Suferinţa umană

0
82

SUFERINŢA UMANĂ

 

Dr. Satinover : Cred că subiectul pe care oamenii îl acceptă cu cea mai mare dificultate, este suferinţa umană. Pe de o parte, suferinţa motivează oamenii să cerceteze spiritualitatea. Pe de altă parte, este foarte greu să accepţi suferinţa. Ce părere are Cabala despre acest subiect?

Rav Laitman: Într-adevăr, aceasta este o întrebare care deranjează pe fiecare. Pe de o parte, noi vorbim despre o forţă Superioară binevoitoare, dar dacă este „Superioară” înseamnă că este mai bună decât noi. Si totuşi lumea noastră este umplută cu agonii si chinuri. Provin agoniile si chinurile din această forţă, deasemeni? Există mai mult de o forţă, şi dacă este aşa, sunt ele în război una cu alta?

Dr. Satinover : Mă refer nu doar la întrebarea filozofică despre natura suferinţei, ci şi la aspectul său practic.

Rav Laitman : Realitatea este făcută din dorinţa noastră de a ne bucura şi plăcerea care motivează această dorinţă de a opera. Acestea sunt singurele două componente la toate nivelele realităţii – plăcerea şi dorinţa de a primi plăcere. În termeni cabalistici, numim acestea „Lumina şi Kli-ul (recipientul)”.

Când plăcerea este absentă, aceasta creează o senzaţie a dorinţei de a se bucura. Dar câteodată deficienţa plăcerii este atât de intensă încât creează o senzaţie a suferinţei. Deoarece totul este făcut cu o anumită măsură şi calitate a dorinţei de a primi plăcere, totul suferă deasemeni când este absentă – mineralele, plantele, animalele şi oamenii.

De fapt, suferinţa este o senzaţie necesară, care face ca creatura să părăsească stadiul prezent şi să se mute către următorul. Fără suferinţă, nu există mişcare. De fapt, mişcarea înseamnă că stadiul meu actual este nesatisfăcător, astfel încât decid că aş fi mai bine într-un stadiu diferit. Suferinţa ne facilitează să facem eforturile necesare ca să ne mutăm către o situaţie care pare mai bună. De aceea, fără suferinţă, progresul este imposibil.

Forţa Superioară nu are altă cale de a ne promova către un stadiu mai bun, decât prin suferinţă. Dacă ne-a creat pe noi ca fiind egoişti cu o dorinţă de plăcere, atunci singura cale ce ne poate muta de la un stadiu la următorul, este prin senzaţia de suferinţă.

Totuşi, noi încă avem nevoie să ne explicăm de ce este aşa multă suferinţă astăzi faţă de trecut. Scopul Creaţiei este ca umanitatea să atingă cel mai înalt nivel al realităţii.

Singura cale de a aborda acel scop, este ca ceva imens să ne conducă să-l găsim, sau ca să spunem altfel – prin cea mai mare suferinţă. Aceasta nu are neapărat legătură cu suferinţa fizică. Se pare că avem totul astăzi, şi totuşi simţim că ceva lipseşte, şi acea senzaţie a absenţei este cel mai mare grad al suferinţei.

Ca să mergem mai departe, ca să ieşim din graniţele acestei lumi şi sa începem să căutam ceva mai înalt, trebuie să suferim. Trebuie să simţim suferinţa la cel mai profund nivel, astfel încât să putem cere să avem stadiul corespunzător, cel mai înalt. Acel sublim stadiu al fiinţei, ce stă dincolo de această lume, şi care este lumea spirituală; de aceea, suferinţa, deasemeni, trebuie sa fie spirituală şi nu fizică.

În suferinţa spirituală, persoana nu suferă datorită absenţei împlinirilor obişnuite. În timp ce împlinirile obişnuite există, ele nu produc o senzaţie de trăire, sau nici măcar o senzaţie că ar fi vii. Cei care în mod specific regretă lipsa a „fiind viu” vor avea tăria să ceară ceva de dincolo de această viată.

Din acest motiv, nu vom vedea o umanitate satisfăcută, în viitorul apropiat. Din contră, suferinţa va intensifica şi va lua o formă mult mai spirituală. Senzaţia absenţei împlinirii spirituale va umbri orice abundenţă de ordin fizic. Nu va exista nimic care să ne satisfacă şi nimic care să ne bucure. Depresia se va răspândi în toată omenirea şi senzaţia de stres nu ne va lăsa să ne trăim vieţile în pace.

