Carti interzise si Grupul Oamenilor in Negru

0
116

Alte carti interzise si Grupul oamenilor în negru

Pe lîngă lucrările cu subiect interzis, care au o mare valoare pentru colecţionari, în prezent, există şi lucrări a căror existenţă este negată total, deşi acestea există.

Valkiria Chronicum” este un astfel de exemplu. Deşi a fost recunoscut faptul că ea există într-o colecţie particulară, cataloagele pentru colecţionari care alcătuiesc liste, prin enumerarea cărţilor rare de valoare, o încadrează la mituri, la lucrări pierdute sau inexistente.

In Romania, o astfel de carte este “Octoihul de la Liov” care a supravieţuit în două exemplare, unul aflat într-un muzeu din Europa şi celălalt într-o colecţie particulară din Romania.

Totuşi, în cataloagele destinate colecţionarilor de profil, existenţa lucrării încă nu a fost recunoscută.

Într-un mod subtil, aceste carti interzise in trecut şi-au păstrat acest caracter “carti interzise” şi în prezent.

Se poate spune că pe internet există un anumit grad de cenzură în ceea ce priveşte aceste subiecte.

Chiar si cele doua carti interzise care au fost prezentate aici (Cabala Speculum si Biblia Olandeza) sunt greu, dacă nu chiar imposibil, de găsit pe internet, deşi ele au fost scanate de către colecţionari, care au vrut să le facă publice, pentru a se bucura şi alţii de conţinutul lor, conţinutul cărţilor rare fiind foarte important şi apreciat de către colecţionari.

În cazul unora, pot fi găsite fragmente disparate sau cîteva gravuri, dar variantele integrale scanate nu sunt de găsit şi, în cazul unor cărţi atît de vechi, nu poate fi vorba de probleme legate de dreptul de autor.

Uneori se vorbeşte despre un grup al oamenilor în negru, care nu trebuie confundaţi cu cei din domeniul ozenisticii.

Este mai mult vorba despre un ordin care se pare că a existat încă din cele mai vechi timpuri şi a cărui preocupare principală este ascunderea informaţiilor care ar putea contrazice datele istorice cunoscute.

De aceea, unii susţin că istoria ar putea fi un set de minciuni care au fost stabilite prin comun acord şi apoi adoptate ca adevăr istoric real.

Este tocmai datoria acestor oameni în negru să se asigure că nimic nu contravine cu acest “adevăr istoric”.

Pe lîngă acestea, ordinul negru are şi datoria de a ascunde acele descoperiri si carti interzise care ar putea fi mult prea periculoase pentru omenire.

Ei au menirea de a împiedica o evoluţie prea rapida a progresului ştiinţific, care ar putea duce umanitatea la autodistrugere.

Pe de o parte, acest ordin negru poate reprezenta un mecanism reglator, care permite păstrarea unui echilibru relativ, dar, pe de altă parte, existenţa şi activitatea lui contravine cu ideea de democraţie şi cu libera circulaţie a informaţiei.

Fără a mai lua în considerare acest lucru, aceste carti interzise rămîn un subiect deschis.

Mereu, într-un loc ascuns sau uitat, pot fi găsite alte astfel de cărţi, pe care umanitatea consideră că le-a pierdut de mult.

Studiul acestora poate completa însă cunoştinţele actuale sau poate deschide noi direcţii de dezvoltare pentru ştiinţa modernă.

Text: Yami Kamui-Krueger

Yami Kamui-Krueger se numără printre puținii cercetători din domeniul paranormalului care s-au încumetat să abordeze aspectele mai obscure și mai puțin cunoscute ale domeniului.

Prima carte s-a vândut bine și urmează să fie publicată și in limba engleză ținând cont de faptul că a adus in prim plan numeroase aspecte pe care mulți alți cercetători le-au evitat sau nu le-au abordat.

Deși este vorba despre un autor nou, Yami Kamui-Krueger a adus deja inovația in studiul paranormalului abordând subiecte vechi intr-o manieră nouă și îndrăzneață.

Lumea e o carte care se lasă citită atâta timp cât există cineva dispus să îi răsfoiască paginile. Volumul de față se constituie într-o încercare de a prezenta și de a explica o parte din subiectele controversate din domeniul supranaturalului cu gândul de a îndepărta măcar câteva din nelămuririle și prejudecățile care le înconjoară.“ spune Yami Kamui-Krueger in cartea sa “Supranaturalul Dezvaluit“.

Supranaturalul Dezvaluit
CLICK pe carte pentru mai multe detalii

 

About Mirela S.

Mirela - Autor, Content Marketing Strategist, Blogger, Project-Manager, Inginer, Mama, Sotie… dar mai presus de toate, este o veșnică studentă. Pasiunea sa pentru studiu nu se restrânge la un singur domeniu. Din anul 2007 studiaza Cabala.

"Cine sunt eu? Aceasta este una dintre cele mai grele și profunde întrebări pe care cineva le poate pune. Ne închipuim că știm cine suntem, dar… găsim oare răspunsul pe parcursul unei singure vieți petrecută pe această planetă? Putem oare transpune în cuvinte umane esența ce ne cuprinde? Aici și Acum sunt un om, sunt o ființă ce a primit un corp uman. O ființă umană care, “limitată” fiind de corpul primit, încearcă să stabilească o conexiune între inimă și rațiune, conexiune care să-i dea într-o zi răspunsul la întrebarea “Cine sunt Eu?”.

… Sunt tot ce nu doar sunt și mult mai mult. La fel ca tine și ca orice suflet care a acceptat în aceste vremuri provocarea de a experimenta o viață într-un trup uman, pe această planetă minunată."

Visit My Website
View All Posts