Pericopa Ha’azinu (Auzi/Ia aminte)

0
33

Ha’azinu (Auzi/Ia aminte)

Deuteronom 32:1 – 32:52

Rezumat

Porțiunea Ha’azinu (Auzi/Ia aminte) se ocupă cu intrarea în țara lui Israel. Începe cu cântecul lui Moise, făcut să servească poporului să-și reamintească atunci când vor abandona munca pentru Creator. Cântecul prețuiește guvernanța Creatorului și alegerea Lui pentru poporul lui Israel, și prezintă poporul lui Israel ca pe unul îndărătnic, ca pe unul care se întoarce la idolatrie.

După asta, urmează o explicație a pedepsei în cazul idolatriei și îi anunță că, în cazul acesta, Creatorul nu ajută pe Israel împotriva dușmanilor lor. Dar, în măsura în care Israel se pocăiește, Creatorul îi va salva de toți dușmanii.

Când Moise încheie citirea cântecului său, Creatorul îi poruncește să se urce pe Muntele Nebo și să se uite de acolo la țara lui Israel. El îi spune lui Moise că va muri, și nu va fi răsplătit cu intrarea în țara lui Israel.

Comentariu făcut de Dr. Michael Laitman

Tora conține toate secretele lumii. Tora înseamnă instrucțiuni, ea ne ghidează modul de comportare pentru a avansa. Tora vorbește despre toată Creația, ne ajută să ne descurcăm cu dificultățile, și ne arată ce să facem.

Marea întrebare este de ce Tora se încheie înaintea intrării în țara lui Israel. Într-adevăr, luptele, problemele, marile dileme, și dificultățile de a face față la tot ceea ce așteaptă pe popor – mai ales în această porțiune – sunt deja în noi.

Poporul a ajuns la o stare în care e gata să avanseze și să intre în țara lui Israel, să facă față la toate problemele și să se ridice peste ele. Tocmai prin acest război poporul obține țara lui Israel. Textul vorbește despre dorințele noastre, forțele noastre, care au devenit corectate prin Lumină, prin tot ceea ce am făcut și am trecut în deșert, pentru a fi gata de intrarea în țara lui Israel.

Cântarea HaAzinu, preamărește pe Creator, Forța Dăruirii. El subliniază că trebuie să ne amintim mereu să interpretăm corect ceea ce se întâmplă, și să ridicăm în slavă Forța Dăruirii, să prețuim iubirea față de ceilalți, cea mai mare Lege a Torei, și, pentru care facem noi tot ceea ce facem. „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” este mai mult decât o maximă, este scopul fiecărei acțiuni și a tuturor la un loc, este o lege care include toate eforturile noastre.

Cântecul preamărește poporul lui Israel, acele dorințe din noi care vor să se înalțe, să fie precum Creatorul, să dea în scopul dăruirii, sau, chiar să primească în scopul dăruirii. Cântarea slăvește toate acele dorințe numite „poporul lui Israel”, fiindcă ele sunt cele mai mari și mai importante.

Iar și iar trebuie să ne reamintim că Creatorul ne susține numai în actele de dăruire. Deci, dacă vrem să primim orice fel de susținere sau binecuvântare pe drumul nostru, le vom merita numai dacă avansăm spre cucerirea țării, spre cucerirea tuturor dorințelor noastre egoiste – care ne conduc de obicei – și să le schimbăm către dăruire.

Va trebui să vedem asta, la fel de bine, și în lumea noastră de azi. Am fost expuși la propriul nostru sistem corupt, incluși în criza globală, probleme ce pot fi rezolvate numai prin legăturile dintre noi. Acesta este singurul mod în care ne putem ridica peste criza globală și să construim ceea ce este numit „țara spirituală Israel”.

Criza existentă este propriul nostru exod din Egipt – prin marile probleme pe care le trăim, prin neînțelegere și dezorientare, exact ca în deșert. Nu avem nicio idee încotro să mergem, sau cum să ajungem acolo, nu avem niciun scop clar, nicio idee despre ce ar trebui să facem și totuși, ajungem în țara Israel. Traversăm deșertul când dăm totul, în afară de dorința de a fi cu adevărat orientați spre dăruire, în unitatea dintre noi. Când începem să ne conectăm, construim între noi o dorință Iașar El (Direct la El), Israel.

Ereț (țară) vine de la Rațon (dorință). Este Iașar El când toate dorințele noastre sunt îndreptate una către cealaltă și rețeaua de conexiuni dintre noi construiește Kli-ul (vasul) numit Ereț Israel (țara Israel).

De aceea este scris că odată ce omenirea completează procesul de corectare și analizare, țara lui Israel va fi răspândită către lume ca „Țara Frumuseții”. În final, toate dorințele omenirii se vor uni și vor deveni una „ca un om într-o singură inimă”, și aceasta este tema principală a marelui cântec HaAzinu.

Dacă nu înaintăm către asta, vom întâmpina probleme și necazuri care, nu numai că se vor întoarce către noi și ne vor conduce fără milă și fără susținere favorabilă înapoi spre scop, dar ne vor arăta, de asemenea, unde suntem mereu supuși greșelii și cum să avansăm.

Moise este numai un observator. El nu poate face mai mult de atât. El face numai corectarea generală a privirii către/la țara lui Israel. Moise este numit „păstorul credincios”, calitatea pură de dăruire. De aceea el poate doar să vadă țara lui Israel în Lumina care este GAR de Bina, prin care el, va ajuta prin contemplarea lui, la pavarea drumului pentru poporul lui Israel.

Contemplarea se referă la corectări. Fiind Roș (cap) al gradului, asta este ceea ce face Moise. Este de asemenea și felul în care intrăm în țara lui Israel, ca și traversarea ei, folosind puterea lui Moise.

Întrebări și răspunsuri

Titlul porțiunii este HaAzinu (Ia aminte/Auzi). Ce înseamnă HaAzinu și ce înseamnă cântând?

Nu există vedere înainte de țara lui Israel. Toate Kelim-urile noastre sunt Kelim (vase) de auz, nu de vedere. Auzul este gradul Bina și vederea este gradul Hohma. Deci, amândouă împreună, ne urcă la  Keter.

Noi suntem în Malhut, deci, întâi, Malhut urcă la Bina. Noi urcăm la Bina prin deșert. Forța Dăruirii merge în față și noi o urmăm, străduindu-ne să ținem pasul cu ea, împotriva voinței noastre.

Acea stare, acea călătorie, este cu adevărat deșert: uscată, fără viață, goală, și tot ceea ce se întâmplă, se întâmplă cu mare dificultate. Dar, aceasta este singura cale de obținere a Forței de Dăruire, peste dorința noastră de primire.

Omul este construit să se bucure de viață. De aceea, toți ne străduim să fim satisfăcuți. Noi nu vrem să fim considerați niște nimeni, așa cum ne spune dorința noastră de primire, „vreau să am toată lumea aceasta, și lumea viitoare, și nu este nimeni în lume în afară de mine și de Creator, care mă va servi pe mine”.

Trebuie să ne corectăm în sens opus și să avansăm, astfel încât toate „eurile” noastre, dorințele noastre, gândurile, calitățile și tot ceea ce este în noi și despre noi, să se îndrepte către dăruire. Aceste corectări ne vor permite să ne conectăm într-un Kli întreg și mare și să descoperim Lumea Spirituală, și propriile noastre vieți spirituale, în care, noi suntem incluși în această forță imensă numită „Creator”, astfel încât nu simțim că aparținem nivelului animal, ci unui alt nivel de existență.

Construim ceea ce se numește „vorbitorul”, prin obținerea forței credinței; numai pentru dăruire, pentru conectare cu ceilalți, numai pentru a găsi canalele de dăruire și conexiune nu suntem încă activați.

În deșert avem nevoie de puterea lui Moise, care este ca Soarele. Ioșua, cel cu care intrăm în țara lui Israel, este ca Luna. Când ne ridicăm peste Egipt, suntem în propriile noastre dorințe egoiste și obținem nivelul Bina, nivelul de Ozen (ureche) auz.

Moise, care a început gradul pe Muntele Sinai, este și cel care acum îl termină, înainte de intrarea în țara lui Israel, pe Muntele Nebo (Nevo), ultima lui oprire. HaAzinu este exprimarea forței lui Moise, pe care o obținem în cei 40 de ani de deșert.

40 este semnul că ne-am înălțat la nivelul 40, gradul Bina. De aceea a fost spus că omului îi este interzis să studieze Tora (Cabala) înaintea vârstei de 40 de ani. Nivelul 40 înseamnă că omul nu a obținut încă gradul Bina, și de aceea nu poate vedea. Nu a obținut vederea, ci doar auzul, și Tora este numită „ajungerea la Creator”.

