Oraşul roboţilor

0
46

Oraşul roboţilor

Această istorie uimitoare şi povăţuitoare a avut loc într-o ţară îndepărtată. Într-un oraş mic şi îngrijit locuiau nişte oameni, care aveau foarte multă nevoie de nişte prieteni devotaţi, pentru a le fi de ajutor. Ei s-au gândit: Ce-ar fi dacă vom construi nişte roboţi? Şi în scurt timp, în casele lor roboteau nişte ajutoare minunate şi modeste.

Roboţilor le plăceau cel mai mult bateriile electrice. Acestea le dădeau lor puterea să meargă, să vorbească, să gândească, într-un cuvânt – să trăiască. Le plăceau, mai ales, bateriile noi, căci, cu cât erau mai noi, cu atât roboţii primeau mai multă forţă. Stăpânii ţineau mult la aceste ajutoare, noii lor prieteni, aşa că, întotdeauna le dădeau cele mai bune şi mai proaspete baterii. Ei sperau că roboţii vor aprecia acest gest şi aşteptau, ca aceştia să le răspundă cu acelaşi sentiment. Dar acest lucru nu se întâmplă, roboţii iubeau doar sursa electrică de viaţă…

Stocurile de baterii se păstrau într-un depozit. Roboţii se duceau şi singuri şi le luau. Pentru a trăi, ei aveau nevoie doar de o singură baterie. De la două baterii, roboţii se stricau. Din acest motiv, pe peretele depozitului era atârnat un poster mare cu următorul avertisment: Mai mult de unul – nu lua! Îţi pricinuieşte rău!

Trebuie să vă spun, că roboţii se deosebeau prin caracterul lor, ei puteau fi şi buni, şi vicleni, şi răutăcioşi, într-un cuvânt – diferiţi.

Odată, un robot lacom, a venit în depozit. Acest robot cunoştea foarte bine stricta interdicţie. Dar pentru că era foarte lacom, a hotărât că oamenii nu le permit să ia mai mult de o baterie, fiindcă ei sunt la fel de lacomi ca şi el. Privind în jurul său, el a luat două deodată, şi le-a conectat la sine. Şi imediat s-a întâmplat ceva ireparabil – a ars.

Când ceilalţi roboţi l-au găsit într-o astfel de stare jalnică, s-au revoltat:

– Oamenii au stricat intenţionat, prietenul nostru! Nu-i vom mai ajuta! Să plece din oraşul nostru!

Dar, unul singur dintre ei, un robot micuţ a luat apărarea oamenilor din oraş:

– Nu e vina lor, robotul este singurul vinovat. Lăcomia l-a stricat!

Însă vocea singulară a fost înecată în amalgamul de nemulţumire.

După acel eveniment, s-a schimbat brusc viaţa tuturor locuitorilor din oraş. Roboţii nu mai ajutau oamenilor, au început să fie nepoliticoşi, şi oamenii, la rândul lor, sufereau din cauza unui astfel de tratament nedrept. Roboţii o ţineau una şi bună:

– Plecaţi din oraş, noi nu avem nevoie de voi!

Ei nu înţelegeau, că fără oamenii, care sunt creatorii lor, nu vor supraviețui. Nu-şi dădeau seama, că aceleaşi baterii preferate, erau făcute tot de oameni.

Neavând de ales, locuitorii oraşului au decis să plece. Dar ştiau că roboţilor le va veni greu fără ei şi de aceea au construit un turn înalt cu nişte reflectoare mari pe acoperiş. Pentru a aprinde proiectoarele era  nevoie de câteva baterii, simultan. Înainte de a pleca, oamenii le-au spus despre aceasta roboţilor. Apoi, au anunţat lucrul cel mai important: dacă reflectorul va lumina, atunci oamenii oraşului se vor întoarce. Dar roboţii nu voiau să asculte nimic, doar mormăiau într-un glas:

– Plecaţi, plecaţi, plecaţi!

Şi ei au plecat…

Roboţii au rămas singuri, stăpâni în acel oraş. De dimineaţă până seară, străbăteau străzile în căutarea bateriilor. Fiecare voia să-şi strângă cât mai multe. Casele, în care, cândva trăiau oamenii cu roboţii în armonie, acum s-au transformat în depozite. Însă, treptat stocurile au început să se epuizeze. La urmă urmei, bateriile nu sunt veşnice. Cu timpul ele se descarcă şi nu mai sunt bune de folosit. Roboţii nu le puteau face, astfel că, au început să le fure unul de la altul. Când rezervele s-au terminat, roboţii se comportau de parcă înnebuniseră. Ei au început să se atace unul pe altul pentru a lua acea unică baterie, care le dădea viaţă. În curâd, străzile oraşului s-au umplut de roboţi nemişcaţi.

Roboţel, care singur luase apărarea oamenilor, a încercat să îi povăţuiască pe ceilalţi. El îi ruga să meargă la reflector, pentru a da oamenilor semnalul de ajutor. Dar roboţii nu-l ascultau şi-i spuneau:

– Despre ce oameni vorbeşti? Nu este şi nici nu a fost nimeni, în afară de noi!

– Cum asta? s-a indignat Roboţel – de fapt ei ne-au creat pe noi!

– Ruşine, îi răspundeau ceilalţi, cu reproş.

– Roboţii au fost creaţi de către şuruburi şi piuliţe, asta o ştiu până şi roboţii din modelele vechi, dinaintea noastră.

A mai trecut puţin timp, s-au epuizat ultimele baterii, şi împreună cu ele, şi ultimele puteri ale roboţilor. În oraş au rămas doar zece dintre cei mai lacomi roboţi, care trăiau din sursele de viaţă ale celor de la care le luaseră. Pentru prima dată s-au adunat împreună, dar, pentru următorul scop: să aştepte momentul potrivit şi să smulgă bateria de la tovarăşul de suferinţă, care era mai slăbit.

Deodată au auzit o voce slabă. Undeva, nu prea departe, cineva cerea ajutor. Pentru prima dată, în faţă morţii iminente, roboţii au simţit o dorinţa ciudată – de a ajuta. S-au grăbit să răspundă chemării, şi în curând au văzut un robot epuizat. Era Roboţel, întins jos, în stradă plină de praf. El a rostit un singur cuvânt: Turnul, şi a încremenit.

Atunci, roboţii şi-au  amintit de vremea în care, Roboţel îi implora să se urce în turn. Dar de ce trebuiau să facă asta, nimeni nu-şi mai aducea aminte. Roboţii s-au dus la turn. Au urcat în vârful turnului pe scara spiralată. Acolo, într-o camera mică au văzut o cutie deosebită, foarte mare, care era destinată pentru conectarea bateriilor, baterii, aşa cum erau ale lor. În apropiere, atârna un anunţ cu inscripţia: Conectaţi toate bateriile voastre! Dar ei nu ştiau, de ce ar trebui să facă acest lucru. Nu aveau alte baterii, decât pe ale lor. Aşa că aveau de ales: să se lupte între ei pentru a-şi fura ultimele surse de viaţă, sau să aibă încredere în ceea ce au scris oamenii.

Roboţii au început să-şi scoată singuri, bateriile lor. Ultimul rămas, le-a adunat pe toate şi le-a conectat la cutie. Pe neaşteptate, s-a aprins o rază strălucitoare de lumină.

Au trecut mulţi ani de atunci. Doar turnul singuratic de la marginea oraşului, ne mai aduce aminte de această istorie. Locuitorii oraşului trăiesc în pace şi armonie, între ei şi împreună cu roboţii.

Şi cel mai important lucru este că ei, acum ştiu: Nimic nu este mai important în lume decât iubirea şi prietenia  –  chiar şi pentru roboţi!

Autor: Michael Brushteyn

Desene: E. Rakov

Traducere : Veronica Zacon