Urmându-ți inima – Partea XXIII

0
50
  1. Încă ceva despre „căderea pentru a te înălţa”

Creatorul nu îşi apropie omul prin calităţile sale bune, ci chiar prin cele inferioare, care îi aduc dorinţa de a se elibera de ele. Palpitarea spirituală şi trăirea voluptăţilor spirituale, conduc spre voinţa de se dărui Creatorului. În astfel de cazuri, Creatorul neutralizează plăcerea provenită din trăirea spirituală ca să pună pe om faţă în faţă cu faptul înrobirii propriei satisfacţii şi pentru a-i demonstra necesitatea de a-şi fortifica credinţa. Plăcerea se ascunde, dispare, iar omul reacţionează imediat prin cădere spirituală. El îşi pierde imboldul pentru munca spirituală, care deodată îşi pierde rostul. „Credinţa deasupra raţiunii” îi deschide calea de salvare din această stare, şi de a folosi pozitiv această cădere. Astfel, în urma căderii poate sosi progresul şi apropierea de Creator. Acesta este Creatorul, „ prin mijloacele prin care loveşte, El şi însănătoşeşte”. Căderea a fost oferită cu scopul de a înălţa în urma ei, omul înălţându-se pe gradaţia spirituală superioară celei dinaintea căderii, prin folosirea căderii pentru aprofundarea credinţei.

Ascunderea Creatorului, a forţei vitalizante şi căderea spirituală în prăpastia disperării şi a vidului, cutremură pe om profund. Dar omul determinat să realizeze înălţarea spirituală îşi adună puterile şi ţâşneşte, sparge drumul către „credință mai resus de rațiune”, care îl va înălţa pe o treaptă superioară. În cele din urmă, Omul chiar binecuvântează acest eveniment, dovedind astfel cât de puternică îi este voinţa de a se scutura şi elibera de robia pentru plăcerea personală.

  1. Transcenderea de la Ego spre scopul Creaţiei şi Creator

De obicei omul este preocupat doar de el însuşi, fie în suferinţe sau în plăcere. Dar dacă i se face dor de spiritualitate, este nevoie să-şi transfere propriile interese spre lucrurile aflate în afara lui, deci înspre universul plin de Creator. E nevoie să trăiască pentru Creator şi doinţele Lui, să lege tot ce se întâmplă de Creator şi de Scopul Creaţiei; Trebuie să i se dăruiască cu totul Creatorului, astfel încât numai învelişul corpului să rămână în cadrul materialului, iar sentimentele interioare, esenţa sa de om,, Eu-l său, tot ceea ce denumim suflet, să treacă din corp în afara lui. Atunci va simţi forţa binefăcătoare pătrunzând întregul univers, toată Creaţia.

Acest sentiment se aseamănă cu „Credinţa deasupra raţiunii”, pentru că omul încearcă să transpună tot ceea ce simte intr-însul, spre exteriorul corpului său. Când omul ajunge să câștige credinţa în Creator în ciuda deranjamentelor trimise tot de Creator, omului îi creşte credinţa şi începe să primească Lumina Creatorului.

Prin „producerea Umbrei”, se poate efectua munca prin „linia stângă”, fără forţele derutante ale „cojilor de stânga”; A combina linia dreaptă cu linia stângă, prin „linia de mijloc” spre a descoperi pe Creator.

Întreaga Creaţie este bazată pe activitatea reciprocă a două forţe opuse, egoismul sau voinţa de a se delecta şi altruismul sau dorinţa de a dărui. Traiectoria corectării trece prin transformarea forţelor egoiste în forţe altruiste. Aceasta este realizată prin împreunarea celor două forţe iar şi iar, în doze mici, fragmentate de egoism asociate cu dorinţe altruiste, astfel CORECTATE.

Metoda aceasta de corectare a naturii noastre se numeşte metoda „celor trei linii”: linia dreaptă, „hesed” sau dăruirea, sau Avraam, sau „linia albă”, deoarece nu are în ea nici o lipsă; după absorbirea liniei drepte, omul absoarbe o mare parte din linia stângă, sau eroismul, – „Gvura” sau bărbăţia. Linia stângă se mai numeşte „linia roşie”, deoarece ea conţine egoismul, interzis de a fi folosit în acţiunile spirituale, pentru a evita căderea sub jugul său.

