Cabalistul – O Carte pe Zi

0
123

Cabalistul
Geert Kimpen

 

Cabalistul
CLICK pe carte

 

Data apariției: 2010
Autor: Geert Kimpen
Editura: Humanitas Fiction
Titlu original: Cabalistul
Pagini: 320
Limba: Română
Hârtie: 120g/m

 

CLICK AICI pentru a cumpara cartea!

DESCRIERE

Bestseller internaţional Cabalistul este tradus în peste cincisprezece limbi.

Tainele Cabalei într-o emoţionantă poveste despre ucenicie şi autodepăşire.

La moartea maestrului său, cabalistul Cordovero, tânărului Hayim Vital, cel mai ambiţios dintre discipoli, îi revine o misiune stranie: aceea de a deveni scribul lui Iţac Luria, un străin misterios sosit din Egipt în micul Ţefat din nordul Galileii, loc în care trăiesc şi studiază interpreţi renumiţi ai Cabalei.

Primele lecţii primite de la noul său mentor îl entuziasmează, căci tânărul visează să reunească într-o singură carte accesibilă toată învăţătura din Cabala.

Pe parcursul iniţierii sale, Hayim are de ales între iubirea pătimaşă pentru Francesa, senzuala fiică a lui Iţac Luria, cabalistul, şi calea austeră a înţelepciunii.

“ Crearea unei opere de arta este conceperea unui adevar universal. Asa cum orice om care se naste este un izvor de intelepciune. Un izvor care a strans in sine toate secretele vietii. Shlomo povestea ca in timpul sarcinii, langa fat sta intotdeauna un inger cu o lumanare, care-i sopteste la ureche toata intelepciunea lumii. Dar in clipa nasterii, ingerul il saruta pe buza de sus si astfel toate cunostintele adunate devin inconstiente. Acest lucru ii da omului motivatia de a trai pe cont propriu si de a-si aminti acel adevar candva in viata lui, intr-un mod constient. Omul nu trebuie sa descopere nimic, ci doar sa redescopere.”

 

Cabalistul
CLICK pe carte!

About Mirela S.

Mirela - Autor, Content Marketing Strategist, Blogger, Project-Manager, Inginer, Mama, Sotie… dar mai presus de toate, este o veșnică studentă. Pasiunea sa pentru studiu nu se restrânge la un singur domeniu. Din anul 2007 studiaza Cabala.

"Cine sunt eu? Aceasta este una dintre cele mai grele și profunde întrebări pe care cineva le poate pune. Ne închipuim că știm cine suntem, dar… găsim oare răspunsul pe parcursul unei singure vieți petrecută pe această planetă? Putem oare transpune în cuvinte umane esența ce ne cuprinde? Aici și Acum sunt un om, sunt o ființă ce a primit un corp uman. O ființă umană care, “limitată” fiind de corpul primit, încearcă să stabilească o conexiune între inimă și rațiune, conexiune care să-i dea într-o zi răspunsul la întrebarea “Cine sunt Eu?”.

… Sunt tot ce nu doar sunt și mult mai mult. La fel ca tine și ca orice suflet care a acceptat în aceste vremuri provocarea de a experimenta o viață într-un trup uman, pe această planetă minunată."

Visit My Website
View All Posts