Pericopa Ki Tavo (Când vei veni)

0
29

Ki Tavo (Când vei veni)

Deuteronom 26:1 – 29:8

Rezumat

Porțiunea Ki Tavo (Când vei veni) începe cu ultima parte a discursului lui Moise în fața poporului, înainte de a muri. Moise a ordonat poporului să scrie toate aceste cuvinte pe pietre mari, văruite, pe muntele Eval, la intrarea în țara lui Israel, și să construiască din ele altar pentru Creator.

Moise descrie binecuvântările care vor veni peste Israel dacă vor ține Mițvot-urile, și blestemele care vor veni asupra lor dacă nu le vor ține. El descrie modul în care se va face binecuvantarea și blestemarea de pe munții Eval și Garizim, cine și unde va sta, de ce parte, care sunt blestemele și care sunt binecuvântările, și cum trebuie ele spuse.

Porțiunea se ocupă și de Mițvot-urile primului rod, și de legile zeciuielii. La sfârșitul porțiunii, Moise face o reînnoire a legământului cu Creatorul, amintind de toate evenimentele prin care a trecut poporul până la acel moment, ajutorul Creatorului la fiecare pas făcut și deci, obligația poporului de a ține Mițvot-urile.

Comentariu făcut de Dr. Michael Laitman

Sufletul nostru este alcătuit din 613 Mițvot (porunci). La început, toate sunt ca înclinație rea, adică, pentru beneficiul propriu. În fiecare din dorințele noastre apare – în scenariul cel mai bun – grija față de noi înșine. În cel mai rău scenariu, apărem mințind, furând, folosindu-i pe ceilalți pentru propriul nostru profit.

Chiar dacă nu-i folosim pe ceilalți, totuși, cu cât se simt ei mai rău, cu atât ne simțim noi mai bine. Prin natura noastră așa suntem făcuți să ne comparăm cu alții.

Și totuși, nimeni nu se plânge de această natură fiindcă, spune Creatorul: „Am creat înclinația rea”. Este un proces care începe în Egipt, unde primim înclinația rea cea mare, dorința de primire.

Descoperim asta pe Muntele Sinai, unde suntem de acord să fim „ca un om într-o singură inimă”, să ne conectăm. Deși am fost lângă un munte de ură, ne-am unit în jurul lui și ne-am exprimat dorința de a ne uni. Deși nu eram în stare să îndeplinim această stare, eram pregătiți să o facem. Asta a fost de ajuns ca să primim forța de corectare numită Tora, a cărei Lumină reformează.

În timpul procesului cunoscut ca „40 de ani de deșert” – ceea ce reprezintă cea mai mare parte a Torei, în care se povestește în primul rând ce s-a întâmplat în deșert – noi ne-am făcut pregătirea. Ne-a corectat și ne-am descoperit iar și iar, încă o dată, natura. Am descoperit cât suntem de răi, cum intrăm în necazuri, cum păcătuim și cum suntem, în mod repetat, pedepsiți pentru asta.

Procesul prin care am trecut în deșert ne califică pentru corectarea Kelim-urilor (vaselor) noastre, corectarea dorințelor noastre de la primire la dăruire, de la intenția de profit pentru sine, la intenția de beneficiu în favoarea celorlalți. Corectarea are loc prin suferință de Sus, sau prin propria noastră înțelegere a modului în care să ne corectăm. În acest fel obținem starea numită „țara lui Israel”, în care noi suntem mai mult sau mai puțin gata să ne schimbăm dorințele de la profitul pentru sine la profit în favoarea celorlalți.

La începutul deșertului, pe Muntele Sinai, ne-am corectat toate cele 613 dorințe din care sunt alcătuite sufletele noastre sparte, create în acest fel, după cum e scris „Am creat înclinația rea”. Am ajuns la starea în care nu ne-am mai dorit să facem rău altora, stare numită „traversarea deșertului”. Acum, chiar în fața intrării în țara lui Israel, trebuie să ne corectăm dorințele astfel încât, cu ele, să facem bine celorlalți.

Munca în deșert este „ceea ce tu urăști, nu face aproapelui tău”. Intenția în favoarea celorlalți e numită „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Aceasta este următoarea fază, cucerirea țării și munca în țara lui Israel. Aceasta este munca noastră, corectarea noastră, orientarea dorințelor noastre de la pentru sine, către ceilalți.