Rezultatul acestui stres, va fi o creştere a conflictelor, a terorii, diverse distorsiuni psihologice şi probleme psihiatrice. Aceste lucruri se vor întâmpla în special cu abundenţa materială ca fundal, arătându-ne că ceea ce ne lipseşte, în lumea noastră nu are susţinere materială, ci doar senzaţia de trăire. În acest mod, Cabala explică procesul care stă în faţa noastră.

Calea de a întâlni această provocare, este să utilizăm Cabala pentru a înţelege sursa suferinţei. Aceasta va îndulci suferinţa, din moment ce noi vom vedea că există un motiv pentru toate. Aceasta ne va permite să începem corecţia înainte de a ne arunca în conflict. Acesta este motivul pentru care noi muncim din greu să prevenim, mai degrabă decât să vindecăm, iar prevenirea înseamnă să lase umanitatea să devină conştientă de înţelepciunea Cabalei, înainte să intre într-o depresie adâncă.

Poate că va fi mai uşor să ne întoarcem la termenii cu conceptele Cabalei şi scopul suferinţei, dacă înţelegem perspectiva acesteia despre moarte în general. Aici este ceea ce spune Cabala despre moarte: Noi suntem toţi părţi individuale ale Kli-ului spiritual, numit Adam ha Rishon (Primul Om). Sufletul lui Adam ha Rishon a fost împărţit în miliarde de suflete care au venit jos în această lume. Această lume ocupă miriade de corpuri, fiecare cu propriul său suflet. Scopul fiecărei persoane este să se întoarcă la aceeaşi rădăcină, în Adam ha Rishon, din care acesta a venit jos.

Când venim prima oară în această lume, sufletele noastre nu sunt altceva decât un „punct”. Dacă nu ne construim un Kli spiritual din acest punct, în timpul vieţii în această lume, sufletele noastre se reîntorc la rădăcinile lor în Adam ha Rishon precum seminţele care nu au evoluat, inconştiente, puncte lipsite de viaţă. Ca să o spunem altfel, noi nu ne simţim propria existenţă până când sufletele nu îmbracă un nou corp în această lume.

Totuşi, dacă cultivăm acest punct prin intermediul intenţiilor altruiste până când devine un Kli spiritual, acest Kli va rămâne şi după părăsirea corpurilor fizice, din moment ce deja am început să simţim Lumile Superioare în timpul trăirii în această lume. Această conexiune rămâne, deoarece nu este parte a corpului nostru biologic.

Kli-ul spiritual percepe ce este în exteriorul nostru, în legătură cu sensul nostru de percepţie natural. Îndată ce suntem în exteriorul nostru, viaţa fizică şi moartea nu vor afecta modul în care sufletul percepe. De aceea, noi nu simţim viaţa şi moartea în această lume atât de intens, din moment ce senzaţiile spirituale rămân intacte. Ca să fim şi mai specifici, eventual trebuie ca să transcendem această alternanţă biologică între viaţă şi moarte, către punctul în care nu suntem afectaţi de acestea.

din cartea Cabala, Știința și Semnificția Vieții

capitolul 2 -Între Cabala şi Ştiinţă

About Mirela

Mirela - autor de cărți, content writer, blogger, project-manager, inginer, mama, sotie… dar mai presus de toate, este o veșnică studentă. Pasiunea sa pentru studiu nu se restrânge la un singur domeniu. Din anul 2007 studiaza Cabala.

"Cine sunt eu? Aceasta este una dintre cele mai grele și profunde întrebări pe care cineva le poate pune. Ne închipuim că știm cine suntem, dar… găsim oare răspunsul pe parcursul unei singure vieți petrecută pe această planetă? Putem oare transpune în cuvinte umane esența ce ne cuprinde? Aici și Acum sunt un om, sunt o ființă ce a primit un corp uman. O ființă umană care, “limitată” fiind de corpul primit, încearcă să stabilească o conexiune între inimă și rațiune, conexiune care să-i dea într-o zi răspunsul la întrebarea “Cine sunt Eu?”.

… Sunt tot ce nu doar sunt și mult mai mult. La fel ca tine și ca orice suflet care a acceptat în aceste vremuri provocarea de a experimenta o viață într-un trup uman, pe această planetă minunată."

Visit My Website
View All Posts
SHARE
Previous articleCăutând unitatea
Next articleOptimismul realist