Pericopa BeȘalah (Când Faraon a trimis)

0
159

BeȘalah (Când Faraon a trimis)

 Exodul 13:17 – 17:16

Rezumat

În porțiunea BeȘalah (Când Faraonul a trimis), Faraonul trimite pe copiii lui Israel din Egipt, ca urmare a celor zece plăgi (lovituri) suferite de egipteni. Creatorul nu i-a condus pe copiii lui Israel direct în țara lui Israel fiindcă asta înseamna ca ei să treacă prin țara filistinienilor și Creatorul nu a vrut ca fiii lui Israel să se teamă de război și să fugă înapoi în Egipt. I-a trimis în schimb prin deșert.

Moise a luat oasele lui Iosif. Creatorul merge înaintea poporului luminând drumul pentru ei cu un stâlp de nori în timpul zilei, și un stâlp de foc în timpul nopții.

Când Faraonul a aflat că fiii (copiii) lui Israel au fugit cu adevărat din Egipt, s-a răsgândit, și a hotărât să-i urmărească. El a adunat 600 de care alese să urmărească pe copiii lui Israel tot drumul până la Marea Roșie (Iam Suf – Marea de Sfârșit).

Copiii lui Israel s-au aflat cu Marea în fața lor și cu Faraonul în spate. Atunci a avut loc primul miracol: Moise a lovit apa și a despicat-o în două, și copiii lui Israelau traversat pe pământ uscat. Când egiptenii au încercat să treacă, apa s-a închis peste ei și ei s-au înecat cu toții. Ca mulțumire Creatorului pentru acest miracol, copiii lui Israel cântă „Cântecul mării” (Exodul 15).

Moise conduce pe copiii lui Israel prin deșert pe drumul spre Șur. Când în popor setea a crescut, au ajuns la Marah (amar), un loc unde apa era amară, așa că nu au putut să bea. Aici s- întâmplat un alt miracol și apa a devenit „dulce”. Moise și poporul au continuat să înainteze spre Eilam unde au găsit 12 izvoare de apă și 70 de curmali. S-au așezat acolo și apoi au continuat prin deșertul Sin.

Oamenii s-au plâns că au fugit de necazuri și atunci Creatorul a mai făcut două miracole: întâi mana care a căzut din cer, și apoi prepelițele au venit peste tabăra lui Israel, așa că seara au avut carne.

Copiii lui Israel au primit prima poruncă – să păzească Șabatul. Li s-a spus că în Șabat (cea de a șaptea zi), nicio mană nu va pica din cer, și că în a șasea zi, ei trebui să adune mană pentru două zile. Copiii lui Israel au continuat prin deșertul Sin și au ajuns la Refidim. Încă o dată nu au găsit apă, și Creatorul a făcut încă un miracol: Moise a lovit piatra și de acolo a țâșnit apa.

Spre sosirea la Muntele Sinai, a apărut Amalek, care a luptat împotriva lui Israel. Când Moise ridică mâinile, Israel învinge, când le lasă în jos, învinge Amalek. La final, Israel îl învinge pe Amalek și Creatorul îi spune lui Moise să scrie o carte de aducere aminte, fiindcă memoria lui Amalek trebuie să fie ștearsă de sub cer.

Comentariu făcut de Dr. Michael Laitman

Omul este născut cu dorința egoistă inerentă de a primi. Dar, când se ridică peste ea, perspectiva lui se schimbă și omul nu se mai gândește numai la el însuși. Din momentul în care suntem născuți, vrem să folosim toată lumea în interesul nostru. Acesta este Amalek din noi. AMALEK este un acronim de la Al Menat Lekabel – pentru a primi. Noi schimbăm dorința de primire într-o calitate spirituală care are ca scop dăruirea, printr-un proces în care fiecare din noi muncește la sine folosind Lumina Reformatoare (Midraș Raba, Introducere, paragraf 2). Lumina Reformatoare este forța care se trezește în omul care studiază corect Cabala, împreună cu un grup. Acea forță se trezește, și omul simte schimbările constante care se întâmplă în el.

Acestea sunt schimbările pe care le descrie Tora în această porțiune. Faraonul a trimis cu adevărat poporul lui Israel. Adică, egoul nostru este stresat, suferă în conflictul dintre cele două forțe care acționează asupra lui până în punctul în care el ne „permite”, adică, ne aruncă de la el.

