului voinţa pentru altruism, nu poate să ilumineze, să pătrundă într-un vas egoist. Dorinţele egoiste sunt menţinute de „firicelul de lumină”, o scăpărare a luminii superioare, ascunsă în aceste dorinţe. Creatorul a introdus acest firicel în fiinţa noastră pentru a ne „reanima”, ţine în viaţă, căci fără o oarecare plăcere, omului îi este imposibil de a supravieţui. Dacă ar dispare această scăpărare a luminii superioare, omul şi-ar pune imediat capăt vieţii, pentru a se deconecta de voinţa egoistă, dorinţa de plăceri, nesatisfăcută, chinuitoare, pentru a evada din sentimentul de vid, întuneric total!

Lumina Chasadim, nu poate pătrunde pur şi simplu „în egoism”, ca atare. Precum am amintit mai sus, nu există vreo deosebire între lumina dăruirii şi lumina înţelepciunii, ci omul singur face distincţia şi decide ce fel de Lumină primeşte. Dorinţa egoistă poate să se delecteze prin Lumină, dacă ea este lumina înţelepciunii, sau lumina Chasadim – a dăruirii; adică, dorinţa egoistă se poate delecta pe sine prin lumina Chasadim. Numai dorinţa gata de fapte altruiste poate primi lumină şi să aibă plăcere prin altruism, adică de a simti lumina ca „ lumina dăruirii”.

Omul are plăcere din trei feluri de percepţii: trecut, prezent şi viitor. Voluptatea maximă provine din viitor, având plăcere deja în prezent de evenimentul plăcut prevăzut în viitor. Din acest motiv, senzaţiile şi gândurile despre fapte neplăcute, dezagreabile, sunt mai dureroase decât faptul în sine, ele continuă să preocupe mintea de-a lungul unei perioade de timp. Plăcerea din prezent, de obicei este de scurtă durată: dorinţele sunt mici şi sunt repede „umplute”, satisfăcute. Plăcerile trecutului pot fi reproduse iar şi iar în imaginaţie, omul delectându-se prin ele de nenumărate ori. Astfel, înaintea unei fapte bune, intenţii de a dărui, omul este obligat să reflecteze îndelung, adâncindu-se în modul de acţionare şi căile realizării acesteia. Mai târziu va avea posibilitatea de a-şi aduce aminte de ideile şi intenţiile bune, reîmprospătând şi reanimându-şi atracţia spre spiritualitate.

Textul face parte din cartea Urmându-ți inima

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts