Urmându-ți inima – Partea XXIV

0
57
  1. Ascunderea gradaţiei spirituale şi camuflarea intenţiei acţiunilor

Camuflarea gradaţiei spirituale este una din condiţiile obligatorii pentru succes în progresul spiritual. Camuflarea intenţiei înseamnă că omul îndeplineşte faptele sale fără ca ceilalţi să înţeleagă motivele dinapoia acestor fapte; dar dacă totuşi este necesar să se explice, cabalistul o va face cât se poate mai voalat şi în linii generale, astfel încât adevăratele intenţii să rămână în ceaţă.

Cabalistul se vede mai rău pe sine decât pe ceilalti. Când Creatorul vrea să-l coboare pe cabalist în sentimentul lui spiritual, înainte de toate îl lipseşte de credinţa în marii mekubalim. Dacă nu ar fi fost astfel, omul ar fi absorbit forţe de la aceştia şi nu ar fi ajuns să cunoască sentimentul căderii spirituale. Un mekubal care prelucrează propriul egoism şi se autoexaminează în ce priveşte intenţiile din acţiunile spirituale, dorind să realizeze voinţa Creatorului fără nici o răsplată, percepe împotrivire din partea corpului. Rezistenţa opusă din partea corpului, este exprimată prin idei care îl distrag, producându-i sentimentul de a fi rău. Creatorul provoacă acest lucru pentru a da ocazie cabalistului de a-şi corecta gândurile şi intenţiile. Corectarea are scopul de a-l scoate pe om din egoism, şi de a-l face pe mekubal să lucreze în mod cu totul diferit de restul omenirii, nu de dragul Său; ca omul să perceapă faptul că nu are altă modalitate de a urma voia Creatorului decât munca de dragul Său.

De aici sentimentul care frământă frecvent sufletul celui mekubal, care este torturat de ideea de a fi cu mult inferior celorlalţi oameni, care trăiesc lipsiţi de conştiinţă spirituală. Spre deosebire de ei, cel mekubal este obligat să-şi corecteze INTENŢIILE şi să le transforme din egoiste în altruiste, altfel nu ar fi deloc în stare de activitate spirituală. De aceea se vede mult mai rău, în ochii proprii, decât față de restul omenirii.

  1. Dăruieşte pentru a dărui, primeşte pentru a dărui

Omul se află într-o luptă permanentă de a-şi îndeplini dorinţele. O altă luptă conduce omul împotriva lui însuşi. Războiul cu sine este acela de a dărui tot ce se află în inima sa – Creatorului, pentru ca astfel inima omului să se umple cu altruism – inamicul egoismului. Omul doreşte ca El, Creatorul, să ocupe tot spaţiul din inima sa, din proprie alegere, nu fiind determinat de El. Omul îl doreşte pe Creator ca Domnitor asupra sa, potrivit cererii omului, guvernâdu-l în mod deschis, sincer. În această luptă omul trebuie să înceteze de a se identifica cu corpul. Este necesar să se examineze ca şi cum şi-ar observa din afara lui sentimentele, ideile, raţiunea şi să realizeze că acestea îi sunt trimise de Creator.

Aceste idei îi sunt trimise pentru ca să nu se poată lipsi de ajutorul Creatorului, pentru a-L implora să le învingă, să îl ajute să-şi fortifice credinţa în imensitatea Sa, Guvernarea Sa şi Unicitatea Sa ca Atotputernic. De exemplu, chiar atunci când omul este pătruns de credinţă în Creatorul Atotputernic, „linia de dreapta”, are totuşi dificultate de se debarasa de ideile care i-au dăunat, l-au întristat – adică „linia de stânga”- cu toate că este convins pe de o parte, că totul îi este trimis de Creator (linia dreaptă), totuşi nu este în stare să elimine gândul existenţei unei alte forţe acţionând în paralel asupra sa (în afară de Creator), determinând rezultatele sale (linia stângă). Aceste conflicte interne dintre sentimente opuse au loc în situaţii diferite, în funcţie de relaţiile cu societatea sa.

Acestea au loc până în momentul în care Creatorul vine în ajutorul omului pentru consolidarea „liniei de mijloc”. Lupta este abandonată de dragul de a trăi Unicitatea Creatorului, pe când ideile distructive sunt trimise special ca omul să le înfrunte până la victoria pe care o va realiza prin sprijinul Creatorului. Victoria îi va întări sentimentul încrederii în Guvernarea Sa, deci îi va aprofunda credinţa. În mod natural, omul se zbate sa-şi împlinească cerinţele egoiste, plăceri, comori, proprietăţi. Lupta contra acestora, contra naturii sale egoiste, este nenaturală, nu îndreptată împotriva unui „duşman”. Dar, spre deosebire de lupta obişnuită contra unui inamic, aici este vorba de a conferi inamicului dreptul de a învinge, a-i cuceri întru-totul raţiunea. De asemenea, aceasta luptă împotriva naturii are ca scop cucerirea lumii întregi de către Creator, inclusiv lumea privată a omului individual, insuflându-ne altruismul Său în măsura în care este dorit de fiecare dintre noi.

Starea în care dorinţele şi calităţile Creatorului ocupă toate gândurile şi toate dorinţele omului, se numeşte starea de Altruism, de Dăruire. Sau, situaţia de „a dărui pentru a dărui”. Sau, a înmâna corpul viu, material, animal, Creatorului. Aceasta se întâmplă datorită prezenţei „Luminii Chasadim”, a dăruirii, primită de la El, care aduce forţa de împotrivire la ideile deranjante ale corpului.

Această stare nu este neapărat una de permanenţă. Omul poate depăşi anumite idei, dar va fi copleşit de noi gânduri care-l distrag, învingându-l. Iar le va înfrunta cerând ajutor de la Creator, iarăşi va primi lumina victoriei şi va atribui şi controlul asupra acestor idei, Creatorului. Situaţia în care omul trăieşte plăcerile de dragul Creatorului, deci nu numai se predă „duşmanului” – Creatorul, ci chiar trece de partea acestui „duşman”, această situaţie se numeşte “a primi pentru a dărui” Creatorului. Alegerea naturală a omului, conştientă şi în subconştient, va fi totdeauna a drumului pe care va găsi cele mai mari plăceri, adică în mod clar omul va alege totdeauna plăcerea cea mai intensă posibilă. Aici, în aceste acţiuni, nu există alegere, liber arbitru.

Dar omul care îşi bazează alegerile pe adevăr şi nu pe plăceri, are parte de dreptul de a alege şi libertatea de a hotărî. El consimte să meargă pe calea adevărului, cu toate că e presărată cu suferinţe; totuşi, dorinţa naturală a corpului este de a scăpa de dureri, şi de a căuta voluptate. Această tendinţă îngreunează mersul pe drumul adevărului, judecând lucrurile în funcţie de parametrul ADEVĂR (versus minciună). Cei ce acţionează pentru a fi răsplătiţi sau a evita pedeapsa, nu au ca scop măreţia Creatorului, pentru că au alte interese. Ei se aşteaptă la plată în această lume şi în cea viitoare. Nu au nevoie de Creator, de aceea nu au nici o legătură cu El. Dacă nu exista El, iar plăcerea provenea din alt izvor, omul se grăbea să mulţumească acelui izvor de bucurii.

Cel care doreşte să fie pe voia Creatorului, este nevoit să-şi ignore dorinţele, din motivul că asta este ceea ce vrea Creatorul. E nevoit în continuu să aibă grijă să perceapă Grandoarea Lui, care conferă forţa de a alege şi îndeplini voinţa Lui, în loc de a se satisface pe sine – dorinţa egoismului. Cu cât crede mai tare în măreţia şi atotputernicia Sa, în acea măsură îi va fi mai uşor să acţioneze de dragul Creatorului. Astfel,omul trebuie să-şi concentreze toate puterile în aprofundarea sentimentului Măreţiei Creatorului.

  1. Numai Creatorul eliberează din robia „Îngerului rău”

Creatorul vrea să ne bucurăm, de aceea a creat în noi dorinţa de a primi. Nu avem în noi nimic în afara acestei caracteristici care ne dictează tot ceea ce gândim şi ceea ce înfăptuim, programându-ne existenţa. Egoismul este „Îngerul cel Rău”, forţa rea, pentru că el este stăpân pe noi, ne trimite plăceri, iar noi, contra voinţei noastre devenim sclavii lui. Situaţia aceasta de supunere în față acestei forțe care ne cumpără prin voluptăţi, se numeşte sclavie, sau EXILUL din Lumea Spirituală .

Dacă “Îngerul rău” nu avea ce să ne ofere, el nu ar fi avut puterea de a stăpâni omul. Dacă omul ar putea renunţa la plăcerile oferite de acesta, nu ar fi înrobit sub puterea plăcerilor. De aceea omul nu poate ieşi din sclavia sa de unul singur; însă numai printr-un mic efort, deja este considerat de a fi ales prin liber arbitru. Atunci, Creatorul îi sare în ajutor, de Sus. Acest ajutor se exprimă prin eliminarea plăcerilor care servesc egoismul în stăpânirea omului. De asemeni, omul poate să scape de sub controlul egoului, eliberându-se de el. Când omul va avea parte de influenţa forţelor spirituale, el se va delecta prin activitatea altruistă şi va deveni „robul” altruismului.

Adam – omul, este robul voluptăţii. Când se delectează prin primire, se numeşte sclavul egoismului – Faraonul, sau „craiul răului”. Iar dacă se delectează prin dăruire, se numeşte sclavul Creatorului – Altruistul. Totuşi, fără plăcere omul nu poate exista, aceasta este însăşi esenţa omului. Astfel a fost emanat de Creator, iar acest fapt este de neschimbat. Deci nu ne rămâne nouă, oamenilor, decât să implorăm Creatorul să ne înzestreze cu dorinţa de a dărui, altruismul, aceasta fiind alegerea omului, şi rugăciunea sa.

  1. Chiar şi „cel mulţumit cu partea sa” simte lipsuri, până nu primeşte „lumina Creatorului”

Înainte ca omul să se întoarcă spre Creator, el trebuie să realizeze faptul că El este bun cu toţi, fără excepţie. De asemenea tot ceea ce face Creatorul îşi are originea în calitatea milei, deşi în experienţa noastră aceste fapte pot fi percepute ca neplăcute. Deci, Creatorul trimite fiecărui om ceea ce este bine la modul superlativ, revărsând asupra sa tot ce e necesar. De aici am fi tentați să concludem că omul nu trebuie să mai ceară nimic în plus de la Creator, faţă de cele deja primite. Dacă omul este mulţumit cu cele primite, deşi se simte prost în această stare, el poate să laude Creatorul. Intensitatea gratitudinii poate atinge astfel de dimensiuni, încât Creatorul nu mai poate face nimic pentru a-i schimba starea, omul fiind total mulţumit cu ceea ce are.

Într-adevăr,înainte de toate, omul trebuie să-i mulţumească Creatorului pentru trecut, şi abia după aceea poate cere pentru viitor. Dacă omul simte vreo lipsă, în proporţia în care simte lipsa este şi distanţa sa, depărtarea faţă de Creator. Pentru că El este Mare şi Perfect, dar omul se percepe în lipsuri. Astfel drumul spre Creator trece prin nutrirea sentimentului de gratitudine faţă de cele trecute, prin intermediul acceptării adevărului că a primit numai bine, cel mai bine pentru el şi totul de la Creator.Tot ce i s-a dat a fost prin alegerea minuţioasă în mod cu totul special intenţionat spre binele lui. În acest fel omul se apropie de Creator, din acest moment omul se poate ruga pentru viitorul său.

Starea de „fericit cu ceea ce are”, se poate crea doar prin recunoaşterea faptului că El, Creatorul, i-a adus în chiar momul de faţă, ocazia de a studia din cartea care scrie despre Creator, Veşnicie, Scopul şi Sensul Vieţii. Omul se poate bucura şi prin faptul că a avut parte de idei privind calea de a pretinde Creatorului să-i schimbe situaţia. Omul poate fi recunoscător de a fi câștigat acestea toate, pe când atâtea miliarde de oameni în lume nu au avut acest drept.