Este periculoasă stăpânirea forţelor dorinţelor impure, aceste dorinţe se mai numesc şi coji de stânga sau ale lui Isaac, sau ale lui Esav. Dominația lor este periculoasă pentru că ele vor să acapareze pentru ele Lumina Înţelepciunii – Or Hochma. Ele vor să-l perceapă pe Creator şi să se delecteze prin acest sentiment pentru sine. A renunţa la ocazia de a cunoaşte Creatorul prin „credinţă deasupra raţiunii”, renunţare care este dorinţă de a primi pentru ego, renunţarea la Guvernarea Sa, la plăcerea provenită de la Lumina Sa şi în schimb alegerea de a păşi pe calea dorinţelor supranaturale de a şti, a percepe şi a primi recompensă pentru orice, această renunţare conduce la încetarea sprijinului din partea forţelor care împiedică cojile de stânga să acţioneze. Cu alte cuvinte, omul care a renunţat la autodelectare se poate folosi de linia stângă. Această decizie reprezintă „crearea umbrei”, deoarece omul renunţă la Lumină, el se separă de Lumina Creatorului. În această situaţie omul are posibilitatea de a lua o parte din dorinţele sale de stânga şi de a le asocia cu dorinţele de dreapta. Această asociere de forţe se numeşte linia de mijloc sau ISRAEL, tocmai în această linie va fi revelat Creatorul.

După acest proces, toate acţiunile descrise mai sus sunt repetate succesiv pe treptele următoare, superioare, până la Gmar Tikun – Îndeplinirea Corectării.

  1. Frica de a te fi îndepărtat de Creator

Diferenţa dintre muncitorul salariat şi sclav, constă în faptul că primul se gândeşte în timpul muncii la recompensă, a cărei mărime o ştie şi la scopul muncii sale, pe care îl înţelege. În schimb, sclavul nu primeşte nici o recompensă, decât elementele fundamentale necesare traiului, nu are nici o posesiune, deoarece el şi tot ce are aparţin stăpânului său. De aceea, dacă în ciuda acestora sclavul munceşte cu devotament, acesta este semnul cel mai explicit că îşi iubeşte stăpânul, dorind să-l satisfacă.

Scopul nostru în munca spirituală este să ajungem astfel încât să ne raportăm faţă de Creator, precum sclavul faţă de stăpânul căruia îi este devotat. Asupra muncii noastre spirituale nu trebuie să aiba vreo influenţă nici frica de pedeapsă, nici vreo răsplată. Să nu ne dorim perceperea Sa ca o răsplată. Nici să nu dorim ca El să ştie despre cele ce am făcut de dragul Lui. Deci, îndepărtarea de goana după favoruri ajunge atât de departe încât omul nici nu examinează răsplata în urma muncii sale. Încrederea în împlinirea dorinţei Creatorului, credinţa că El este fericit, îi este de ajuns.

În acest fel de a munci nu este loc pentru “plată şi pedeapsă”. Plata se cuvine omului pentru munca depusă, ea nu se poate găsi în abundenţă. Omul depune eforturi şi munceşte pentru un anumit salariu pe care nu l-ar primi fără efortul respectiv. Omul nu poate susţine că a muncit din greu pentru a găsi o piatră, dacă în jur se află mii de pietre. În acest caz nu este vorba de un efort depus şi nu există recompensă. Însă, pentru a găsi o piatră preţioasă este nevoie de multă muncă. În acest caz se depune energie şi se primeşte recompensa respectivă.

Lumina Creatorului se revarsă răsfrângându-se peste întreaga Creaţie. Noi „înotăm” în oceanul de Lumină, fără să avem capacitatea de a o sesiza. Plăcerile de care avem parte, deşi doar o mică iluminare din infinit, ne ajung datorită bunătăţii Creatorului. Fără plăcere nu am putea trăi, ci ne-am pune pur şi simplu capăt vieţii. Iluminarea aceasta se revarsă în anumite obiecte, îmbrăcându-se în ele şi noi suntem atraşi către acestea ca prin nişte sfori fermecate. Obiectele nu au o valoare proprie, precum ne dăm seama după ce ne-am delectat deja prin ele încetând să mai fim atraşi, nemaidorindu-le.