De aceea ne-a fost dată Tora, după cum e scris „Am creat înclinația rea, Am creat Tora drept condiment”. Dacă omul se orientează singur către această muncă, care se numește „studierea Torei”, „deservirea Creatorului”, în acest fel ne facem coretările. Dacă facem asta aici și acum, în viețile noastre în această lume, dacă îndeplinim aceste două faze în muncă, aceste două grade, vom traversa deșertul și vom ajunge în țara lui Israel, și vom ajunge la sfârșitul corectării.

Cu cât avansăm mai mult prin deșert către intrarea în țara lui Israel, cu atât mai mult vedem cum cererile noastre de corectare devin mai bine focusate, mai concrete, mai practice și mai clare, astfel încât asta să poată fi explicat în termeni practici oricărui om care avansează și se corectează în iubirea față de ceilalți.

De aceea porțiunea vorbește despre pietre, construirea lui Malhut și Bina și conexiunea între aceste două grade – binecuvântare și blestem. Malhut necorectată este blestemul, iar gradul corectat Bina, la care se alătură Malhut, este binecuvântarea. Ele stau ca doi munți în fața omului care le folosește, și omul stă între binecuvântare și blestem. Astfel, omul stă între aceste două linii, construindu-se pe sine ca linie de mijloc, și aceasta este structura sufletului corectat.

Porțiunea vorbește despre pietre, despre construirea altarului. Cuvântul Even (piatră) vine de la Avana (înțelegere). Piatră este gradul Bina. Noi trebuie să mergem deasupra rațiunii, deasupra înțelegerii. Noi ne ridicăm peste asta și obținem cu adevărat o minte și o inimă dumnezeiască, deasupra naturii noastre. Din conștientizarea în acest nou nivel, scriem pe pietre, pe Malhut, care este piatră, inima noastră de piatră. Deși inima nu vrea să fie corectată, o aducem treptat la corectare și construim cu ea altarul.

Porțiunea vorbește despre zeciuială, de însăși Malhut, a zecea Sfira care se construiește în funcție de valoarea pe care o primește sau nu o primește. Se mai vorbește aici despre circumcizie și ni se explică cât de mult putem sau nu putem folosi fiecare dorință în favoarea celorlalți, ce facem cu partea pe care nu o putem corecta și cum o folosim în favoarea celorlalți, chiar dacă nu este corectată. Porțiunea ne explică cum continuăm să o corectăm aparent.

Întrebări și răspunsuri

Vorbim despre procesul de recunoaștere a răului în Egipt, de intrarea în deșert și de țara lui Israel. Azi poporul Israel e deja în țara lui Israel, dar se pare că noi nu am fost încă în Egipt. Este o mare prăpastie între ceea ce se întâmplă în Israel și ceea ce ar trebui să fie. Cum explici această prăpastie?

Azi suntem într-o situație diferită, motiv pentru care nu trebuie să trecem prin toate acele grade. Prin „noi” înțeleg grupul care s-a adunat și s-a conectat la Avraam, care a ieșit din Babilon și a venit în țara Canaan, și din Canaan, urmând gradele Ițhac și Iacov, au mers în Egipt.

Egipt înseamnă că am obținut marea noastră dorință de primire de care am vrut să scăpăm, fiindcă este foarte rea pentru noi. Tot ceea ce este negativ în viețile noastre, vine fiindcă suntem egoiști, fiindcă îi urâm pe toți, și nu putem anula asta. Ne aducem aceste stări cu toate că regretăm că am fost trași în aceste stări mizerabile și în aceste lucruri lipsite de valoare. În acest fel, de fapt, „ne terminăm” irosindu-ne viețile într-un grad umil, gradul animal, incapabili să ne ridicăm la un nivel mai înalt.

Inițial luptăm pentru ceva etern și perfect, dar viața în această lume ne conduce într-o viață la nivel animalic. Este greu pentru noi să trăim ca animale, așa că ne agățăm de speranța că viața continuă în lumea cealaltă/viitoare. Dacă am fi siguri că nu există nicio continuitate, nu am fi în stare să trăim în această lume, fiindcă viețile noastre ne-ar părea complet de neînțeles și fără sens. De aceea așa de mulți oameni cred în lumea cealaltă, de după moarte.

Încarnările prin care am trecut ne-au adus înțelegere și recunoaștere. Ele ne-au dat calea de a scăpa din Egipt când vrem să obținem dăruirea, Dumnezeirea, și să ne înălțăm viețile. Noi am trecut deja prin toate fazele de cercetare și corectare. Am hotărât că trebuie să ieșim din egourile noastre și că  vrem să ne ridicăm deasupra, la o altă dimensiune a vieții.

Realitatea în care trăim poate fi una de primire pentru sine, după cum o simțim acum, când suntem cufundați din ce în ce mai mult în primire. Dar, există o altă realitate, în care noi nu absorbim în interior ci, putem spune, ieșim din noi, ne ridicăm peste nivelul animal în care suntem cu corpul material, și percepem ceea ce este în afara noastră.

Există o metodă specială, numită Înțelepciunea Cabalei, iar noi trebuie să învățăm să acționăm în funcție de ea, să învățăm cum să percepem realitatea din afara corpului. Încă nu înțelegem asta, de aceea ea este numită „metoda ascunsă”, „lumea ascunsă”, „metoda ascunderii”. Este o instrucțiune specială dată omului care își dorește cu adevărat să iasă din sine și să înceapă să simtă realitatea din afara lui, realitate în întregime a dăruirii față de ceilalți și a iubirii pentru ceilalți. Această realitatea este complet opusă de cea pe care o știm azi, în care ne dăm nouă înșine și ne iubim doar pe noi, dorind să primim pentru noi și având grijă doar de ce este al nostru.

Ajungerea la această tranziție cere un anumit proces. Acest proces este descris aici?

Se cere un proces de tranziție. De aceea ne numim „evrei”, de la cuvântul „Avar” (trecere, a trece). Toată munca noastră constă în această „trecere”.

În ce fază este acum acest proces? Unde este poporul lui Israel azi, față de acest proces?

Noi am făcut trecerea. Am trecut prin deșert. Corectarea a fost făcută întâi prin ieșirea din ego. Asta se numește traversarea deșertului și intrarea în țara lui Israel. Deci, în loc să primim, noi începem chiar să dăruim. Am făcut-o ca o țară mică și o nație mică, care a ieșit din Babilon.

Dar, pentru a corecta restul de babilonieni, trebuie să fim rupți, să trecem prin distrugerea Templelor, adică să reintrăm în egouri, în dorința de primire, și să fim împrăștiați printre neamuri. Cele 10 triburi împrăștiate, și de care azi nu avem nicio idee unde sunt, dar ele sunt amestecate printre alte nații și își fac munca lor, așa cum ne-o facem și noi, cei care ne-am reîntors acum în țara lui Israel.

Se întâmplă aici ceva special, ceva despre care au vorbit cabaliștii. Noi ne reîntoarcem nu pentru a trăi în Tel Aviv , Yafo sau Holon, ci pentru a trece prin fazele înălțării din exil, ieșirii din Egipt, prin deșert, către actuala țară a lui Israel. Noi și întreaga lume, trecem acum prin aceste faze.

Ceea ce se întâmplă azi în toată lumea seamănă cu vremea Faraonilor. Este scris că Faraonul îi aduce pe Israel mai aproape de Creator (Exodul 14:10). El îi umilește, îi tratează prost și îi aruncă departe, astfel ca ei să poată fugi din Egipt. În felul acesta lucrează Creatorul prin Faraon. Faraonul este de fapt servitorul loial al Creatorului, servitorul Forței Superioare. Azi simțim că aceste forțe ne afectează pe noi, și pe întreaga lume. Ele sunt exact ca Faraonul, ne presează și noi nu avem unde să fugim.

Criza curentă ne pune într-o situație pe care noi nu o putem depăși sau corecta așa cum obișnuiam. Nici nu putem fugi din țară în țară. Niciun loc nu este mai bun sau mai rău, fiindcă criza se întâmplă peste tot în același timp, foarte clar și foarte rapid. Deci, calea este prin „Și copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei” (Exodul 2:23).

Noi suntem același grup care am trecut prin acest proces. Ducem în noi Reșimot (amintiri) și gene din stările anterioare. Noi trebuie să fim „Lumină pentru nații” cât de repede se poate. Din această cauză, presiunea asupra noastră va fi în creștere, mai mult decât pe oricine altcineva. Cu cât transmitem mai repede asta lumii, strigând cu strigăt mare, cu atât mai mult vom fi cruțați noi și întreaga lume de suferință. Viitorul nostru bun depinde de lupta noastră cu noi înșine, cu propria noastră înclinație rea, cu lumea care nu vrea să asculte, dar mai ales cu poporul lui Israel, care nu vrea să asculte. Se numește „Războiul lui Gog u (și) Magog”.

Ce este cu binecuvântarea și blestemul? Care este mecanismul?

Acestea sunt cele două forțe prin care omul avansează.

Asta face Creatorul?

Sigur că El face. Încă de la începutul începutului El a spus: „Am creat înclinația rea”, însemnând că El admite asta. Toată evoluția noastră este avansare cu „biciul” din spate, care coboară repetat asupra noastră și ne împinge mai departe, iar noi nu avem nicio altă alegere decât să fugim înainte și să avansăm în ritmul lui.

Dacă vrem să avansăm în ritmul biciului, asta se numește Beito – „la timpul său”. În acest mod avansăm prin lovituri. Dar dacă vrem să avansăm mai repede, astfel ca loviturile să nu ne atingă, trebuie să ne mișcăm mai repede, pe calea Ahișena – „voi grăbi”, ceea ce înseamnă că trebuie să grăbim timpul, după cum e scris că Israel va sfinți timpurile, făcându-le mai scurte (Maasehet Brahot, 49 a).

Cu alte cuvinte, sunt de la început două opțiuni.

Da. O opțiune este prin blestem. Aceasta este și o corectare, fiindcă loviturile sunt corecții. Cealaltă opțiune este prin binecuvântare, când noi suntem trași înainte.

Învățăm că trebuie să includem toate dorințele noastre, deci, ce s-a întâmplat pe Muntele Sinai, când oamenii au fost de acord să fie ca un om cu o singură inimă?

Nu este nevoie de nimic mai mult decât atât. Restul primim. Sigur că este multă muncă ce trebuie făcută, dar primim ajutor, susținere, o instrucțiune numită Tora, o forță Moșe (Moise), care ne Moșeh (trage) mai repede înainte și astfel previne ca loviturile să ajungă la noi.

În cea mai mare parte, Tora vorbește despre lucruri prin care trecem împotriva dorinței noastre. Ea nu spune că omul poate trece prin tot într-un fel bun și plăcut. Ea doar punctează obstacolele care stau în față, ca un ghid care marchează obstacolele, problemele, greșelile, etc. Dacă trecem pe cale după natura noastră, fără a ne ține de ghid, vom suferi blestemul. Aceasta este calea noastră – sunt blesteme în ea, pedepse, probleme, fiindcă „poporul acesta este un popor încăpăţânat” (Exodul 32:9), după cum am văzut pe drumul din deșert. Tora nu ia în considerare faptul că ne putem grăbi mai repede decât biciul care ne biciuiește.

Este doar alegerea noastră dacă trecem prin proces plăcut sau neplăcut?

Alegerea noastră este doar să alergăm înainte spre bine, spre dăruire și iubire.

Și noi nu putem schimba planul global?

Nu, dar putem să-l trăim diferit, într-un mod favorabil și plăcut, să simțim că viața este bună. Este asemenea copilului care nu vrea să meargă la școală, așa că el simte presiune, blestem și suferință, cu adevărat o viață grea.

Din Zohar: Cunoaște această zi și răspunde până în inima ta

Inima (Lev) cu dublu Bet înseamnă că înclinația bună și înclinația rea, care se află în inimă, s-au amestecat una cu alta și sunt una. „Și tu îl vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima” adică, cu amândouă înclinațiile – înclinația bună și înclinația rea, astfel încât calitățile înclinației rele vor deveni bune, însemnând că el îl va servi pe Domnul cu ele și nu va păcătui prin ele. Atunci, cu siguranță nu va mai fi nicio diferență între înclinația bună și înclinația rea, și ele vor fi una.

Zohar pentru popor, VaEra (Și Eu Am apărut), paragraf 90

Dacă Muntele Garizim stă în fața Muntelui Eval, ei sunt aparent binele și răul, deci noi vom putea alege cu siguranță binele. Atunci, unde este alegerea?

Problema este că aceasta este o ascundere. Dacă un om știe ce este bine și ce este rău, nu mai este nicio alegere aici. Prin natură, suntem atrași de bine, și evităm răul. Dar dacă este ascundere, nu știm ce este rău și ce este bine. „V-am dat o binecuvântare sau un blestem” nu înseamnă că într-o  parte avem pe cineva care ne bate, și în cealaltă parte avem pe cineva care ne dă prăjituri. Dacă ar fi fost așa, ar fi fost evident unde ne ducem, fiindcă nu ar fi fost nimic de ales aici. Iar în acest caz, am fi ca niște păpuși marionete, nu ca niște ființe umane.

O ființă umană este cineva care a crescut peste animalic, care nu este atras de binele ce seamnă cu o prăjitură, nici nu fuge de răul în care este un blestem, ci, o astfel de persoană se testează în raport de adevăr și minciună. Este posibil ca ceea ce pare blestem acum, este de fapt adevărul, și ceea ce seamănă a prăjitură este minciuna. Trebuie să ne ridicăm peste binele și răul care par astfel în „burta” noastră. Trebuie să ne ridicăm în funcție de conștiința noastră, să fim atrași spre adevăr și nu spre minciună. Aceasta este analiza pe care ne este atât de greu să o facem.

Ce este adevărul și ce este minciuna?

Adevărul este punctul, gradul numit „om” (Adam), care este asemănător lui Elokim (Dumnezeu), unde El este standardul, cel mai înalt loc la care trebuie să ajungem, și care include totul. Trebuie să ajungem la o stare care este pentru noi deopotrivă adevăr și minciună, rău și bine, în care totul se conectează într-un singur loc, după cum e scris „Am creat înclinația rea, Am creat pentru asta Tora drept condiment”. Este un loc în care toate începuturile se conectează, după cum e scris „Toate izvoarele mele sunt în Tine” (Psalmi 87:7).

Atunci de ce este construit așa, cu toate condițiile și ascunzișurile?

Este așa pentru a da oamenilor șansa de a alege. Altfel, am fi ca niște mașini.

Dar oamenilor nu le pasă și nici nu vor să le pese. Ei oricum nu pot alege, cel puțin ar avea o viață bună.

Nu, tot scopul Creației este să ne schimbăm în ființe umane. O persoană care alege, indiferent, bine sau rău, se ridică peste analizarea corporală.

Dacă Creatorul este binevoitor, de ce ne trasează o cale care nu este ușoară, care, în cea mai mare parte a timpului, nu ne este clar cât de bună este?

Să presupunem că un om își deschide aspiratorul și iese din casă, în timp ce aspiratorul îi curăță covoarele. Așa arătăm noi azi, și se pare că vrem să rămânem așa, mergând precum roboții, lovindu-ne într-un colț și întorcându-ne către celălalt. Vrem să avem acest mecanism care continuă să ne direcționeze viața astfel? Dacă da, unde este umanul aici? Nu existăm; doar simțim ca și cum am trăi, lăsând fiecare zi să treacă până când murim, atâta timp cât nu suferim.

Scopul Creatorului este tocmai să ne arate cea mai sublimă provocare, împotriva suferinței, a dificultăților, și în ciuda problemelor în care trăim. Lumea noastră avansează către o situație fără ieșire, către o criză pe care nu o putem îndrepta și din care nu putem ieși sau supraviețui, dacă nu luăm asupra noastră munca de a fi oameni, sau, vom fi forțați să facem asta , împotriva voinței noastre.

„Împotriva voinței noastre” înseamnă că se va face prin lovituri, până când vom spune „Vrem!”. De aceea, va trebui să învățăm să fim de acord cu munca cu care am fost însărcinați și, atunci, binele se va deschide imediat pentru noi.

Glosar

Primul rod

Când voința de a primi crește, ne aduce la corectare, la un control. Acea dorință se numește “primul rod.”

Zeciuiala

A zecea parte, zece procente, care nu pot fi corectate. Malchut este a zecea Sfira în structura sufletului nostru. Ea nu poate fi corectată, deoarece este voință de a primi în sine. Ea trebuie să fie în schimb amestecată cu primele nouă calități de dăruire, iar acest lucru este modul în care ea devine corectată.

Pentru că este imposibil să se corecteze voința de a primi în sine, vom da zeciuială în loc. Noi pur și simplu nu funcționăm cu partea care nu poate fi corectată. Mai degrabă, o conducem către dăruire, deci va fi corectată de la sine. După aceea, la sfârșitul corecției, aceasta va fi corectată.

Altar

Un altar este locul în care se face corecția, contactul cu lumina superioară.

Binecuvântare

O binecuvântare este forța pe care o persoană o primește de sus, în scopul de a efectua acte de dăruire față de alții. Această forță devine după o pregătire pentru ea, atunci când cineva dorește cu adevărat să efectueze acte de dăruire, de orice fel . Când acest lucru se întâmplă, o forță superioară vine la acea persoană, iar acest lucru se numește “a primit o binecuvântare”. O binecuvântare este Ohr Hozer (Lumina Reflectată) prin care individul activează o forță de sus.

Binecuvântare versus blestem: un blestem, în forma sa simplă, indică faptul că o persoană nu cere, și de asemenea, nu a primit forța superioară. Pe de altă parte, o binecuvântare este primirea unei forțe de sus, în scopul de a îndeplini un act cu scopul de a dărui altora, în care o persoană descoperă că el sau ea este similar cu Creatorul și se simte ca atare.

Ce este “Cu ajutorul lui Dumnezeu”?

Tot ce avem este ajutorul lui Dumnezeu. Noi nu putem face nimic; acțiunile noastre nu sunt dificile. Dificultatea constă doar în a ajunge la o stare de a cere Creatorului să facă ceva pentru mine, iar apoi acest lucru se face imediat, motiv pentru care totul este ușor.

Tot ce avem nevoie este de a face un contact cu El și apoi facem totul cu ajutorul Lui, cu ajutorul forței superioare, luminii superioare. Atunci când vine, ea scrutează toate detaliile în noi, toate dorințele, oferindu-ne putere și corecție. Acesta este modul în care descoperim că suntem cu adevărat în, ” Tu mă înconjuri pe dinapoi şi pe dinainte” (Psalmul 139: 5), că El face totul pentru noi.

Alegere

Alegerea este de a vedea că, în adevăr, operatorul nu este omul, ci Creatorul. Omul are nevoie doar de a cere de la El, așa cum este scris: “Fiii mei M-au învins”. Rugându-L, “Tu ne-ai făcut, ajută-ne, și fă-o pentru noi”, vom realiza o lume perfectă.

Sensul termenului “lume perfectă” este că, în toate cele 613 dorințe ale noastre, care au fost corectate, am avut o parte bună – am cerut ca acestea să fie corectată. Acesta este motivul pentru care vedem lumea ca perfectă, spirituală și eternă.

Eu vă voi lua

“Prima dată este scris: ‚Și Eu te voi scoate de sub poverile egiptenilor’ și apoi, ‚Și Eu te voi elibera din robia lor’. Și după aceea, ‚Și Eu te voi răscumpăra’. De ce nu a spus mai întâi: ‚Și Eu te voi răscumpăra’, și apoi, ‚şi vă voi lua’? Într-adevăr, El a spus mai întâi ce e mai important, din moment ce Creatorul a dorit să le spună mai întâi ce e mai frumos- exodul din Egipt”. “Dar „Cel mai frumos dintre toate este: „Și Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru'”.

Zohar pentru toți, VaIera (Domnul a apărut), punctul 52-3

Din Surse:

Baal HaSulam – articolul E prea devreme ca să strângeţi vitele

Întregul punct al mugurilor ce se deschid într-o singură floare, colectivul lui Iacov și triburile, este un cadru complet. Aceasta pune o limită unică pentru fiecare suflet, ca și primirea de lumină de sus în această lume, în lucrare, iar una este mai mare decât cealaltă, una este mai înaltă decât cealaltă și nici o față nu este ca alta.

Descrierea acestor limite este identică cu imaginea liniilor și punctelor florii, unde limitele în fiecare parte și punct de pe floare formează frumusețea florii. Dar atunci când punctul sau partea din floare își extinde limita, fie că este vorba de un pic sau de o mulțime, face ca întreaga floare să fie insignifiantă. Este imposibil să luați doar o parte din floare și să o examinați singură, deoarece acea parte nu are nici frumusețe, nici glorie.