Ce înseamnă în muncă, ‚Ai dat puterea în mâna celor slabi’

0
214

***

Articolul Nr. 13, 1990/91

Aici este ordinea lucrării: Atunci când o persoană dorește să facă totul pentru Creator, că acțiunile sale vor fi în scopul de a dărui si de a nu primi recompensă, asta este ceva împotriva naturii, deoarece omul a fost creat cu dorința de a primi pentru propriul lui beneficiu. Acesta este motivul pentru care s-a dat munca de a ieși din iubirea de sine și de lucra numai pentru a dărui de dragul Creatorului.

Pentru a putea efectua această lucrare de a ieși de sub dominația iubirii de sine, ni s-a dat porunca: “Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți”, care, după cum spune rabi Akiva, “Este o regulă mare în Tora”. După cum se explică în cartea Dăruirea Torei, prin ea vom ieși din dominația dorinței de a primi pentru noi înșine și vom fi capabili să lucrăm de dragul Creatorului.

Iar în ceea ce privește “Iubește-ți prietenul ca pe tine însuți”, trebuie să facem două interpretări:

  1. La propriu, între un om și semenul său.
  2. Între om și Creator, așa cum au spus înțelepții noștri, (Midraș Raba, Yitro, 27: 1), “Nu-l părăsi pe prietenul tău și pe prietenul tatălui tău”. “Prietenul tău” este Creatorul, așa cum este scris: “de dragul fraților mei și a prietenilor mei”, care este interpretat ca fiind Creatorul, care i-a numit “frați” și “prieteni”. Rezultă că “iubește-ți prietenul ca pe tine însuți” se referă la atingerea iubirii pentru Creator, ca pentru tine însuți.

Astfel, există două discernăminte în “iubește-ți prietenul ca pe tine însuți”:

1) Trebuie să spunem, este ca un remediu. Cu alte cuvinte, motivul pentru care omul trebuie să-și iubească prietenul său este doar pentru că prin asta el va fi capabil să ajungă să iubească Creatorul, așa cum este prezentat în cartea Dăruirea Torei. De aceea, ca și în iubirea de prieteni, atunci când o persoană dorește să se alipească de prieteni, ea îi alege pe cei cu care să se lege. Cu alte cuvinte, atunci când o persoană își alege prietenii, îi caută pe cei care au calități bune.

De asemenea, atunci când dorește să-l iubească pe Creator, trebuie să încerce să vadă măreția și importanța Creatorului. Acest lucru trezește într-o persoană iubirea Creatorului. Dacă el nu poate vedea măreția și importanța Creatorului, deoarece răul din om indică necesitatea denigrării Creatorului, iar el trebuie să se roage pentru ajutor, ca El să îl ajute să aibă puterea de a depăși și să spună mai presus de rațiune: “Vreau să cred în măreția și importanța Creatorului, astfel încât să fiu în stare să-L iubesc”, așa cum este scris: “să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta și cu tot sufletul tău”. Cu alte cuvinte, iubirea de prieteni este un mijloc prin care putem atinge scopul, care este iubirea Creatorului.

Prin aceasta, putem interpreta ceea ce au spus înțelepții noștri: “Este bine să ținem Tora cu conduita corectă, din moment ce străduința în ambele, face nelegiuirea uitată”. Aceasta înseamnă că trudind într-o conduită corectă, care este lucrarea între un om și a semenul său, acesta este un remediu prin care se poate ajunge la a-L iubi pe Creator, care se numește “Tora”. Esenţa învățăturii fiind, că prin intermediul Torei, omul își întărește legătura cu dăruitorul Torei. Înțelepții noștri au spus despre asta, “Creatorul a spus: ‚Am creat înclinația rea; Am creat Tora drept condiment’”. Cu alte cuvinte, prin Tora, care este condimentul, omul este recompensat cu adeziunea cu Creatorul, care este considerată ca fiind “reformarea lui”.

Acesta este sensul pentru, “Străduința în ambele face nelegiuirea uitată”. Cu alte cuvinte, munca între un om și semenul său și între om și Creator, adică efortul depus în Tora, face fărădelegea uitată. De aceea, arbitrariul pomului cunoașterii binelui și răului, din care se extind fărădelegile, se corectează prin ambele.

Scriptura spune (Psalmul 33, Bucura-te … Tu Drept), “Iată, ochiul Domnului priveşte peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui, ca să le scape sufletul de la moarte şi să-i ţină cu viaţă în mijlocul foametei”. Noi trebuie să înțelegem ce se înțelege prin “Ochiul Domnului privește [în special] peste cei ce se tem de El”. La urma urmei, ochii Creatorului văd pretutindeni. Noi trebuie să credem că Creatorul veghează asupra întregii lumi în Providență privată, în bunăvoință, și nu neapărat asupra acelora ce se tem de El.

Trebuie să interpretăm că vorbim de Creator doar din perspectiva “Prin acțiunile tale, te vom cunoaște”. Aceasta înseamnă că veghează în mod special asupra acelora ce se tem de El, care simt că ochiul Creatorului veghează asupra întregii lumi. Cu alte cuvinte, numai cei ce se tem de Creator ating înțelegerea că Creatorul veghează asupra lumii în Providență privată, în bunăvoință. Dar, ca și pentru restul lumii, pentru ei este ascunderea feței, deoarece ei nu pot atinge Providența Lui, care este binevoitoare.

Este scris în “Introducere la Cartea Zohar” (pag.138), “Atâta timp cât primitorii nu au ajuns la caracterul complet, fiind capabili să primească bunăvoința Lui completă, pe care El a plănuit-o pentru noi în gândul creației, îndrumarea trebuie să fie, prin bine și rău”.

Cu alte cuvinte, atâta timp cât vasele noastre de primire sunt pline de primire pentru sine, este imposibil să vedem Providența ca fiind binevoitoare. Mai degrabă, cei care pot vedea cu ochiul Creatorului, că îndrumarea Lui este binevoitoare, sunt doar acei care “așteaptă mila Lui”. Acest lucru se datorează faptului că “mila Lui” înseamnă că ei tânjesc să primească calitatea Hesed [milă / har] de la Creator, calitatea dăruirii – care se numește “echivalență de formă”, cunoscută sub numele de “Dvekut [adeziune] cu Creatorul”.

Prin urmare, atunci când sunt răsplătiți cu calitatea de dăruire, vasele lor de primire nu mai abundă. La acel moment, ei sunt răsplătiți cu “Ochiul Domnului”, simțind că Providența Lui este una binevoitoare. Dar cei care nu doresc să obțină calitatea Hesed, adică vase de dăruire, sunt sub influența binelui și răului.

Dar cui îi dă Creatorul Hesed, numite “vase de dăruire”, care sunt o a doua natură? Nu la toată lumea. Există mulți oameni care așteaptă mila Creatorului – pentru ca să le dea calitatea Hesed. Cu toate acestea, Creatorul nu dă Hesed, numite “vase de dăruire,” acelor oameni care cred că problema Hesed este doar o adăugire, adică cei care se consideră întregi și au nevoie de Creator pentru a le da calitatea Hesed ca un supliment echitabil.

Acest lucru se datorează faptului că o primesc numai cei cu Kelim [vase] pentru care umplerea este dată de sus. Cu alte cuvinte, dacă nu există nicio deficiență reală, este imposibil să fie umplute. Atunci când este posibil să se sature o necesitate? Atunci când o persoană nu cere lux, ci strictul necesar. Atunci o persoană primește, deoarece o deficiență nu este considerată un lux.

Atunci când este scris: “Ochiul Domnului veghează peste cei ce se tem de El, peste cei ce așteaptă mila Lui”, care sunt acești oameni menționați mai sus, care așteaptă mila Lui? Însemnând, în ce scop tânjesc ei către Creator pentru a le da calitatea de Hesed? Sunt în special acei oameni care simt că au nevoie de calitatea Hesed, “ca să le scape sufletul de la moarte”.

Cu alte cuvinte, sunt tocmai acei oameni care doresc să obțină Dvekut cu Creatorul, să adere la Viața Vieților. În caz contrar, dacă nu au Dvekut, ei simt că ei echivalează cu cei morți, așa cum înțelepții noștri au spus: “Cei răi, în viața lor, se numesc ‚morți’”. Din acest motiv, ei cer Creatorului să îi scape de la moarte din cauza disparității de formă care îi separă de Viața Vieților.

Dvekut cu Creatorul este considerată a fi viață, așa cum este scris: ” Iar voi, care v-aţi alipit de Domnul, Dumnezeul vostru, sunteţi toţi vii astăzi”. Rezultă că motivul pentru care cer calitatea Hesed se datorează faptului că ei nu doresc să fie la fel ca “Cei răi, în viața lor, se numesc ‚morți’”, și este așa pentru că lor Creatorul le dă calitatea Hesed, adica vase de dăruire.

Atunci când este scris: “pentru a scăpa sufletul de la moarte”, adică cer Creatorului să le dea calitatea Hesed în scopul de a “scăpa sufletul de la moarte”, aceasta se numește “o deficiență”, care este un Kli [vas], care poate primi umplere. Dar acei oameni care au nevoie de ajutorul Creatorului ca un lux, au Kelim [vase] reale, dar nu au o nevoie reală pentru ca El să le dea Kelim, “pentru a scăpa sufletul de la moarte”, ci ca un lux.

De aceea, ei rămân cu vasele de primire, îngrijite numai pentru beneficiul propriu. Ei nu simt că au murdărit Kelim, că este imposibil să se insereze Kdușa [sfințenia] în aceste Kelim, din moment ce Kdușa [sfințenia]și beneficiul propriu sunt două noțiuni opuse.

Prin urmare, rezultă că numai cei care înțeleg că dacă nu pot efectua acte de dăruire vor fi separați de Viața Vieților, vor cere Creatorului sa le dea puterea de a dărui. Aceasta este o a doua natură, așa cum a spus Baal HaSulam, că în calitate de Creator a dat prima natură – dorința de a primi, și este imposibil să schimbi prima natura într-o a doua. Mai degrabă, doar Creatorul poate face acest lucru.

Ca și în exodul din Egipt, Creatorul Însuși i-a eliberat de sub stăpânirea lui Faraon, regele Egiptului, așa cum au spus înțelepții noștri în Pesah Hagada [Paștele narativ], “Domnul ne-a scos din Egipt, nu printr-un înger, nu printr-un serafim, și nu printr-un mesager, ci Creatorul Însuși”.

Cu toate acestea, când primește cineva ajutorul prin care Creatorul îl va elibera din regula Egiptului, care este dorința de a primi pentru sine? Exact atunci când o persoană are o necesitate reală și nu cere un surplus. Prin urmare, în cazul în care dorește să se realizeze Dvekut cu Creatorul, omul primește ajutor pentru nevoie. Cu alte cuvinte, el trebuie să simtă că este lipsit, ceea ce nu înseamnă lipsit de caracter complet, ci lipsit de viață, din moment ce răul din el este atât de extins. De aceea, el este informat de sus că este un păcătos, așa cum este scris în Zohar despre ceea ce se spune: “Dacă păcatul său, pe care l-a comis, îi este făcut cunoscut”. El întreabă: “Cine i-a făcut cunoscut”? Și se răspunde: “Creatorul i-a făcut cunoscut că este un păcătos”.

Înseamnă că Creatorul îi arată adevărul, că este departe de El și că are cu adevărat nevoie de o viață de Kdușa [sfințenie]. Astfel, atunci cere Creatorului să-l ajute și să-i dea dorința de a dărui, deoarece este lipsit de viață. Și apoi, din moment ce are deja o nevoie reală, Creatorul îi dă dorința de a dărui, care este a doua natură.

În conformitate cu cele de mai sus, trebuie să interpretăm ceea ce este scris (în ‚Și miracolele’), “Și Tu, în marea Ta îndurare, ai dat puterea în mâinile celor slabi, pe cei mulți în mâinile celor puțini, și pe cei impuri în mâinile celor puri”. Acest lucru vine să ne spună că înainte ca o persoană să ajungă la o stare în care vede cât este de slabă, cum răul din ea este într-o astfel de abundență încât el nu îl poate birui și fiind impur, este imposibil să primească umplere de sus. Acest lucru se datorează faptului că el încă nu are un Kli complet, care poate primi de umplere, referitor la deficiența Kli.

Acesta este motivul pentru care este scris: “pentru că voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele”. Cu alte cuvinte, “Domnul te-a ales ca să fii poporul Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului, nu pentru că întreceţi la număr pe toate celelalte popoare. S-a alipit Domnul de voi şi v-a ales, pentru că voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele”. Astfel, atunci când omul vede că este mai rău decât întreaga lume, în special în starea de umilință, Creatorul vă alege și vă eliberează de sub dominația Egiptului, așa cum este scris: “Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, … ca să fiu Dumnezeul vostru”.

Este scris (în psalmul Cântecul de Hanuka), “Te înalţ, Doamne, căci m-ai ridicat şi n-ai lăsat pe vrăjmaşii mei să se bucure de mine”. Noi trebuie să înțelegem cine sunt dușmanii lui David, despre care David a spus: “Și n-ai lăsat pe vrăjmașii mei să se bucure de mine”. Trebuie să interpretăm că este cunoscut faptul că David este considerat Malchut, adică Împărăţia cerurilor. Aceasta înseamnă că creaturile trebuie să ia asupra lor povara Împărăției cerurilor, cu scopul de a nu primi recompensă, ci pentru că “El este mare și conduce”, și nu pentru mulțumirea personală.

Dar toată lumea rezistă și urăște să facă totul pentru Creator, și nu pentru mulțumirea de sine. Prin urmare, Kdușa este în întregime de a dărui, adică pentru beneficiul Creatorului, așa cum este scris: “Fiți sfinți, căci Eu Domnul sunt sfînt”. Astfel, așa cum Creatorul dăruiește creaturilor, creaturile trebuie să dăruiască Creatorului, pentru că aceasta se numește, “echivalență de formă”, care este considerată Dvekut [adeziune] cu Creatorul.

Se dovedește, că toți cei care doresc să lucreze numai pentru ei înșiși, și nu pentru Creator se numesc “dușmanii Creatorului”, adică dușmanii Împărăției cerurilor. Prin faptul că, aceștia sunt numiți “dușmanii lui David”, iar acesta este sensul cuvintelor lui David: “Și n-ai lăsat pe vrăjmașii mei să se bucure de mine”.

În general vorbind, există doar două discernăminte, pentru a vorbi de: 1) Creator; și 2) creaturi. Cu alte cuvinte, Creatorul a creat creaturile pentru a le împărtăși încântare și plăcere, așa cum este scris: “Dorința Lui este de a face bine creațiilor Sale”. Înainte de păcat, Adam haRișon a avut plinătatea de Neșama, la acea timp, el a avut NRN din BYA și NRN din Ațilut. Doar după căderea în păcat, a plecat de acolo NRN a lui și a rămas doar cu Nefeș.

Apoi, el a trebuit să se pocăiască, să ridice Kelim [vasele] lui, care au căzut la Klipot [coji], și să le reunească cu Kdușa, adică să adere la El încă o dată pentru a dărui, iar acest lucru se numește “pocăință” [în ebraică “a reveni”], așa cum este scris în Zohar, “Hei va reveni la Vav“.

Hei înseamnă Malchut, care primește, în scopul de a primi și toate sufletele se extind de la ea. Acesta este motivul pentru care Malchut este numită “adunarea lui Israel”, care conține toate sufletele. O corecție a fost plasată peste Malchut, să o corecteze în a fi pentru a dărui, și această muncă a fost dată creaturilor, care, prin angajarea în Tora și Mițvot [porunci] în scopul de a dărui, acestea provoacă pe fiecare să fie în scopul de a dărui rădăcinii sufletului său în Malchut de Ațilut. În acest sens, ele provoacă unificarea de sus, care se numește “unificarea Creatorului și a Divinității Sale”, adică Malchut, care se numește “Divinitate”, cu ZA, care se numește “Vav din HaVaYaH“. Acesta este sensul “pocăinței”, despre care Zohar-ul spune: “Hei va reveni la Vav“.

În general, trebuie să facem trei distincții: “Unu”, “unic” și “unificat”. Este scris în ‚Studiul celor Zece Sfirot’ (partea 1, punctul 1), “’Unu’ indică faptul că El este în echivalență uniformă. ‚Unic’ indică ce se extinde de la El, că în El, toate aceste multiplicități sunt uniforme, ca esența Lui. ‚Unificat’ indică faptul că deși El afectează numeroasele acțiuni, o singură forță operează toate acestea și toate acestea se întorc și se unesc într-o formă unică”.

Sensul de ‚Unu’ este că El este în echivalență uniformă, ceea ce înseamnă că El a creat creația cu o singură dorință, de-a face bine creațiilor Sale. ‚Unic’ înseamnă că, deși vedem că există mai multe acțiuni, ceea ce înseamnă bune și rele, adică, El apare ca făcând bine și rău, El este numit “unic”, deoarece diferitele sale acțiuni, toate au un singur rezultat – de a face bine. Rezultă de aici că El este unic în fiecare acțiune unică și nu se schimbă prin toate acțiunile Sale diferite. De-a lungul fiecărei acțiuni, există mișcări cu o singură formă, de a face bine.

Trebuie să creadă. Cu alte cuvinte, chiar dacă o persoană consideră că această acțiune vine de la Creator și nu este o acțiune favorabilă, trebuie încă să creadă că această acțiune îi va permite să atingă binele. Aceasta este munca omului, să creadă că acest lucru este așa, chiar dacă el nu înțelege și îi mulțumește Creatorului pentru asta.

Înțelepții noștri au spus: “Omul trebuie să binecuvânteze pentru cele rele, cum binecuvântează pentru bine”. Cu alte cuvinte, o persoană trebuie să creadă că este pentru binele său, sau că Creatorul nu îl lasă să simtă acele stări, din moment ce dorința Lui este de a face bine creaturilor, pentru că acesta este gândul creației.

“Unificat” înseamnă că o persoană a fost deja recompensată cu modul în care vede că toate acele singularități au adoptat o formă unică, adică a fost recompensată cu a vedea cum pentru fiecare rău, a primit deja binele de care aparține. Omul este recompensat cu a fi unificat numai după ce și-a corectat Kelim [vasele] lui de a fi, în scopul de a dărui. La acel moment, o persoană este recompensată cu scopul creației, care este în întregime bun.

Acesta este sensul a ceea ce este scris în psalmul Deschiderea Casei lui David. “Deschiderea casei” se referă la Templu, adică în muncă, inima unui om trebuie să fie un templu pentru Creator, așa cum este scris: “Să-Mi facă un locaș sfânt, și Eu voi locui în mijlocul lor”. Omul trebuie să fie răsplătit cu prezența Divinității, așa cum au spus înțelepții noștri: “cel Milostiv are nevoie de inimă”, ceea ce înseamnă că Creatorul are nevoie de inima omului, în așa fel încât să-i dea ceea ce El dorește să-i dea.

Iar atunci când o persoană este recompensată cu a fi unificată, vede că a fost recompensată cu construirea Templului. David a spus despre asta: “Te voi înalța, Doamne, căci Tu m-ai ridicat, și n-ai lăsat pe vrăjmașii mei se bucure de mine”. Aceasta înseamnă că toți dușmanii sunt dorințele de primire pentru sine – care obstrucționează Kdușa, iar Creatorul l-a salvat de toți dușmanii și a fost recompensat cu admiterea în Kdușa. Acesta este înțelesul cuvintelor, “O, Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din Locuinţa morţilor, Tu m-ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se coboară în groapă”.

Noi spunem (în ‚Ajutorul Strămoșilor noștri’), “Tu ești primul; Tu ești ultimul; și în afară de Tine, nu avem niciun rege care răscumpără și izbăvește”. Noi spunem, de asemenea, “Tu ești dinainte ca lumea să fi fost creată; Tu ești după ce lumea a fost creată; Tu ești în această lume; Și tu ești în lumea viitoare”. Înțelesul literal este ca având legătură cu măreția Creatorului. Cu toate acestea, ce înseamnă în muncă?

Este cunoscut faptul că ordinea lucrării este aceea că omul trebuie să corecteze vasele sale de primire, astfel încât să aibă puterea de a face totul pentru a dărui. Și omul trebuie să depună efort și să facă tot ce poate. La acel moment, el ajunge la decizia că fără ajutorul Creatorului, nu poate în niciun fel să iasă din stăpânirea dorinței de a primi pentru sine. Aceasta se numește “răscumpărare”, când iese din exilul din Egipt, adică, de sub dominația dorinței de a primi.

Toată lumea înțelege că răscumpărarea este o problemă a Creatorului, din moment ce o persoană vede că este absolut imposibil să iasă din exil ea însăși. Și totuși, trebuie să ne întrebăm: “Cum poate ști că ieșirea din exilul dorinței de a primi depinde numai de Creator și este dincolo de capacitățile omului”?

Răspunsul este că, în opinia sa, el a făcut deja ceea ce putea face, dar nu s-a mișcat un deget de la dorința sa de a primi. Din contră, el vede că de când a început lucrarea, pentru a ajunge în gradul în care toate acțiunile sale vor fi pentru Creator, acum vede ceva foarte diferit – că regresează!

Cu alte cuvinte, vede că acum este mai cufundat în iubirea de sine mai mult decât oricând. Din acest motiv, atunci când o persoană este recompensată cu răscumpărare, cu a ieși din acest exil, spune că numai Creatorul poate elibera poporul lui Israel din Egipt, ceea ce înseamnă că răscumpărarea aparține Creatorului.

Cu toate acestea, intrarea în exil, adică supunerea în fața stăpânirii dorinței de a primi, cu siguranță, acest lucru aparține omului. Cu alte cuvinte, este vina omului că nu poate depăși dorința de a primi pentru sine. Astfel, o persoană ajunge în exil prin ea însăși.

Prin asta, scrierile ne spun că acest lucru nu este așa cum îl înțelegem noi. Și cu toate că trebuie să spună: “Dacă eu nu sunt pentru mine, cine este pentru mine?”, ceea ce înseamnă că totul depinde de decizia omului, trebuie încă să creadă că totul este sub Providență, ceea ce înseamnă că totul depinde de Creator. Se spune despre asta: “Tu ești înainte ca lumea să fi fost creată”. Este cunoscut faptul că Olam [lumea] vine din He’elem [dispariție] și ascundere. Și trebuie să știm că în ceea ce privește exilul, există două discernăminte pentru a face: 1) Atunci când o persoană nu simte că există dispariție și ascundere, și 2) atunci când o persoană simte că este într-o stare de dispariție și de ascundere.

Acesta este înțelesul cuvintelor: “Tu ești înainte ca lumea să fi fost creată”. Cu alte cuvinte, faptul că o persoană nu simte că este într-o stare de ascundere, este pentru că Creatorul o face. Dar acest lucru este în beneficiul omului, deoarece înainte ca o persoană să poată corecta răul din sine, există o corecție de a nu vedea răul. Astfel, Creatorul a creat situația care precede intrarea omului în dispariție și ascundere.

Acesta este sensul pemtru, “Tu ești înainte ca lumea a fost creată”, adică înainte de a fi fost creată ascunderea. După aceea, o persoană ajunge la o stare de dispariție și de ascundere. Ajunge în această stare tocmai în funcție de efortul lui în Tora și Mițvot, pentru a ajunge la un grad în care toate acțiunile sale sunt în scopul de a dărui.

Acesta este înțelesul cuvintelor, “Tu ești după ce a fost creată lumea”. Astfel, faptul că omul a ajuns în legătură cu dispariția și ascunderea, a fost de la Tine. Acesta este sensul pentru, “Tu ești după ce a fost creată lumea”. Și după, el este deja în exil, apoi vine răscumpărarea, iar acest lucru este, “Tu ești primul; Tu ești ultimul”.

About Dora

‚Norocul’ m-a făcut să ajung pe acest site în 2010, căutând înțelegerea noțiunii spirituale de ‚Rădăcină și Ramură’. Aici am găsit răspunsuri și asta m-a făcut să revin și în timp să mă alătur zecilor de alți căutători, care s-au regăsit în studiu organizat.

„La aceasta s-au referit Înțelepții care au scris: Nu există fir de iarbă care să nu fi avut norocul și ‘politistul’ lui de Sus, care să-l bată (atenționeze) și să-i dicteze: ‘Crește!’ Și anume, Rădăcina sau Norocul îl obligă să crească și să devină prin cantitate și calitate ceea ce era predeterminat. Aceasta este legea Rădăcinii și a Ramurii, care acționează în fiecare Lume, respectiv Lumii superioare ei, acolo, fiindu-i Rădăcina celui de jos, și Originea.”

Baal HaSulam, „Esența Înțelepciunii Cabala”

Vino și Vezi!

View All Posts