Cauza faptului că noi percepem numai un „firicel de Lumină” şi nu totalitatea Luminii Creatorului, constă în Egoismul nostru care funcţionează ca un „ecran”. După legea „echivalenţei formei”, în locul unde domnesc dorinţele noastre egoiste, nu putem sesiza Lumina. Numai când calităţile şi dorinţele a două obiecte sunt egale, chiar identice în esenţa lor, ele se pot percepe unul pe celălalt. Şi în lumea noastră vedem că persoanele aflate pe nivele diferite de gândire şi dorinţe, nu se pot înţelege una cu cealalta. Dacă omul ar avea calităţile Creatorului, el ar înota într-un ocean de delectări infinite şi de cunoaştere absolută.

Dacă însuşi Creatorul umple întreaga realitate, se poate conclude că nu este nevoie să îL căutăm, precum este căutarea unui obiect de preţ. Dacă conceptul de muncă este despărţit de căutarea Creatorului, El fiind peste tot, iată că şi tema salariului îşi pierde înţelesul său. Creatorul neaflându-se în percepţia noastră ci în credinţa noastră, nu se poate spune chiar delectându-ne prin El şi percepându-l, că ne-am fi primit prin aceasta şi răsplata. Adică, în măsura în care nu depunem efort, Creatorul fiind peste tot, nici recompensa nu ni se cuvine. Astfel, se ridica întrebarea: care este răsplata pentru lucrul învestit, pentru efortul de a acţiona împotriva naturii egoiste?

Aşadar, în urma „legii identităţii formei”, create de El, noi nu avem capacitatea de a-L percepe. Oare care este scopul acestei legi? Rostul ei este să ne scutească de „ruşine”, în timp ce ne delectăm prin Creator, căci sentimentul de înjosire, de ruşine, omul nu-l suportă. Umilirea Egoului, este de nesuportat, Eu-l fiind baza esenţei noastre, şi în clipa în care este umilit este ştearsă, anulată identitatea noastră, Eu-l nostru ar dispare şi cu el împreună ar dispare Omul. Când Omul ajunge la gradaţia în care tot ceea ce îl interesează este cum să dăruiască mereu Creatorului, acest gând este singurul care îl preocupă. El nu face decât să caute noi mijloace prin care poate dărui şi mai mult Creatorului. Atunci îi este revelat faptul că a fost creat de Creator cu scopul de a-L delecta şi Creatorul nu are altă dorinţă şi preocupare decât să aducă bucurie creatului – Omul. Cu această revelaţie, omul primeşte şi acceptă toate voluptăţile posibile, doar pentru scopul de a-i produce bucurie Creatorului, de a-i satisface voinţa.

În acest caz nu mai este loc pentru a se ruşina ca primeste plăcerea, căci trăirea voluptăţii are doar un scop, acela de a-i satisface dorinţa Creatorului, dorinţa de a ne bucura. În acest fel omul devine egal în calităţile sale cu Creatorul şi astfel „ecranul” egoismului dispare. Acesta este rezultatul atingerii gradaţiei spirituale, în care omul este capabil de a dărui bucurie asemenea Creatorului. Astfel, salariul pe care trebuie să-l pretindă omul în schimbul efortului depus, este în mod necesar calitatea de ALTRUISM – dorinţa de a dărui fericire, ca şi dorinţa Creatorului în ce ne priveşte.

