Corpul şi sufletul

0
221

28. Corpul şi sufletul

             Corpul este vehiculul sufletului, iar adevăraţii înţelepţi i-au dăruit toate    necesităţile, numai pentru a nu deveni factor care să deranjeze în călătoria           întoarcerii la Puterea Supremă.

             În realitatea numită în limbaj cabalist “lumea aceasta”,  creaţiile sunt impărţite în două: partea fizică şi partea spirituală. Partea fizică este, bineînţeles, corpul nostru, iar partea spirituală este sufletul. Puterea Supremă a fost cea care a creat această realitate în care se află partea spirituală în interiorul materiei fizice. Această realitate îngreunează foarte mult cele două părţi, partea spirituală este alcatuită dintr-un anumit fel de materie, iar partea fizică este alcatuită din alt fel de materie. Amândouă au scopuri contradictorii, motive diferite şi alte măsuri ale dorinţei de a primi.  

             Înţelepţii din toate generaţiile nu au dat o importanţă foarte mare corpului, din punct de vedere al scopului. În contradicţie cu religiile, sau cu alte credinţe care au impus în centrul lor corpul şi necesităţile sale, înţelepţii s-au referit la corp ca la o îmbrăcăminte şi tot aşa este numit şi în limbaj cabalist. Corpul este ca o îmbrăcăminte. Ziua, noi purtăm haină, iar noaptea o dăm jos;  ziua următoare luăm altă haină şi tot aşa. Asta este realitatea din această lume şi ea este destul de paralelă cu realitatea globală pe care ne este greu s-o vedem îndeaproape.

Moartea şi noua viaţă nu sunt decât căi ale sufletului nostru de a îmbrăca şi dezbrăca trupuri. Aceasta este baza ştiinţei reîncarnării sufletelor. Sufletul rămâne mereu acelaşi, numai corpul se schimbă pe parcursul a mii de ani, iar el îmbracă mii de forme pe parcursul unei specifice axe a timpului, din clipa naşterii şi până la moarte şi tot aşa.

Corpul este vehiculul sufletului , deoarece el este singura cale a sufletului de a termina prezenţa sa în această lume, ca entitate spirituală independentă. Fără corpul material, el nu are posibilitatea de a face asta. Noi trăim într-o lume materială şi de aceea avem nevoie de vehiculul material pentru a ne afla aici. Exact ca şi cum astronautul are nevoie de costumul spaţial pentru a pluti în spaţiul extraterestru, tot aşa avem şi noi nevoie de costumul acestei lumi, pentru a ne putea mişca aici.

Existenţa noastră în corp ne face, în cele mai multe cazuri, să uităm motivul pentru care am venit aici. Corpul nu are nici o aspiraţie spirituală. El are nevoie numai de satisfacţii materiale pentru ca să existe în această lume. El are nevoie de mâncare, băutură, sex şi, de fapt, de tot ceea ce un animal are nevoie. Partea spirituală nu apare în primele luni de viaţă ale omului şi acesta este motivul pentru care el s-a născut în realitatea aceasta, iar, din punctul lui de vedere, partea spirituală  nu există deloc.

În partea opusă, şi partea spirituală are nevoie de satisfacţiile sale şi, în principal, împlinirea scopului său. Corpul nu are un scop în lume, cu excepţia faptului  că el trebuie să servească sufletul în călătoria sa în realitatea acestei lumi. De aceea, atitudinea noastră faţă de corp nu trebuie să fie diferită de atitudinea noastră faţă de haine. Numai ca, dintr-un anumit motiv, mulţi dintre noi au tendinţa de a dărui acestei piese de îmbrăcăminte mult mai multă atenţie, fără nici un rost.

Pe parcursul tuturor anilor, omul a lucrat din greu pentru a uşura existenţa sa în această lume, pentru a o face mai uşoară, pentru a lucra mai puţin, pentru a suferi mai puţin şi pentru a avea mai multă plăcere. Aceasta este cauza pentru care omul nu încetează să fie robul tehnologiei şi al progresului, din presupunerea că ele îi vor aduce fericirea aşteptată. De fapt, realitatea a demonstrat că dezvoltarea tehnologică ne produce mai multe probleme, iar realitatea devine mai greu de suportat. Cu toate că totul ne este la îndemână, fiecare are telefon mobil, internet şi laptop, viaţa nu a devenit mai fericită. Din contră, avem mai puţin timp pentru noi, orele noastre libere sau micşorat fără să observăm şi se pare că, tocmai în acele timpuri, fără calculator, fără telefoane celulare şi faxuri, viaţa a fost mult mai uşoară.

Aceste fapte ne duc la concluzia că orice încercare de a continua toate speranţele bazate pe necesităţile corpului, nu au nici un rost. Nu are importanţă ce se face pentru corp, sfârşitul este cunoscut: corpul îmbătrâneşte, devine plin de riduri, se atrofiază şi, în cele din urmă, vom termina viaţa noastră în groapă, la o adâncime de un metru sub pământ. O vizită de moment în cimitir este una din cauzele care pot să trezească în noi întrebările legate de esenţa vieţii şi scopul ei. Ne este clar că acest corp trăieşte fără scop, căci da, în cele din urmă moare, cu toate încercările noastre de a-l îmbunătăţi. De aici,  ajungem la concluzia că există altceva, veşnic, mai important, care ar trebui să rămână şi după ce corpul moare, ceva ce are obiectiv şi scop. Această parte este partea spirituală din noi, pe care obişnuim s-o numim: suflet. Dacă am ieşi din presupunerea că sufletul este, de fapt, partea centrală şi cea esenţială a vieţii noastre, nu am pierde atât de mult timp pentru îngrijirea şi precuparea cu corpul, a cărui sfârşit ne este clar ca şi soarele.

Aceasta seamănă cu omul care a hotărât să-şi dedice viaţa îngrijirii cămaşii sale. El o spală în condiţiile cele mai bune, pentru a n-o strica, o dă în grija celor mai buni meseriaşi ca s-o păstreze pe parcursul anilor şi o poartă ca pe o camee. În cele din urmă omul devine robul cămăşii sale, uitând că există în jurul său o altă o realitate care are scop. El este concentrat asupra cămăşii sale, iar lumea care îl înconjoara, din punctul lui de vedere, nu există. Noi ne comportăm exact în acelaşi fel: suntem mai concentraţi pe cămaşa noastră – corpul. Noi suntem robii lui şi facem totul ca să ne fie nouă comod, mult peste necesităţile sale fizice de bază. De aceea nu ne amintim  scopul existenţei noatre aici. Noi nu suntem conştienţi de cauza existenţei noastre şi a scopului nostru, ci numai de cele ale corpului şi ale materiei. Robia faţă de corp ne face să uităm de suflet.

Când  ne aducem aminte de existenţa sufletului, aceasta se întâmplă în două condiţii: când Puterea Supremă hotărăşte să ne trimită lumina din cer, sau când noi începem să simţim suferinţe greu de suportat, chiar fizic, numai atunci ridicăm capul spre cer cu scopul de a căuta acea parte spirituală din noi, fără să ştim că acea parte spirituală s-a găsit tot timpul în noi, iar dacă am fi privit doar puţin în interiorul nostru, totul ar fi arătat altfel.

 Înţelepţii au acordat vreo importanţă corpului?

Rabinul Baruch Shalom Halevi Ashlag, băiatul rabinului Yehuda Ashlag, a răspuns, când i-au pus această întrebare, că acest corp nu diferă de cămaşa pe care noi o îmbrăcăm. Şi sufletul îmbracă şi dezbracă corpuri, deoarece sunt corecţii care nu se pot face decât în această viaţă. Sunt tot felul de acţiuni pe care noi trebuie să le facem, o parte cu sufletul şi o parte cu corpul. În lumea fizică pe care noi o cunoaştem îmbrăcăm şi dezbrăcăm hainele; în lumea spirituală, îmbrăcăm şi dezbrăcăm corpuri. Acesta este, de fapt, procesul morţii si al renaşterii .

Este poruncă din Tora (cele cinci cărţi ale Vechiului Testament) pentru ca omul să aibă grijă de corpul său ca şi cum ar îngriji proprietatea primită de la Puterea Supemă. Cine citeşte Vechiul Testament după cum este scris, crede că trupul e o proprietate scumpă care necesită o îngrijire deosebită, pentru a-l păstra când, de fapt, omul trebuie să de-a importanţă nu numai la munca supusă legilor fizice din corp, ci şi legilor spirituale, prin ajutorul sufletului. Fiecare om trebuie să găsească pentru sine calea de aur, calea dintre necesitţile corpului şi necesităţile sufletului. Explicaţia este că omul trebuie să dea corpului tot ceea ce este necesar pentru existenţa sa, ca şi unui animal. În Tora este o lungă serie de propuneri care se referă şi la acest subiect – în ce fel să-l spălăm, ce să mâncăm şi ce să bem. Noi înţelegem că trebuie să-l culcăm şi să-î dăm toate necesităţile esenţiale pentru existenţa sa.

Şi rabinul Yehuda Ashlag şi fiul său şi-au îngrijit corpul şi le-a plăcut să se ocupe de activităţi sportive. Rabinul Baruch Shalom Ashlag înota în mare la vârsta de 80 de ani. El intra în apă şi făcea o serie de 600 de mişcări diferite. În lunile de iarnă ieşea la mers rapid prin parc pentru o oră şi jumătate,  pe parcursul întregului drum cântând din cintecele scrise de tatăl său.

O dată pe săptămână mergea la saună la hotelul “Diplomant” din Tel-Aviv şi, ori de câte ori ajungea la Tiberiada, intra în băile “Apele termale ale Tiberiadei” iar, dacă avea posibilitatea, făcea şi altfel de activităţi. Au fost perioade în care a învăţat tehnica dezvoltării vocii, deoarece avea probleme să vorbească o perioadă îndelungată şi să dea lecţii elevilor săi. Mai mult de atăt, făcea exerciţii yoga o dată sau de două ori pe săptămâna, cu instructor care venea special pentru aceasta din Natanya. El a ajuns la înţelegere cu el, că nu are nici un interes să asculte filozofia care stă în spatele exerciţiilor, deoarece el crede că pentru corp aceasta nu are nici o importanţă. Corpul avea nevoie de aceste exerciţii şi nimic mai mult.

 Mersul nu este o risipă de timp, în loc de studiul scrierilor sfinte?

În timp ce mergi, poţi să te gândeşti la tot felul de lucruri, dincolo de faptul că, atunci când omul execută exerciţii fizice, ajunge, în cele din urmă, la o viaţă mai sănătoasă. Când scopul este ca, în cele din urmă,  sufletul să aibă posibilitatea să completeze corecţia sa în această lume,  exerciţiile fizice pe care omul le face sunt socotite ca şi acţiuni spirituale, căci, în totalitate, toate acţiunile fizice şi spirituale îl conduc la acelaşi scop spiritual.

Căci în viaţa noastră 90 la sută din timp  facem acţiuni care nu au nici o legătură directă cu sufletul. Noi mâncăm, bem, dormim, facem cumpărături, iar dacă ne-au rămas două ore să ne ocupăm de spiritualitate, din cele 24 de ore ale zilei, este  bine, însă, dacă ne gândim că cele 22 de ore în care am acţionat au fost, de fapt, pregătirea pentru acele două ore, într-adevar importante, vom descoperi ca, în calculul general, noi acţionăm 24 de ore pentru scopul spiritual. Puterea Supremă a creat viaţa în felul în care în cea mai mare parte a vieţii noastre să fim obligaţi la acţiuni care ni se par neimportante, însă ele sunt, de fapt, foarte importante. Prin aceea că omul mănâncă, bea, doarme, întemeiază famile şi aduce copii pe lume, el face corecţii spirituale, e adevărat că pe nivelul animal, însă, în cele din urmă, el ajunge la corecţii mai mari. Aceste acţiuni sunt, de fapt, pregătirea pentru acţiunea adevărată, spirituală.

Noi tebuie să vedem în asta acţiunea unei mâini intenţionate. În trecut am fost convinşi că va veni ziua în care maşinile vor face munca în locul omului iar, în cele din urmă, omul va avea tot timpul din lume să se plimbe în parcuri, să petreacă si să fie cu familia. De fapt, noi vedem că omul, cu cât se dezvoltă,  devine robul maşinilor pe care el însuşi le-a descoperit, iar ele îl fac să fie tot mai puţin liber. Oameni care au meserii moderne lucrează mai multe ore pe zi, iar schimbarea nu se vede la orizont. Astfel, noi înţelegem că, de fapt, totul este îndreptat de Sus şi se pare că este parte din corecţia pe care noi trebuie s-o facem.

 Cum s-a produs situaţia în care corpul stăpâneşte sufletul?

Aceasta este natural, deoarece este scris în Tora “păcatul bate la uşă”(Facerea, cap. 4, versetul 7). Păcatul îl aşteaptă pe om de la ieşirea din pântece şi astfel începe controlul corpului, iar omul colaborează cu corpul şi-i dă posibilitatea să se dezvolte. După aceea i se cere să schimbe direcţia pentru ca să poată satisface necesităţile sufletului. Aceasta ajunge până la situaţia în care omul simte că este obligat să intre în legătură cu lumea spirituală, în ziua în care ajunge la întebarea: care este sensul vieţii mele?

Ajungerea la ceremonia de bar-mitzva (la 13 ani) este semnul trecerii de la controlul corpului la controlul sufletului?

Bar-mitzva (la 13 ani) reprezintă, de fapt, clipa în care omul poate deja să fie o entitate de sine stătătoare, când deja corpul său fizic nu mai stabileşte forma dezvoltării sale. După Tora şi Cabala, la vârsta de 13 ani se leagă în om sufletul sfânt cu partea sa opusă, sufletul animal şi, din cele două, el compune sufletul pur care acţionează în direcţia de a influenţa, de a dărui. Aceste acţiuni numai omul în care s-a trezit punctul din inimă este în stare să le execute, iar el trece bariera în realitatea lumii spirituale. Şi cu toate acestea, omul nu devine liber de corpul său. Şi elevii de la “Bnei Baruch”, organizaţie de studiu şi răspândire a Cabalei, ca şi oricine vrea să intre în lumea spirituală, învaţă în fiecare zi Cabala, de la ora trei dimineaţa şi până la ora şase dimineaţa şi este obligatoriu să se facă exact în aceste ore. Celelalte ore le petrec la fel ca şi oricare alt om.

 Ce rost are ca omul să stea toată ziua în iesiva ori colel (forme de învăţământ religios) şi să studieze Tora?

Nu este nici o nevoie de a face aceasta. Omul tebuie să fie în societate, să lucreze ca şi toţi cei din generaţia sa, deoarece aşa aranjează Supravegherea Superioară viaţa noastră. Mai mult de atât, omul dăruieşte pentru sine câteva ore de studiu pe zi şi ne este clar că aceste ore vor influenţa Lumina asupra tuturor celorlalte ore în care el este ocupat cu alte probleme. Aceste ore singuratice vor fi cele care îi vor da gustul de a fi şi prin asta el sfinţeşte, de fapt, toată viaţa sa.

Şi în ce priveşte trupul: dacă trupul nu are valoare spirituală, ce sens are să mergem la mormintelele celor drepţi?

Rabinul Yehuda Ashlag a spus în viaţa sa că nu-i pasă unde va fi îngropat sacul oaselor sale şi băiatul său nu şi-a exprimat vreo dorinţă deosebită unde să fie înmormântat. Când a murit soţia sa, cu care a trăit 68 de ani, fetele sale s-au încăpăţânat să fie înmormântată la Ierusalim, iar el a reflectat de ce să nu fie înmormântată în cimitirul din Bnei Brak, mai aproape de casă. Din punctul lui de vedere, nici aceasta nu  avea vreo importanţă, însă, deoarece fetele s-au încăpăţânat, ea a fost înmormântată, în cele din urmă, în Ierusalim. Pe parcursul tuturor anilor, el s-a referit la corpul său ca la o maşină pe care, din când în când, trebuie s-o alimentezi.

