Fragment de carte – Aspectul Simbolic al Limbii Ebraice – Simbolismul Corpului Uman

0
379

Simbolismul corpului uman, de Annick de Souzenelle, a apărut în colecția Arhetip a Editurii Herald. O lucrare devenită clasică în cercurile spirituale, medicale și teologice occidentale, este bogată în paralele mitologice și interpretări în spirit cabalistic ale textului biblic.

Fragment de carte

Capitolul II

SIMBOLURI ŞI MITURI

 

Aspectul simbolic al limbii ebraice

Simbolsimul Corpului Uman
CLICK pe carte pentru mai multe detalii

Înainte de a lua drept suport al reflecției noastre simbolurile şi miturile şi, în mod special, miturile din tradiția noastră iudeo-creştină sau din tezaurul Greciei, este necesar să prezint aceste instrumente de lucru.

Simbolurile sunt elemente ale lumii noastre sensibile: fiecare dintre ele este semnificantul şi imaginea corespondentului său arhetipal „de sus” – semnificatul. Poartă în ele puterea acestuia şi vibrează odată cu el, în acelaşi timp cu toate armonicele întâlnite pe drumul de la unul la altul, de la „Mi” la „Ma”, în acelaşi „fascicul”.

Acest „în acelaşi timp” este corespondentul perfect al legii de sincronicitate despre care vorbeşte Jung. Jung abordează subiectul sprijinindu-se în mare parte pe tradiția chineză, pe Dao. El descoperă corespondența existentă între un arhetip şi seria sa de simboluri, ceea ce face ca, pe planul manifestării, mai multe evenimente convergente să apară ca nişte coincidențe ciudate în ochii ignorantului care le pune pe seama întâmplării.

Ce este întâmplarea, dacă nu o realitate ignorată: cea a legilor ontologice care leagă lumea arhetipurilor de lumea manifestării? Las în mod voit deoparte toate fenomenele numite metapsihice (sau parapsihice) pe care aceste legi le clarifică şi cărora „ştiința” nu le va mai putea nega multă vreme existența. De câte ori n-am fost martorii apariției unui eveniment (o mare descoperire ştiințifică, de exemplu) în mai multe țări, în acelaşi timp? Şi ce să mai spunem de acea lege a seriilor acceptată de toți statisticienii, dar totuşi inexplicabilă pe cale rațională?

Pe un plan mai larg, cred că există în momentul de față o relație de acest gen între:

  • afirmarea drepturilor femeii, apărută deja în zorii creştinătății, dar repede reprimată,
  • descoperirea lumii inconştientului, individual sau colectiv, destul de recentă în ştiința psihologică,
  • atenția acordată sexualității, care, dacă nu şi-a găsit încă referința justă la arhetipul său divin, se eliberează cel puțin de falsele sale frâne
  • şi, în sfârşit, sosirea Omului pe Lună. Fără îndoială, fiecare dintre aceste fenomene poate fi explicat rațional, dar sincronicitatea lor ține de o lege care depăşeşte toate legile lumii raționale.
  • Femeia în cadrul omenirii,
  • inconştientul, latură obscură a ființei, pe plan psihic,
  • complexul urogenital, pe plan fizic
  • şi Luna, planeta nocturnă, pe plan cosmic, aparțin aceluiaşi „fascicul simbolic” al cărui arhetip cunoaşte o intensă activitate. Aceasta îmi permite să trag concluzia, sprijinindu- mă şi pe o altă lege ce va fi studiată în altă parte, că omenirea se află în ajunul unei noi naşteri.
CLICK pe carte pentru mai multe detalii

Dar să nu anticipăm. Să nu anticipăm nici vorbind mai pe larg despre simboluri, deoarece vom vedea că lumea animală, de exemplu, simbolizează energiile vitale (taurul: fecunditatea; şarpele: înțelepciunea; vulturul: cunoaşterea etc.), în timp ce lumea vegetală simbolizează alte serii de energii (trandafirul: întoarcerea la Unul; salcâmul: androginia; migdala: nemurirea etc.)

În toate tradițiile, piatra se află în acelaşi „fascicul” cu Omul, fascicul unde tradiția creştină mai aşază pâinea, apoi carnea (Necuratul îi propune lui Hristos să preschimbe pietrele în pâine. Misterele creştine se întemeiază pe transformarea pâinii în trupul lui Hristos). În acelaşi fascicul se mai află apa, vinul şi sângele care, la rândul său, conduce la Spirit: „Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul, apa şi sângele, şi acesti trei mărturisesc la fel” (I Ioan, 5.8).