Această gradaţie, inclusiv calităţile care ne-au conferit aceasta gradaţie, se numeşte „respect, teama plină de reverenţă”, faţă de Creator. Teama altruistă spirituală şi toate calităţile opuse egoismului care aparţin doar obiectelor spirituale, nu se aseamănă de loc cu cele simţite de noi şi cu calităţile noastre. Este frica pe care o resimte omul de a fi îndepărtat de Creator. Aceasta nu este o teamă de a dăuna unor interese personale şi nici teama de a rămâne egoist, aceasta din urmă fiind şi ea o teamă egoistă; este o frică fără nici un interes personal. Este frica de a nu face cele ce trebuiesc îndeplinite de dragul Creatorului. Aceasta frică este o calitate altruistă a obiectului spiritual. Ea este diferită de frica egoistă bazată pe nesatisfacerea dorinţelor noastre.

Atingerea calităţii de „reverența” şi a forţei de a dărui, trebuie să fie motivaţia eforturilor depuse de Om. Mai târziu, prin intermediul calităţilor realizate, omul primeşte spre satisfacţia Creatorului toate bucuriile care fuseseră pregătite anume pentru el. Această stare se numeşte Gmar Tikun.

  1. Frica de Domnul precede dragostea

Frica plină de respect, reverenţa faţă de Creator, trebuie să existe înainte de apariţia dragostei pentru Creator, pentru ca omul să poată îndeplini ceea ce se pretinde de la el, prin dragoste, din plăcerea ce se află în faptele spirituale; pentru ca plăcerile atinse să provoace în om sentimentul de iubire. Aşa cum în lumea noastră, ceea ce ne face plăcere, este îndrăgit de noi. Când ceva ne produce suferinţă, noi urâm acel lucru. Primul lucru pe care omul trebuie să-l realizeze este „reverența”.

Daca omul nu respectă legile spirituale prin dragoste şi plăcere, ci prin teama respectuoasă, înseamnă că nu realizează bucuria conţinută în urmarea legilor. Acest om respectă legile de frica de a fi pedepsit. Corpul consimte la acest fel de a acţiona fără împotrivire pentru că se teme de pedeapsă. Pe de altă parte, corpul întreabă mereu pentru ce anume trebuie să muncească, astfel găsind omului noi pricini de a-şi mări teama şi să-şi aprofundeze credinţa în „plată şi răsplată”. Astfel i se adânceşte şi credinţa în guvernarea Creatorului, iar când acest sentiment creşte, omul are parte de prezenţa permanentă, constantă, a perceperii Creatorului.

După ce omul începe să simtă prezenţa Creatorului, deci când şi-a însuşit credinţa în Creator, el este capabil să împlinească dorinţele Creatorului din dragoste. În plus, omul începe să guste plăcere din activităţile sale. Dacă i s-ar fi dat ocazia să muncească fără frică, ci doar din sentimentul de iubire, adică din trăirea plăcerii aflate în respectarea legilor spirituale, omul nu ar fi avut nevoie de credinţa în Creator. Dacă omul ar fi găsit plăcere de la început prin fapte de dragul Creatorului, toţi s-ar repezi să acţioneze astfel, de dragul plăcerilor imense pe care le-ar regăsi în Lumina Creatorului. Astfel, omul nu ar ajunge niciodată la egalitate cu însuşirile altruiste al Creatorului şi niciodată nu ar ajunge la apropierea şi contopirea cu Creatorul. Din motivul de mai sus, plăcerea provenită din activitatea îndreptată spre bucuria Creatorului este inaparentă, ascunsă. Aceste plăceri vor fi revelate doar celor care ating credinţa constantă în Creator.

  1. Cunoaşterea Luminii Torei este opusă cunoaşterii celor denumiţi „Baaley batim” (proprietari de case)

Omul interesat în înfăptuirea de acţiuni spirituale şi de a gândi prin idei spirituale, dar încă nu destul de fortificat în părerile sale, trebuie să se ţină la distanţă de persoanele cufundate permanent în egoismul lor. Mai ales cei care vor să înainteze prin „credinţa deasupra raţiunii”, trebuie să se îndepărteze de cei care menţin un mod de viaţă potrivit cu raţiunea lor, care este exact „mintea”, de care cabaliştii încearcă să se separe.

Credinţa deasupra raţiunii este un mod de gândire neîncadrat în raţiune. Ideaţia în cadrul raţiunii este menită în primul rând spre profitul propriu. În acest fel de a gândi, omul face socoteala la fiecare pas în ce priveşte folosul pe care îl va câștiga din faptele sale. Invers, credinţa deasupra raţiunii calculează efortul necesar pentru a reuşi să acţioneze spiritual, fără a lua în seamă argumentele raţiunii egoiste, sau urmările.

  1. Lumina Corectării

Omul care are nevoie de ajutorul celorlalţi oameni, se cheamă SĂRAC. Omul fericit cu ce are se numeşte „BOGAT. Când omul simte că acţionează numai din egoism, atât „în inimă cât şi în minte” – idei şi dorinţe, când omul percepe egoul său, acest lucru îl conduce la perceperea gradaţiei spirituale autentice şi recunoaşterea răului în care există. Durerea resimţită de această percepere îl conduce pe om spre dorinţa de a se corecta. Când dorinţa de se corecta creşte la anumite dimensiuni, Creatorul trimite în acest „VAS” Lumina de Corectare. Astfel omul începe să urce pe treptele scării spirituale.

  1. „Unicul Dotat”

Unii omeni au parte de o educaţie tradiţională, potrivită cu natura lor egoistă. Aceştia acceptă în mod automat informaţia transmisă lor prin educaţie, urmând şi legile ei în mod automat. Dacă trupul chestionează omul despre motivele pentru care acţionează, el răspunde fără probleme: „astfel am fost educat şi asta fac, ca toţi cei din jurul meu”. Această bază solidă şi sigură nu permite omului să o renege, obişnuinţa este o a doua natură a sa. Aceste obişnuinţe sunt repetate fără nici un efort, chiar fiind impuse omului de corpul şi mintea sa, care nu-i permit încălcarea regulilor care îi sunt deja naturale, prin obişnuinţă.

Însă, dacă omul vrea să realizeze ceva opus educaţiei sale, ceva cu care nu este încă obişnuit, fiecare activitate, oricât de mică, va fi însoţită de întrebări: de ce fac acest lucru? cine şi ce mă determină să violez starea de obişnuinţă? În astfel de situaţii, omul este nevoit să aleagă, pentru că nici el, nici societatea în care trăieşte nu sunt obişnuiţi cu noua activitate. Nu are pe nimeni în jur ca exemplu şi nu are cine să-l susţină în aceste intenţii noi. Nu are cum să afle dacă şi ceilalţi gândesc ca şi el, fiindu-i dificil a găsi tovarăşi, susţinători ale reflexiilor sale. Dat fiind că omul nu se poate sprijini pe exemple cunoscute din educaţia primită sau de la mediul înconjurător, el e nevoit să-şi spunăcă, Creatorul şi reverenţa faţă de el, îl obligă să-şi revizuiască modul de a acţiona şi de a gândi. Astfel el se poate încrede şi sprijini numai pe Creator.

Dat fiind că unicul reazem al omului este Creatorul, el se numeşte Yechid Segulah – Unicul Dotat. Neaparţinând societăţii în care a fost crescut, nu se poate aştepta la sprijinul ei, de aceea depinde cu totul de mila Creatorului. De aceea „unicul Dotat”, câștigă, primeşte dreptul de a primi Lumina Creatorului, care îl însoţeşte pe drumul său.

  1. Providenţa individuală, a fi ales şi liberul arbitru

Cel care este începător în studiul Cabalei este înclinat să se întrebe: „Cine este responsabil pentru alegerile omului în viaţă? Este oare omul cel care face cu adevărat alegerile, sau oare este Creatorul cel care i le dictează?” Sau, cu alte cuvinte – cine alege? Omul alege pe Creator, sau Creatorul îl alege pe om? Pe de o parte omul trebuie să-şi spună că a fost anume el ales de Creator, providenţa personală şi trebuie să fie recunoscător de a fi fost ales, având acum posibilitatea să acţioneze de dragul Creatorului. Dar mai departe, omul trebuie să-și pună noi întrebări: de ce tocmai el a fost cel ales, oferindu-i-se ocazia? De ce trebuie să se ocupe de Cabala? Care e scopul? Şi unde îl vor conduce toate acestea? Răspunsul constă în concluzia că el a fost ales pentru a efectua o activitate de dragul Creatorului, că însăşi munca de dragul Său este şi răsplata, iar îndepărtarea de aceasta este chiar ea pedeapsa.

De asemenea este important să înţeleagă că în cele din urmă depinde de propria alegere dacă va urma acest drum pe care a fost ales să păşească, sau nu. Dacă a ales să realizeze acest drum, omul trebuie să fie gata de a cere Creatorului să-i dea INTENŢIA de a-i aduce bucurie prin activitatea lui.

Omul determină măsura în care este rău un anumit obiect, în măsura în care îl deranjează în a se delecta. Noi distingem între fenomene şi concepţii în funcţie de cum ne simţim şi le definim potrivit cu reacţiile simţurilor noastre. De aceea când un om defineşte o anumită acţiune sau un obiect, el îşi exprimă sentimentul. Omul defineşte proporţia în care un obiect este rău, pe măsura în care îl deranjează de a se delecta. Omul defineşte răul care îl sustrage de la respectarea legilor spirituale, în funcţie de importanţa pe care o acordă acestor legi. Din acest motiv, dacă omul doreşte să atingă „a urî răul”, este obligat să accentueze importanţa „Ştiinţei Cabala” şi importanţa Creatorului în gandirea sa. O dată cu apariţia iubirii faţă de Creator, va simţi ură faţă de egoism.

  1. Cei patru fii şi un Înger

În „Hagada”, povestirea pentru Pesach, sunt amintiţi cei patru fii care întreabă despre mersul muncii spirituale a omului. Cele patru însuşiri pe care le reprezintă, se află în fiecare din noi. În general, Cabala se ocupă cu doar un singur personaj, reprezentând pe om în raport cu Creatorul, dar se pot examina aceste patru personaje, ca patru reprezentanţi, tipuri diverse.

Ştiinţa Cabalei a fost conferită omului cu scopul de a-l servi în lupta contra egoismului. De aceea,dacă omul nu are întrebări ca „cel ce nu ştia să întrebe”, se poate conclude că nu a recunoscut deocamdată răul dintr-însul şi încă nu are nevoie de Lumina care să vină să-l corecteze. În acest caz, dacă se încrede în „faptă şi răsplată”, omul poate fi trezit prin accentuarea compensării care i se cuvine în urma propriilor fapte. Aceasta se numeşte ”i-a fost deschis”. Cel care munceşte pentru a primi răsplată şi încă nu percepe egoismul din el, nu se poate corecta pe sine, deoarece nu simte lipsurile sale. Această persoană se poate învăţa să muncească fără recompensă, fiindcă prin aceasta va apare egoismul, răul din el şi va întreba „ce însemnă această muncă pentru tine?”, întrebare al cărui înţeles este „cu ce o să mă aleg din asta?”. După ce și-a pus această întrebare are şansa să fi întâlnit „răul” din el şi astfel va începe să simtă nevoia ajutorului oferit de Cabala, în munca împotriva egoismului.

O forţă spirituală deosebită, numită malach – ÎNGER, provoacă suferinţă omului, pentru ca să înţeleagă că goana egoistă după preaplinul de plăceri nu-i va aduce niciodată mulțtumire adevărată. Aceste dureri îl împing pe om să iasă din cadrul egoismului, căci fără ele ar fi rămas pe veci sclavul lui.

  1. Popoarele şi Israel

Este scris că înainte ca Creatorul să fi dat Tora poporului Israel, El a oferit-o fiecărui popor, dar a fost respins de acestea. OMUL este ca o lume mică, compus din multe dorinţe, care se numesc „popoare”. Omul trebuie să ştie că nu există o voinţă potrivită pentru înălţarea spirituală, în afară de dorinţa de se reuni cu Creatorul. Această dorinţă se cheamă „ISRAEL” – Yaşar El – direct spre Creator. Numai dacă omul va alege această dorinţă dintre toate dorinţele, el va fi demn să primească Tora – Lumina Superioară.

Textul face parte din cartea Urmându-ți inima

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts