Pericopa Bereșit (La început)

0
38

Bereșit (La început)

Geneza 1:1 – 6:8

Rezumat

Bereșit (La început) este prima porțiune din Tora (Pentateuh). Ea ne spune povestea Creației lumii în șase zile, și a odihnei din cea de a șaptea zi. Vorbește despre crearea omului, venirea lui în Rai și crearea femeii. Porțiunea vorbește de asemenea și despre povestea păcatului pomului cunoașterii, despre Cain și Abel, generațiile de la Cain la Lameh, despre cele zece generații de la Adam la Noe (Noah), despre corupția care a cuprins generațiile lor, și despre renașterea speranței, apărută odată cu nașterea lui Noe.

Lectură:

Să ne întoarcem acum la Primul Om, la Adam, acea dorință pe care o simțim în interior. Când Creatorul l-a exilat din Grădina Edenului, „omul din noi” (Adam) a încetat să mai fie copil și a început să se maturizeze.

Procesul de maturizare este o perioadă în care știm că trebuie să ne corectăm egoismul, pentru că nu putem trăi cu el sau pur și simplu să-l suprimăm.

Nu există o corecție imediată, așa cum a sugerat „șarpele”. În schimb, omul trebuie să coboare până la capăt, până când simte anvergura egoului său și să îi ceară Creatorului ajutor, realizând că este neputincios ca să se ocupe singur de el.

„Adam s-a împreunat cu nevastă-sa Eva; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain. Şi a zis: ’Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!’ A mai născut şi pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar.”

Acesta este începutul coborârii. Vedem cum o mare dorință egoistă, pe care omul nu o putea mulțumi, a început să se împartă în bucăți. (Există o ruptură prin care scânteile care intră în lumea noastră, unde primesc corpuri egoiste – vor reitera aici că vorbim doar despre munca noastră cu dorințele egoiste, și nu despre oameni în particular.) „Și omul s-a împreunat cu Eva, soția lui”. Aceasta înseamnă că dorințele altruiste și egoiste au fuzionat în om. Rezultatul a fost o fuziune, sau „naștere”, cu două dorințe: Cain și Abel.

O dorință, Abel, gravitează spre dăruire, către Creator. Iată de ce este scris că nu se atinge de pământ, ci „ține oile”. El poate fi „păstor” și le poate duce pe pășuni fertile. Pe cine conduce acolo? Dorințele egoiste ale omului care sunt gata să-l urmeze, pretinzând plăcerile viitoare. Tocmai aceste dorințe se numesc „oi”. Dorința numită „Abel” este de asemenea numită „linia din dreapta”. Linia din dreapta este o dorință altruistă, o aspirație către Creator fără urmă de egoism. Această dorință ne este trimisă de sus, ca o mână întinsă sau o scară coborâtă pe care ne putem urca spre Scop.

Dorința numită „Cain” este linia din stânga. Acesta este exact opusul – o dorință egoistă și o aspirație de a folosi legătura cu Creatorul pentru împlinirea proprie.

În povestea despre Cain și Abel, distanța față Creator nu este completă încă. Adică nu există situație ca în lumea noastră, în care Creatorul este ascuns, mintea susține că totul este un fals și că omul ar trebui să trăiască numai pentru el însuși.

Aici avem o imagine diferită. Suntem în dialog cu Creatorul: El este simțit și lumea spirituală este aproape, dar dorințele sunt diferite.

Abel are dorințe pure, dorința de a dărui, de a primi plăcerea de a încânta Creatorul. Și Cain pare că are dorința de a dărui, dar în cazul său el se străduiește să câștige favoarea Creatorului, să merite atenția Sa, să dobândească lumea spirituală. El vrea să primească toată Lumina și plăcerea infinită pe care o conține, dar numai pentru sine.

Cain reprezintă linia stângă, cea care „umple pământul”. Aceasta înseamnă că dorința noastră numită Cain lucrează mereu cu egoul. Dacă acest Cain nu stăpânește egoul, egoul îl stăpânește pe Cain. La asta se face referire în următorul pasaj: „După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui, dar spre Cain şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa. Şi Domnul a zis lui Cain: ’Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa? Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit, dar, dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti’.”

„… dar tu să-l stăpânești”, asta este chemarea Naturii. Trebuie să lucrezi asupra dorințelor tale egoiste, mai degrabă decât să le suprimi sau să încerci să le elimini, deoarecea a nu primi nu este o opțiune pentru tine. Acesta este modul în care ai fost creat. Ți se cere să urci deasupra lor, să le folosești, să îți stăpânești dorințele egoiste, adică să primești plăcerea de a încânta Creatorul.