De fapt, noi suntem doar observatorii desfășurării acțiunii – războiul Creatorului împotriva lui Amalek (Exodul 17:16), războiul Creatorului împotriva Faraonului și întregul proces de întărire a inimii lui, „du-te la Faraon” și „vino la Faraon” (Exodul 10).

Când copiii lui Israel au fugit din Egipt cu toate Kelim-urile, adică cu toate dorințele; omul se ridică peste ego, dar intențiile egoiste rămân. În procesul de dezvoltare, el se debarasează treptat de ele prin numeroase schimbări, trece prin procesul de ieșire de sub conducerea Faraonului și ajunge sub conducerea calității Creatorului – domnia calității de dăruire și iubire pentru ceilalți.

În tranziția de la iubirea pentru sine la iubirea pentru ceilalți, trecem prin numeroase modificări care ne fac să simțim ca și cum Faraonul încă ne urmărește, și încercăm să scăpăm. Uneori putem fugi, uneori nu. De aceea, realitatea dispune intervenția unui miracol, adică influența Forței Superioare asupra omului.

Influența Forței Superioare asupra omului se manifestă în senzația că acesta stă în față cu marea, și în spate cu 600 de care alese ale Faraonului, și nu are ce face. De fiecare dată când ajungem în punctul în care nu avem nimic în față, și în spate toate căile sunt închise, apare un miracol. Așa schimbăm grad după grad, stare după stare.

Diferența între grade constă în faptul că următorul grad se deschide totdeauna numai după ce l-am încheiat pe cel dinainte, nu știm ce să facem și suntem disperați. Cu toate că ne-am obișnuit cu asta, suntem surprinși din nou de fiecare dată.

După despicarea Mării Roșii ajungem în deșert. Deșert este o stare în care omul nu poate să facă nimic. El nu are nimic cu ce să se hrănească; este o stare de goliciune, nu știe ce să facă. În acea stare pare că viața nu este viață, nici în prezent și nici în viitor.

La următoarea fază, apa este amară și trebuie îndulcită cu toiagul. Asta înseamnă că omul ridică dorința la dăruire și coboară dorința de primire pentru a primi. În acest fel omul obține gradul de Bina în loc de Malhut, și se ridică încă o dată pe sine peste ego, pătrunzând în gradul următor. Acel om ajunge la locul numit Eilam, unde există 12 surse de apă și mâncare din 70 de curmali.

Se întâmplă de fiecare dată. Dorința noastră egoistă de primire se trezește fără ca noi să știm ce să facem cu ea, fiindcă nu avem puterea de a face față când țipă, plânge și ne terorizează. În acel moment ne salvează Forța Superioară. Astfel are loc exodul din Egipt, repetabil și treptat. În exodul din Egipt corectăm dorința de primire pas cu pas. Ne ridicăm continuu peste ea până când putem  chiar să ne luptăm cu Amalek. Mâinile lui Moise care se ridică și coboară, simbolizează urcarea forței Bina și coborârea de MAN.

Când intrăm în Spiritualitate, nu avem încă nimic cu ce să reînviem, în afară de mâncarea din cer. Înainte de asta, ne satisfăceam egoist, încercând să câștigăm de la toți cât de mult puteam. Dar acum, în tranziție către iubirea pentru ceilalți, către altruism și dăruire, ne umplem cu dăruire. De aceea se numește „mâncare din cer”, așa numita „mană cerească”.

Asta se întâmplă atunci când omul e dispus să iasă la „lumina dimineții”, să fie în calitatea de dăruire care strălucește peste ego, peste dorința de primire, și, atunci, omul se simte gol. Când suntem dispuși să rămânem în dorința de primire, fie și fără umplere, dar numai în dăruire pentru ceilalți, atunci vine mana, umplerea din cer.

Întrebări și răspunsuri

40 de ani în deșert este perioada în care obținem calitatea completă de dăruire. Suntem hrăniți dând altora, care este cu adevărat din cer, fiindcă, cine suntem noi ca să dăm? Avem ceva de dat? De ce vom fi noi umpluți dacă dăm altora?

Această senzație, intenția obținută peste dorința de primire – înclinația pentru ceilalți, conexiunea cu ceilalți – este gradul numit „ceea ce urăști, altuia nu-i face” (Talmudul babilonian). Conectându-ne cu ceilalți așa cum o facem cu noi înșine, primim umplerea numită MAN, Mei Nukvin (aramaică: apa feminină), care ridică dorința noastră de primire la Bina, gradul dăruirii.

În această porțiune au loc o mulțime de miracole, aproape toate legate de apă: trecerea Mării Roșii, apa amară, apa ieșită din stânca lovită de Moise cu toiagul. Ce este miracolul, și de ce este atât de strâns legat de apă, mai ales în această porțiune?

Apa este calitatea de dăruire, Bina. Este o apă a certurilor (Meriba), apa amară, și apa dulce, de băut. Este de asemenea „apă rece pentru un suflet slab” (Proverbe 25:25), și mai sunt și alți termeni referitori la apă.

Apa este viață. Când ne dezvoltăm în uterul mamei, suntem scufundați în apă. Cu adevărat, apa este  întreaga noastră viață. Ne-am dezvoltat în apă, și apoi am ieșit pe uscat. Apa este calitatea Binei, până când scoate din ea, întocmai așa cum oceanele nasc viață.

Acest lucru se întâmplă de fiecare dată printr-un miracol fiindcă noi nu avem calitatea dăruirii, Bina, iubirea pentru ceilalți, conexiunea cu ceilalți pentru binele lor. Din acest motiv, primim acest lucru din afară, prin ceea ce este considerat miracol. Tot cea ce facem duce la desfășurarea acestui proces. Și când se întâmplă, este un miracol, după cum e scris„ Am muncit și am găsit” (Talmudul babilonian). Găsirea este de fapt miracolul. Pe calea noastră, totdeauna, totul se întâmplă prin miracole.

Creatorul a luat pe copiii lui Israel într-un „tur” de frica luptei cu Filistinienii, așa că, au mers prin Sinai. De ce nu i-a dus El direct în Israel?

Copiii lui Israel au mers prin deșert 40 de ani, dar, de fapt, poți traversa deșertul într-o săptămână. Noi avem așa o dorință mare de primire, că au trebuit războaiele cu filistinienii și cu Amalek, păcatele, cum ar fi vițelul de aur și păcatul iscoadelor, și multe alte probleme, numai ca să ajungă în țara lui Israel, la intrare. În plus, au mai fost și războaiele de cucerire a țării.

Au trebuit multe războaie pentru a cuceri dorința de primire și a o schimba din dorință egoistă, Egipt, în dorința pentru țara lui Israel. Țară (Ereț) , înseamnă dorință (Rațon). Noi trebuie să țintim în dorința noastră să nu muncim pentru a primi, asta însemnând Amalek, ci pentru a dărui, adică Yașar El (direct la Dumnezeu), Israel. Este un proces foarte lung, în care miracolele apar constant.

De ce evită copiii lui Israel să se lupte cu filistinienii?

Pentru că, copiii lui Israel nu sunt încă destul de puternici. Ei încă trebuie să obțină forța dăruirii, care le va permite să lupte și să se confrunte cu filistinienii. Încă nu există linia din dreapta, forța de dăruire, așa că este imposibil să folosească linia din mijloc și să avanseze cu ea. Când cineva are numai forța de primire, linia stângă, acela trebuie să ocolească filistinienii.

Din Zohar: Și Israel a văzut marea mână

„Și Israel a văzut marea mână….și ei au crezut în Domnul”. Dar până atunci, ei nu au crezut în Creator? La urma urmei, este scris „Și poporul a crezut; și când ei au auzit”. Mai mult, ei au văzut toate faptele mari pe care Creatorul le-a făcut pentru ei în Egipt. Dar, „și ei au crezut” înseamnă că ei au crezut în cea a spus el Și Moise a spus poporului „Nu vă temeți! Pregătiți-vă și vedeți salvarea Domnului”

Zohar pentru popor, BeȘalah (Cânf Faraonul a trimis), cap. 203

Cu fiecare etapă avansăm în grade. Drumul nostru, după cum scrie Zohar, este: 600 de care alese, 6 zile, și a șaptea zi, Șabatul, care corespunde sfârșitului corectării, al șaptelea mileniu. Drumul de la exodul din Egipt până la sfârșitul corectării noastre trece prin 125 de grade, în care fiecare grad se împarte în mai multe grade. Sunt miracole de fiecare dată, și de fiecare dată, omul devine mai alipit de Forța Superioară.

Suntem între două forțe: pe de o parte este dorința de primire, ceea ce este natura cu care suntem născuți, după cum e scris „înclinația din inima omului este rea din tinerețea lui” (Geneza 8:21). Pe de altă parte, este dorința de dăruire la care trebuie să ajungem. Pe această scară a naturii noastre, dorința de primire este la bază, Creatorul, dorința de dăruire este sus, cu noi la mijloc, ca și cum am sta suspendați în aer. Ca urmare a faptului că forța Creatorului apare în fața noastră, putem să ne ridicăm până când obținem Dvekut (alipirea) cu El.

De aceea, noi trebuie doar să descoperim nevoia, necesitatea pentru Creator. Este scris „Și copiii lui Israel au gemut sub muncă” (Exodul 2:23). Tot plânsul și toate certurile noastre sunt consecința lipsei sentimentului că avem nevoie să primim ajutor de Sus. În acest fel, trăim prin mila Creatorului. Tot în acest fel, Lumina Superioară, Lumina Reformatoare numită Tora, apare și ne salvează. Acestea sunt Hasadim (mile), forța de dăruire care ne apare. Chiar și azi noi trebuie să descoperim lipsa corectă, forța care ne va scoate din toate necazurile care vor apare, și ne va trece Marea Roșie pe pământ uscat.

Deci ce are de-a face credința cu toate acestea? Ce înseamnă că ei au văzut miracolul și au crezut?

Credința este forța dăruirii, forța Binei. Prin forța dăruirii, omul vede lumea care-l înconjuară, lumea Ein Sof (infinită), Lumea Spirituală, gradele și forțele. Totuși, încă nu avem viziunea dăruirii, a conexiunii cu ceilalți. Când ne conectăm cu alții, ni se dezvoltă „ochelari” noi, prin care vedem întreaga lume, circular, în jurul nostru, cu o singură forță care acționează în ea. Înțelepciunea Cabalei ne învață cum să descoperim forța Creatorului care acționează în lume, metoda dezvăluirii în această lume a Dumnezeirii Lui creaturilor Sale.

Se pare că Creatorul pune permanent poporul lui Israel în situații neplăcute, apă amară, apoi din asta face apă dulce. Ce reprezintă acest proces?

Trebuie să înțelegem că putem descoperi lucrurile numai dacă le vedem pe ambele fețe, întuneric și lumină, ca „întâietatea luminii ieșită din întuneric” (Ecclesiasticul 2:13). Acesta este motivul pentru care continuăm să descoperim că egoul nostru este mai rău decât am crezut și căutăm o cale să ieșim din el înțelegând că trebuie implicată Forța Superioară.

Când devenim conștienți că avem nevoie de Forța Superioară strigăm și apare Creatorul. De fiecare dată trebuie să ajungem la o astfel de stare – revelarea Lipsei și nevoia de ajutor din partea Creatorului – și atunci apare El. Astfel ne construim Kli-ul (vasul) și astfel mâncăm mană (MAN) în deșert. Noi nu suntem niciodată deținătorii, stăpânii, noi doar cerem ca procesul să aibă loc.

La fel și azi în procesul prin care trecem, și în procesele și mai grele care ne stau în față. Până la urmă, scopul procesului este să ne aducă la o stare fără control, complet neajutorați și disperați, care să oblige Forța Superioară să apară, fiindcă fără ea, nu suntem capabili să avansăm. Cu cât înțelegem mai bine acest proces, această predilecție, și cu cât ne pregătim mai bine pentru ea, cu atât mai mult vom fi în stare să atragem Forța Superioară, înainte să ajungem într-o stare disperată. De aceea ne-a fost dată Tora, interiorul Torei, Înțelepciunea Cabalei, ca noi să știm astfel, de fiecare dată, cum să prescriem tratamentul înaintea bolii.

Astăzi este foarte dificil să faci oamenii să înțeleagă că nu au niciun control. Am fost obișnuiți să credem că prin știință și tehnologie vom controla natura.

Asta a fost până la declanșarea crizei. Acum înțelegem că nu controlăm nimic. Nu controlăm sistemul educațional, familiile noastre, pe noi înșine, terorismul, comerțul, economia sau finanțele. Și acestea sunt semnele crizei globale, spargerile sistematice prin care toate sistemele sunt în colaps. Ajungem la starea în care nu avem niciun control și avem nevoie de o revelare specială a forței colective a naturii.

Suntem construiți în așa fel că fiecare trage din partea lui, și aspectul crizei ne demonstrează că suntem legați împreună, că depindem unii de alții, și că numai în acea dependență reciprocă vom fi în stare să rezolvăm problema. Dar, fiindcă nu suntem în stare să stabilim o conexiune de tip Arvut (garantare reciprocă), vom avea nevoie de ajutorul Forței Superioare. Va lua mult timp până când vom înțelege că avem nevoie de forța unității, ceea ce înseamnă că Creatorul să facă pace între noi, după cum e scris „El care face pace în cerul Lui, El va face pace în noi și în tot Israel” (din rugăciunea Kadiș).

Ce reprezintă procesul de trecere al Mării Roșii?

Când Malhut intră în Bina sunt apele de sus și sunt apele de jos. La fel, în momentul creării lumii este forța apelor de sus cea care vine și lasă dorința de primire să intre în mare, în apă, adică, conectează dorința de primire cu dorința de dăruire. Dorința de primire este forța pământului. Israel care se conectează forța pământului și revelează uscatul din interiorul mării, în timp ce marea însăși este forța dăruirii, în care sunt Gvurot (eroism), mare învolburată.

Israel revelează forța specială numită Nahșon, cel care sare primul în apă. Este o forță din interiorul nostru dispusă să urmeze cu dedicație totală, indiferent ce se întâmplă, numai să obțină calitatea dăruirii, conexiunea cu Bina. În acest fel, imediat ce ieșim din Egipt facem primul contact cu dorința de dăruire. Toată evadarea din Egipt este o evadare din noi înșine, în afară, către toți ceilalți, către conexiunea cu ceilalți.

Din Zohar: Și Faraonul se apropie

Israel era aproape de mare și au văzut marea înaintea lor devenind învolburată, valurile ei se îndreptau în sus. Ei erau înspăimântați. Și-au ridicat ochii și l-au văzut pe Faraon și armata lui, și prăștii, și săgeți, și au fost înspăimântați. „Și copiii lui Israel au strigat” cine a făcut ca Israel să se apropie de tatăl lor în ceruri? A fost Faraonul, după cum e scris „Și Faraonul s-a apropiat”.

Zohar pentru popor – BeȘalah (Când Faraonul a trimis), cap. 67

De fiecare dată, egoul nostru se trezește și nu ne lasă să avansăm. De fapt, lucrează pentru noi, fiindcă Faraonul, egoul, este partea posterioară a Creatorului. El a creat dorința de primire și El ni se revelează constant, până când vedem că, dorința de primire, șarpele, ne duce la moarte, așa că, trebuie să scăpăm de el.

Azi suntem într-o situație similară. Învățăm treptat că egoul nostru nu ne lasă să ne conectăm și să construim sisteme adecvate, să trăim în familii, națiuni și state, să construim planeta și lumea circular și conectați, fiindcă asta este ceea ce ne va duce imediat la corectare. De aceea trăim  timpuri speciale, când noi trebuie să hotărâm cu adevărat că Arvut (garantarea mutuală) este conexiunea dintre noi.

Moise a primit instrucțiuni să scrie în carte că memoria lui Amalek va fi ștearsă. Ce înseamnă în sens spiritual carte?

Cartea este dezvăluire. Este dezvăluirea pe care o avem în Cartea Torei, care descrie munca Creatorului în relația cu creatura. Noi acționăm prin aceste revelații, prin literele care au fost scrise negru pe alb pentru a șterge intenția lui Amalek, adică să facă astfel ca dorința de primire pentru a primi să devină dorință de primire pentru a dărui. Asta se numește Rațon (dorință), Ereț (țară, pământ), și „pentru a dărui” este asemenea Creatorului, când ajungem să obținem Iașar El (direct la Creator), Israel.

Cu alte cuvinte, Amalek este opusul țării Israel. Amalek este un termen general, așa ca Haman, șarpe, Faron, exceptând totuși anumite părți mici, specifice. Învățăm că de fiecare dată, poporul lui Israel le face față. Fiecare om este ca poporul lui Israel – făcut din calitățile de dăruire puse sub dorința de primire.

Glosar

Filistinienii

Filistinienii sunt dorințele noastre egoiste. Chiar și atunci când scăpăm de sub conducerea dorinței de primire, ele sunt încă conectate cu dăruirea. Se numește „ a dărui pentru a primi”. Când dăm, ieșim către ceilalți. Dar când începem să dăm, vedem că și putem câștiga din asta. De aceea, trebuie să ne ridicăm și peste dorințele care se găsesc în afara granițelor Egiptului, deși corectarea în ele este în formă diferită de cea care are loc în Egipt.

Nu putem descoperi aceste dorințe cât suntem în Egipt, fiindcă acolo am fost „înmormântați” sub egourile noastre. Când ieșim din ego, vedem cum acesta ne împinge pe toți în deșert pentru 40 de ani, și chiar și după aceea, în țara lui Israel, după ce cucerim acest pământ.

Cântecul mării

Cântecul mării este o mulțumire. Este recunoștința pentru trecerea graniței și a nu ne întoarce niciodată în Egipt. Uneori am putea plânge pentru ce a fost în trecut, așa cum se întâmplă în această porțiune, dar nu există nicio cale de întoarcere. Facem ieșirea finală din Egipt. După evadare, începem să simțim lumea spirituală și nu numai existența acestei lumi, și acest lucru ne induce o izbucnire de bucurie.

MAN

MAN este Mei Nukvin (aramaică: apele femeiești). Este dorința de primire care vrea să se ridice la nivelul de Bina. Când omul simte că poate și trebuie să dăruiască în aceste dorințe, el cere ca acest lucru să se întâmple. Un astfel de om are nevoie de ajutorul Forței Superioare care să facă să se întâmple acest lucru. Și atunci, Forța Superioară apare de sus.

Când omul începe să folosească această forță, ea îl umple cu dăruirea pentru ceilalți și asta se numește „să mănânci mană”. Dar în această lume nu vom simți niciodată astfel, fiindcă în această lume suntem umpluți de primire, în timp ce în Lumea Spirituală suntem umpluți de dăruire.

Din Zohar: Povestea lui Haman

Cel mai prețios dintre toate este mâncarea pe care prietenii angajați în Tora o manâncă, hrană care vine din înalta Hohma, adevărata Hohma (înțelepciune). Asta pentru că Tora iese din Hohma de Sus, și aceia care se angajează în Tora pătrund esența rădăcinilor, fiindcă mâncarea lor vine din loc înalt și sfânt.

Zohar pentru popor – BeȘalah (Când Faraonul a trimis) cap. 3

Din Zohar:

Alegoria despre regină și servitoare

Dar este respectabil pentru Rege, ZA, că regina, Malchut, va merge și va face război și va merge într-o misiune? Dar, ca un rege care se împreună cu regina superioară, regele i-a văzut meritul, că ea este mai presus de toate celelalte regine din lume. El a spus: “Toate sunt considerate servitoare în comparație cu această regină a mea; ea este mai presus de toate. Ce trebuie să fac pentru ea? Toată casa mea va fi în mâinile ei”.

Regele a făcut un anunț: De acum înainte, toate cuvintele regelui vor fi transmise prin regină. Regele i-a așezat toate armele sale în mâinile ei, toți războinicii, toate nestematele regelui și toate comorile lui. El a spus: “De acum înainte, oricine dorește să vorbească cu Mine, nu va putea să vorbească cu Mine înainte să notifice regina”.

Astfel, pentru afecțiunea și dragostea Creatorului față de adunarea lui Israel, Malchut, El a pus totul în posesia sa. El a spus: “Orice altceva este considerat față de ea ca nimic”. El a spus: “Șaizeci sunt Malchut, una este porumbița Mea, neprihănita Mea. Ce trebuie să fac pentru ea? Într-adevăr, toată casa mea va fi în mâinile ei”. Regele a dat un anunț: de acum înainte, toate cuvintele regelui vor fi transmise prin regină. El a pus toate armele sale în mâinile ei, după cum este scris: “Iată, este pataşca lui Solomon, cu şaizeci de viteji de jur împrejur, cei mai viteji din Israel. Toţi sunt înarmaţi cu săbii şi toţi sunt deprinşi la luptă”.

Zohar pentru toți– BeȘalah (Când Faraonul a trimis) punctele 151-152

About Dora

Sunt aici din convingerea că spiritul se hrănește cu învățătură, iar spiritualitatea nu e de vânzare. Iar tu, căutătorule, vei găsi aici un strop dintr-un ocean de înțelepciune. Vino și Vezi!

View All Posts