Corpul fizic nu poate să se afle în spiritualite, nu este în el nici un organ, ori parte sfântă, iar toţi cei care merg să se închine la mormitele celor drepţi, merg pentru că aceasta este o impresionare interioară a omului şi nu este nimic deosebit în morminte. Noi ne legăm de loc, deoarece omul trezeşte în el senzaţii, impresii. Şi în ceremoniile comemorative la mormintele drepţilor, oamenii sunt impresionaţi şi aceasta îi împinge să execute corecţii spirituale, nu pentru că acţiunea în sine are valoare, ci pentru că noi introducem valoarea suplementară a sfinţirii locului şi a evenimentului.

Două ore de studiu pe zi a Cabalei pot, într-adevăr, să schimbe viaţa omului?

Omul care studiază Cabala şi numai două ore pe zi, radiază lumină în toate acţiunile sale din cursul zilei. Alt om, care nu studiază Cabala nici măcar o oră pe zi, trăieşte ca animalul şi, până când nu primeşte lovituri şi suferinţe, el nu se va trezi şi nu se va mişca spre scopul creaţiei. Dezvoltarea noastră este îndreptată de Sus şi de aceea şi suferinţa pe care noi o simţim este corecţie, însă este diferenţă esenţială între omul care înţelege scopul vieţii sale şi scurtează timpul corecţiei şi celălalt om care, pur şi simplu, îşi trăieşte viaţa  şi este condus de destinul său. În mâinile noastre este posibilitatea să alegem în ce fel ne dezvoltăm. Dacă omul înţelege înainte de a veni suferinţa, că spiritualitatea este mai importantă decât maerialul atunci, din punctul lui de vedere, suferinţele nu sunt suferinţe, ci instrumente de dezvoltare spirituală.

Suferinţele sunt, de fapt, descoperirea lipsei noastre pentru Puterea Supremă. Suferinţele, de fapt, au fost stabilite din capul locului, însă în mâinile noastre este alegerea dacă să le experimentăm, sau nu. Aceasta seamănă cu faptul  că Puterea Supremă stabileşte la începutul anului cantitatea de ploaie pentru întregul an, iar ploaia poate să cadă pe câmpul tău sau, dimpotrivă, în deşert. Eforturile noastre de jos fac diferenţa.

Cum se poate şti, de fapt, care sunt necesităţile de bază pentru existenţa corpului?

După Cabala, omul este cel ce stabileşte care sunt necesităţile sale existenţiale. Unul stabileşte că el are nevoie de un milion de dolari pe lună, altfel  nu este în stare să acţioneze, altul susţine că are nevoie să doarmă în fiecare zi 20 de ore, iar al treilea trebuie să mănânce în fiecare zi de opt ori. Acesta este motivul pentru care “necesar”, după Cabala, înseamnă că ai fi fost mai fericit dacă nu ar fi trebuit să faci aceasta, însă, totuşi, tebuie s-o faci. Dezvoltarea sufletului stabileşte, de fapt, relaţia cu corpul, însă nu îl vom putea neglija, căci avem nevoie de el pentru suflet. Înţeleptul dăruieşte corpului tot ce  are acesta nevoie în cadrul necesarului şi, astfel, el anuleaza stăpânirea corpului şi primeşte timpul necesar pentru munca spirituală.

 

din cartea O mie de sfaturi pentru viață

 

 

 

About Dor-I

Sunt aici din respect pentru acei tăcuți traducători din umbră, care s-au trudit conviși că spiritul se hrănește cu învățătură, iar spiritualitatea nu e de vânzare. Iar tu, căutătorule, găsești aici tot plinul inimii lor.

Vino și Vezi!

View All Posts