Este HaAzinu un fel de concluzie a gradului Bina?

Concluzie înseamnă conexiunea tuturor gradelor din deșert, care au fost date poporului lui Israel în întregime, și pregătirea pentru intrarea din deșert în țara lui Israel.

Din Zohar: Moise a dezvăluit în ziua în care a plecat din lume

În timpul în care Moise a spus „Luați aminte, o Ceruri, și voi vorbi”, lumile s-au zguduit. O voce a venit și a spus „Moise, Moise, de ce agiți lumea? Tu ești fiul omului și din cauza ta, lumea se va cutremura”. El a început și a spus „Pentru că voi chema în numele Domnului”. Atunci ei au devenit tăcuți și au ascultat vorbele lui”.

Zohar pentru popor – HaAzinu (Auzi/ia Aminte) paragraf 22

Asta încheie rolul lui Moise și el înmânează totul lui Ioșua, gradul Lunii. Ioșua nu dăruiește el însuși, ci numai ce a primit de la Moise. Ioșua a obținut de la Moise forța dăruirii numai fiindcă i-a fost devotat. El nu a studiat, ci l-a servit pe Moise.

Noi, de asemnea, avem nevoie să înțelegem că, dacă servim lumea, ne vom înălța și vom obține toată Creația. Acesta este rolul neamului lui Israel, să fie „lumină pentru nații”, să se corecteze și să fie „un regat de preoți și o nație sfântă” (Exodul 19:6).

În gradul deșertului, ne corectăm și ne pregătim să-i servim pe alții. În gradul țara lui Israel, începem să muncim cu dorințele de primire și să le schimbăm în unele care au ca scop dăruirea. Aceste grade mărturisesc că deja muncim cu națiile lumii, adică, cu toată omenirea.

Ce înseamnă că Creatorul ajută, sau nu ajută neamul să înfrunte dușmanii?

Noi suntem permanent într-o stare constantă în care totul este umplut cu Lumină și Creatorul este mereu prezent. Dar, El este ascuns cu totul nouă fiindcă noi Îl ascundem cu Kelim-urile noastre necorectate, cu dorințele și gândurile noastre. Cu cât devenim mai corectați – conectați între noi în dăruire, iubire și unire – cu atât mai mult vom descoperi forța care, chiar și acum, umple toată realitatea.

De aceea, dacă El ajută sau nu, depinde de direcția omului. Dacă omul se mișcă către El, muncește să fie ca El, în măsura echivalenței lui de formă cu Creatorul – după legile echivalenței de formă – omul îl descoperă pe Creator. Este la fel cu modul de funcționare al receptorului radio: când îl acordezi să primească undele corecte, auzi ce este prezentat pe acea frecvență.

Este de ajuns ca omul să vrea asta, sau trebuie să și îndeplinească?

Trebuie să și facem anumite acțiuni, dar nu ca să spui „vreau asta”, ci să vrei cu adevărat acest lucru. De aceea, a vrea este de ajuns, dar nu spunerea simplă „vreau”. Nu este o chestiune de cuvinte, ci în interiorul dorinței, trebuie să fie decizia că tot ceea ce vreau este ca acest lucru să se întâmple.

De exemplu, dacă omul își dorește să se conecteze cu ceilalți pentru binele lor, în „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, acel om trebuie să analizeze cum încearcă să folosească toată realitatea în favoarea celuilalt, și apoi, în favoarea celorlalți ( din ce în ce mai mulți). Este opusul felului în care oamenii acționează acum, când folosim toată realitatea pentru noi înșine.

Cu alte cuvinte, devin ceilalți mai importanți decât sinele?

Asta înseamnă „ca pe tine însuți”, în plus de tine însuți. Așa cum își tratează o mamă copilul.

Trebuie să fie în intenție? Nu ajunge să dau fizic, celorlalți, tot ceea ce am?

Nu e vorba de lumea fizică. Lumea este aici complet nesemnificativă. Acest lucru privește conexiunile inimilor, ale sufletelor noastre, ale emoțiilor noastre, fiindcă toată realitatea, toată materia care a fost creată, consistă în dorință. Prin „dorință” înțelegem direcția ei și cum e ea folosită. Nu e nevoie de nimic decât să dorim, după cum e scris „Domnul va termina pentru mine” (Psalmi 138:8).

Forța Superioară pe care o descoperim ca fiind aici, între noi, este ceea ce construiește rețeaua. Aceasta este munca lui Dumnezeu. Noi nu trebuie să facem nimic, nu este în noi nicio acțiune, nu trebuie să facem nimic, decât să cerem să fie făcut. Vedem asta la oamenii care au greșit în diverse acțiuni făcute în traversarea deșertului, când nu se știa cum să ceri, cum să pretinzi, cum să revelezi.

Este aici un element care pare educațional. Creatorul pare să spună „Știu că, pe direcția ta, vei păcătui în vreun fel. Vei fi pedepsit pentru asta, și atunci te vei pocăi”. Ce dorință bună face?

Când ai un copil nu spui așa, ci „ascultă, este mai bine pentru tine să faci așa, sau așa”, și îi dai exemplu personal. Când copilul greșește, îl lăsăm să înțeleagă că a greșit. Nu venim la copil și-i spunem „știm că vei greși, așa că, fii atent fiindcă vei fi pedepsit, și, atunci, te vei căi și totul va fi bine”. Cuvintele astea nu ajută.

Nu ni se cere să fim buni. Rabi Akiva a știut înainte de dărâmarea Templului, așa că, atunci când, în sfârșit, a fost dărâmat, el a râs. Iacov a vrut să le spună la toți fiii lui ce li s-a întâmplat. Rabi Șimon a știut ce fel de carte scrie, și pentru ce timpuri, și ce se va întâmpla de-a lungul drumului, iar noi, de asemenea, trebuie să experimentăm aceste evenimente. De acum înainte, începem să descoperim că totul este chiar în fața noastră și a fost pregătit pentru noi.

E clar că vom face greșeli cu fiecare pas făcut pe cale, și fiecare din noi va descoperi păcatul lui Adam HaRișon în toate cele 613 dorințe. Însă, greșelile noastre vor fi dacă nu vom întreba, dacă nu vom cere și nu vom pretinde de la Forța Superioară, de la Creator. Numai când ne conectăm cu ceilalți cât de mult putem, descoperim cât îi urâm și îi respingem. De aceea, trebuie să cerem Creatorului, și nu nouă, să mențină conexiunea, ori, rezultatul va fi și mai corupt, sau vom descoperi opusul și vom fugi.

Trebuie să nu ne fie frică să revelăm ruptura dintre noi, marele ego. Trebuie, de asemenea, să nu ne închinăm altor zei, ci va trebui să cerem corectarea aici, în loc să fugim.

Dacă facem asta, vom face totul corect, și nu vom face greșeli. Însă, în realitate, facem greșeli de fiecare dată, fiindcă nu putem încă să descoperim punctul nostru de conectare cu Creatorul. Trebuie să încercăm abordarea corectă, chiar și acolo unde încercăm să acționăm ca niște copii. Dar, ca urmare a eforturilor mari și a muncii imense, putem totuși greși, revela ruptura, și învăța că suntem incapabili să o facem. Numai atunci descoperim adevăratul tip de rău.

Descoperim răul adevăratului fel de ruptură, a rupturii propriu-zise. De aceea, avem nevoie de Lumină, de revelarea Creatorului. Când se întâmplă, vedem locul pe care Creatorul trebuie să-l repare. Vedem marea spargere, marea corectare, și primim totul pre-pregătit. De fapt, suntem doar prezenți în proces în timp ce acesta are loc – egoul nostru foarte mare, revelerile, și, până la locul spargerii și al corectării lui.

Care este ideea din spatele urcării pe Muntele Nebo? Moise s-a urcat și s-a uitat, dar nu i-a fost permis să intre în țara Israel. Sună puțin crud, fiindcă i-a fost permis să vadă frumusețea de departe, dar nu i-a fost permis să ajungă acolo.

Creatorul i-a spus lui Moise înainte, că se apropie de țara lui Israel și că el va muri, și că Ioșua îl va înlocui. Sună inuman, fără inimă, dar gradul Moise nu este direct asociat la țara lui Israel la sfârșitul corectării.

Moise reprezintă toată Lumina Soarelui, toată Lumina, dar, de acum, țara lui Israel are nevoie să fie cucerită și corectată, și numai Forța Dăruirii poate intra în țară, numai Ioșua, Lumina Lunii. Lăsând înăuntru și corectând acea forță, Lumina Lunii, rolul lui Ioșua se termină, și numai atunci vine sfârșitul corectării.

Cândva, poporul lui Israel a intrat în țara lui Israel și au fost numai ruine, expulzări și exile. După ceva timp, este întoarcerea în țara lui Israel și, numai acum implementăm toate corectările, și ajungem la starea în care au loc revelările țării autentice Israel, în dorința de primire cu scopul de dăruire. Este atunci când ajungem la starea cunoscută ca „un om viteaz din Cabțeel” (Samuel 2, 23:20) – Rav Pealim Mekațeel

Toate corectările pe care le-am făcut de-a lungul generațiilor vor veni împreună, într-o singură corectare, rețeaua de conexiuni dintre noi, dintre toate sufletele, va apare dintr-o dată, și toți vor fi cu adevărat conectați. Asta este atunci când forța lui Moise, Lumina Soarelui, se va sparge, împreună cu Ioșua, Forța Lunii – „cele două mari Lumini” (Geneza 1:16) – iar noi vom ajunge la ziua în care totul va fi bine.

Am făcut vreo corectare de-a lungul drumului? Se pare că situația noastră actuală e mai rea decât oricând.

Până acum doar ne-am pregătit. Nu am făcut nicio corectare până acum, și nu am revelat nicio spargere. Numai acum, în această criză, începem să le descoperim. Spargerea și corectarea sunt apropiate, sunt legate una de alta. Dacă vrem, putem să o facem foarte repede, fiindcă nu e nevoie ca ele să fie de lungă durată.

Depinde de noi? Se pare că Creatorul face totul.

Depinde de cererea noastră. Noi grăbim timpurile. Este scris (Maasehet Brahot, 49 a) că Israel sfințește/grăbește timpurile. Noi trebuie să „chemăm” Creatorul să corecteze. Este Forța de Dăruire care este între noi, este Lumina ascunsă, prezentă chiar și acum, și pe care noi trebuie să o chemăm să ne corecteze.

Glosar

Un popor îndărădnic

Avem Panim (partea anterioară) și Achoraim (posterior). Achoraim al gradului celui mai greu Kelim, dorințele cele mai egoiste de a primi și de a nu dărui. Încăpățânarea înseamnă o mare dificultate, aceasta este cea mai mare, dorințele cele mai dificile, și într-adevăr, ele se găsesc în Israel, nu și în alte popoare.

Deși se poate observa că există cruzime în toată lumea, este incomparabil mai multă în Israel, pentru că atunci când am ajuns la aceste corecții mari, vom conecta și controla cel mai rău Kelim, iar noi devenim un popor încăpățînat. Este imposibil să evităm asta.

O persoană obișnuită nu este considerată încăpățânată. Mai degrabă, numai cei care merg pe calea corecțiilor devin mai rigizi, descoperind din ce în ce mai mult înclinația rea, așa cum este scris, „Cel care este mai mare decât prietenul său, înclinația lui este mai mare decât el”. (Talmudul babilonian, Masechet Sukkah, Capitolul 5, 52a).

Îndrumarea Creatorului

Îndrumarea Creatorului înseamnă că nu este nimeni în afară de El. De-a lungul drumului, avem nevoie doar de a aduce catalizatorul între acțiunile noastre și El, cererea de a se întâmpla. Fără cererea noastră nu se va întâmpla, căci într-adevăr, Creatorul începe și termină toate situațiile, iar noi doar cerem între ele.

Nu este doar o cerere. Avem nevoie să știm ce cerem și modul în care El execută. Acesta este modul în care El știe că ajungem să cunoaștem întregul sistem, precum Creatorul.

Pedeapsă

O pedeapsă este incapacitatea de a dărui. Nu este nimic mai rău decât o persoană care refuză să facă acest lucru, care este similar cu modul în care considerăm că primirea ar fi cel mai important lucru.

Muntele Nebo

Acesta este locul Bina, locul lui Moise, în cazul în care această forță este găsită până se obține răscumpărare completă, și apoi ea se manifestă.

Uitându-se asupra țării

Aceasta este corectarea de a vedea, numită “contemplare” Histaklut (reflecție interioară) de Eynaim în AHP, asta este ceea ce face Moise; acesta este modul în care el efectuează corecții asupra țării lui Israel. Poporul lui Israel poate intra în țara lui Israel cu binecuvântarea sa, forța sa, și poate continua corecțiile. Joșua merge mai departe prin forța lui Moise și îi conduce.

Închinarea la idoli

Atunci când o persoană se întoarce către sine sau către orice altă forță din lume, dând forța care este ascunsă în noi și care trebuie să fie revelată, este închinare la idoli. Trebuie să ne întoarcem la ea și să îi cerem să fie revelată, iar acest lucru va cuprinde corecțiile.

Din Zohar, Ha’azinu:

196) Rabi Aba a spus: “Lumina Sfântă nu a terminat să spună viața înainte ca să fie reduse cuvintele sale. Și am scris și m-am gândit că voi scrie ceva mai mult, dar nu am mai auzit. Nu mi-am ridicat capul, pentru că lumina era minunată și nu puteam privi. Între timp, am fost zdruncinat; Am auzit o voce chemând și spunând: “Îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale”. Apoi am auzit o altă voce: ” Îţi cerea viaţa”.

197) Întreaga zi, focul nu s-a oprit în casă, dar nu era nimeni care să-l ajungă. Nu puteau, din moment ce lumina și focul i-au înconjurat. Deodată, am căzut pe pământ și am strigat amar. Odată ce focul mergea, am văzut Lumina Sfântă, sfânta sfintelor, că a plecat din lume, învelită și întinsă pe partea dreaptă, iar fața i-a zâmbit.

198) Rabi Elazar, fiul său, s-a ridicat, i-a luat mâinile și le-a sărutat. Și au lins praful de sub picioarele lui. Prietenii doreau să plângă, dar nu puteau vorbi. Prietenii au început să plângă, iar Rabi Elazar, fiul său, a căzut de trei ori și nu și-a putut deschide gura. După aceea, a început și a spus: “Tatăl meu, tatăl meu, au fost trei și au devenit din nou unul”. Au existat trei mari în țară – Rabi Elazar, tatăl său, Rașbi și bunicul său, Rabi Pinhas, fiul lui Yair – iar acum Rabi Elazar a rămas orfan de bunicul său și de tatăl său, Rașbi. El a rămas singur în lume, acum, când acest copac mare a plecat. Sub el, animalele de pe câmp se vor plimba, în crengile lui, vor trăi păsările cerului și în el va fi hrană pentru toate. Acum animalele migrează și păsările care se așezară pe ramurile lui se așeză în deschizătura mării celei mari. Și prietenii, în loc de hrana pe care au primit-o de la el, beau sânge.

199) Rabi Hya s-a ridicat în picioare și a spus: “Până acum, Lumina Sfântă ne privea. Acum este timpul să ne străduim doar pentru gloria sa”.

Rabi Elazar și Rabi Aba s-au ridicat și l-au luat de pe locul lui pe un pat care a fost făcut ca o scară, ca să-l ridice în pat. Cine a văzut confuzia prietenilor? Și întreaga casă miroasea cu arome plăcute. L-au ridicat în pat și numai Rabi Elazar și Rabi Aba l-au servit.

200) Bătăuși și bărbați cu scuturi au venit din satul Țippori și au dorit să-l îngroape în locul acela. Au venit să-l ia cu forța și cu război. Copiii lui Meron i-au îndepărtat și au strigat la hoarde, căci nu au vrut să fie îngropat acolo, ci să fie îngropat în locul lor. Când patul a ieșit din casă, s-a ridică în aer și focul s-a aprins în fața lui. Au auzit o voce: “Intrați, veniți și adunați-vă pentru comemorarea lui Rabi Șimon, fie ca el să intre în pace la cei ce se odihnesc în mormintele lor”.

201) Când a intrat în peșteră, au auzit o voce în interiorul peșterii. Acesta era omul care cutremura pământul, iritând pe Malchut, mai mulți calomniatori în cer sunt liniștiți în această zi pentru tine. Acesta este Rabi Șimon Bar Yochai, cu care Stăpânul său se laudă în fiecare zi. Binecuvântată este partea lui de sus și de jos. Câteva comori cerești sunt păstrate pentru el. S-a spus despre el: “Iar tu du-te până va veni sfârşitul; tu te vei odihni şi te vei scula iarăşi odată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor”.