Stăpânirea în comun a resurselor

0
174

STĂPÂNIREA ÎN COMUN A RESURSELOR

  • În psihologie o „limitare” este determinată ca fiind locul în care interesul meu se întâlnește cu interesul oamenilor din jurul meu. Așa cum se întâmplă deseori, resursa dorită este limitată. În acest caz se pot desfășura două scenarii: fie cedez acea resursă celeilalte persoane, fie mă lupt să o iau eu. Conceptul societății integrale, omul viitorului, constă în cedare sau în luptă?
  • În nici unul din cazuri. Constă în afirmarea a ceea ce este împărțit și doar împărțit. Nu există „al tău” sau „al meu”. Tu și cu mine trebuie să deținem resursa împreună, iar aceasta nu înseamnă că fiecare dintre noi are propria sa jumătate din aceasta, ci că acea resursă este stăpânită în comun. Acesta este scopul educației integrale.
  • Atunci când americanii au încercat să-i civilizeze pe indieni, ei au întâmpinat o problemă: indienii nu aveau proprietăți private. Ei nu înțelegeau semnificația lui „a fura” sau „a lua proprietatea cuiva”, pentru că totul era deținut în comun de acea comunitate.
  • Acum descrieți ceva similar. Aceasta înseamnă că nu ar trebui să existe proprietate privată, așa ca atunci?
  • Este corect. Indienii nu aveau proprietate privată înainte de apariția egoismului. Chiar și acum, pentru cei mai mulți dintre ei, egoismul este foarte slab dezvoltat. Sunt familiarizat cu unii dintre ei și chiar am avut șansa să îi observ în Canada.

Dar astăzi ne aflăm pe cel mai înalt vîrf de dezvoltare a egoismului. Acest egoism al nostru este enorm, cerându-ne, constant, satisfacție, fără nici o considerație pentru nimeni și chiar în ciuda oricui. Mă delectez fiind superior față de ceilalți. Cu cît se simte altcineva mai rău, cu atât mai bine mă simt eu.

În stadiul nostru curent, suntem nevoiți să creăm o societate în care voi simți că totul aparține tuturor, inclusiv mie, adică, eu aparțin tuturor și nu mie însumi. Ar trebui să existe nimic în interiorul meu, pe care să îl pot numi „eul” meu personal, ci doar „noi” și „al nostru”.

Noi, și nu indienii, suntem cei care trebuie să realizăm aceasta, astăzi. Această muncă necesită eforturi enorme, creștere și educare, dar, când se va întâmpla, va fi o corectare importantă a naturii umane. Prin egoismul corectat, vom simți o realitate complet diferită, o lume diferită!

  • Dați-mi voie să fiu mai precis. Să presupunem că avem cinci copii și trei scaune și toți cinci copiii vor să stea jos. Cum ar trebui să acționăm în această situație?
  • Ei ar trebui crescuți astfel încât, dacă nu ar exista suficiente scaune, ei nici nu ar dori să stea pe scaun ci, cu toții, ar prefera să stea pe jos sau, cel puțin, ar insista ca un altul să stea pe scaun. Trebuie să inoculăm în ei înțelegerea că dacă o altă persoană are un beneficiu, atunci și ei pot beneficia.

Acest lucru nu este ușor, dar copiii îl acceptă în mod natural, în special între vârsta de 9 și 10 ani. Ei îmbrățișează acest concept mult mai natural decât adolescenții de 12 ani sau tinerii adulți de 17 sau 18 ani. La această vârstă fragedă, este posibil să se creeze premizele necesare rezolvării problemelor ridicate de „al meu”, „al tău” și „al nostru”.

 

din cartea- Psihologia Societății Integrale

Capitolul – Crearea unui mediu integral

 

About Dor-I

Sunt aici din respect pentru acei tăcuți traducători din umbră, care s-au trudit conviși că spiritul se hrănește cu învățătură, iar spiritualitatea nu e de vânzare. Iar tu, căutătorule, găsești aici tot plinul inimii lor.

Vino și Vezi!

View All Posts