Aceasta este starea în care omul trebuie să ajungă în cele din urmă. Acesta este scopul creației omului. Altfel, egoul său va domni peste el, iar rezultatul domniei sale vor fi toate lucrurile de care umanitatea este afectată astăzi: război, moarte și tragedii.

Asta a devenit din Cain.

„Însă Cain a zis fratelui său Abel: ’Haidem să ieşim la câmp’. Dar, pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât.”

Ce înseamnă aici fratricidul? Aceasta înseamnă că linia stângă suprimă pe cea dreaptă. Cu alte cuvinte, egoismul afirmă următoarele: „Sunt singurul care este util aici; Lucrez, recoltez, eu ar pământul și ar trebui să fiu recompensat pentru toate astea”.

Are sens, nu-i așa? Sigur, însă această abordare sensibilă „ucide” linia din dreapta, care susține că singura cale este dăruirea pură și echivalența absolută cu Creatorul. Aici, singura stare permisă este să-L bucurăm fără nici o preocupare de recompensă.

Deci, care este verdictul Creatorului?

„Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui. Pribeag şi fugar să fii pe pământ.”

Forța pământului, dorința, constă tocmai în combinarea liniei din dreapta și cea din stânga, în găsirea „mijlocului de aur”, unde omul se bucură de primire numai atunci când îi dăruiește altuia. Numai așa putem rămâne în fericirea infinită.

Dar dacă această combinație nu are loc, adică dacă „Abel este ucis”, pământul nu poate da putere, ba chiar ea se scurge, deoarece toate eforturile pe care le-ai făcut devin forță pentru propriul tău ego, pentru linia stângă, pentru Cain. Egoul nu poate fi niciodată sătul. Acesta este motivul pentru care este scris: „pribeag și fugar să fii pe pământ”, adică vei încerca să găsești fericirea în zadar.

„Iată că Tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului; eu va trebui să mă ascund de Faţa Ta şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ, şi oricine mă va găsi mă va omorî.”

După cum am menționat deja, uciderea sau suprimarea egoului este imposibilă. El trăiește pentru totdeauna, este în creștere, trecând din generație în generație și pierzând contactul cu Creatorul.

De aceea, este scris: „ Domnul i-a zis: ’Nicidecum, ci, dacă va omorî cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de şapte ori’. Şi Domnul a hotărât un semn pentru Cain, ca oricine îl va găsi să nu-l omoare.”

Acest moment marchează începutul povestirii omenirii, procesul în care sufletul tău coboară din Creator în lumea noastră. Sufletul în sine nu se schimbă pe tot parcursul procesului, ci doar îmbrăcăminte egoistă care îl ascunde, umezindu-i vocea, legătura veșnică cu Creatorul. Astfel se transformă din inima unică, unificată a lui Adam din nenumăratele puncte ale unui număr infinit de oameni.

Creatorul rămâne mereu conectat la suflet în partea pe care o numim „punctul din inimă”. De aceea, în cele din urmă vine un moment când „auzi” vocea Lui încă o dată, simțind o luminiscență slabă care izbucnește prin filtre și bariere. Atunci începi să aspiri să te întoarci la lumea spirituală, către Creator, tânjind spre Grădina Edenului.

„Cain s-a împreunat cu nevastă-sa; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Enoh. El a început apoi să zidească o cetate şi a pus acestei cetăţi numele fiului său Enoh. Enoh a fost tatăl lui Irad; Irad a fost tatăl lui Mehuiael; Mehuiael a fost tatăl lui Metuşael şi Metuşael a fost tatăl lui Lameh.”

Și așa mai departe și așa mai departe … Umanitatea începe să procreeze, numărul său crește, dar deja știi că toți acești „oameni” sunt cu adevărat dorințele tale egoiste. Misiunea ta este de a le corecta, după care te vei întoarce din nou la un singur suflet al lui Adam, care s-a unit într-un singur întreg.

Deci, de ce a fost dorința mare egoistă (șarpele și Cain) spulberată în nenumărate dorințe egoiste mici? S-a întâmplat așa pentru că este mai ușor să corectezi nenumăratele dorințe minore decât o mare dorință. Corectându-le, reasamblăm singura mare dorință și restaurăm un singur suflet în Grădina Edenului.

Din cartea “Secretele Cărții Eterne” de Semion Vinokur, Capitolul “Înapoi la Adam”

About Lili T

"Înțelepciunea strigă pe ulițe, îşi înalţă glasul în pieţe: strigă unde e zarva mai mare, la porţi, în cetate, îşi spune cuvintele ei."

View All Posts