Deci cei ce vor să realizeze pe Creator, se pot bucura de partea lor, chiar dacă nu au ajuns încă la aceasta realizare, din cauză că El este originea a tot ce se petrece. Realitatea este însă că, în general omul este încă plin de nevoi nesatisfăcute, cu toate că se simte mulţumit cu ce are de la Creator şi cu toate că se apropie din ce în ce de El, ca urmare a acestui fapt. Din acest motiv i se trimite Lumina Creatorului. Când omul are parte de Lumina Creatorului, el atinge Cunoaşterea absolută, înţelegere totală, ştiinţă şi voluptate.

  1. Cunoaşterea Răului

Pentru a se desprinde de egoism, omul este obligat să cunoască josnicia dorinţelor sale, a intereselor sale, a plăcerilor pe care speră să le atingă. Omul trebuie să simtă imensitatea eforturilor pe care este gata să le depună în goana după plăcere, şi cât de supuse îi sunt gândurile care se învartesc în jurul unui singur lucru – propriul interes!Când va RECUNOASTE faptul că propria satisfacţie îi este mai importantă decât Creatorul, atunci va apare sentimentul de dispret, de auto desconsiderare; el recunoaşte faptul că fără vreo răsplată, nu este în stare de loc să acţioneze în vreun fel, şi nici măcar să proiecteze vreo activitate.

Tot despre „Cunoaşterea Răului”…

Creatorul se bucură când produce plăcere omului. Dacă omul se bucură de a da ocazie Creatorului pentru ca acesta să delecteze pe om, iată, se creează o identitate de dorinţe şi de calităţi a Amândurora – „echivalarea formei”, sau „hiştavut haţurah”. Amândoi sunt fericiţi prin dăruire. Creatorul dă plăcerile, iar omul crează condiţiile pentru a le accepta. Fiecare se gândeşte la celălalt, acesta este motivul acţionării lor. Însă, datorita faptului că omul a fost creat egoist, el nu este în stare să se gândească la ceilalţi ci numai la el însuşi. Poate să dăruiască numai dacă acest lucru îi aduce profit. Omul este îndepărtat de Creator precum este Răsăritul – de Apus.

Distanţarea aceasta totală a omului de Creator, izvorul tuturor delectărilor, este rezultatul egoismului şi este originea a absolut tuturor suferinţelor. Recunoaşterea acestui fapt se numeşte „Hakarat ha-rah”. Pentru a renunţa la egoism din dispret faţă de acesta, omul trebuie să se convingă dincolo de orice îndoială, că egoismul este originea Răului, duşmanul numarul unu, care-i stă în cale spre atingerea perfecţiunii, a plăcerilor şi a veşniciei.

De aceea omul trebuie să-şi îndrepte toate eforturile spre a se despărţi de egoism, spre a se apropia de Creator, şi a se identifica cu El prin calităţi. Toate acestea, pentru a se bucura de altruism în aceeaşi măsură în care acum se delectează prin egoism. Dacă, cu ajutorul forţei superioare omul începe să se delecteze la nesfârșit prin faptele altruiste, a ajuns la gradaţia de „noten almenat latet” – a dărui de dragul de a dărui – fără nici o recompensă (maşpiah al menat lehaşpiah).

Omul care s-a înălţat spiritual, găseşte bucurie în orice faptă, oricât de mică, îndeplinită de dragul Creatorului. Dar după ce s-a înălţat la o astfel de gradaţie spirituală încât vrea să dăruiască şi el Creatorului, omul descoperă că, de fapt Creatorul vrea doar un singur lucru: ca el, Omul, să primească plăcerile oferite de Creator. Această revelaţie îi permite să dorească delectările, după voia Creatorului. Astfel, omul atinge gradaţia de” lekabel almenat lehaşpiah” sau a accepta de dragul de a dărui”.