Să acordăm totuşi atenție celor două fețe ale simbolului în planul nostru imediat: şarpele, simbol al înțelepciunii, este totodată şi symbol al Necuratului; apa purificatoare simbolizează şi tumultul lumii pasionale; focul semnifică dragostea, dar şi ura. Ne vom familiariza treptat cu această ambiguitate. Dar e problema fiecăruia dintre noi de a înțelege aceste simboluri, sensurile lor, vibrațiile lor armonice şi de a le permite să iasă la suprafața conştiinței pentru a o recrea, căci în aceasta constă puterea lor.

Ritualurile inițiatice din toate timpurile şi din toate locurile nu sunt decât o „simboloterapie” în adevăratul sens al cuvântului „terapie”: „care repune în armonie”, disciplină încredințată odinioară numai preoților şi inițiaților. Agenți care recreează sunt şi miturile: odată activate, ele fac să reapară în noi toată puterea „Arché”-urilor – ἀρχή – în dinamismul lor principial.

Mitul (de la grecescul μῦθος: povestire) înfățişează o realitate superioară care nu poate fi transmisă minții noastre banale fără a fi trunchiată.

Tot aşa cum epura trasează desfăşurarea unui volum pe o suprafață plană, putem spune – extrapolând – că mitul trasează desfăşurarea lumii „Arché”-urilor în lumea fenomenală. Nu sunt de acord cu autorii care, neputându-se elibera din închisoarea spațiu–timp, văd în mit o istorie ce s-ar fi petrecut la începutul timpurilor. E vorba, în realitate, despre o metaistorie, mereu actuală. Astfel, Facerea biblică e un prezent perpetuu, chiar dacă, începând din capitolul 6, istoria şi metaistoria se suprapun la nivelul aceleiaşi narațiuni. Intervenția criticii istorice nu ne interesează aici decât în mod cu totul secundar. Vom vedea acest lucru referitor la istoria Potopului, de exemplu, care se regăseşte sub forme diferite, dar cu o structură identică, în aproape toate marile curente tradiționale.

Să mai notăm că Istoria, ca dezvoltare a metaistoriei în lumea fenomenelor, poate fi un mit. Ar însemna să ne lipsim de înțelegerea esențială a devenirii noastre istorice dacă n-am mai şti să citim evenimentele folosind această cheie. Istoria îşi găseşte semnificația în Mit, iar acesta se verifică pe sine în Istoric.

Vom avea, de altfel, ocazia să vedem stratul mitic pe care îl conțin Evangheliile, fără a pune totuşi la îndoială istoricitatea lui Hristos. Aşa se întâmplă, de exemplu, cu cei doi Ioan, sfântul Ioan Botezătorul şi sfântul Ioan Evanghelistul, care îl întrupează pe Ianus bifrons al anticilor şi despre care voi vorbi mai departe.

Aşa stând lucrurile, nu încape îndoială că primele capitole ale Facerii aparțin pe de-a-ntregul mitului, şi în mod special povestea lui Adam şi Eva. Nu aceştia sunt primii noştri părinți în ordine cronologică, ci Omul (bărbat şi femeie) cosmic care suntem fiecare dintre noi, în funcții masculine şi feminine.

CLICK pe carte pentru mai multe detalii

Cuvântul Bereshit – cu care începe Facerea biblică – e intraductibil; nu putem decât să ne apropiem cât mai mult de el, dar îi rămâne fiecăruia dintre noi să ajungă până la sâmburele lui. El implică, fără îndoială, noțiunea de „principiu”, dar în niciun caz pe cea de „început”, de moment inițial al succesiunii temporale. E vorba aici despre misterul principial care există dincolo de conceptele de trecut şi de viitor. Prin aceasta, el atinge sâmburele vital al fiecărei ființe şi îşi află în ea rezonanța. Aşa se întâmplă cu Facerea. E necesar să prezentăm acum un instrument suplimentar: limba ebraică, în calitatea ei de vehicul al mitului.

Sprijinindu-se pe tradiția orală, „cel care cunoaşte” poate ajunge în inima mitului prin intermediul unei traduceri. Dar să nu ne amăgim: o traducere fixează textul la nivelul de interpretare al traducătorului.

În ce mă priveşte, limba sacră a constituit ea însăşi obiectul reflecției mele.

Această limbă, ne spune tradiția ebraică, poate fi citită în diferite registre (şaptezeci, precizează ea). Simbolic, acest „şaptezeci” vrea să spună că meditația noastră nu are sfârşit, căci ea conduce la contemplarea lui Dumnezeu.

Ce face din această limbă un astfel de vehicul? Nu voi emite aici aprecieri de ordin istoric sau semantic, dar mi se pare – conform numeroaselor lucrări tratând acest subiect – că ebraica rămâne, alături de sanscrită, una dintre limbile cele mai apropiate de o sursă anterioară unică şi necunoscută. Nicio limbă nu şi-a păstrat atât de intactă amprenta originară.

Conform uneia dintre tradiții, prima limbă a fost dată oamenilor de Dumnezeu. Ea era „una singură”, spune Facerea (11.1), până la construirea Turnului Babel. În acel moment, ea explodează şi fiecare dintre scânteile-cuvânt formează limbile popoarelor. Cea a evreilor, consacrată imediat vieții religioase, n-a fost deloc supusă variațiilor profane.

Diferitele mesaje cuprinse într-un acelaşi cuvânt sau într-o aceeaşi frază nu i se dezvăluie celui care cunoaşte decât dacă acesta se lasă pătruns de iubirea percutantă a Literei-energie şi dacă acceptă să renunțe la conceptele sale anterioare în favoarea celor ale unei noi conştiințe.

Căci purtăm în noi această „obârşie unică şi necunoscută”. Necunoscută, pentru că ține de ființa noastră profundă, de zonele adânci unde nu ajungem decât prin naşteri interioare, prin zămislirile sinelui de către sine, care vor face obiectul studiului ce urmează; corpul nostru le este program şi unealtă, dar şi obârşie care răzbate uneori în cuvântul profetului, în cântul poetului sau în limbajul voalat al inconştientului.

Această „limbă unică”, numită şi „divină” – la evrei, unitatea era un Nume divin – a fost vorbită în ziua de Rusalii de către apostolii peste care pogorâse Duhul Sfânt şi a fost înțeleasă de toate popoarele prezente în acea zi la Ierusalim. Era în timpul sărbătorii Shavuot – sărbătoarea secerişului –, prefigurare a sărbătorii secerişului de pe pământurile interioare ale Omului, a cărui ultimă recoltă este însuşi Cuvântul divin!

CLICK pe carte pentru mai multe detalii

Simbolismul corpului uman este o lucrare devenită clasică în cercurile spirituale, medicale și teologice occidentale. Doamna Annick de Souzenelle, antropolog, psihoterapeut creştin-ortodox care a studiat matematica și teologia și a fost profund influenţată de psihologia lui C.G. Jung, se consacră spiritualității creștine, în tainele căreia descoperă însuși sensul existenţei umane. Pentru doamna de Souzenelle, mythos-ul creștin este o cale vie spre realizarea potenţialului uman, dar o cale al cărei limbaj a fost uitat. Această carte reprezintă un studiu fascinant și elaborat, care încearcă să readucă la viață mitul, aplicând simbolismul limbii ebraice la înţelegerea Bibliei şi, în mod special, a referinţelor foarte numeroase la corpul uman care apar în textul sacru. Deloc întâmplător, autoarea are revelaţia semnificaţiei Arborelui Sefirotic – Arborele Vieţii din filosofia cabalistică –, ca model arhetipal al corpului uman, descriind de fapt o autentică cale spirituală spre unirea cu divinul. Este o carte cu profunde implicaţii, bogată în paralele mitologice și interpretări în spirit cabalistic ale textului biblic.

*

Scriitoarea Annick de Souzenelle (n. 1922) a studiat inițial matematica, apoi știinţele medicale, profesând un timp îndelungat ca asistentă medicală anestezistă. Ulterior a devenit psihoterapeut. S-a dedicat în timp studiului teologiei și s-a convertit de la catolicism la ortodoxie, rămânând deschisă și față de alte căi spirituale de realizare a sinelui. O carte despre corp așa cum l-a văzut, așa cum l-a simţit autoarea, o carte despre care spune că a crescut asemenea unui arbore din care a avut grijă să taie unele ramuri tocmai pentru a-l face să rodească. Totdeauna simbolismul s-a bazat pe raportul de analogie și corespondență între elementul subtil și imaginea grafică. Astfel, corpul omenesc nu poate fi decât un simbol.

About Mirela S.

Mirela - Autor, Content Marketing Strategist, Blogger, Project-Manager, Inginer, Mama, Sotie… dar mai presus de toate, este o veșnică studentă. Pasiunea sa pentru studiu nu se restrânge la un singur domeniu. Din anul 2007 studiaza Cabala.

"Cine sunt eu? Aceasta este una dintre cele mai grele și profunde întrebări pe care cineva le poate pune. Ne închipuim că știm cine suntem, dar… găsim oare răspunsul pe parcursul unei singure vieți petrecută pe această planetă? Putem oare transpune în cuvinte umane esența ce ne cuprinde? Aici și Acum sunt un om, sunt o ființă ce a primit un corp uman. O ființă umană care, “limitată” fiind de corpul primit, încearcă să stabilească o conexiune între inimă și rațiune, conexiune care să-i dea într-o zi răspunsul la întrebarea “Cine sunt Eu?”.

… Sunt tot ce nu doar sunt și mult mai mult. La fel ca tine și ca orice suflet care a acceptat în aceste vremuri provocarea de a experimenta o viață într-un trup uman, pe această planetă minunată."

Visit My Website
View All Posts