  1. Lumina Înţelepciunii poate ilumina doar în prezenţa Luminii Dăruirii

În situaţiile spirituale, mintea, adică înţelepciunea omului, este echivalentă cu lumina Hochma, a înţelepciunii. Inima care conţine dorinţele şi sentimentele, este echivalentă cu lumina Chasadim, a dărniciei. Când inima omului este gata de a cunoaşte, doar atunci poate raţiunea să o ţină sub control. Cu alte cuvinte Or Hochma, lumina înţelepciunii poate ilumina doar în prezenţa luminii Chasadim – dăruirea. În absenţa ei, nu luminează şi atunci este NOAPTE. Însă, în lumea noastră, mintea omului este înlănţuită de ego şi nu poate stăpâni niciodată INIMA – originea dorinţelor. Inima este adevăratul domnitor al omului, iar raţiunea nu are niciodată destule pretexte, justificări, obiecţii, contra stăpânului său.

De exemplu, un om care este interesat să fure, se adresează raţiunii pentru a se sfătui în ce priveşte modul de înfăptuire a acţiunii furtului. Mintea va executa dorinţele inimii. Tot astfel, dacă omul doreşte să facă un bine, aceeaşi raţiune îl va servi precum şi restul organelor trupului. Din acest motiv, unicul mijloc de corectare, este acela de sublimare, purificare a inimii de voinţe egoiste.

Creatorul îi demonstrează omului în mod intenţionat că doreşte să-i dăruiască plăcere, pentru a-l elibera de ruşinea inerentă primitului. Aşa se formează în om sentimentul că prin acceptarea plăcerilor de dragul Lui, omul dăruieşte de fapt Creatorului plăcerea, deci nu este el cel care primeşte.

  1. De la a studia pentru propria plăcere, spre a studia de dragul Creatorului şi până la a muncii în numele Lui

Se disting trei categorii ale muncii spirituale şi fiecare conţine dorinţe bune şi rele. În prima categorie, omul studiază şi urmează cele studiate pentru propria plăcere: de exemplu pentru a deveni celebru, pentru a fi răsplătit cu onoare sau bani, pentru efortul depus. Aici omul expune munca sa spirituală publicului, altfel nu primeşte recompensa.

În a doua categorie, omul studiază şi execută cele studiate de dragul Creatorului, pentru ca El să-l răsplătească în lumea aceasta şi cea viitoare. În acest caz, omul acţionează cu modestie, nevoind a fi răsplătit de oameni, întregul salariu dorindu-l de la însuşi Creatorul. Acest om se teme că va devia de pe calea sa dacă va primi ceva de la oamenii din jur şi va pierde recompensa de la Creator.După aceste etape, soseşte etapa muncii din a treia categorie, gradaţia muncii Lișma – în numele Lui. La începutul acesteia, omul se întreabă pentru cine şi pentru ce lucreaza fără profit? Dar nu primeşte răspuns.

În prima situaţie, răspunsul este că primeşte recompensă de la oameni, în situaţia următoare speră să primească o şi mai mare răsplată de la Creator, mult mai mare decât aceea primită de la oameni, adică plăceri spirituale, eterne şi în lumea noastră şi în lumea viitoare. Dar în cea de-a treia situaţie omul, corpul său, nu are nici un pretext. De aceea doar în a treia fază începe omul să perceapă robia sa, egoismul care este stăpânul său. În tot acest timp, Creatorul nu vrea altceva decât să-i dăruiască. Aceasta este platforma de a sări în munca din categoria a treia, LIșma, pentru Numele Său.

  1. Numai Creatorul poate să schimbe natura omului

Salariul reprezintă recompensa la care se aşteaptă omul în schimbul muncii sale. În general acesta se numeşte Plăcere. Când spunem Muncă, ne referim la efortul fizic, mental, sufletesc al corpului. Plăcerea se poate exprima şi prin onoare sau bani, sau multe altele. În timp ce omul simte că nu i se poate împotrivi trupului şi că nu are nici un pic de putere pentru acţiuni spirituale, deoarece trupul nu vede nici o plăcere prin ele, îi rămâne o singura posibilitate, aceea de a cere Creatorului să-i confere puteri supranaturale, care să-l sprijine în munca sa fără recompensă, împotriva naturii şi a minţii, separat de corp şi fără a băga în seamă argumentele raţiunii. Pentru aceasta, trebuie să credem că este în puterea Creatorului să ne ajute în lupta contra naturii şi doar aşteaptă să fie rugat. Omul poate lua hotărarea de a se ruga de Creator pentru a-i cere aceasta, numai după ce şi-a pierdut orice speranţă în propriile puteri. Creatorul vrea ca omul să aleagă Binele şi să se îndepărteze de Rău, din proprie alegere. Dacă Creatorul ar fi fost interesat să aleagă pentru om, l-ar fi creat de la bun început cu aceleaşi calităţi – ale Lui. Ar fi putut să creeze şi egoism şi să-l preschimbe în altruism, fără starea intermediară, amară, a suferinţelor, a ascunzişului şi a izolării de la perfecţiunea supremă.

Alegerea Guvernării Creatorului, în loc de puterea proprie, este alegerea individuală a omului. Forţa atrage şi întăreste pe om să se concentreze numai pe distracţii spre care îl atrage şi cu răsplata pe care o promite. Omului nu-i este greu să înţeleagă principiul acţiunii egoiste şi a recompensei conţinute în ea, principiu care are parte de aprobarea generală a opiniei publice, a familiei şi a rudelor. De aceea omul, corpul său, se grăbeşte să întrebe „cine este Creatorul, de al cărui glas trebuie să ascult și ce răsplată are această muncă?” De aceea are dreptate când spune că el nu este capabil de acţionare contra propriei naturi, iar Adam – omul nu trebuie de loc să pornească contra naturii sale. Trebuie doar să creadă că numai Creatorul trebuie să-l transforme.

Descoperirea luminii în om se numeşte Viaţa. Momentul în care omul începe să simtă Creatorul în mod permanent, este clipa naşterii sale spirituale. Dar,contrar lumii noastre, în care omul doreşte în mod natural a trăi, omul care vrea să trăiască în lumile spirituale, trebuie să-şi mărească singur dorinţa spre viaţa spirituală. Aceasta potrivit cu principiul că „proporţia ncesităţii pentru plăcere va determina proporţia voluptăţii care va fi primită”. De aceea omul este obligat să studieze ştiinţa Cabala, pentru revelarea Luminii, revelarea Creatorului în calitățile sale.

Dacă nu ar fi ajuns la aceasta, el s-ar chinui, ar fi cuprins de amărăciune. Această stare se numeşte  „vei trăi în suferinţă”. Dar este obligat să continue lucrul său, pentru a crea bazele denumite „vei munci prin Tora”. Aceasta în paralel cu suferinţele din cauza ascunderii Creatorului, care se intensifică până la un moment în care îi apare în faţă Creatorul. Aceste torturi se numesc suferinţe „din dragoste” şi ele sunt demne de invidie; Creatorul i se revelă acelui Mekubal, al cărui sac al durerilor este plin.

  1. Metoda lui Baal Şem Tov de a convinge oamenii să-şi aleagă calea spre viaţa spirituală

Pentru a realiza o afacere este nevoie câteodată de intervenţia unui agent care să ajute vînzătorului să difuzeze informaţia despre o rară ocazie şi de o marfă la un preţ nemaipomenit. Metoda eticii se bazează pe acest principiu, comercial. Ea explică oamenilor că toate plăcerile acestei lumi sunt imaginare, fără valoare. Deci omul în căutarea vieţii spirituale nu pierde nimic renunţând la aceste plăceri, ci are de câștigat plăceri spirituale cu valoare reală. Metodica lui Baal Şem Tov este diferită: el pune accentul pe marfa pusă în vanzare: omului i se dă de înţeles cât de infinită este valoarea spiritualităţii, fără a scădea din importanţa delectărilor acestei lumi. Totuşi, el recomandă renunţarea la acestea din urmă, pe motivul că plăcerile spirituale ar fi mult mai presus decât cele materiale.

  1. Regatul Infinitului

Dacă ar fi fost posibil să rămânem în egoism şi să primim atât plăceri spirituale cât şi plăceri materiale, omul şi-ar fi crescut dorinţele din ce în ce mai mult, paralel cu îndepărtarea sa calitativă, treptată de Creator. Într-o astfel de realitate, omul nu ar fi simţit pe Creatorul său şi nu ar fi simţit ruşinea de a primi plăcerile. Această stare este cea a Sufletului General în momentul emanării sale: Malchut de Eyn Sof – Regatul infinitului.

Textul face parte din cartea Urmându-ți inima

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts